Help me! Cum sa scap??? (

  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 22:40
    0 0
    Mama mea naturala a ramas gravida ( sarcina fiind eu ) la o varsta frageda si conditia pentru a fi luata de nevasta a fost sa scape de copil, adica de mine… Din fericire s-au gasit niste oameni fara copii care sa ma primeasca la ei, sa ma creasca ca pe copilul lor. Din pacate insa ei s-au stins prematur, cand eu aveam 14 ani… din acel moment am crescut fara parinti… Nu a avut deci nimeni care sa imi explice ce este o familie si cum ar trebui ea sa fie…
    Incep cu visul meu...de la inceput, un vis imprimat de mama mea care stiind ca va muri a incercat din rasputeri sa ma educe cum a crezut ea mai bine.
    Visul=ideea aceea ce a fi fecioara in noaptea nuntii...visul=ideea de a fi femeia unui singur barbat..indiferent de cum va fi el in timp...de transformari ...aduse de greutati sau lucruri neasteptate.
    ...si ma gandeam copil fiind dupa moartea ei...doamne cat de mult trebuie sa conteze asta...daca mama mea plangea si ma ruga sa am grija de mine, de singura "zestre" ce ma putea ridica..inainte de toate si de tot.Nu era important nimic din ceea ce ma gandeam eu ca as simti...pe parcurs..din auzite, povestite...cum ca..fetele de prin sat si prin oras se culca cu cate un baiat.Aproape ca nu credeam..ce aproape..eu nu credeam ca poate fi adevarat un asemenea zvon.Daca cineva-mi spunea ca sunt frumoasa...mi se parea ca ma jigneste si in mod sigur..urmatorul pas ar fi sa-si bata joc de mine.
    Cum ma puteam gandi la dragoste?eu trebuia sa am o singura grija....aceea de a fi pura .Si...uite asa..anii au trecut..am avut maaare grija sa nu ma fac de ras...sa nu ma vorbeasca lumea...si sa tin la distanta tot ce suna a tentatie...pana cand...un baiat serios..care vorbea putin..zambea la fel de putin...m-a gasit intr-un colt de incapere..pe un scaun privind cum cei de langa mine pot fi..voiosi..zambareti ....
    ei..ei..puteau fi ei..eu nu...purtam un gol permanent.Ideea ca acasa nu ma asteapta nimeni, ca daca as iubi ar trebui sa-mi fie teama ca voi cadea in ispita...ca daca mi s-ar zambi si vb frumos..sigur cel de langa mine va dori ceva in schimb.
    Doamne..cat imi doream sa pot sa rad.Plangeam zilele..noptile pana dimineata ca nu imi puteam permite sa fiu EU..pt ca eu nu insemnam nimic.In jurul meu..era nimic.Ajungeam acasa diminetile intr-o casa mare...cu camere mari si reci.Nu aveam nimic.nici bani,nici lemne..nimic.ma bagam in pat plangand ca nimeni nu ma intreaba daca-mi este frig sau foame..nimeni nu-mi spunea...Mai vrei ceva?era frig..si plangeam pna adormeam..in lunile de iarna..cand ma trezeam la 1 ziua..de teama de a nu pica iara in singuratate.Citeam in plapuma..plangeam..scriam jurnale..sute de pagini,arse la un moment dat din disperarea de a ma incalzi.Stia cineva?ai pasa cuiva?era normal sa accept ideea ca NU..pt ca eram a nimanui.
    Baiatul acesta...care vorbea putin..in ideea mea..credeam ca nici nu vrea multe.
    Pana la urma imi era indiferent...Imi placea ca tace..ca este ca si mine.Timpul a trecut, am simtit ca iubesc..azi iubeam..maine nu.Imi era indifrent.
    Acceptam cu voiosie ideea ca sunt cu cineva.
    Imi transformasem in acest fel...o imunitate...vedeam un drum... am fost 2 ani prieteni si ne-am casatorit cand eu aveam 15 ani, acum am 35 si un baiat minunat de 15 ani…
    Au fost momente grele, mi se impunea intr-un tarziu un alt mod de gandire...vroia sa ma transform in ceva mai "simplu" decat fusesem pana atunci.
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 22:41
    0 0
    Nu aveam voie sa vorbesc..pt ca ajunsesem sa cred ca vorbesc doar prostii. Cei din jur...ripostau....spunand: las-o mai sa vorbeasca... eu taceam
    si mi se replica de catre el: de ce sa vorbeasca...daca nu spune acelasi lucru ca mine...si debiteaza prostiile ce-i trec prin cap.Si tot asa..zile la rand..pana am refuzat sa mai vorbesc..si dintr-o data toate au fost minunat de frumoase.
    De sex??de dragoste???se mai punea problema???era din abundenta...de cate ori dorea..plangand in perna..si spunand ca...nu-i corect si drept ce face...dupa ore de chin psihic..si fizic..Ore state in picioare..in fata lui asteptand sa-si dea acordul sa ma pot aseza..gravida fiind.
    Intr-una din aceste intamplari...a venit salvarea..eram in 6 luni..pt ca am picat, dupa 4, 5 ore de plans si stat in picioare.
    Si totusi..mintea mea..nu visa sa-si puna intrebarea:cum este sa fii iubita?
    Este vreo diferenta intre ce am acum...? poate eu sunt de vina..poate nu stiu sa ofer nimic.Poate-i prea putin, poate sunt mult prea proassta...si sunt exact cum spune el...copilul nimanui.
    Imi poate vorbi cineva de vinovatie? Nu..pt ca eu m-am facut vinovata toata viata de cum sunt.Un om bun la nimic, copilul nimanui si care niciodata n-a fost in stare sa faca nimic, care..ar fi ajuns sa cerseasca daca nu ar fi fost EL.
    Pot scrie ore intregi, scene detaliate, momente care nu odata m-au dus la marginea prapastiei.
    Plangeam...si il rugam sa ma lase, sa nu ma mai chinuie.Il intrebam:tu realizezi ce faci?...revino-ti, si ma rugam la Dumnezeu sa-l lumineze.
    I-am spus: voi face o prostie, voi incepe sa beau si voi cauta linistea in alcool.Stia sa n-o voi face pt ca nu suportam mirosul, gustul...dar eram pe cale s-o fac.Ma gandeam..este greu sa incep.Ma voi obisnui.Dar o alta intrebare imi venea in minteaca voi dori sa-mi revin...voi reusi?Copilul ce va spune?ce voi face pentru el?Mai bine lasa...traiesc constienta fiecare clipa.
    Ieri mi-am amintit de bataile din trecut.Imi zice: in ultimul timp imi tot amintesti...de ce?de ce-mi amintesti de momentele in care eu vroiam ceva..si tu nu erai de acord.Iti spuneam sa faci ceva..si tu faceai altceva.Oricat am incercat sa-i spun ca fiind doua persoane diferite..vom gandi tot timpul diferit..si ca-i mare diferenta intre a fi de acord cu o idee...cu ceva, cel putin sustii ideea, dar in a-i impune cuiva sa faca ceva...ceva in care el nu gaseste binele..era o jignire adusa eu lui lui.
    “am crezut ca ma vei asculta..de aceea te-am luat.Faptul ca nu ai fost cum vroiam eu, m-a facut sa trec la alta metoda in a te educa in asa fel incat sa fie bine.”
    Imi amintesc acum de o scena recenta..anul trecut.
    Am intrat in supermarket...unde nu am voie sa intind mana in prezenta lui.
    I-am spus...hai sa luam un cozonac.Si l-am luat.Nu-mi mai amintesc exact cuvintele...reactia lui m-a blocat, am izbucnit in plans pt ca nu mi-a venit sa cred.In zadar incercam sa-i spun..te rog..taci..vorbeste mai incet.M-a umilit ingrozitor, se uitau oamenii la noi, iar eu tot ma gandeam ca visez..iti jur ca am negat sa cred ca am fost acolo.A trebuit sa uit umilinta...eram de vina ca am vrut eu si nu si el.
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 22:41
    0 0
    O alta scena in care ma ameninta ca ma va omora si ma va da la porci (groaznica intamplare..mi-e jena).”Nu ar ramane o urma..pt ca ei mananca tot...nu lasa nimic.”Si asta..pt ca indraznisem sa-i spun ca atunci cand ma bag in pat langa el...sa incerce sa ma faca sa il doresc, nu doar sa astepte ca eu sa fac ceva… Waw...dar ce indrazneala..pt cate a facut el pt mine???mi-e greu sa fac eu primul pas?ca intotdeauna?de ce de data asta i-as cere sa fie altcumva?Este frustant pt el sa nu ma vada multumita..si trecand la fapte de recompensa...astfel aratandu-mi implinirea din acel moment.
    Mai devreme...azi..pt ca nu l-am ascultat si mi-am cumparat din mall alataieri un sacou… cand initial vorbisem la telefon si intrebandu-l...”daca-mi place ceva..am voie sa-mi iau?” (nu ca mi l-ar plati..ci doar ca l-as aduce acasa, sa ii cer voie sa il duc acasa…), el a fost categoric si mi-a spus...”nu-ti mai trebuie nimic....” deci pt ca nu l-am ascultat...a venit aici, la birou cu un cutit mic de bucatarie, spunadu-mi: “are mai putin de 10 cm...deci nu poate fi acuzat de crima.Ce-i cu sacoul acela cu eticheta?ce am discutat noi?”
    “Imi pare rau...dar am considerat ca mi-l permit..si mi-a placut.am incercat sa-i explic ca am dorit sa-l am, l-am platit eu” A contat ce am vrut eu?am fost facuta in toate felurile...doar pt ca am trecut peste cuvantul lui.
    In alt moment lasasem pe partea pe care dorm un fluture de par.L-a deranjat ca l-am lasat acolo (mi-l scosesem cand m-am culcat si l-am pus langa perna)...si nu a pierdut momentul sa-mi spuna: “vai mama ta de proassta ce esti.”
    “De ce sunt proasta?pt ca ai tu chef sa te descarci?Sa nu crezi ca ma mai lovesti.” Dintr-o data a ramas mut...intr-un tarziu am vrut sa mananc si l-am intrebat: vii?si el mi-a raspuns mai tarziu...momentan imi pun ordine in ganduri. In gandurile negre? si..am plecat.
    Asta a fost o zi obisnuita din viata mea...o zi pe care am trait-o si ieri si azi si anul trecut si acum 10 ani!Nimic schimbat, nimic diferit...vesnic la fel de vinovata ca nu fac nimic ca el sa fie satisfacut pt cat munceste iar eu nu-l sustin. Daca in pat nu zambesc... moare...pt ca vede ca eu nu-l vreau...si de cate ori nu am zambit..pt ca a doua zi sa fiu sigura ca ma va incerca din nou...atingadu-si nevoia...transformand-o intr-o reusita.
    Cat imi este de greu sa spun ce simt, sa scriu povestea zilelor ce le traiesc.
    Pot schimba ceva?De ce acum?doar am acceptat atatia ani.
    …. despre copilul meu...pt care am plans in neputinta mea...de teama de a nu fi singura pe strazi...am renuntat sa mai vorbesc...eventual am facut-o pe ascuns, avand in el un confident, un suflet ce mi-a fost aproape ce l-am educat in stilul meu...cald si bun..lucru pt care mi se striga: “este ca tine...bun de nimic.”
    As putea sa adaug multe… copilul este acum la tara, am vrut sa merg sa il vad, l-am intrebat daca mergem si m-a intrebat daca ii dau 50 de lei pt benzina… Eu castig acum sub 1.000 de lei, el de 3-4 ori mai mult…
    Niciodata nu am avut voie sa vreau ceva, daca iesim in oras si eu si copilul vrem sa luam o inghetata sau ni se face foame si vrem sa mergem undeva ne spune repede: “ dar ce, acasa nu avem? Luam cartofi si ii prajim acasa” si urgent plecam acasa…
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 22:42
    0 0
    …Copilul a facut o nazbatie la scoala, l-a tuns zero, l-a batut crunt de l-a invinetit si l-a pedepsit… Nu are voie sa mearga in nicio excursie cu clasa chiar daca toti colegii lui merg, costa mult…
    Acum ma vede grasa… am probabil cateva kg in plus, dar trebuie sa suport dragalasenii de genul: esti grasa, nu vezi cat mananci? Imi e rusine sa ies cu tine, ma vede lumea si rade”
    Intr-o dimineata mancam o salata, se uita la mine cum mananc si mi-a zis:” daca vomiti sa te opresti, uita-te cat mananci!” nu mancasem mult…
    Se plange ca a muncit pt bunastarea noastra… si eu am muncit… aveam 2 joburi si o masina de cusut la care coseam noaptea ca banii sa ii ia el toti… in 17 ani am fost intr-un singur concediu in care ne-am certat tot timpul…
    Copilul creste traumatizat, cu o ideea gresita despre familie… nu are incredere in el…
    ..sunt atat de multe mizerii... imi mai amintesc si mai adaug cate ceva pe parcurs...: copilul meu exista pt ca a existat un doctor cu suflet mare, dr. Pauna de la Sp. Jud. Arges - Dumnezeu sa il ierte! mi spune pe buna dreptate sa mergem cu lumanari si flori la el... - eram gravida si domnul meu ma obliga sa avortez, m-a dus cu forta, am plans ore, platise chiuretajul si doctorului i s-a facut mila si l-a chemat si l-a intrebat : "chiar vrei sa nenorocesti copilul asta? nici macar nu este inca femeie, de ce vrei sa ii faci asta?" pana la urma i s-a facut rusine de doctor, ce vroiam eu nu conta... si uite asa exista copilul meu... nu l-a dorit, mi-a spus ca il voi creste singura si am suferit mult de atunci...
    Am plecat amandoi de la nivel egal, numai ca el a ramas cu 10 clase si profesionala, eu termin acum la stat facultatea de finante-banci, am un job ok la care sunt respectata… de cate ori nu am incercat sa il ajut, sa il fac sa vrea mai mult… imi zicea ca este important sa ai scoala vietii si atat…
    In 2006.. insetata de dialog si nevoi de comunicare..un om a inceput sa imi arate realitatea ce-o refuzam…
    nu caut un alt barbat...pt sex..caut acel barbat care sa ma lase sa fiu EU. care daca ma vrea...trebuie sa ma accepte sa fiu EU am descoperit ca pot sa spun...VREAU
    da..VREAU ceva pentru mine, pt o viata de poveste, pt o poveste de dragoste...pt ca sunt constienta ca pot trai asa.IUBIND zi de zi..ZAMBIND zi de zi...VISAND zi de zi.
    asta vreau sa fiu EU.Iar el sa fie EL
    atat.
    Ar dura zile si zeci de pagini sa descriu tot chinul, imi spunea intr-o zi sa zis mersi ca nu imi infige un topor in cap cand dorm… nu am avut niciodata voie sa vreau ceva, doar ce vrea el…
    Prea putini au stiut de-a lungul vremii prin ce trec… eu eram demna si asteptam sa fie mai bine, spuneam tuturor ca este bine… nu a avut cine sa imi explice cum ar trebui sa fie o familie si – cu jena recunosc – au fost ani cand il consideram Dzeu si orice ar fi facut mi se parea ok si normal, credeam ca asa este la toti…
    Plecam de la serviciu la 16.00 si daca la 16.20 nu eram acasa ma simteam teribil de vinovata, ma uitam cu groaza la ceas…nu imi faceam datoria…
    El pleaca mereu… el stie unde… a fost un revelion cand “ a fost de serviciu” dar am aflat ulterior ca de fapt nu a fost…
    Noi nu am mers niciodata de mana, nu aveam voie sa facem gesturi tandre, nu avem voie sa vorbim la masa, totul trebuie in tacere… noi nu avem prieteni, nimeni nu il place sin u avem vizite… Eu nu am voie sa citesc, la ce este buna lectura, la ce mai visez, sunt femeie casatorita… Citesc pe ascuns si scriu pe blog, tot pe ascuns…
    Totusi cei care stiau adevarul ma intrebau de ce nu plec, de ce nu fug??? Inclusiv mama lui … sora lui imi multumea pt ca stau cu el asa cum este, pt ca il suport…
    Am plecat de mai multe ori, o data cu toate hainele, alta data doar cu cateva… am intentat divort de 2 ori… de fiecare data plangea si ma manipula ( este foarte mandru ca ma poate manipula cand vrea el si cum vrea el… ) si mie mi se facea mila, uite ce rea sunt, el vrea sa se schimbe, de maine va fi altfel dar eu il fac sa sufere… si ce daca eu sufar, uite, el sufera mai tare, deci eu sunt datoare sa il linistesc si sa il fac sa se simta bine…
  •  
    • 13910 mesaje
    25 Iul 2008, 22:48
    0 0
    bianca, ti-am scris 2-3 vorbe la nr. 5....
  •  
    • 1457 mesaje
    25 Iul 2008, 22:48
    0 0
    am citit toata povestea si sincer am ramas inmarmurita cum poate o femeie sa suporte atatea...
    e bine ca te-ai trezit si vrei sa faci ceva.
    incearca sa-ti aduni toate puteriile si sa pleci fara sa te mai uiti.
    ai avea bani sa te muti undeva cu chirie?
    barbatul nou este dispus sa te ajute sa iesi din situatia asta?

    ps: imi place stilul tau de a scrie
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:17
    0 0
    De fiecare data imi spunea ca daca plec mergem la notar sa declare ca lui ii ramane totul, il intrebam “ si eu unde ma duc cu copilul?” “ nu stiu, cat timp esti cum mine ne bucuram de tot impreuna, nu mai esti, este corect sa ma bucur doar eu…” de fapt nu m-am bucurat de nimic nici eu nici copilul, nu avem voie sa cumparam mai nimic…sa vrem mai nimic…
    Am nevoie sa intalnesc un OM care sa ma iubeasca cum nu speram sau credeam vreodata ca pot fi iubita ( “ o jigodie, o grasa, un copil al strazii bun de nimic, o proasta” asta mi s-a repetat in toti acesti ani ) si pe care stiu ca pot sa il iubesc… sa ma simt respectata, iubita, dorita, rasfatata… Acel OM exista, stiu ca exista... orice ar face acum domnul nu mai pot face asta acum cu el, e prea tarziu sa mai simt ceva decat repulsie...Ma simt de parca invat sa merg din nou si descopar sentimente care nu am stiut ca pot exista sau ca am dreptul sa le simt… Asta ma ajuta sa descopar ca viata poate fi altfel, ca am dreptul sa traiesc…
    Pana acum mi se parea ca nu am puterea sa fac nimic, ca asa trebuie sa fie lucrurile, familia, ca sunt batrana si nu sunt buna de nimic cum imi tot spunea, ca m-a luat de pe drumuri, copilul nimanui si o sa mor de foame, si eu si copilul…
    Am gasit acum puterea sa ii spun ca chiar nu mai pot continua… a crezut ca glumesc, apoi i-am spus iar.. se astepta sa il multumesc in pat dar eu chiar nu mai pot s ail ating, sa il las sa ma atinga, il vad batandu-ma, chinuindu-ma, il vad aratandu-mi cutitul si spunand ca ma omoara si ma da la porci si nu mai pot…
    A inceput sa planga, sa muste, sa dea cu pumnii… a zis ca nu poate trai fara mine si ca se arunca pe geam… a promis iar ca se va schimba, ca nu a inteles pana acum in 17 ani ce este important pt mine si ce nevoi am eu ( !!! ) si de cateva zile incearca sa se poarte omeneste, sa imi arate ca el este cel de care am nevoie… astazi a venit cu un buchet de flori, primul in 17 ani, a zis ca face orice ca eu sa fiu multumita… ii tot zica ca multumita nu mai pot fi decat fara el, ca e prea tarziu, ce face acum nu il prinde pt ca el nu este asa si ca este fals…
    Nu pot suporta atata dulceata falsa, imi face greata atitudinea… Acum nu mai sunt jigodie proasta, acum imi spune ca ma iubeste, ca are nevoie de bunatatea mea, sa fiu buna cu el, sa il iubesc… dar eu nu mai pot, simt repulsie, vreau sa vorbesc cu un avocat si la politie ( unde este cunoscut pt lucruri despre care nu vreau sa vorbesc ), vreau sa introduce iar divort si de data asta vreau sa merg pana la capat… dar cum sa fac cu el? Cum sa ii explic ca nu mai pot? Ca daca tot spune acum ca face orice sa sa fiu multumita vreau doar sa ma lase libera…? Ca daca chiar iti pasa de cineva si il iubesti nu ai dreptul sa il tii cu forta…
    Discutii in fiecare zi si seara, presiuni, plans, isterii, nervi… ca nu voi scapa de el… acum ma viziteaza la serviciu, ma invita in oras, ma intreaba cum sa se imbrace… iar mie imi vine greata cand stiu cum m-a chinuit 17 ani… si il rugam sa fie altfel il imploram, plangeam sa fie bun…
    Acum imi spune el sa mergem la tara la copil., il suna sa il intrebe ce vrea, bietul copil aproape s-a speriat, nu a facut niciodata asta…
    Cum sa scap??? cum sa fac asta? Ce sa fac??? am dreptul sa ma gandesc si eu la mine,la fericirea mea??? Cum sa ii explic, cum sa fac???? E nebun si nu stiu cum sa scap... Vreau sa rezist pana la capat...
    pt. eu_maytrei: sunt oameni alaturi de mine, pt prima data , insa schimbarea vreau sa o fac pt mine, pt ca incep sa cred ca merit ...
  •  
    • 13910 mesaje
    25 Iul 2008, 23:22
    0 0
    bianca ai citit ce ti-am scris la nr. 5?
    evident ca nu......scrii cearsafuri, dar nu te obosesti apoi sa vezi ce ecou au!

    (esti din pitesti?)
  •  
    • 465 mesaje
    25 Iul 2008, 23:24
    0 0
    apropos ... l-ai mai parasit zici si alta data , ai mai inceput un divort si te-a induplecat ,ai renuntat ... ce s-a intamplat , dupa ce a vazut ca " esti din nou a lui" a revenit la vechile obiceiuri?
    Ca in cazul asta e clar ... trebuie sa o intinzi urgent ... pt ca daca dragalaseniile lui tin doar un timp poate deveni chiar periculos daca simte ca te pierde ... acum ai faculate aproape terminata , deci job , gata , desprinde-te rapid , muta-te
  •  
    • 5531 mesaje
    25 Iul 2008, 23:30
    0 0
    Pari o femeie inteligenta si imi pare rau ca ai suferit atat. Nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva. Pleaca si nu te mai uita in urma. Acorda-i sansa la o viata mai buna si mai linistita si copilului tau.
  •  
    • 465 mesaje
    25 Iul 2008, 23:35
    0 0
    de fapt la tine care e problema ? nu ai unde sa te duci , nici bani de chirie ? am vazut in urma cu multi ani pe la saftica un centru de care se ocupau unii care aveau o religie de-asta gen " martorii lui iehova" dar nu asta , nu-mi mai amintesc ... In fine , era o constructie super civilizata in care primeau copii , femei cu probleme, etc
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:39
    0 0
    ellado, multumesc frumos pt raspunsul de la nr 5, evident ca am citit si am si raspuns acolo, doar ca rugasem frumos sa consideram acolo topicul inchis - nu am putut sa sterg decat pe cele care nu aveau raspuns - si sa continuam aici. ti-am si raspuns acolo, de fapt. da, sunt din Pitesti. multumesc pt intelegere. bianca08@ymail.com
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:40
    0 0
    problema este ca imi este teama de o noua viata... am dreptul la ea? am dreptul sa ma gandesc la mine? pana acum am fost dedicata unui singur scop - in afara copilului - sa il multumesc pt domnul " care m-a luat de pe strada ", nu este usor sa inveti sa ... "mergi" la varsta de 35 de ani...
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:42
    0 0
    pt daniela7718: da, a revenit la vechile obiceiuri, ce-i drept nu chiar asa de rau ca inainte...dar tot m-a chinuit si redus la "0"..
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:44
    0 0
    pt daniela7718: problema este ca imi este teama de o noua viata... am dreptul la ea? am dreptul sa ma gandesc la mine? pana acum am fost dedicata unui singur scop - in afara copilului - sa il multumesc pt domnul " care m-a luat de pe strada ", nu este usor sa inveti sa ... "mergi" la varsta de 35 de ani... si a reusit in atatia ani sa ma faca chiar sa cred ca fara el muream de foame...
  •  
    • 465 mesaje
    25 Iul 2008, 23:48
    0 0
    bianca , respunsul la intrebare il stii si tu . DA , trebuie sa incepi o noua viata . 35 de ani nu e mult , esti inca tanara , macar acum sa incepi sa te gandesti serios la viata . Problema ta e ca nu ti-a spus nimeni ca " meriti " diferite chestii , dar acum cred ca constientizezi.
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:50
    0 0
    pt. DubiousPoem: multumesc mult, acelasi raspuns ca si pt. bianca08 si daniela7718...
  •  
    • 182 mesaje
    25 Iul 2008, 23:52
    0 0
    si daca ii va fi prea teama copilului meu??? ese timorat ingrozitor de el, dar de cateva zile a inceput sa il sune, sa se poarte cumva uman, ca niciodata in 15 ani, daca il incanta??? ce ma fac?
    si de fapt CUM FAC? acum plange, loveste peretii, musca din telecomanda, zice ca se arunca pe geam, ca ma iubeste si nu poate trai fara mine, ca vine dupa mine oriunde... cum il conving sa nu fie egoist, cum il conving sa nu mai chinuie, sa ma lase pur si simplu sa traiesc???? inteleg si stiu ca merit alta viata, dar CUM FAC? cum fac cu el sa inteleaga? urasc momentele penibile si jenante, acum nu reuseste decat sa imi faca sila, imi aminteste de cum a fost in cei 17 ani si atata dulceata imi face rau... cum sa il conving? ma va urmari, va veni dupa mine, a mai facut-o...
  •  
    • 465 mesaje
    25 Iul 2008, 23:52
    0 0
    ca sa detaliez : " meriti" liniste , armonie in care sa traiesti tu si copilul , respect , prietenie , daca apare si iubire foarte bine ...

    meriti o slujba buna , unde sa existe o atmosfera de lucru ok , defapt daca ai facut facultatea iti dai tu singura seama, cu siguranta si de asta
  •  
    • 11438 mesaje
    25 Iul 2008, 23:55
    0 0
    bianca, imi pare rau ca-ti spun asta dar nu ai avut nici un drept sa-ti sacrifici copilul pt. neputintata de a pleca de langa un asemenea om.
    atunci cand ai un copil nu mai conteaza deloc viata ta..nici trecutul tau, nici fricile tale, nici neimplinirile tale...absolut nimic..
    atunci cand ai un copil ai tot curajul din lume...inclusiv sa-i dai cu tigaia incinsa in moalele capului celui care-ti traumatizeaza si fizic si psihic copilul ( chit ca este prorpiul lui tata).

    fa asta acum daca n-ai avut curaj s-o faci pana inclipa de fata.
    nu-l mai traumatiza mai mult decat ai facut-o.

    stiu ca suna dur ce-ti zic acum, dar te consider singura vinovata de situatia in care l-ai adus de buna stiinta.