CE SA FAC CU VIATA MEA???
-
0 0Dragele mele Eve,va scriu pt. ca am ajuns la un punc din care nu mai stiu incotro s-o apuc!
Am un copil minunat,dar un sot cu care nu ma mai inteleg de la o vreme pt. ca nu-i mai tolerez purtarile lipsite in primul rand de respec si responsabilitate.Mai exact ii place sa pleca prin baruri,discoteci si cluburi mai des fara mine dacat cu mine.Eu stau acasa cu copilul....el este barbat si trebuie sa fie "liber",cum spune el.Eu m-am cam saturat de situatia asta,sincer nu-mi mai convine,dar ce sa fac?Mie frica de schimbare,de suferinta copilului meu...
Ce credeti ca ar trebui facut,voi ce ati face daca ati fi in locul meu????
Sunt multe de spus,dar ceea v-am scris poate va ajuta sa va faceti o imagine cat de cat a vietii mele si sa-mi dati un sfat.
Multumesc anticipat pt. atentie! -
salut
eu am patit acelasi lucru si spre fericirea mea nu m-am aruncat in discutii fierbinti cu sotul meu in privinta asta .. e adevarat ca nu copil .. dar in primul rand tu esti cea care se simte jignita nu , copilul .. sfatul meu ... lasa-i prea multa libertate sa vedem daca va putea sa o tina !! gaseste-ti ceva sa te okupi .. apuka-te de pictura , poezie , chiar studierea unei limbi noi sau calculatorului .. mai ia copilul la o plimbare tarzie la niste prietene de ale tale .. creeaza-ti un cerc nou de oameni carora sa le pese de tine , dar toate astea .. fara a arata sotului ca i le faci special , sau pt a=l jigni .. schimba-ti pur si simplu orientarea ..nu te lasa batuta ! esti o fiinta care nu e prin nimic mai inferioasa unui barbat si meriti sa fii fericita ! -
Este intr-adevar o situatie mai grea...
Acum nu stiu exact cat de mult iti iubesti sotul si ce varsta are copilul vostru (asta insa poate fi mai putin important deocamdata).
Daca si eu as fi in situatia ta as fi si eu destul de atenta si m-as gandi foarte mult la copil... Aici situatiile sunt multe... Cunosc copii care s-au simtit mai putin bine in urma unui divort si altii care daca parintii au ramas impreuna doar pt odrasle, atunci copii s-au simtit iar mai putin bine si chiar vinovati de ceea ce se intampla... Intr-un mediu in care parintii se cearta des si nu se inteleg, un copil paote devenii foarte usor complexat sau sa nu puna mare pret pe conceptia de familie... Cand ai mei au divortat eu am aflat inaintea mamei, cand m-a intrebat tatal meu ce parere am... Desi aveam doar 13 ani, eu i-am raspuns ca prefer sa stea separati decat sa fie certuri toata ziua in casa... Insa asta nu inseamna ca nu m-a afectat. In schimb ceea ce m-a afectat a fost manipularea din partea mamei care l-a denigrat foarte mult pe tata si mi-a reprosat ca din cuza mea a stat atata cu el... Si chiar a resuit sa ma indeparteze de el, desi cu el eu ma intelegeam cel mai bine... Cu timpul insa mi-am dat singura sema ca pur si simplu nu erau compatibili, fiind firi diferite...
Daca este sa alegi cale unui divort atunci ai maregrija sa ramai prietena cu sotul tau si sa incurajezi relatia dintre el si copilul sau, explicandu-i odraslei tale ca v-ati iubit si ca ati ramas impreuna cat de mult ati putut, dar firile diferite v-au facut sa va simtiti mai putin bine si ati ajuns la concluzia ca va puteti simtit ferici si separati, iubind la fel de mult copilul in continuarea... Ii va fi mai greu ma inceput, dar cu timpul va intelege si el... Si chiar ai putea sa spui ca v-ati gandit si la el ca nu-i era bine sa vada pe chipurile voastre nefericirea si sa traiasca in certuri... CA unii copii chiar au ajuns sa se simta vinovati pt situatia din familie...
Cu siguranta tu ai vorbit cu sotul tau si i-ai reprosat stilul sau de viata... Sfatul meu este sa-i vorbeti foarte calm, sa-i spui ca te gadesti la familie, la viitorul ei, la voi doi in pparte si la copil, ca ai vrea sa-l intelegi pe sotul tau si sa cautati o cale prin care sa fiti amandoi fericiti. Intreaba-l sincer, serios, calm ce ai putea face si roaga-l sa iti spuna si el ce simte... CAutati o cale sa salvati, apoi, daca nu merge nici asa atunci mergeti la un consilier de impacare sau cum se numeste. Si abia atunci, daca ajungeti la concluzia ca sunteti diferiti, cea mai buna cale este divortul...
Multa bafta, tarie si calm!
Sa ne spui ce ai rezolvat. -
Sa iti spun ceva, Iscintee. Mama mea a fost in situatia ta, in primii ani de casnicie. Si oricat s-a zbatut ea, oricat aincercat sa schimbe ceva, oricat a iertat si a trecut peste multe porcarii cu multa dragoste, situatia nu s-a schimbat. S-a agravat cu trecera anilor. Motivele pt care mama mea nu a divortat au fost cele obiective (unde sa se duca, cum sa divorteze, ce-o sa zica lumea...; partajul- o munca de o viata sa se imparta in 2 ?) si cele subiective, noi coipii si dragostea pt el, speranta.
Si mie nu mi-a fost bine toti anii astia. Din cauza viciului sau, alcoolismul, a fost f violent. Dar si firea lui, una egoista, rautacioasa. Au fost zile de cosmar Sarbatorile copilariei mele, si scandaluri pana in miezul noptii. Multa durere acumulata.
Nu iti cunosc cazul exact, si nu cred ca putem vb ca de la femeie la femeie; dar de la copil la femeie, te rog gandeste-te, asta iti doresti pt copilul tau? Mai bine tai raul inca de devreme, decat sa regreti peste ani.
Tu stii, trebuie sa stii, daca situatia are iesire sau nu, daca mai puteti salva ceva din casnicia voastra si dragostea voastra.
Numai bine!
Ivon -
Draga Iscintee,asa cum au spus cateva eve, cred ca divortul este singura solutie, dar dupa ce ai incercat si celelalte metode. Daca ai discutat cu el si totusi continua cu un asemenea comportament, eu cred ca nu merita sa mai suporti. Copilul? va ramane oricum la tine si cu timpul va intelege. Dar nu merita sa te sacrifici, sa suferi pentru ce? Viata este numai una. Curaj si sa ne auzim cu bine.
-
va multumesc mult pt. sfaturi sunteti niste scumte si parerile voastre sunt f. apropiate de ceea ce simt eu de ceea ce as vrea sa fac.....divort!
mai incerc sa-mi salvez casnicia inca o data printr-o noua discutie,cat se poate de calma si concreta,apoi oi vedea..si va anunt si pe voi.
inca o data va multumesc....si mai astept sfaturi de la voi! -
dragele mele,a mai trecut ceva vreme si dupa inca o discutie mai concreta cu sotul meu s-a ajuns la concluzia ca nu se mai poate..casnicia noastra trebui sa se incheie.
trebuie sa rezolvam problema locuintei,sa vindem apartam. in care locuim(care este mare)si sa ne mutam separat fiecare in cate o locuita.
pana se rezolva cu vanzarea apart. sotul meu,vine cu ideea "geniala"de a ma muta eu cu chirie o perioada ,dar fara copil.
eu i-am spus ca nu plec deloc,si daca e sa plec pana la urma plec numai cu copil.
apart. a fost al sotului meu inainte de casat. de aceea face el pe proprietarul,dar atata vreme cat avem un copil,si am stat impreuna 6 ani,cred ca am si eu niste drepturi,nu?oricum casa e pe numele la amandoi....
dati-mi si voi va rog un sfat....cum sa procedez.
eu nu vreau decat sa nu sufere copilul,daca as pleca fara ea,chiar si pt. o perioada mica de timp,sunt sigura ca ar suferii.
si asta o stie si sotul meu,dar cred ca situatia il face sa nu mai gandeasca prea clar.
astept de la voi -
Draga Lscintee,
imi pare tare rau ca ai ajuns in situatia sa divortezi, dar capul sus! nu-i sfarsitul lumii!
Sa nu cumva sa pleci fara copil din casa pentru ca la tribunal, sotul tau ar putea sa spuna ca ai parasit domiciliul si ai abandonat copilul..nu poti sa stii ce urmareste, e mai bine sa fii precauta.
Sigur ca ai drepturi, asa ca apara-le si nu renunta la nimic mai ales ca vei avea de crescut copilul.
Bafta si Dumnezeu sa te ajute!
Andra