Exteriorizare...
-
0 0http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=43493&forum=8
Asa scriam acum un an si ceva…
Fericirea mea s-a dus cateva luni mai tarziu si nu stiu daca o voi mai simti vreodata la fel ca atunci.
Eram multumita, fericita si asa credeam ca voi fi mereu…
Sunt trista acum, ma iertati, tocmai am tras o portie buna de plans.
Am facut asta pentru ca sunt singura, eu cu mine, in fata altora nu fac asta niciodata.
Ma gandesc tot mai mult la faptul ca mai este putin si se face un an de cand sora mea nu mai este si ca va trebui sa ma duc la Iasi, sa vad…locul…
Nu l-am vazut niciodata de atunci…
Voi rezista?
Atunci am rezistat pentru ca am vrut sa fiu tare pentru mama, pentru tata…si pentru nepoata mea.
Dar nu trece zi si nu trece ceas fara sa ma gandesc la ea.
Care e problema mea?
Nu am vorbit niciodata cu nimeni despre asta.
Nu am plans niciodata de atunci.
Nu am plans nici atunci…
Doar astazi pentru ca sunt singura sin nu ma vede nimeni.
Si pentru ca m-am uitat la poze…
Nu am facut-o pana acum pentru ca nu am avut curaj?
Seara ma bag in pat cat mai tarziu si incerc sa stau la televizor pana cand mi se inchid ochii…ca sa nu ma gandesc…ca sa pot adormi…
Exteriorizare…
Cred ca e buna, e o solutie…
Dar cum s-o fac daca nu pot? -
Sunt vulnerabila?
Nu stiu...
Dar nu ma pot exterioriza.
Nu pot sa spun lumii, celor apropiati cat ma doare, cat sufar inca.
Nu am putut sa fac asta in tot acest timp.
Nu stiu de ce.
Evit sa vorbesc, evit sa ma gandesc, evit sa plang.
Sunt constienta ca asta imi face cumplit de rau. Mie, familiei mele...
Ce sa fac? Ce pot sa fac sa ma salvez? -
Citrice
durerea se va estompa cu timpul, vor ramane numai amintirile dragi si placute, vei vedea. Am pierdut si eu multe fiinte dragi. Credeam ca nu am puterea sa depasesc momentele in care eram vulnerabila, fragila. Cand totul, o carte, un film, o poza, o gluma, imi aminteau dureros de crud ca acele persoane nu mai sunt langa mine. Si ca nu sunt decat foarte putini apropiati care sa ma sustina, sa ma sfatuiasca in momentele de cumpana sau de decizie. Ea va fi mereu langa tine, intr-un alt mod decat il putem percepe fizic. Personalitatea ei te va calauzi fara sa realizezi. Te va indruma si te va face puternica in continuare. Poti plange, te vei descarca de amarul de a fii singura, cand vrei sa iti fie alaturi. Dar crede-ma, timpul cerne si vor dainui amintirile pe care le iubesti despre acea persoana draga. Va cicatriza ceea ce azi pare o rana deschisa, cu blandete si intelegere. Asa a fost sa fie, draga mea, si nu stim daca s-au dus intr-o lume mai buna sau nu. Dar speram ca asa este, pentru aceste suflete minunate carora le ducem dorul. -
citrice,te inteleg perfect! cand a murit tatal meu,aveam sufletul impietrit,nu am putut sa plang! pana sa-l ingropam,voiam sa stau cat mai mult cu el,dar nu suportam sa-l vad mort! mai precis,statea 2 minute langa el,2 minute afara si tot asa!
vreau sa spun,ca nici acum nu realizez ca a murit si ma ales,nu ma pot duce la cimitir!
merg destul de rar pentru ca nu pot sa cred ca aolo este ingropat el!
cu timpul o sa te obisnuiesti cu durerea,o sa fie greu,dar te vei obisnui!
nu am scris toate astea pentru a te intrista,vreau sa-ti ridic putin moralul! nu esti singura!te imbratisez cu drag! -
iti trimit si eu o imbratisare si un umar.....
te inteleg f bine si stiu ce inseamna sa nu te poti exterioriza.....sa vrei dar sa nu poti....
undeva se produce un blocaj....stii ....toate trec,uneori durerea ramane.....
timpul vindeca sau uneori macar cicatrizeaza...
n-am o solutie pt tine,dar iti trimit o imbratisare sincera..... -
Nu, nu am incercat sa vorbesc cu un psiholog, desi m-am gandit de multe ori la asta.
Nu am vorbit cu nimeni, niciodata.
Nici macar cu mama mea.
Ea vorbeste despre asta de fiecare data cand ne intalnim sau cand vorbim la telefon. Eu nu spun nimic, doar ascult.
Nu-mi vine sa cred ca nici nu mai pot sa-i pronunt numele.
Nu suport cand o aud pe mama spunand: "cand a murit Otilia..."
Nu suport cuvantul acela oribil.
Cred ca m-am dilit definitiv. -
Mai fetelor, ma faceti cu nervii

Eu cu tatal meu nu am avut o relatie minunata dar il aveam in viata mea. Stiam ca e acolo. Dupa ce a murit, mai ales ca perioada spitalizarii si apoi a citostaticelor a fost aici, la mine deci l-am vazut in toate etapele urate ale cancerului, am crezut ca a cazut cerul pe mine. Eu sunt ca tine, citrice. Nu ma pot exterioriza decat f rar.
Insa la doua saptamani dupa inmormantare, mi-am cumparat o perdea ... intr-o discutie anterioara, ii promisesem tatalui meu ca o s-o fac.
Dar imediat dupa ce am pus-o la geam, desi o facusem cu bucurie cumva, in memoria lui .... m-am simtit brusc coplesita.
Am sunat-o pe mama si nu i-am zis decat atat: mi-e dor de el.
Si-am plans amandoua in telefon pana ne-a iesit pe urechi.
Dar mi-a facut bine chiar daca a fost atipic pentru mine.
Curand dupa aceea, l-am visat pe tata ca a venit la mine zambind si, fara vorbe, m-a imbratisat de ramas bun. Si a plecat.
De atunci nu l-am mai visat.
Sa nu mai zic ca, multa vreme, mergand acasa, aveam senzatia ca va iesi din casa, dintr-un moment intr-altul. Il simteam acolo, cu noi si tot asteptam sa apara.
Incerc sa iti spun ca inteleg ce greu iti este si ca exteriorizarea face foarte bine. Slabeste autocontrolul ...
Sora ta sufera ca si tine pentru ca tu asta ii transmiti. Da-i voie sa fie bine, acolo unde este ea acum.... -
Iubita
nu pot sa spun ca stiu cum este, pentru ca nu stiu...pot doar sa-mi imaginez, nu am cuvinte...eu am avut o colega care s-a sinucis total neasteptat si nu am putut si nici nu voi putea sa merg vreodata la mormantul ei. Neg orice suprimare a ei si ma gandesc ca e plecata departe si se va intoarce.
Daca te ajuta mai mult sa negi pierderea, nu-i nicio rusine...gandeste-te ca e undeva ACOLO si te insoteste mereu...si plangi pana nu mai poti. Am doi umeri destul de firavi, da' tin multe lacrimi
-
Citrice, mai intai trebuie sa te impaci cu moartea ei. Sa accepti asta, cumva.
Daca ajungi la mormantul ei, nu te lasa coplesita de asta...du-te singura daca poti, vorbeste cu ea, plangi ... ia-ti ramas bun si roag-o sa fie mereu alaturi de tine. Ea este oricum, stie cat suferi si nu ii place asta.
Cand vei pleca, vei simti diferenta.