Exercitiu de imaginatie
-
0 0e plin forumul de topice in care gasesti marturisiri ale evelor de genul "l-am iubit cu disperare, mai presus decat viata mea...nu pot respira fara el...etc, etc
ziarele de pe aici au relatat o poveste care m-a cutremurat rau de tot, mai ales ca relatarea e insotita si de poze...
si e asa: poveste clasica de dragoste, un el si o ea, s-au iubit mult vreme de vreun an si si-au stabilit data nuntii...el, frumusel foc, pleaca la un moment dat in afghanistan...tensiune, dor, asteptare...razboi...moarte....dupa cateva luni el revine acasa...in coma...o explozie...arsuri pe 70% din corp...ea lasa tot si se muta la capataiul lui...ii vorbeste continuu, il ingrijeste...el se trezeste...ea continua sa ii aminteasca despre nunta lor...incet, incet, ranile se vindeca si ii sunt date jos bandajele...ceea ce a ramas este monstruos...buze, aripile nasului, pleoape, urechi...nu mai sunt...doar ceva din zambetul lui chinuit aduce cu ceea ce a fost si privirea, singura intacta...
au urmat niste operatii estetice de refacere...atat cat se poate...vor mai urma...
sambata, undeva in s-e angliei, michelle si martyn s-au casatorit...pozele de la nunta au parca ceva din "frumoasa si bestia"...si iti ridica parul pe maini...
dar michelle e fericita si spune ca nu a existat nici o clipa in care sa nu il priveasca pe martyn ca pe omul de care s-a indragostit prima data, acelasi om, caruia ii poarta aceeasi dragoste..si ca isi doreste copiii lui si o viata frumoasa alaturi de el...
m-am tot intrebat de ieri incoace, daca as fi putut face in conditii similare ceea ce a facut ea...si nu mi-am raspuns, inca ma lupt intre "da" si "nu"...
voi?...voi cele care spuneti ca va prabusiti de durere cand el pleaca, cele care spuneti ca ati face orice ca sa il aveti inapoi, ati putea fi o michelle? -
mai....super fain subiectul....si meu ma lupt intre da si nu....dar cred k da....as face'o....am fost intr'o situatie dar nu asa de grava ca aceasta,....si nici nu imi doresc sa fiu...dar se intampla ca iubitul meu sa ma paraseasca deoarece avea pbl in familie....si imi zicea k nu ma mai vrea ..si ma respingea..si eu am continuat sa lupt langa el si sa ii dau putere sa treaca peste depresia care il afecta...cu toate k sufeream enorm cand vedeam cum ma respinge...si ma priveste in oki si imi zice k vrea sa fie singur....am luptat pentru el....pentru noi....nu stiu daca as fi o michelle....dar sunt sigura k am invatat amandoi o lectie mare .
Super fain topicul tau !!! -
hmmm... nu stiu... nu cred... sau poate ca da, dar poate cu speranta ca se va reface intr-o buna zi. asta ca sa fiu sincera

stiu un caz real al unei prietene de-a sora-mii careia i s-a imbolnavit barbatul de cancer la 30 de ani si a luptat pentru el 8 ani de zile, din astia el fiind in picioare cat de cat vreo 2... au trecut vreo 5 ani de cand a murit si ea inca se gandeste numai la el, n-a mai fost cu niciun barbat si a zis ca nici nu o sa mai fie. si e tanara , are vreo 40 de ani... norocul ei ca avea deja doua fetite cu el si i-a ramas ceva de la el... mie mi s-a facut pielea de gaina cand am auzit povestea ei. si sa vezi cu cata dragoste vb de el... Doamne.. eu sincer, ma bat cu pumnu' in piept ca-l iubesc pe al meu.. si chiar il iubesc, dar nu pot sa zic cu mana pe inima si senina ca as putea sa fa sacrificii de genul asta... sper ca viata sa nu ma puna vreodata intr-o situatie de genul acesta