de ce tinem sa avem dreptate?!
-
0 0dupa ce am asteptat sa-si faca Raduleasca numarul cu Aviva, pot si io sa-mi enunt topicul : am invatat anul asta - si pot spune ca am avut o revelatie - cred ca noi in cuplu ne luptam mereu, mereu si mereu pe acelasi principiu : cine are dreptate? eu, care am facut si am dres, sau el, magarul si/sau nemernicul, care n-a facut, n-a dres sau dimpotriva.
Acum io vin si va intreb - daca se dovedeste ca unul din noi are dreptate (nu e clar niciodata cine e arbitrul, dar, ma rog, asta e alta discutie) la ce ne ajuta?!
daca dupa o zi total obositoare, tip la sotul meu, el nu-mi da dreptate (pentru ca, de, aia e, n-am...) - unde ajungem? ha?
nu mai bine conchide ca nu conteaza cine are dreptate intr-o anume chestiune, el ma iubeste, deci, ma pupa pe frunte si papam un platouash impreuna?
vreau sa subliniez ca asta chiar (mi) se intampla in viata reala -
Qbelle, imi pare rau sa te contrazic, dar cum sa fiu de acord cu altcineva daca nu are dreptate???? Nu este mai onest ca cel ce nu are dreptate sa recunoasca si, mai ales, sa inteleaga ca a nu fi lasat sa persiste in greseala este un semn de dragoste???
Eu, cand nu am dreptate, sunt primul care nu numai ca recunosc, dar imi cer scuze si sunt recunoscator ca mi s-a atras atentia! In schimb, nimic nu ma scoate mai tare din sarite decat sa fiu acuzat PE NEDREPT! -
anisia - si intr-o relatie, daca insisti sa ai dreptate, in cele din urma la ce te ajuta?
vroiam sa subliniez ca intr-o relatie nu totul se reduce la asta - am invatat de la sotul meu ca trebuie sa avem intelepciunea sa trecem cu vederea goana permanenta dupa a avea dreptate
marinaru' - aceeasi greseala o facem si eu - si nu rareori am ramas singura cu dreptatea mea...
da' asa cum spuneam : in concluzie, nu tin sa am dreptate
deci puteti sa ma contraziceti -
mah, eu cu un fost ne certam ca niste chiori doar pt ca el nu vroia sa recunoasca faptul ca aveam dreptate in multe chestiuni care il priveau. partea nasoala e ca daca ii ziceam o data calm si vedeam ca nu intelege, a doua si a treia oara deja ii tocam nervii. doar ca mi se parea foarte normal din partea mea sa fac asta, daca pe el nu il ducea capul sa realizeze niste chestii, sa isi dea seama de anumite lucruri. ideea e ca desi de multe ori simtea ca am dreptate nu mai vroia sa imi dea mie satisfactie pentru ca avea orgoliul prea zdruncinat

oricum, nu e asta unul din motivele pt care-s singura, desi mi s-a reprosat si modul de a pune problema in situatii din astea
-
anca, eu aveam dreptate. cand ii spuneam sa fie mai atent la ce se intampla in firma lui, ca unul din asociati il sapa, ca nu procedeaza corect la anumite faze cu angajatii si ca nu isi negociaza deloc contractele.... ma rog, astea sunt chestiile legate de serviciul lui. a trebut sa treaca un an de zile si sa aiba o gaura de 800 de mil in contabilitate ca sa isi dea seama ca aveam dreptate si sa renunte la asociatul ala. astea sunt doar cateva dintre lucruri, nu mai vb de chestiile personale
-
vezi sa nu... era prea orgolios. dar si eu aveam un stil deloc diplomat de a pune problema. aveam pretentii f mari de la el (ca barbat) si ma enervam ca eu (cea care il luase ca model la un moment dat) stateam si ii dadeam lectii. a recunoscut tarziu ca aveam dreptate dar n-a mai schimbat nimic lucrul asta. dar obisnuia sa ma mai sune din cand in cand sa imi ceara sfatul in anumite probleme. macar ceva a invatat din toata povestea