Am nevoie de sfatul vostru!
-
0 1Buna evelor,eu sunt noua pe aici si as dori sa ma ajutati si pe mine intr-o problema.
Sunt cu un barbat de 2 ani de zile,anul trecut am decis sa ne casatorim(mai mult la insistentele mamei mele,care este o femeie foarte rea,si vrea numai ei sa-i fie bine),cu 2 luni inainte terminasem o relatie de 4 ani si mama mea credea ca daca nu ma marit in facultate nu mai gasesc....Nu stiu ce mai simt,cert este ca sotul meu are o problema care ma afecteaza foarte mult.El este foarte nervos,cand nu-i iese ceva urla,injura,tipa si da cu pumnii in orice.Pe mine nu ma batut niciodata,insa imi vb tare urat cand e asa nervos.Am incercat tot felul de metode,l-am aamenintat cu divortul,am vrut sa plec,dar nu a tinut nimic.Nu vrea nici sa accepte sa mearga la un pshiholog.Nu stiu ce sa mai fac,nu mai suport situatia,este un om pe care el nu credeam ca o sa-l am langa mine.Eu am un servici bun,incurand o sa-mi termin si facultatea insa nu stiu ce sa fac.Daca cineva mai a trecut printr-o experienta asemanatoare va rog ajutati-ma!
va urez o zi placuta! -
Eu sunt o fire calma,si am incercat de 1 milion de ori sa port o discutie cu el.Spune ca o sa se schimbe dar schimbarea dureaza pana il enerveaza dinnou ceva.Uneori si eu ma iontreb de ce m-am casatorit.Eram un copil,care nu stia ce sa faca cu viata lui,iar dupa anul asta pot spune ca m-am maturizat cat pt 10 ani.
-
din cate mi-a spus,eu cred ca e fericit.Cand se enerveaza nu se enerveaza neaparat din cauza mea.De exemplu intr-o seara nu a putut scoate ceva la imprimanta si a inceptu sa injure,sa dea cu pumnu in ea,ca pana la urma a aruncat-o pe geam.Eu imi fac datoria de sotie atat cat pot,gatesc,spal,fac curatenie,si ma port frumos cu el,dar ma mai enervez si eu ca sunt om si nu mai suport.
-
nu e bine deloc,nu stiu c sa zic insa cu siguranta trebiue neaparat sa faci ceva,urgent,tu te-ai gandit ca daca va veni un bebe asa pe neasteptate,c faci?cresti copilul langa un tata bolnav psihic?ca este cu siguranta de face asemenea lucruri.ia o decizie cat mai repede,si mai gandeste-te ca poate mai tarziu te va lovi si pe tine asa,ca se enerveaza el ....
-
din pacate stiu cum e...tatal meu este la fel. toata copilaria mi-a terorizat-o cu crizele lui. si acum ca am 25 de ani, tresar la orice zgomot, imi sta inima in loc cand cineva zbiara la mine, ma sperii foarte repede.iar cand lua ceva la bord nici nu vreau sa-ti explic cum era. din fericire, mama nu a mai rabdat, si dupa 15 ani de casnicie, a divortat si am plecat de langa el. el este tot asa, doar ca acum bunica mea este aceea care ii suporta crizele si pumnii, din pacate. nici el nu a vrut sa mearga la psiholog, nu si-a vazut problema.
daca sotul tau nu vrea sa-si accepte problema, sa faca psihoterapie, sau ceva, daca nu-si va reveni,sfatul meu e ca in NICIUN caz sa nu te apuci de facut copii cu el, nu vor fi fericiti cu un astfel de tata.
numai bine iti doresc! -
Fostul meu iubit era asa, facea crize de genul asta, se comporta ingrozitor la nervi, orice discutam cu el ma temeam sa nu il scot din sarite, ma injura, ma jignea si multe altele. De batut nu a facut-o dar a ridicat mana la mine in strada...Am aflat de unde avea starile astea destul de tarziu, el era dependent de jocurile de noroc, pierdea o groaza de bani acolo sau castiga, dar ii juca si pe aia. Am citit pe internet niste articole interesante si am aflat ca in momentul cand pierd devin ca nebuni, de aceea el cand era scos din sarite actiona asa violent,se obisnuise cu iesirile astea de la pierderile la jocuri. Gandes-te si tu daca nu cumva sotul tau are si el un viciu asemanator (eu nu mi-am dat seama decat dupa un an )??? Oricum eu mi-am incheiat relatia cu el si sunt foarte multumita ca am scapat de el, chiar daca sunt singura. Daca sotul tau indiferent de problema nu accepta tratament de specialitate eu zic sa il parasesti chiar daca e dureros, dar iti va fi mai bine.
-
din pacate, comportamentul asta poate fi transmis si pe cale genetica si de aceea nu cred ca sunt sanse prea mari sa se schimbe, daca e asa. bunicul meu (tatal tatalui meu) a fost exact la fel. din fericire, nici eu, nici sora mea, nu am mostenit comportamentu asta.
are pe cineva in familie caruia ii seamana? -
Nu vreau sa dau sfaturi. Iti spun doar ca am rabdat si eu 10 ani o casnicie care incet incet m-a transformat intr-o "leguma".Dupa 10 ani nu am mai rezistat, (foarte multe discutii de-a lungul anilor degeaba) si am pus capat calvarului. Singurul lucru care il regret uitandu-ma in spate e faptul ca am luat aceasta hotarare asa tarziu. Trebuia sa pun capat cu mult mai demult.Acum sanatatea mea e varza, sunt cu nervii la pamant, super sensibila. Te las pe tine sa intelegi ce ti-as recomanda