Cum e posibil???

  •  
    • 178 mesaje
    30 Ian 2008, 09:16
    0 0
    Nu pot sa inteleg de ce parintii mei nu sunt de acord cu relatia pe care o am ..Eu nu le-am ascuns nimic, am zis ca e mai bine sa le spun totul despre cel cu care sunt si vad ca asta s-a intors impotriva mea(el are si o pb de sanatate)
    Cum e posibil ca la 29 ani ,in sec 21 parintii sa-ti interzica sa te mai vezi cu cineva.Vor sa ma marit pb cat mai repede cu cineva,in conditiile in care pana acum nu am avut experienta la cap love. Eu cred ca
    dragostea poate depasi diferentele de statut("eu cu facultate ,situatie materiala mai buna-el fara"
    ,asa cum le vad ai mei pt ca
    eu nu cred ca dragostea tb sa tina cont de lucrurile astea.Ei
    de ce nu pot intelege asta?
    El e genul de persoana care vrea sa ma stie in siguranta,ma conduce mereu acasa, ar face totul pt mine si a demonstrat-o de multe ori.E un om deosebit, cu un bun simt cum rar intalnesti.Si pt el
    implicarea realasi sufletul sunt cele mai imp lucruri.De chirie nu prea poate fi vb acum cel putin,nu cred ca ne-am descurca.
    Va rog mult
    mult astept parerile voastre, poate stie cineva cum tb "tratata"cat mai pasnic pb asta.
  •  
    • 13679 mesaje
    30 Ian 2008, 09:19
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 1234 mesaje
    30 Ian 2008, 09:20
    0 0
    cred ca la varsta ta ar trebui sa nu mai stai cu parintii. chiar daca spui ca nu poate fi vorba de chirie, faceti ceva, mergeti in gazda, nu stiu, numai sa iti iei viata in maini. atata vreme cat stai sub acoperisul lor nu o sa ai liniste si o sa te aiba oarecum la "mana", ca esti pe teritoriul lor.
  •  
    • 649 mesaje
    30 Ian 2008, 09:30
    0 0
    Nu mai are lumea loc...
    De ce oare, mereu, prima care raspunde este Milady?????
  •  
    • 300 mesaje
    30 Ian 2008, 09:38
    0 0
    poate pentru ca, spre deosebire de tine, chiar poate da un sfat pertinent?
  •  
    • 178 mesaje
    30 Ian 2008, 09:39
    0 0
    Ca argumente ei invoca faptul ca el nu are situatia mea materiala(desi eu nu o vad chiar asa exceptionala,el e un tip "simplu"-cum spun ai mei,eu insa nu cred ca asta ar tb sa fie un impediment),plus pb de sanatate(are epilepsie).Cred ca atunci cand iubesti pe cineva ,poti sa treci peste tot.Cred ca ne-ar fi ff greu cu chiria,de asta am hotarat sa continuam sa stam asa desi vad ca tot in punctul de a lua hotararea asta am ajuns.Stiu ramona ca sunt pe "teritoriul"lor cum bine ai zis tu, as fi vrut ca ei sa nu gandeasca asa, asta pt ca tot spun ca ma iubesc f mult .Dc iubesti pe cineva incerci sa-l intelegi ..Se pare insa ca ei nu ma iubesc suficient pt asta...
  •  
    • 649 mesaje
    30 Ian 2008, 09:40
    0 0
    Poate pentru ca sta numai cu ochii beliti in calculator sa aiba si ea ceva de facut???
  •  
    • 13679 mesaje
    30 Ian 2008, 09:44
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 178 mesaje
    30 Ian 2008, 09:45
    0 0
    Am uitat sa adaug la "argumente",faptul ca ma fac de ras cu cineva care nu are facultate desi si el ,desi nu are studii sup., are un statut ok din punctul asta de vedere .
  •  
    • 300 mesaje
    30 Ian 2008, 09:46
    0 0
    si tu, care esti promta sa observi asta, cum stai?

    Miruna, oricum presupun ca nu o sa locuiti cu parintii tai. la varsta ta, eu cred ca esti destul de matura sa stii ce e bine pt. tine si ce nu.
    e drept ca ar fi mai bine sa fie si parintii tai de acord, dar... daca tu ai dreptate si iti vaa fi bine cu el, o sa-si schimbe si ei optica... sau asa ar trebui sa faca.
  •  
    • 107 mesaje
    30 Ian 2008, 09:50
    0 0
    Buna Miruna,
    Poate ti se pare acum ca incearca sa-ti impuna punctul lor de vedere...ai grija, nu actiona doar din orgoliu! Vb din experienta, si-ti spun ca atunci cand dragostea se mai..coace, vei vedea lucrurile altfel. Nu-s coerenta!! vreau sa zic ca dupa un timp, eu am inceput sa ma simt ..singura, neavand aceleasi preocupari, uneori aceleasi interese- aici vb de facultate. Eu am ajuns pe un post de conducere intr-o firam si acum simt ca nu e ceea ce am nevoie ( la mom. actual). Si intervine frustrarea si , chiar daca nu recunosc, nemultumirea..
  •  
    • 2807 mesaje
    30 Ian 2008, 09:51
    0 0
    miruna,
    cu atat mai mult cu cat zici ca situatia materiala este mai buna,chiar daca v-ar fi greu, pt linistea voastra ar trebui sa te muti separat de ai tai

    parintilor ar trebui sa le mai spui ce mai e nou in viata ta ,nu sa le ceri voie si eventual le mai ceri parerea cand si daca simti nevoia

    epilepsia din pacate nu se poate vindeca insa sunt medicamente care o tin sub control f bine,asa ca...daca tu esti fericita cu el ..

    dani_ele,incearca sa spui si tu ceva dragut, daca tot nu ai niciodata un sfat de dat,crezi o sa ti se intample ceva?
  •  
    • 1234 mesaje
    30 Ian 2008, 09:54
    0 0
    "Dc iubesti pe cineva incerci sa-l intelegi ..Se pare insa ca ei nu ma iubesc suficient pt asta... "

    nu mai spune asta, nu-i adevarat, inversunarea ta te face sa nu vezi bine ca de fapt parintii tai te iubesc si iti vor binele, de asta incearca sa te desparta de el, pt ca in sinea lor ei cu adevarat cred ca nu ti-ar fi bine cu el. parintii privesc mai departe de dragoste, privesc viitorul vostru de peste cativa ani buni, cand se va mai duce din dragoste (nu neaparat, dar in general valabil) si atunci ce va ramane? ei considera ca o sa faca rau relatiei voastre diferentele astea dintre voi, de studii in primul rand si poate si boala. nu stiu ce sa zic, e posibil sa aiba si ei dreptatea lor si vor sa te scuteasca de o suferinta mai mare mai tarziu. ei considera ca vei trece mai usor peste suferinta de a te desparti acum de el, decat mai tarziu, cand poate veti avea o familie.
    bineinteles ca exista o mare posibilitate sa va iubiti pana la adanci batraneti si sa va fie bine, dar ei gandesc tipic, se iau dupa idei preconcepute si dupa experienta de viata.
    oricum ceea ce voiam sa subliniez e ca ei iti vor binele, nu pot sa cred ca nu te iubesc. nu-i alunga din inima ta, pt ca Doamne fereste de se intampla ceva in viitor, tot la parinti gasesti un refugiu.
  •  
    • 10876 mesaje
    30 Ian 2008, 09:55
    0 0
    mirunel, tocmai ca eu cred ca ei te iubesc indeajuns de mult.
    nu-mi sariti in cap.
    eu am avut un coleg de scoala ce avea epilepsie.stii ce greu e sa traiesti cu un bolnav de epilepsie?sa nu-ti mai spun ca in 2007 am avut intilnirea de 10 ani si el nu a venit.decedase.
    virsta pe care o ai probabil te preseaza sa nu renunti.
    am avut o matusa nemaritata.si am intrebat-o de ce nu s-a maritat.si a spus ca a cerut-o acu o suta de ani unu, dar ea a vrut sa mai incerce si altceva.
    si?
    de ce nu te-ai maritat?
    pt ca nu m-ai m-a cerut niminia.poate asa gindesti si tu acum

    te-ai gindit ca veti face copii?cum vor fi ei?nu stiu, poate pe undeva parintii tai au dreptate.si eu am avut o iubire mare, numa ca la 21 ani, cu un neica nimeni, dar pt care asi fi rasturnat muntii.ne-am despartit si ne -am revazut dupa citiva ani.chiar nu intelegeam de ce am stat linga el.fara sare si piper.
  •  
    • 178 mesaje
    30 Ian 2008, 09:57
    0 0
    Eu inteleg cam ce-si doresc ei pt mine dar sunt destul de matura sa iau decizii si sa-mi organizez viata cum simt eu.Ei insa continua sa ma controleze asa cum au facut-o mereu.Alte lucruri se pot face pe parcurs(masina , casa , sit materiala, facultate)pe cand ce simte cu adevarat o pers ..mai greu..Si am intalnit multi tipi care
    nu dau doi bani pe o femeie si pe ceea ce simte cu adevarat.Si acum stiu ca am intalnit o pers care merita.
  •  
    • 107 mesaje
    30 Ian 2008, 10:05
    0 0
    greseala parintilor tai , desi cred ca toti fac acelasi lucru, este ca incearca sa stabileasca in locul tau ce e mai bine. nu te supara pe ei, nu se pot..abtine!
    referitor la relatia ta, mai gandeste-te! e viitorul tau in joc, fii cat se poate de egoista cand vei decide ce faci cu viata ta!
  •  
    • 3354 mesaje
    30 Ian 2008, 10:07
    0 0
    epilepsia se transmite la copii. daca vei vrea sa ramai cu el, copiii tai vor avea epilepsie si poate intr-o forma agravata...

    eu la asta cred ca se refera ei, in primul rand...

    apoi, la statutul social pe care il poti capata tu in timp, de ex, sef serviciu, chiar director...

    iar el, ramas fara studii - in umbra ta...

    sotul sotiei... nu e un statut placut ptr un barbat, poate acum nu simte acest lucru, dar in timp va resimti el frustrarea...

    su nu-ti va fi bine... si eu am avut la un moment dat pe cineva inferior ca statut...

    la vreo 20 de ani, dar nu cred ca daca l-as vedea acum as mai stii de ce l-am iubit...

    stiu, tu ai 29 de ani, nu 20... insa parintii vor ce e mai bine pentru tine, in viitor, ei gandesc pe termen mai lung decat tine...

    prietenul tau ce parere are despre asta? de ce nu face si el facultate?

    sunt foarte multe pers care fac facultate dupa 30 de ani si nu mai e o problema...

    in acest caz, cel putin ati pleca de la aceleasi date...

    eu zic sa lupti dar cu arme destepte si cu argumente... succes...
  •  
    • 178 mesaje
    30 Ian 2008, 10:18
    0 0
    Din punctul meu de vedere singurul lucru mai delicat ar fi epilepsia..intr-adevar eu nu stiu dc voi fi suficient de puternica sa rezist langa el..el imi spune ca nu poate renunta niciodata la mine ..ca tine f mult la mine ..iar eu mi-am exprimat toate temerile astea fata de el..mi-a zis ca impreuna vom trece si peste asta...Chiar nu stiu ce sa fac
  •  
    • 15 mesaje
    30 Ian 2008, 10:19
    0 0
    Nu vreau sa par rea sau insensibila dar sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat mie. In facultate am cunoscutun baiat dragut, chiar frumos, cu un par negru, cret, superb.
    M-am indragostit de el si de felul lui de a fi. Parintii nu au fost de acord sa ma casatoresc cu el si totusi am facut-o. Am plecat de acasa, m-am mutat cu el intr-un orasel mic si uitat de lume (acolo lucra el) si ne-am inceput viata. Am facut repede un copil si...au inceput sa apara problemele. Eu castigam mult mai mult decat el care era simplu muncitor la calea ferata. Eu predam matematica si mai faceam si meditatii. In fine, la un moment dat am facut ceva studii in plus si am ajuns intr-un post de conducere la o firma exclusivista. Am cunoscut multi oameni. Eram mereu invitata la tot felul de receptii, de cele mai multe ori cu sotul. Si de cele mai multe ori refuzam pt. ca sotul meu nu se putea adapta. Nu stia ce sa discute cu colegii mei, nu-si gasea cuvintele... Si nu de putine ori ii surprindeam pe ceilalti uitandu-se fix la mainile lui cu unghii inegrite de unsoare sau motorina. Normal ca dupa ce ajungeam acasa incepeau discutiile, certurile, ca eu sunt o cucoana si el un ratat. Pana nu am mai suportat si am divortat. Nu m-am mai casatorit nici acum, cu toate ca au trecut multi ani, dar mereu m-am intrebat cum de omul acela dragut, sensibil si dragastos s-a putut schimba atat de mult.
    Concluziile le tragi tu.
  •  
    • 1234 mesaje
    30 Ian 2008, 10:28
    0 0
    miruna - in cazurile astea tre sa te iei dupa minte, nu dupa inima. scade si tu dragostea din ecuatia voastra (presupunand ca dragostea se mai stinge in timp) si vezi ce ramane. si daca ce ramane e de ajuns pt o viata intreaga.