O amintire....
-
0 0Pe scurt…..
Ne-am cunoscut intr-o seara, iesiseram cu, cainii la plimbare si l-am intrebat daca “Ursu” asa se numea cainele lui are Pedigree: “- Nu va suparati, are Pedigree?”. Din acea seara am inceput sa devenim amici, doi ani de zile am iesit aproape in fiecare dimineata si seara sa plimbam impreuna cateii, ne simnteam bine, discutam, glumeam, povesteam. El din fire era mai golanas, facea tot felul de nebunii, conducea fara permis, se certa cu indivizi de la bloc din cauza ca mai facea cate o boacana… Dupa doi ani, din cauza unui alt vecin ne-am certat. Un timp nu am mai vorbit, dar de fiecare data cand ieseam din bloc sa ma duc sa cumpar ceva sau sa ma duc undeva, se nimerea sa ne intalnim, nu ne bagam in seama dar inimia imi tresarea asa de tare cand il vedeam, respiratia mi se taia cu totul, aveam fluturasi in stomac… Era clar ma indragostisem de el. In acele luni imi facusem un alt amic cu care ma plimbam, discutam i-am povestit noului amic ce mi se intampla atunci cand il vedeam, si atunci noul amic mi-a spus ca nu am curaj sa ii spun ca il iubesc. Si eu atunci am zis cum sa nu… M-am dus la cel in cauza si i-am spus « te iubesc «. Atunci el s-a uitat la mine si mi-a spus : « - Iti bati joc de mine ! « si a plecat, eu am inceput sa ma plimb si am ajuns aproape de locul in care ne-am cunoscut, imediat a aparut si el, a venit la mine mi-a spus ca ma iubeste si ne-am sarutat… A fost magic…
Din acea zi am inceput sa ne vedem in fiecare zi, a fost primul barbat din viata mea, ieseam, ne plimbam, am fost prin multe locuri impreuna. Insa era o problema, cel putin asa am considerat-o, eu eram anul II la facultate el avea doar opt clase, era mecanic auto, ii placea mult mecanica, lucra de mic, si il ducea mintea ce e drept. Dupa un timp au aflat parintii mei ca sunt cu el, de la niste vecini rau intetionati, vecini care le-au spus ca e un nenorocit, ca umbla cu droguri ca si-a batut joc de multe fete ca nu are scoala si multe altele. Din acea zi parintii mei au inceput sa fie impotriva relatiei noastre, ma certam mult cu ei din cauza asta, din cauza ca plecau urechile la ce spuneau altii si nu se gandeau ca noi chiar eram fericiti. De mai multe ori el mi-a spus ca ii e frica sa nu ma piarda…. Si a avut dreptate dupa doi ani parinti mei s-au facut ca accepta relatia noastra, insa mereu imi vorbeau urat despre el din cauza diferentei anilor de studii…. Si m-am hotarat sa ma despart de el treptat, am incercat sa il fac sa nu ma mai iubeasca ma purtam urat cu el dar degeaba tot ma iubea… Intr-o zi a avut un accident s-a taiat la mana intr-un geam, a fost bagat de urgenta in operatie pentru ca venele de la mana ii erau afectate, a doua zi m-am dus la el la spital sa il vad si de a doua zi nu l-am mai vizitat… L-am parasit cand avea cea mai mare nevoie de mine… Nu stiu daca o sa ma iert vreodata… Apoi ne-am mai intalnit ca amici il iubeam inca, ma iubea dar nu am avut curajul sa ma mai impac cu el pentru ca stiam ce facusem cum ma purtasem…. Cu greu l-am uitat, un an de zile am plans zi si noapte nu am putut sa ma ating de nici un barbat…. Au trecut trei ani de cand ne-am despartit, am terminat facultatea m-am angajat dar, si azi imi mai aduc aminte cu placere de tot ce a fost frumos intre noi…. Il mai iubesc, as fi vrut sa pot sa dau timpul inapoi sa imi fi dat seama atunci ca dragostea are alte valori… Acum stiu despre el ca a reusit sa faca o parte din lucrurile pe care vroia sa le realizeze, ca e cu o fata foarte frumoasa care e tot la facultate si care stiu ca il iubeste mult si pe care stiu ca si el o iubeste si imi doresc din tot sufletul sa il faca cel mai fericit barbat din lume….
Sa fi iubit « Pitic« . -
Si tu esti cu cineva? Sau esti singura si inca mai suferi dupa el? Imi pare rau ca ai trecut prin toate astea, si eu am avut o relatie asemanatoare cu a ta, eu cu facultate, el fara, parintii imi spuneau ca sunt prea buna pt el, insa le-am tinut piept si am considerat ca intr-un final or sa vada ce mult ne iubim, urma sa ne mutam inpreuna de ziua mea, si cu 3 zile inainte a avut un accident si Bubu meu nu mai este. Au trecut 4 ani de atunci, dar crede-ma ca inca mai traiesc din amintiri.
-
Imi pare foarte rau... Mai ales ca ai luptat pt dragostea ta... Eu am avut sansa sa lupt insa nu am avut taria ta. Da sunt cu alt cineva, insa nu stiu daca o sa mai iubesc asa de mult... De trei ani nu am reusit sa ma indragostesc... Acum insa sunt cu un tip e tot mecanic, are liceul terminat, tin la el dar nu vreau sa ma atasez foarte tare... Ideea e ca acum dupa trei ani imi dau seama ca am fost prostuta, m-am speriat ii ascultam mereu pe ai mei cand imi spuneau ca nu e pt mine...
-
La fel cred si eu ca nu o sa mai iubesc pe nimeni cum l-am iubit pe el si nici nu o sa mai fiu iubita asa cum m-a iubit el. Nu esti prostuta ca i-ai ascultat pe ai tai, parintii intotdeauna ne vor binele, asa au considerat ei ca este mai bine sa fii cu cineva de acelasi nivel. Tu mai ai o sansa atat timp cat el traieste (nu vreau sa fiu macabra, iarta-ma), nu stii cat conteaza speranta. Nu stiu exact situatia voastra, daca mai exista o sansa sa va impacati, daca spui ca el are pe cineva.Mai pastrati legatura?
-
Ultima oara ne-am intalnit de pasti pe strada eram amandoi cu maisinile mi-a dat multe claxoane ca sa il observ, am vb 5 min si ne-am vazut fiecare de drumul nostru... Nu as indrazni.... stiu eu si sunt sigura ca e fericit, pt ca am vazut poze cu ei si se vede ca se iubesc... nu vreau sa stric nimic, vreau sa fie fericit asta imi doresc pentru el chiar daca nu e langa mine...
-
Esti o persoana deosebita, ma pun in situatia ta sa fiu despartita de un barbat pe care l-am iubit foarte mult, sunt sigura sa nu as dori sa fie fericit cu altcineva in afara de mine. Sincer te invidiez ca esti capabila de asa ganduri frumoase vis-a-vis de relatia lui. Tu stii cel mai bine daca se mai poate relua relatia sau nu, daca exista o sansa cat de mica, eu zic sa risti si sa incerci. Ce varsta ai?