existentiala mea de moment
-
0 0am pus problema pe topicul Aryanei, revin aici pentru ca acolo nu mi-a raspuns decat Mika, dat fiind ca era putin alaturi de subiect (nu mult)
intrebarea e: ce intelegeti voi prin "cariera" si ce intelegeti prin "job" si ce anume diferentiaza una de alta?
si sa nu ziceti ceva de alta sectiune, ca acolo nu intra toata lumea care bantuie pe aici si as fi interesata sa aud si opiniile respectivelor persoane.
"in speranta unei bune colaborari pe viitor, va multumim anticipat. o zi buna"
-
So, eu am un job, ma duc, stau 8 ore ca omu'dar nu imi ajung banii si mai prestez o munca, pe care o prestez de mai multi ani , care imi place mai mult si in care fac mai multi bani decat la aia de 8 ore. In aceasta a doua slujba pot face cariera, pot ajunge si mai sus, ma pot lasa si de cea de 8 ore...dar sunt comoda si nu o fac. Ar insemna sa joc tare la un moment dat, chestie care nu se potriveste cu lenea mea, sa-i zic "existentiala".
Pe undeva stiu ca fericirea si implinirea nu mi-ar veni dintr-o cariera stralucita. -
carmen, in primul rand tks! stii tu pt ce

pai, job-ul este pur si simplu un loc de munca la care te duci dimineata si te intorci seara. e o cale de a castiga niste bani si a putea intretine o familie. si cam atat.
cariera inseamna pt mine altceva. inseamna sa te dedici unei meserii, nu unui loc de munca neaparat. si pt acea meserie pe care o faci sa fii in stare de multe sacrificii: schimbarea job-ului, preluarea de noi responsabilitati etc. -
pai, chinte, pasiune si entuziasm nu poti presta si la job? in scopul construirii carierei?
am uitat sa zic, la inceput, punctul meu de vedere, il zic aici ca mi-e lene sa editez si nici n-ar fi fair:
in mintea mea, "cariera" inseamna drumul ascendent spre un "job" in pozitia maxima pe care o poti ocupa tinand cont de pregatirea ta.
deci, "job-ul" e superlativul si punctul terminus al "carierei". gresesc?
anumite exprimari dau de inteles ca o cariera e ceva ce e merituos sa posezi, pe cata vreme job are toata lumea. deci nu e cine stie ce.
de la asta mi s-a nascut existentiala (chinte, te-am copiat dar mi-era lene sa formulez "la subiect"
) -
carmen, eu zic ca e exact invers: jobul este un prim pas in construirea unei cariere
poti avea un job de vazator de ziare in timpul facultatii, care nu are nimic de-a face cu cariera pt care te pregatesti
cu siguranta, ca sa faci careiera intr-o meserie, ai nevoie de cel putin doua job-uri.
de ce? pt ca incepi sa cresti si incepe sa te nemultumeasca statutul pe care-l ai la un anumit moment.
apoi, incepi sa-ti doresti functii mai inalte pe care nicidecum nu le poti avea de la inceput.
si sunt destul de rare cazurile in care poti urca in aceeasi firma de la inceput pana la sfarsit. -
in mintea mea "cariera" e ceva perpetuu.
un lung sir de incercari de a fi mai bun si mai bun in job-ul pe care-l ai.
sa-ti dau un exemplu. daca vrei sa faci cariera in sistem bancar, te angajezi la 22 de ani pe un post de ofiter de credite dupa care incepe migrarea. dupa un an vrei sa fii RM, dar daca in acelasi job nu e nimic disponibil pleci.
faci tot ce poti la job-ul tau pt a te pregati de urmatorul pas.
si nu cred ca exista un punct maxim intr-o cariera. totul tine de om si de cat de sus isi stabileste propriile standarde -
aha, deci pana la urma, sintetizand spusele voastre cu ideile mele, de fapt ar trebui sa mai existe un termen pentru job.
ca pana la urma, construiesti o cariera pentru a ajunge la un job, maxim posibil, nu?
in acel moment te opresti acolo si ... e job, nu?
daca ai un post situat mai "jos" in schema, pleci dimineata spre "job".
daca ai o pozitie, aia de maxim de care zic, pleci dimineata spre...ce? nu tot spre job?
ca n-am auzit pe nimeni sa zica: pa, plec spre cariera
Aryana, uite ca si eu trebuie sa-ti multumesc, mi-ai pus neuronul la treaba
-
pasiune am pt job, dar nu consider ca fac cariera acolo!
sooo, jobul e ala care ma tine pe picioare, e cel care imi plateste chiria, e cel care imi asigura concediu, si pe deasupra satisfactii ca imi si place ce fac.
cariera ar fi(pt mine) : cand as merge la job si as investi mai tot timpul in asta(nu ca nu as investi destul), mi-as dori evolutie si iar evolutie, sa ma ridic cateva trepte mai sus, sa ma trezesc doar pt a dori mai mult.
nu vreau cariera pt ca primesc destul acum, si cred ca dupa ceva timp, nu prea te mai multumeste nimic... -
carmen, daca ai ajuns acolo "sus", deja nu mai poti spune ca te duci la "job".
esti deja, sa zicem, in top management si nu mai faci meseria pe care o faci doar ca sa ai ce manca si cu ce te imbraca.
deja nivelul de trai este mult prea ridicat pt asta si te duci in acel loc, impropriu spus "job" pt ca simti ca fara tine pica universul
si din acest punct, poti sa renunti si sa dai in downshifting
-
Aryana, daca e impropriu spus "spre job" atunci spre ce? ca termenul lipseste in dictionar

si nu moare universul, dar ceva blocaje acolo...
existentiale chiar 
si sa stii ca daca stii sa mentii echilibrul, te descurci. deja daca esti in "top management" cum zici tu, iti permiti sa mai si pleci cand vrei... numai ca trebuie sa si vrei
asa ca nu simti nevoia de schimbare. cel putin teoretic. -
carmen, ma apuc dracii! dar nu pe tine, pe cariera in sine!!!
o persoana ft draga mie e ft aproape de acest "top management"
are bani, casa, nevasta, copii, studii peste studii si mai face in continuare alte studii!
timp??? nexam!
se duce la "job" nu ca sa mai castige niste bani in plus, ci doar sa-si demonstreze lui insusi ca el e centrul decizional in tot ce intreprinde.
vine acasa dupa miezul noptii! -
nu stie sa mentina echilibrul deloc.
si nici nu se duce catre "job", se duce catre locul unde se simte indispensabil.
catre locul pe care crede el ca-l merita, incununare a muncii de peste 15 ani de executie si, ulterior, de conducere, dar cam pe undeva pe la mijloc.
e in top management de 3 ani si daca il intrebi nu stie exact cat castiga. iti vine sa crezi??
am intrebat-o pe sotia lui si mi-a spus ca nici ea nu stie cat castiga sotul ei.
nici macar nu-l mai intereseaza aspectul material.
stie ca acolo e locul lui, el pt asta a muncit din greu.
numesti asta un "job"?
poate gresesc eu... -
sa vezi faza, si criza, cand va ajunde in motzul topului

pe bune, acolo e punctul sensibil la maxim.
adica te "cazezi" la o firma si incepi sa urci. si urci, si urci... si ajungi, cum spuneam, in postul maxim in care poti ajunge.
si apoi incremenesti acolo fiindca nu mai ai unde sa urci...
si atunci ce sa faci? s-o iei de la capat intr-o alta firma? si acolo vei ajunge in acelasi post.
sa stai? te apuca nervii, te streseaza ideea in sine, te-ai invatat sa urci, sa lupti ca sa urci, cum sa stai pe loc?
dar nu mai ai unde sa urci.
cam asta ar fi de fapt drama.
bine, recunosc ca eu am avut sansa sau nesansa (inca nu sunt lamurita care din ele) sa fiu intr-o firma relativ mica daca e s-o compar cu o multinatinala, sa zicem. in multinationala sunt mai multe etaje, mai multe trepte.
dar terasa e identica