suflet-pereche dar prea tarziu

  •  
    • 16 mesaje
    22 Mar 2004, 12:06
    0 0
    Stiu sigur ca este sufletul meu pereche. Dar ce pot sa fac? Sunt casatorita, am un copil, el, la randul sau, este casatorit si are doi copii. Il iubesc si ma iubeste dar suntem constienti ca nu putem rani cele 3 suflete nevinovate. In acelasi timp nu pot trai fara el; el imi da energia si forta de a merge mai departe intr-o casnicie care nu-si mai merita numele.
    Nu cred ca am destula experienta sa stiu ce e mai bine sa fac si nici nu cred ca pot fi obiectiva.
    DATI-MI UN SFAT, VA ROG pe toate Evele care cred ca au raspunsul!
  •  
    • 157 mesaje
    22 Mar 2004, 15:31
    0 0
    Nici nu ai cum sa fii obiectiva, draga mea intr-o atare situatie. Te inteleg perfect. Din pacate, remedii nu sunt. Daca faceti ce simtiti in momentul asta, sigur vor fi multi cei care vor suferi, asa cum singura ti-ai dat seama.
    Pe de alta parte, te-ai gandit bine? E mai mult decat puterea feromonilor? Stii, atractia magica?!!!! Te vezi cu el peste ani, ca sotie a lui?
    Sa stii ca iti vorbesc din experienta si imi pare rau ca simti asta. Daca vrei sa vorbim mai mult, scrie-mi pe privat la Carmella@eva.ro!
    Te astept si ai grija de tine
  •  
    • 377 mesaje
    22 Mar 2004, 15:55
    0 0
    Chiar daca il iubesti atat de mult precum spui, gandeste-te doar ce va gandi copilul tau despre tine...acum eu nu stiu daca el este suficient de matur sa poata intelege o astfel de situatie.
    Fii rationala!
    Dragostea nu dureaza o vesnicie...familia poate ramane.
    Multa bafta!
  •  
    • 53 mesaje
    22 Mar 2004, 16:58
    0 0
    Sunt in aceeeasi situatie doar ca nu avem copii.Stiu ca el este sufletul meu pereche, stiu ca fara el nu imi gasesc rostul si nu vreau sa fiu asa cum eram inainte sa-l cunosc: rece, calculata, indiferenta.Nu pot insa sa iau o hotarire pt ca nu vreau sa-i fac pe altii sa sufere.Dar nici nu pot renunta la iubirea mea pentru el.Nu pot si nici nu vreau...
  •  
    • 118 mesaje
    22 Mar 2004, 19:29
    0 0
    Nu cred ca se poate fac nimic...Si eu sunt in aceeasi situatie. Atat doat ca numai eu sunt implicata intr-o relatie stabila.
    Nu pot sa spun ce anume sa faci..pentru ca nici eu nu stiu cum sa-mi "rezolv" propria-mi viata...Daca vrei sa vorbim mai multe...scrie-mi pe privat la danadeea@eva.ro.
  •  
    • 27 mesaje
    22 Mar 2004, 23:45
    0 0
    Daca sotul tau e un tata bun pentru copil, eu zic ca nu merita sa-ti distrugi familia pt nici un barbat. Poti continua sa te intalnesti cu el, dar e riscant si dureros. Imi pare rau ca esti in situatia asta
  •  
    • 16 mesaje
    23 Mar 2004, 09:40
    0 0
    Va multumesc pentru sfaturi. Nici nu stiti cat ma ajuta sfaturile voastre.
    Sunt constienta ca nu ii pot rani pe cei din jurul meu dar pentru prima data in viata ceea ce gandesc nu se potriveste cu ceea ce simt. Si de aceea viata mea e un calvar.
  •  
    • 157 mesaje
    23 Mar 2004, 16:44
    0 0
    blore, ti-am raspuns pe privat. daca nu l-ai primit , da-mi de stire, ca mi-a dat o eroare si nu sunt sigura ca l-ai primit.
    pupici
  •  
    • 118 mesaje
    23 Mar 2004, 23:28
    0 0
    Blore...
    Nu ai ideea cat de tare te inteleg...Si stiu ca fiinta ti-ar striga disperarea...daca asta ar fi cu putinta...Pe mine personal ma doare totul...e ca un vis rau din care ma trezesc zilnic parca mai secatuita...Daca as putea sa gasesc ceva sa contracarez dragostea asta ce s-a salajluit in mine!!!
    Sa fii tare! Este ceea ce imi spun si eu, zilnic, in oglinda...
  •  
    • 16 mesaje
    24 Mar 2004, 10:19
    0 0
    Carmella nu am primit nici un mesaj. Daca poti, te rog mai trimite-mi-l o data.
  •  
    • 16 mesaje
    24 Mar 2004, 10:23
    0 0
    danadeea ti-am trimis un mesaj pe privat.
  •  
    • 9 mesaje
    24 Mar 2004, 12:02
    0 0
    Eu sunt singura. El are familie. Suna cunoscut? Dar nu pot trai fara el. Punct. Aceasta este relatia noastra, dar fara sarea, zaharul, piperul, mierea, fericirea si deznadejdea care ne macina si ne fac sa mergem mai departe. In acelasi fel. Eu singura, el cu familie!
  •  
    • 16 mesaje
    24 Mar 2004, 17:39
    0 0
    lorelei, tu cel putin stii ca nu ranesti pe nimeni de partea ta desi... daca stau sa ma gandesc pentru tine e mai greu din alt punct de vedere: neavand o familie, un copil, iti este foarte greu sa-l intelegi pe el, de ce nu poate renunta la familia lui, de fapt la copii lui. Cand o sa fi si tu parinte o sa intelegi mai bine. Pentru mine problema asta e clara. Eu nu inteleg de ce l-a adus Dumnezeu in calea mea acum si nu mai demult sau poate niciodata (pt. noi era mai bine daca nu ne intalneam)???
  •  
    • 118 mesaje
    24 Mar 2004, 17:52
    0 0
    Blore..imi pare rau dar nu am primit nimic...Mai incearca sau daca nu...mail-ul meu: danadeea2000@yahoo.ca
  •  
    • 1 mesaje
    24 Mar 2004, 19:15
    0 0
    Pui prob;ema gresit ... de ce sa si-l imagineze sot peste cativa ani ?

    Casnicia este de fapt problema. Este una din cele mai hidoase inventii ale omului. Obligatia de a te lega religios+legal de cineva ... de parca legatura sufleteasca nu ar ajunge ?!
    Pentru ce atatea garantii ? ca dupa 10 ani sa nu mai ai curajul sa spui "nu te iubesc" , ca sa iti fie tot mai greu sa te rupi dintr-o relatie care a devenit o afacere mai mult decat o legatura sufleteasca ?

    Parerea mea e ca indiferent de este vorba de feromoni/testosteron sau iubire cel ce simte asa e mai bine sa plece.

    peace and love ,
    hipy
  •  
    • 59 mesaje
    25 Mar 2004, 10:50
    0 0
    Blore,
    cred ca nimeni nu detine un raspuns compatibil. Nu exista o reteta a fericirii in casnicie. Ma intreb cum ar fi daca ti-ai asculta glasul inimii si ai renunta la familia ta pentru a fi cu el.Ti-ai lua copilul si alaturi l-ati creste. Dar copiii lui? Cum s-ar simti? Cat ar suferi el? Cum te-ar afecta pe tine? Cat ar dura pana toate lucrurile vor intra in noua matca a vietii? Greu de dat un raspuns.Teoretic ar trebui sa continui relatia cu sotul tau si sa nu calci stramb. Nu stiu ce sa-ti spun. Gandeste-te bine si nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard...
    Sa ne tii la curent.
  •  
    • 728 mesaje
    25 Mar 2004, 11:22
    0 0
    Draga Lorelei 200 iti prezint o situatie inversa. Ea casatorita, el singur. Si e la fel de greu. Imi poate da cineva un raspuns la intrebarea care ma macina? Oare poate iubi o femeie doi barbati in acelasi timp, la fel de mult incat nu si-ar imagina viata fara nici unul dintre ei?
  •  
    • 16 mesaje
    25 Mar 2004, 11:48
    0 0
    simochiriac,
    nici nu stii cat de bine ai pus problema! De fapt cred ca asta este esentialul: daca putem fi fericiti impreuna stiind ca i-am ranit pe copii. Asta cred ca este subiectul nostru cel mai des discutat; amandoi ne intrebam cum ar fi. Nu ascund ca in momentele noastre de criza si disperare suntem tentati sa zicem "gata m-am saturat de viata asta, hai sa lasam totul balta si sa fim impreuna". Dar apoi ne dam seama ca trebuie sa gandim matur nu ca doi adolescenti.El este mult mai optimist ca mine, spera ca va exista si pentru noi un destin comun. Eu nu cred prea mult in asta, datorita imprejurarilor si situatiei in care ne aflam. Daca vrei sa discutam mai multe scrie-mi pe privat la blore@eva.ro.
    Te pup!
  •  
    • 9 mesaje
    25 Mar 2004, 13:15
    0 0
    Draga anusca, ma rog la Dumnezeu sa nu fiu niciodata pusa in situatia aceasta. Ai dreptate: pentru mine este mult mai simplu. Nu trebuie sa ma gandesc decat la mine... Nu trebuie sa ma impart intre doua vieti paralele, intre doi barbati. Iar faptul ca el o face nu ma mai doare de mult (suntem impreuna de 4 ani!). Ma multumesc cu prea putin? Ma injosesc? Nu cred.
  •  
    • 59 mesaje
    25 Mar 2004, 13:37
    0 0
    Blore,
    ti-am trimis un mesaj privat.