sincer nu mi-e bine
-
0 0Am ajuns acasa, mi-am desfacut o bere si m-am apucat sa scriu...nu mi-e bine deloc si din cauza asta m-am hotarat sa-mi impartasesc gandurile...
Am 24 de ani si de 5 ani am crezut ca am intalnit barbatul perfect...nu pt mine..nu barbatul cu care ma vedeam maritata, am intalnit barbatul ideal pt ca era insurat, avea o pozitie foarte ok la locul de munca..era sef
...seful meu...in el vedeam viata perfecta, linistea, fericirea, in el vedeam soarele rasarind, pt ca viata lui si el imi demonstrau ca exista lucruri misto pe pamantul asta.
Eu, cu 9 ani mai mica decat el, pe atunci ( la momentul angajarii ) o pustoaica rebela cu care el treptat treptat s-a imprietenit. Am devenit foarte apropiati, ne povesteam orice, petreceam o gramada de timp impreuna, ne intelegeam atat de bine de parca ne-am fi cunoscut de-o viata. Pustoaica asta a realizat la un moment dat ca apropierea de sef nu e buna, ca ea se indragosteste si a fugit. A fugit dar nu a facut-o hotarata, pt ca la primul lui semn m-am intors. Am crezut ca suntem inteligenti, ca reusim sa nu confudam lucrurile si ma bazam si pe mine in chestia asta pt ca ma marisem si stiam ca ceva mai mult decat simpla noastra prietenie nu poate exista niciodata...m-a inselat acest niciodata in urma cu 6 luni, cand m-a sarutat, cand mi-a declarat dragostea, cand m-am indragostit fara drept de apel ( defapt cand au iesit la suprafata sentimentele demult ascunse )...de atunci am fost noi, a fost el alaturi de mine...am fost eu cu el si n-am fost amanta.
M-am mutat singura pt ca el si-a dorit foarte tare lucrul asta, ne-am indragostit mai mult pe monment ce trecea dar eu am uitat sa-mi pun problema : unde duce toata povestea noastra?
In urma cu 2 zile s-a speriat el inca o data ca e foarte indragostit de mine si a fugit...mi-a zis ca nu mai poate sa continuam...
Nu m-a durut atat de mult asta cat ma doare ca eu nu eram pregatita pt acest final ( nu stiu cand as fi fost pregatita - pt ca il iubesc ), ma doare in continuare ca el incearca sa mascheze totul, ca in relatia cu mine ( pt ca in continuare lucram impreuna ) incearca sa mascheze ca ii e greu...ma doare ca traim o telenovela ( ceea ce urasc eu cel mai tare in viata ) - te iubesc dar nu putem fi impreuna nici macar asa pe ascuns cum eram pana acum...ma doare ca nu pot sa-mi dau demisia...ma doare ca il iubesc si nu pot sa fiu falsa...ma doare ca il simt acolo si totusi e atat de departe...
E o intrebare simpla in finalul acestei povesti...ce fac? -
Dar el este si era insurat si la momentul angajarii tale? Ai acceptat sa ai o relatie cu el desi stiai ca este insurat?
Nu te condamn, nu am dreptul sa fac asta, dar daca asa stau lucrurile, e cazul sa te indepartezi. Nu neaparat sa-ti dai demisia, ci sa incerci sa il vezi doar ca pe un sef, sa incerci sa interactionezi cu el cat mai putin, sa constientizezi ca el nu a vrut ceva serios cu tine, ai fost doar o alta femeie pe care a folosit-o dupa bunul lui plac! -
M-am gandit si eu la asta...
Am o prietena buna care lucreaza in acelasi loc cu noi si acre evident ca stie toata povestea...ea nu-l suporta pe el in primul rand pt ca-i e sef :0 si in al doilea rand pt momentele de genul asta prin care ma face pe mine sa trec, dar ea mi-a spus ca se vede ca e super indragostit, ca nu mai gandeste, ca totul se rezuma la mine si apoi mai vede el...
m-am gandit ca sa-l urasca sa-mi fie mai usor, exact la asta ca m-a folosit...ca vroia doar fun...il cunosc prea bine ( cum nu ma cunosc nici pe mine ) si sincer nu e asta, a fugit pt ca a zis ca acum e momentul, ca mai tarziu ne va fi mult mai greu...nu intelerg de ce a fugit...de ce nu am vorbit de asta cum faceam de absolut tot?...de ce a luat el decizia fara sa ma intrebe..ce fac acum singura peste tot si peste toti? mi-e dor de el de nu mai pot, vorbesc cu el toata ziua...am momente cand mi-e atat de greu incat imi vine sa vomit si momente in care mor de drag si gasesc motive puerile de a-l suna, de a-i scria pe messenger...de a vorbi cu el fata in fata...
mai trist e ca nu-mi gasesc motivul zilei de maine si nici nu reusesc sa ma gandesc ca la un moment dat tot venea chestia asta... -
Am acceptat e mult spus...am inceput amandoi o relatie la mult timp dupa ce ne-am dat seama ca ne-am indragostit...nu am mai avut puterea sa judec...cred ca stiti ca atunci cand te indragostesti, atunci cand iubesti nu mai judeci...asa am fost si noi, ne-am permis "luxul" asta in viata...a fost mult mai puternica iubirea decat orice judecata...
nu pot sa explic...nu ne-am explicat nici noi , ne-am dat seama ca ne iubim si ca asta trebuia sa se intample...
nu am fost amanta pt ca el nu m-a considerat a fi amanta..nici eu nu m-am simtit asa si asta poate din cauza prietenei foarte bune ce ne-a legat inainte, sau din cauza ca el cu mine isi petrecea mult mai mult timp decat cu familia...nu stiu...nu stiu ce inseamna sa fii amanta...stiu ca noi 2 am avut o relatie mult mai profunda decat o partida buna de sex...cadouri...declaratii false...si mai stiu ca nici el nu stie ce inseamna sa ai amanta...el cand s-a insurat si-a jurat ca nu va mai exista o alta femeie in viata lui in afara de nevasta... -
mie imi place vorba asta: mai bine mai devreme decat mai tarziu. mai bine suferi acum decat peste 5 ani, cu fiecare zi petrecuta alaturi de el vei suferi cu o zi mai mult dupa ce se termina. stiu ca speranta moare ultima dar tu nu ai loc in ecuatia lui.
cu totii trecem prin momente in care ne prefacem ca uitam de tot si vrem sa ne lasam purtati de val, de sentimente interzise, de iubiri imposibile, de emotii, de fluturasi in stomac...aceleasi trairi care le-ai avut cand ti-a placut primul baiat in clasa a doua
e foarte frumos 
cu cat sunt mai simple lucrurile in viata cu atat le dam mai putina valoare si invers.
dar: totul tine de tine sa te lasi condusa de sentimentele astea sau sa le controlezi tu. daca nu le alimentezi nu se dezvolta. asa cred eu.
eu am o relatie de ceva timp si e totul simplu si frumos. nu avem certuri si impacari furtunoase, nu am emotii ca ma inseala, nu imi fac griji deloc in ceea ce il priveste si sincer uneori imi lipsesc suisuri si coborasuri de genul asta. adrenalina, emotii. fara sa vreau "mi se pune pata" pe altcineva destul de des, mai mult de dragul emotiilor, fluturasii aceia in stomac cand iti vine sa arunci tot de pe birou, sa ii rupi hainele si sa te arunci salbatic pe el chiar acolo, chiar atunci.
toate astea au fost ieri in imaginatia mea pentru o secunda si daca respectivul ar fi banuit macar ce-mi trece prin cap s-ar fi dus de rapa relatia mea si casnicia lui
dupa care i-am multumit pentru timpul acordat (si in gand pentru partida salbatica de sex imaginar
), am dat mana si...mi-am continuat propria viata. momente din astea se intampla de ani de zile, in fiecare luna 
fiecare dintre noi ne trasam propriile limite. ale tale erau putin prea departe, de asta suferi acum. daca crezi ca nu poti sa faci fata, opreste-te. ca sa fii fericita si linistita propune-ti niste standarde personale si incadreaza-te in ele. atat cat poti duce, atat cat iti permiti, atat cat sa te faca sa razi si nu sa plangi.
cu cat mai repede termini relatia asta nociva cu atat mai aproape de fericire vei fii. si mai ales, trebuie sa faci diferenta dintre ce te face cu adevarat fericita si ce nu. mult succes. -
Eu vreau sa te intreb de ce crezi ca te iubeste asa cum zici tu? Ia gandeste-te ca si pe sotia lui a iubit-o odata la fel sau poate chiar mai mult si totusi nu i-a fost greu sa te iubeasca si petine. Desi sincer ma indoiesc de dragostea lui pentru tine. Eu cred ca ai fost un moft care a luat sfarsit. dar nu stiu ce ai fi asteptat tu de fapt. Chiar crezi ca si-ar fi lasat familia pentru tine? Cred ca te amagesti. Prea putini sunt cei care fac asa ceva. Eu zic sa-ti vezi de viata ta si cauta pe altul pentru obsesiile tale.
-
Esti foarte tanara! Ai sa treci peste asta, nu-mi fac probleme.
As vrea sa te gandesti la urmatorul aspect. Barbatii, chiar sefi fiind sunt de multe ori slabi. Daca te-a iubit sau te iubeste isi clarifica situatia acasa: ori cu tine ori cu ea, simplu! Dar el se pare ca nu stie ce vrea sau... Poate sotia lui e o femeie ok si atunci nu vrea sa o raneasca.
Am intalnit barbati materialisti. S-au casatorit pentru ca viitoare sotie provenea dintr-o familie cu posibilitati, care au totul nu datorita lor ci datorita casatoriei bune pe care au facut-o. Si-atunci ce fac? Prefera sa ramana in aceasta casnicie.
Solutia? Nu mai sta acolo, te vei chinui mult mai mult, pacat de anii tai sa suferi pentru un barbat insurat. -
Nu o sa renunte el la tot ce a facut impreuna cu sotia lui, majoritatea pun mai presus starea materiala decat iubirea, mai ales daca este obisnuit sa traiasca la un anumit standard. Crezi ca este dispus sa piarda jumate sau mai mult decat atat in cazul in care sunt si copii la mijloc , pentru ca te iubeste pe tine. Barbatii prefera "sa fuga " fara sa dea explicatii. Nu vezi ca nici macar nu i-a pasat de tine, crezi ca ati fi luat decizia asta impreuna?
Si inca ceva: spuneai ca il cunosti foarte bine(mai bine chiar decat pe tine) uite ca ceea ce a facut dovedeste ca nu il cunosti asa cum zici, exact contrariul dovedeste.
Ai mai spus ca petrecea mai mult timp decat cu familia, uite acum platesti , sa stii ca mai devreme sau mai tarziu,intr-un mod sau altul toti platim pentru greseli, cand ne asteptam mai putin. -
Ce sa faci? Treci peste ceea ce a fost intre voi, renunta la el si incearca sa te bucuri de viata langa altcineva.
Nu ai fost amanta? Ba exact asta ai fost! Negi cumva pentru ca ti se pare ca acest cuvant are conotatii negative pe care nu le poti asocia cu dragostea voastra?
Orice barbat care te iubeste si e un om adevarat si-ar lasa nevasta (ca doar nu pe ea o iubeste, ci pe tine, nu???) si ar incerca sa isi refaca viata langa tine. Se pare ca al tau sef sau nu te iubeste sau are alte motive pentru care nu vrea sa isi lase nevasta.
Si in toata povestea ta privesti totul foarte egocentric: tu si dragostea ta...cum ramane cu sotia, cu felul in care ai actionat desi omul era casatorit? Nu ai luat in calcul posibilitatea ca lucrurile sa mearga prost? Multi barbati insala, dar mai putini isi parasesc nevestele. -
te-ai pus vreo clipa in locul sotiei? nu cred! iti poti imagina suferinta prin care va trece atunci cand va afla ca sotul a inselat-o cu o angajata?
femeile care isi permit relatii cu barbati insurati nu merita niciun respect!
cat despre el, barbatul perfect... care isi inseala sotia!
copii au? la ei te-ai gandit? sau conta doar "dragostea" voastra pe pamant?
poate vei ajunge si tu nevasta inselata, ca sa vezi cam cum stau lucrurile! -
nu vreau sa judec pe nimeni, dar pur si simplu nu pot intelege cum se iubeste un barbat insurat. ce implinire iti ofera o relatie de acest gen? cum traiesti cu ideea ca nu este al tau, ca are o familie, ca intr-o zi se va sfarsi? cum? cum? cum? pt ce e facuta viata asta, daca nu ai langa tine un om dedicat trup si suflet, un om cu care sa imparti orice, cu care sa ai o familie, langa care sa traiesti frumos? nu inteleg ce cauta unele femei la un barbat insurat... pastrati frate distanta din start. ce inseamna prietenia asta stransa cu seful, care mai e si tanar si luat pe deasupra. sunt atatia oameni necompromisi care ne pot fi prieteni, ne pot oferi ajutorul, ne pot sprijini in viata. dar nu, unele dintre noi isi gasesc alinarea in relatii de acest gen. .. si uite aici se ajunge.