distanta

  •  
    • 53 mesaje
    29 Ian 2008, 00:26
    0 0
    Distanta, bate-o vina..ca pana acum erau toate minunat de bine..
    Cred ca v-ati dat deja seama ca este vorba despre o relatie la distanta, o relatie care dureaza de 8 luni, dar in toamna eu a trebuit sa plec cu o bursa in Franta..pe termen limitat, ce-i drept.Am de stat aici pana in iunie si mi se pare interminabil!! Iubitul meu a ramas in tara si primele 2 luni, chiar daca ne-a fost foarte greu, am reusit sa vorbim foarte mult la tel, sa ne vedem pe webcam, sa ne trimitem mesaje dragute, dar acum toate astea s-au rarit..si mai mult, au inceput si certurile!
    Incerc cat pot de mult sa nu-i fac reprosuri, sa nu ma supar cand il sun si are tel inchis si habar nu am ce face, dar cateodata mai izbucnesc si stiu ca nu e bine..Mi-a reprosat asta si am incercat sa evit a le mai face, dar atentia pe care mi-o acorda acum e destul de limitata si tocmai acest lucru ma face sa-mi creez scenarii si sa constat pe zi ce trece cat de mult s-a schimbat el in legatura cu mine si cat de mult s-a racit relatia noastra. Nu vreau sa se ajunga la un sfarsit si as face orice sa fie bine, dar sincera sa fiu, nu mai stiu ce sa fac. Il sun, incerc sa fiu draguta, ii trimit mesaje, mail-uri, dar primesc raspunsuri mult prea scurte si prea impersonale, poate. Ce ma sfatuiti sa fac? Sau care credeti ca ar fi motivul racirii lui? Daca este cineva care a trecut printr-o astfel de relatie, sau care isi poate da seama ce s-a intamplat, o/il rog mult sa-mi raspunda..
    Mentionez ca amandoi avem 22 de ani.
    Multumesc!
  •  
    • 13910 mesaje
    29 Ian 2008, 00:35
    0 0
    "" Il sun, incerc sa fiu draguta, ii trimit mesaje, mail-uri, dar primesc raspunsuri mult prea scurte si prea impersonale, poate. Ce ma sfatuiti sa fac? """ --- sa nu mai fi atit de insistenta, cicalitoare, banuitoare...

    oricum, o relatie la distanta la anii vostrii mi se pare ...sa zic cuvintul, sau nu? mai bine NU.

    sinteti asa tineri, tu esti acolo, uita-te in jurul tau, nu numai in ecranul telefonului sau al calculatorului... viata e atit de frumoasa, profita de ea!
  •  
    • 53 mesaje
    29 Ian 2008, 00:42
    0 0
    Sunt perfect constienta ca nu ar trebui sa fiu atat de dependenta de el, dar pur si simplu nu ma pot controla..
    Stiu si ca suntem prea tineri si ca barbatii nu se termina la el, sau femeile la mine, dar simt ca il vreau pe el si ca nu voi mai putea gasi vreodata pe cineva ca el..Suna aberant, si asta stiu, dar asa simt..
  •  
    • 97 mesaje
    29 Ian 2008, 02:41
    0 0
    Sunteti prea tineri sa faceti fata unei relatii la distanta.

    Nu vreau sa te supar sau sa iti dau idei, dar atitudinea lui, mie imi spune ca se apropie sfarsitul relatiei voastre.
  •  
    • 1015 mesaje
    29 Ian 2008, 02:47
    0 0
    Fata draga, in Franta nu sunt barbati? Eu cred ca daca pentru el sunt alte femei in Romania si pentru tine sunt alti barbati in Franta. Ai 22 ani? Fii fericita si nu-ti irosi timpul si creierii pentru cineva care nu te merita. PUNCT si de la CAPAT! Succes!
  •  
    • 314 mesaje
    29 Ian 2008, 03:18
    0 0
    trec prin ce treci tu (eu sunt la master in SUA si el a ramas in Romania) si sunt de o varsta f apropriata de tine. doar ca eu sunt si casatorita dar trebuie sa stau in sua 2-3 ani si culmea, eu vreau sa ma si stabilesc aici si sa-l iau si pe el. in primele doua luni (abia am inceput masterul) ne-a fost foarte greu, plangeam si eu si el si am trecut prin toate starile posibile amandoi: iubire patimasa, indiferenta, ura, dezgust, amicitie, iubire si iar iubire. sincer, nu credeam ca voi experimenta toate aceste sentimente pentru ca eu il iubeam tare mult cand am plecat de acasa. dar distanta si dorul de casa m-au facut sa-mi imaginez lucruri care nu erau adevarate, imi teseam tot feluri de scenarii in creier, ca de ce e distant si indiferent, de ce prefera sa stea sa se uite la meci in loc sa vorbeasca cu mine pe messenger, etc etc. si el ma ruga mereu sa nu mai fiu asa impulsiva. dar eu nu si nu.

    am avut insa norocul in iarna de sarbatori sa merg acasa si sa vad cum mai sta relatia noastra. el ma iubea enorm de mult eu la fel si cand ne vedeam ieseau scantei. tinem mult mai mult unul la altul si apreciem mult mai bine timpul petrecut impreuna

    mi-am dat seama de ce nu vb asa de des cu mine.. era obosit si stresat. venea de la servici stresat si eu mot curcan nu ii vorbeam decat de problemele mele, de colegii mei, lucruri care lui ii erau total straine. eu ii vb de ce e aici, el nu pricepea nimic. d'aia nu vroia sa stea la taclale. eu simteam nevoia sa ma descarc, el simtea nevoia sa vorbim numai despre lucruri frumoase sau sa se odihneasca dupa 10h de munca. acum nu-l mai cicalesc si nu ma mai supar, pentru ca stiu ca are si el viata lui si nu trebuie sa-l pun sa stea ca un catel dupa mine. la noi e diferenta de 7h ca fus orar si cand era la mine 5 seara la el era 12. si ii ziceam mereu 'mai stai mai stai" si el nu mai statea si eu ma bosumflam. dar dupa ce am revenit in Ro mi-am dat seama de ce nu statea. el trebuie sa se trezeasca dimineata f devreme, la 6 pentru ca incepe serviciul devreme. cum sa stea cu mine cat vroiam eu - ore intregi - cand lui ii picau ochii de somn? dar eu nu intelegeam.

    barbatii nu sunt buni de dat explicatii, ei iau viata in piept si se cred neinfricati si nu se dau batuti niciodata, ei niciodata nu se scuza (exista sie xceptii, dar eu ma refer la cazula asta). din cauza asta nu stiam eu ce se intampla cu el.

    si am invatat sa-l las mai moale. oricum nu are rost sa ma stresez pt asta si nici sa-l stresez si pe el pentru ca nu face bine relatiei noastre. si cand ne vedem, vad in