depresia la barbati
-
0 0se manifesta diferit depresia la barbat si cum poate fi ajutat cineva care trece prin asta?
-
depinde si ce ii cauzeaza starea. si e greu sa te deschizi in fata prietenilor, familiei etc. ti-e frica sa pari slab si neajutorat in fata altora, mai ales in cazul exemplarelor de gen masculin. am trecut prin asa ceva, si toate incercarile celor din jurul meu de a ma "trata" nu au reusit decat sa ma infurie. credeam ca toata lumea ma vede neputincioasa, eram furioasa pe ei, dar cel mai mult pe mine. e greu sa stii ca tu nu esti in stare sa te scoti din starea de rahat in care esti, mult mai dificil e sa accepti ajutorul celor din jur. era o vreme cand eram gata sa sar la gatul oricui numai la banala intrebare "how are you", credeam ca are cine stie ce intelesuri ascunse.
dar paranoia a trecut, la mine s-a rezolvat cu prozac
si acum mi-s sanatoasa tun

poate la el e numai inceputul anului, toti devenim mai melancolici -
am intalnit destui barbati carora le place sa-si planga de mila carora le place ca altii sa ii linga ranile.
eu sunt genul care TREBUIE sa-si rezolve singur problema care-l face nefericit, mai corect spus, daca eu cred ca nu pot fi ajutat, orice incercare de a ma compatimii nu face decat sa inrautateasca situatia.
atunci nu vreau sa fiu in centrul atentiei, si vreau ca lumea sa fie indiferenta la radacina supararii mele.
nu bautura, nu femei, ciocolata, nici atat -
Eu m-am lovit de asa zisele probleme existentiale: daca nu o sa ma descurc pe noul post, daca nu ma iubeste gagica, altii au si copii la varsta mea, iar eu inca mai copilaresc, oare o sa am iubeasca ea si peste 10 ani, am 30 de ani ce am realizat pana acum (casa n-am, masina e de la firma, cu partenera nu ma inteleg perfect, bani in cont n-am suficienti), etc!
rezultatul este ca cei din jur sufera, pt ca dansul devine tzepos, iritat, nu-i convine nimic si mai si paseaza vina in carca lor. 
Copii rasfatati care nu stiu ce-s greutatile!
-
intre a compatimi si a te interesa de cineva la care tii e o distanta ca de la cer la pamant.
acum cativa ani eram cu frate-meu in masina in drum spre maternitate. Eram tare emotionata si nerabdatoare sa-mi vad nepotzica si i-am pus vreo 200 de intrebari in 3 minute. Parca vad si-acum fata lui: ochii i se mareau, gura se strangea pana la urma mi-a spus :
'mai, tu TREBUIE sa-ntelegi ca noi (baietii) nu gandim ca voi (fetele) ...pe bune daca mi-a trecut prin minte vreuna din intrebarile tale' ... a fost randul meu sa fac ochii mari
ca sa atingem un echilibru multumitor, idealul in comunicarea asta ar fi sa mai scadem noi numarul intrebarilor si sa mai adauge ei putina intelegere fatza de motivul intrebarilor