trebuie sa decartez
-
0 0Am obosit. Si stiu ca voi sunteti aici, intotdeauna, ca sa dati un sfat, o incurajare...Acum am nevoie. Nu stiu exact, de ce anume, dar am nevoie.
Am obosit.
Am divortat de vreo doi ani, dupa 15 ani de casnicie, in care am facut compromisuri peste compromisuri, ani in care m-am luptat cu el si cu morile de vant, cu viata, cu copiii, cu lipsurile.
Am ramas singura cu doi copii, intr-un final. Mi-am mai tras cateva joburi pe langa cel de baza, asa, ca sa fie si sa supravietuim, decent. Am intalnit pe cineva intre timp si care vrea sa-si refaca viata cu mine. Cred ca si eu cu el, dar nu sunt sigura.
Intre timp, am constatat ca sunt foarte singura. Prieteni, rude, treptat s-au indepartat. Asta, de cand sunt divortata. Au devenit ostili si reci. Si critici. De parca, cineva,care n-a trait alaturi de tine, n-a simtit ce-ai simtit tu, n-a trait tot ce-ai trait tu, ar avea dreptul sa-ti critice, judece, interpreteze deciziile, actiunile, sentimentele.
Fostul sot, mi-o "trage" cu fiecare ocazie. La figurat, evident, la propriu, nu ma mai prinde. E un jeg de om. M-a sabotat pe mine, ok ! Acum isi saboteaza si proprii copii. Incalificabil. -
M-am oprit pentru ca am scris mult si probabil, n-am spus nimic. Nu stiu ce s-a inteles. Mi-e greu, asta stiu. Si-am obosit. Si ma tem.
Am doar persoane ostile in jur, in cel mai fericit caz, indiferente. Asta, in conditiile in care eu nu fac rau nimanui. Nici macar, cel care imi fac rau.
Deunazi, deschizandu-mi sufeltul in fata cuiva pe care o apreciez si o simteam aproape de mine, mi-am luat-o peste bot: -
hei, ideea ca am evoluat si ca oamenii nu mai condamna divortul initiat de femeie ramane de multe ori doar o idee frumoasa
in realitate, de multe ori nu se intampla asa. oamenii judeca, eticheteaza, marginalizeaza. si ce? treaba lor, atat timp cat nu depinzi de ei in vreun mod
pana la urma viata ne-o traim asa cum vrem, ceilalti pot fi ostili si distanti cat au ei chef
da' o sa se plictiseasca repede, iti spun eu
-
si uite asa, daca te iei dupa orice prost, ramai singura pana la adanci batraneti si rudele/"prietenii" iti vor ridica statuie
hai mah, multi/multe dintre noi ne casatorim la varste mici cu cine nu trebuie
apoi ne maturizam, aspiratiile noastre se maturizeaza la randul lor si vrem altceva
si...divortam
in ochii cui comitem o crima?
in ochii persoanelor slabe care nu au taria sa faca asta -
Ma straduiesc sa nu supar pe nimeni si in general, sa fiu draguta cu toata lumea. Pana in momentul in care cieneva ma dezamageste, odata, de doua ori. Apoi spun stop relatiei cu persoana respectiva. Si fac asta, de fapt, ca sa ma protejez. De rautate, invidie, superficialitate, ignoranta (sa nu-i zic prostie). Si tot asa, in timp, am spus stop de foarte multe ori. Incat m-am trezit singura. Mai aveam doar o persoana in anturaj careia ii acordam credit. Si ea, acum cand eu ii spun ca mi-e bine, ca ma simt fericita si iubita, imi spune voalat, ca nu sunt decat o gasculita proasta.
-
tu nu stii vorba aceea? "la vremuri noi, oameni noi"
este foarte posibil oamenii pe care i-ai cunoscut intr-o alta conjuctura, sa considere ca nu se pot adapta timpurilor "noi"
mah, la fel am fost si eu dezamagita
dar mi-a trecut pentru ca am realizat ca nu merita nici un sentiment/emotie/gand negativ din partea mea si pentru ca am inteles ca singurul meu prieten sunt eu
io am avut incredere in altii si nu in mine
am inteles tarziu dar...am inteles
acum stiu sigur ca altii nu ma mai pot dezamagi -
Da, mi-as dori si in viata reala prietene asa cum gasesc pe eva.

M-am gandit si la faptul ca poate incearca sa-mi deschida ochii, sa nu ma las furata de aparente roz, inselatoare. Dar mi s-a parut de-o brutalitate care m-a umilit.
Eu am oricum temerile si indoielile mele referitor la o viitoare casnicie cu cel cu care sunt acum.
Tot o eva de pe forum, aflata la a treia casatorie, spunea candva ca, rezisti alaturi de barbatul ale carui defecte le suporti mai usor. -
"maktub"
adica, zici tu, "totul a fost scris".
de-ar fi asa, m-as duce la Judecata de Apoi fara nici o emotie, si as spune: Doamne, daca eu am facut doar ceea ce era deja scris sa fac, daca tot ce a fost trebuia sa fie aidoma literei deja scrise, atunci PENTRU CE ma judeci pe mine ?
nu-i asa.
si fiindca drum inapoi nu este, ci doar inainte, unica ta problema este sa DECIZI incotro vrei sa te duca acest drum.
nu conteaza cum te vede nustiuceprietena. fie ca nu valorezi mare lucru, fie ca esti o comoara, parerea altcuiva nici nu-ti va aduce, si nici nu-ti va stirbi nimic din ceea ce ESTI. o bancnota are aceeasi putere de cumparare fie ca abia a iesit din tiparnita, fie ca ai ridicat-o din noroi.
stiu foarte bine ca avem nevoie sa VEDEM in atitudinile altora confirmarea a ceea ce credem ori dorim sa stim ca suntem, dar asta nu ne face nicicum altfel ori altceva decat ceea ce cu adevarat suntem.
fa-ti faptele cinstite care crezi ca sunt spre binele tau si al copiilor tai, si de va iesi bine, va fi bine, iar de va iesi altfel decat cum ai gandit, vei fi impacata stiind ca la momentul deciziei, cu datele pe care le-ai avut, ai luat hotararea cea mai buna pentru acel moment.
iti doresc sa-ti dobandesti binele. -
In ce ma priveste: am stiut si stiu in continuare sa discern bunele de rele, lucrurile cu adevarat valoroase pentru mine de cele fara importanta. Si sunt constienta de valoarea mea dar si de minusurile si limitele mele, indiferent de opinia altora.
Privind in urma, viata mea a fost ca un puzzle. Din bucati. Mereu am dat la o parte ce nu se potrivea la momentul respectiv si-am cautat piesa potrivita. Totul din incercarea de-a incropi un intreg. Inca nu l-am obtinut. Dar lucrez la asta. Si sunt convinsa ca, pana la sfarsit, il voi avea. -
ok, cu voia ta deviem de la subiect.
cuvintele sunt poate cea mai nepotrivita cale de a transmite ceea ce gandim, dar din nefericire nu avem alt instrument.
incercarea de a raspunde la intrebarea ta atrage imediat consecinte. putem, avem dreptul si suntem obligati chiar sa facem rationamente, dar nu avem dreptul de a judeca, pe de o parte, iar pe de alta, exista axiome, si simplul fapt ca discutam despre ele inseamna ca sunt discutabile, si aici este viclenia (sunt sigur ca nedorita si negandita de tine) a intrebarii.
de fapt, are vreo importanta vinovatia lui Iuda ? ceea ce conteaza este nu motivatia lui, care poate a fost cu totul si cu totul alta, sau el poate a fost doar instrumentul prin care s-a implinit vointa divina, ci consecinta faptei despre care se vorbeste ca a comis-o, .
oricum, in momentul acesta nu realizez catre ce paralela ai vrea sa duci discutia, insa orice astfel de paralela este riscanta, pentru ca este nepotrivita gasirea de asemanari intre fapte ce tin de categorii diferite, iar in cazul de fata chiar nu vad vreo categorie similara.
revenind la temerile tale, sunt de inteles oarecum, pentru ca ne-am obisnuit sa acceptam gandul ca necunoscutul ne provoaca o oarecare teama.
tu stii cel mai bine ce sentimente si presentimente ai, si cat de mult te poti increde in acest soi de prestiinta a ta.
gandeste cu rabdare, si incearca sa nu te lasi furata de tentatia unei perspective, vazand gandul in locul realitatii, si ia-ti decizia care simti si crezi ca este cea mai buna.