Ofu' mieu
-
0 0Mesaj şters de administrator
-
censky, cred ca parintii care isi varsa frustrarile pe copiii proprii si personali nu isi iubesc odraslele, ca alta explicatie nu vad. sunt, probabil, prea egoisti ca sa mai iubeasca si pe altcineva in afara de propria persoana. mi se pare ingrozitor. din fericire, din astfel de parinti ies si copii asa cum esti tu.
singurul lucru pe care poti sa-l faci este sa nu te mai consumi, dar cred ca e imposibil sa nu te doara. chiar nu stiu ce sa mai spun. doar ca imi pare rau pentru tine, meritai un tata care sa fie mandru de tine. -
nush ce sa zic. poate chiar si-a dorit sa fii mult mult mai sus decat esti, dar din ce am observat eu chiar ai ajuns la un nivel bunicel. ai mei mereu s-au mandrit cu mine si frate-miu, chit ca nu avem cine stie ce realizari. nush ce sfat sa dau. nu pune la suflet. tu vei fi altfel cu ai tai copii, pt ca fiecare dintre noi are nevoie de o vorba buna. de ce nu-i spui lui toate astea?
-
Censky iubita, imi suna tare cunoscut ce zici tu. maica-mea era la fel, dar pana la un moment dat, apoi s-a sucit la polul opus si fata ca a ei nu avea nimeni.
nu conteaza pana la urma ce crede el, cata vreme adevarul e cu totul altul.
stiu ca inteapa rau, ustura asa, ca o piscatura de tantar,dar...
o fi si rezultatul educatiei, a fost crescut in vremurile cand barbatii erau deh, cei mai tari si nu se poate impaca cu ideea ca tu esti independenta si pe picioarele tale? nu la coada cratitei privind in zare sa vina masculu' acasa? asa cum crede tatal tau ca "sta bine unei femei"?
zic si eu. explicatia de ce e asa probabil ca nici el nu ti-o poate da. daca ai intreba ar zice: pai eu am dreptate, e ca mine.
pun pariu ca nu realizeaza ca adevarul poate fi altul.
lasa, decat sa fie el mandru de fiica lui supusa si presh la picioarele barbatului, mai bine ca esti asa cum esti
-
Nu esti singura in situatia asta.

Printre altele, mie mi-a zis: "da' ce mah? tu vrei sa faci in 3 ani ce-am facut eu in 30?"
Da, vreau, care-i problema? Si am facut, nu chiar in 3, dar am facut si fara el.
Si multe, multe alte chestii. Acum am ajuns la stadiul in care daca ma suna e bine, daca nu, e si mai bine.
Va veni o vreme cand isi vor da (poate) seama, dar mi-e ca va fi cam tarzior.
-
Nu pot sa zic ca tatal meu a avut acelasi comportament ptr ca as pacatui.
Sa zicem ca nu a mers chiar asa de departe cu reprosurile, dar la fel imi taia elenul de fiecare data cand voiam sa evidentiez un succes de-al meu.
Imi spunea da e bun 9 dar se putea lua si 10 si chestii de genul.
Ideea e ca desi la momentul respectiv am fost foarte revoltata, consider ca de fapt el credea ca prin chestia asta ma intareste pe mine, ma face ambitioasa, astfel incat sa reusesc in viata.
Si sa stii ca asa a fost...Sunt f ambitioasa...daca ma dai afara pe usa, intru pe fereastra si tot rezolv treaba pe care o am de rezolvat...
S-au daca imi pun in cap ceva mai devreme sau mai tarziu tb sa se materializeze.Nu am liniste pana nu se intampla asa.....
Eu cred ca despre asta e vb....te ajuta sa iesi din cocon...in conceptia lui.Nu isi da seama cat de mult te raneste...Incearca sa ii explici asta, desi nu va recunoaste... in ruptul capului... sau incearca sa accepti tu ideea....Multumeste-te cu faptul ca nu a fost unul din parintii care isi abandoneaza copiii si apoi se reintorc dupa ani si vaaaiii ce mandri sunt ei de copiii lor....Parerea mea
-
censky,citindu-ti subiectul mi-ai atins o coarda sensibila pentru ca acelasi lucru l-am trait si eu si stiu cum e.Erau vremuri cand ma zbateam ca o idioata sa le arat,sa fac,sa dreg...am tinut f mult la parerea lor,a parintilor.Cred ca mereu am suferit de pe urma afectiunii care nu au stiut cum sa o ofere.Rar le-am smuls cate o vorba buna si aia data cu jumatate de gura.M-a durut la timpul respectiv dar vorba aia timpul vindeca ranile.Bineinteles ca uneori imi stau toate in gat si simt ca explodez dar am ales sa-i tratez cu indiferenta.Sunt alaturi de ei ca-mi sunt parinti si m-au crescut dar incerc sa-i tin cat mai departe de viata mea si parca ma simt mai bine.
Alt remediu n-am gasit -
pai... voi, copiii, aveti motive sa va mandriti de el, tatal??? are ceva realizat prin propriile forte, nu mosteniri si alte prostii de genul acesta? la varsta voastra el cu ce se lauda???
ia luati-l voi in colimator cu: ce tata esti tu? de ce la varsta asta nu ai averea lui becali? ca eu, copilul tau, trebuie sa muncesc pentru o masina in loc sa am mertanul mostenire? ca eu in loc de vila cu 2 etaje ma zbat in rate pe 30 de ani pentru un amarat de apartament?? restul te descurci tu...
si ai sa vezi ca nu o sa-i mai arda de observatii "obraznice" referitoare la viata voastra!