Sa renunt la el de dragul parintilor?
-
1 0Dragele mele, in ultima vreme ma confrunt cu o problema destul de serioasa.Am 25 de ani, am absolvit facltatea si masterul si am un prieten fara facultate. Parintii nu pot fi de acord cu o asfel de relatie,mama nici nu vrea sa auda.M-am certat cu ei, am incercat sa-i fac sa inteleaga faptul ca in dragoste nu conteaza neaparat pozitia intelectuala,ca este mai important sa ma inteleg cu el.Discutiile din familia mea a generat o tensiune si intre mine si prietenul meu. I-am propus sa incerce sa faca si el mai mult, sa se inscrie la o scoala.Ne cunoastem de 10 ani, dar putem vorbi de o relatie doar de un an.In ultima vreme m-am certat cu el.Situatia este foarte dificila.Nu stiu ce sa fac. Sa renunt la el de dragul parinilor?
-
Bellis, eu am fost in situatia ta, aveam 21 ani eu studenta el nu avea facultate si nici nu are, eu din familie de intelectuali el din familie de oameni simpli, a fost scandal mare, mama crize peste crize si intr-o zi le-am zis urlati cat vreti si am plecat si dusa am fost, ulterior s-au impacat cu ideea au venit si la nunta.
Nu renunta din cauza parintilor nu se casatoresc ei cu el ci tu. -
De la mine se vede asa:
-tu vrei sa-l schimbi pentru ca parintii tai sa fie impacati cu gandul
- el a vazut asta...si de aia tensiunile
Daca pe tine nu te-ar fi afectat foarte tare ce spun ai tai, nu se simtea asta intre voi.
Ti-as spune ca NU!
Insa, tu vrei o varianta upgradata a iubitului tau, cu care sa fie si parintii tai multumiti. -
El are o garsoniera si chiar ma gandeam sa ma mut cu el.Dar din discutiile din ultima vreme am descoperit in el o persoana destul de nervoasa, impulsiva.Recunosc ca inainte nu era asa.Dar ma gandesc ca s-a cam saturat de conditiile ce i se tot impun, si bineinteles problema este legata de studii.Stiu sigur ca si-ar dori si el mai mult, simt asta, dar este capos si nu vrea sa raspunda ambitiilor parintilor mei.Stiu ca nimeni nu e perfect, iar in viata oamenii se mai schimba, in bine sau in rau.Nu mi-am impus sa-l schimb, dar niste studii in plus sunt binevenite.E constient, dar are un orgoliu nemasurat(pe care i l-am descoperit in ultima vreme)si parca face totul impotriva.Sa fie oare frustrat?Ce as putea sa fac sa nu-l indepartez?
-
Mama zice intr-una ca nu este potrivit pentru mine.Ca merit mai mult. Ca a investit atatia ani in mine, ca m-a sustinut la facltate si ca o relatie cu el ar insemna esec total.Mama este ffffffff orgolioasa, critica si dura. Ca el nu este un om ambitios odata ce nu a fost in stare sa faca mai mult.Sunt sigura ca situatia ar fi fost cu totlalta daca parintii ar fi reactionat mai bland, daca ar fi fost mai flexibili.
-
Uite ce vad eu, de aici
Mai devreme sau mai tarziu, ve veti desparti. Pentru ca parintii tot spunandu-ti asta, tu reactionezi ca atare.
Si o sa ajungi la parerea parintilor tai. El vede asta. Nu are facultate, da nu e prost.
Tu cum te-ai simti, daca ai un iubitul tau tu-ar spune asa de-odata fa si tu o facultate (chiar daca te descurci si fara) ? Daca acuma voi simtiti si discutati despre diferenta asta, nu va face altceva decat sa se agraveze.
Daca tu ne spuneai doar ca parintii tau nu sunt de acord cu iubitul tau, dar ca tu il iubesti asa de mult si ca nu te-ar interesa ce zic ei....era altceva. Insa felul cum ai pus problema iti cam da raspunsul.
La cate talente le faceam alor mei in tineretele mele...nu mi-au impus nimic. Doar imi spunea mama: o sa vezi tu mai incolo ca am dreptate. M-au lasat sa dau cu capul de ce-am apucat....mah si ma enerva mama ca avea dreptate.
Mama ce ma enerva....cred ca nu se mosteneste dreptatea asta...pacat
-
DA, e frustrat.
Concret - spune-i asa, insa numai daca esti intr-adevar de acord si crezi in cele ce urmeaza:
"Pentru mine nu conteaza cate studii ai atata vreme cat ne intelegem, ne respectam si ne iubim. Nu te fortez sa te duci la scoala daca nu vrei. Mi-ar parea bine daca totusi ti-ai continua studiile, dar numai daca o faci special pentru tine, nu pentru mine sau pentru parintii mei."
Later edit: Daca nu-ti "suna" bine ceea ce am scris mai sus, parerea mea este ca deja relatia e compromisa. -
Bellis, normal ac el acumuleaza frustrari din moment ce tu ii spui sa faca si el o facultate. Iubeste-l asa cum este el si incearca sa nu faci diferenta pentru ca se va simti inferior si de aici pana la despartire nu ami este decat un pas.
Si lasa parintii sa vorbeasca in fond si la urma urmei este viata ta nu a lor. -
E foarte dificil cand trebuie sa alegi...intre persoanele pe care le iubesti cel mai mult.. dar nu te-ai gandit k poate acolo undeva parintii tau au dreptatea lor...si k aici nu e vorba numai de faptul k el nu are scoala... si eu am fost pusa in situatia ta... parintii chiar nu ne doresc raul!!! Alege-l pe el numai dc te merita (nu te lasa condusa de ambitiile parintilor tai,dar numai dc te merita) Te pup si sper sa-ti fi bine!!!
-
,,Mama este ffffffff orgolioasa, critica si dura''
ce anume satisfactii i-au adus aceste atribute in viata si in relatia ei cu tine,copilul ei????
draga mea,mai devreme sau mai tarziu va trebui sa iti faci viata ta,cu sau fara acceptul parintilor tai!binenteles,ca nimeni nu va fi suficient de bun pentru tine,in conceptia lor!dar e foarte important ce simti fata de barbatul langa care te culci noaptea[sau ziua], in pat,indiferent de licentele pe care le are!Diploma de OM,nu e inca acreditata de nici o facultate! -
Hmmm...
Am trecut si eu prin aceasta situatie: eu cu studii superioare, el fara. Ne-am iubit mult...7 ani! Familia nu mi-a spus direct ca nu este baiatul potrivit pentru mine, dar mi-a dat de inteles, lasandu-mi libertate de actiune. Ma durea foarte tare sa vad ca ai mei nu sunt multumiti...ceva de genul: in timp, diferenta de studii (si poate de aspiratii) se va acutiza si vom avea de suferit amandoi. Din fericire pentru mine, ne-am despartit, din cauza geloziei si posesivitatii lui. Nu-mi pare rau de nimic, ne-am iubit mult, au fost momente speciale... Cum nu-mi pare rau nici ca s-a terminat acea poveste, pentru ca am avut noroc sa intalnesc din nou iubirea.
Poate in adancul sufletului meu a contat opinia familiei in luarea deciziei de a pune punct relatiei.
Ceea ce vreau sa se retina: acum este mare iubirea, insa in timp o sa fie vizibila diferenta si veti suferi amandoi. Tu o sa te invarti intr-o societate mai elevata, in timp ce el va ramane mereu un frustrat.
Si inca ceva: fostul meu prieten a terminat o facultate dupa ce ne-am despartit. Din ambitie. -
Si ce daca il fortezi sa faca o facultate? E ceva rau oare? Lasa mai ca ii faci un bine, o sa vada el mai tarziu si o sa-ti multumeasca pentru asta!
Daca te iubeste si tine la linistea ta ar trebui sa accepte si sa nu te puna intr-o situatie tensionata vis a vis de parintii tai. Ca doar nu e la concursul orgoliilor.
Daca te-ar iubi cu adevarat, n-ar face atata caz de urmatul unei facultati, dar se pare ca orgolilul lui e mai mare...
daca l-ai pune sa faca ceva sub demnitatea lui as intelege, dar asa?
Din cate povestesti tu, eu cred ca nu e omul care ar merita sacrificiul tau, intorcandu-le spatele parintilor...parerea mea. -
Hai ca m-am crucit destul, acum e cazul sa ma inchin.
Maria_eu, tu vorbesti exact ca mama ei. Sau ca genul de mama pe care il are si ea. Stii tu ce e mai bine pentru ceilalti, asa ca hai sa ii fortezi sa actioneze in propriul interes de care isi vor da seama mai tarziu!
Dar una-i copilul tau, asupra caruia ai drepturi si responsabilitati, si alta-i iubitul. Hai sa ne intelegem si sa nu sarim calu'. Eu nu as permite nimanui sa imi bage binele pe gat cu forta si nici sa ma aduca in stagiul de frustrare in care sa fac ceva ce nu mi-am propus SINGURA ca sa multumesc vreo terta persoana.
Mie mi se pare foarte incorect cum gandesti fata de iubitul tau. Adica va intelegeti, va iubiti, l-ai placut cum este... dar cand nu mai ai aprobarea parintilor te apuci sa-l consideri inferior, la randul tau. Si in plus il mai faci si constient de asta. Eu ma mir ca nu te-a parasit el pana acum. Se stie ca oamenilor nu le place sa fie in preajma altora care se considera superiori, iar la barbati e cu atat mai acutizat acest sentiment.
De asta spun ca eu ma mir ca n-a facut el ceva pana acum... In orice caz, tu ai o varsta la care ar fi trebuit sa te desprinzi de protectia familiei. Una este sa ne respectam parintii si sa le ascultam sfaturile si cu totul alta este sa fim dependenti de opiniile lor si sa ne ghidam (inconstient sau nu) viata dupa dorintele lor.
FAptul ca pe ei ii nemultumeste iubitul tau + respectul tau pentru familie = o relatie esuata si un iubit odata adorat, momentan frustrat, curand parasit sau plecat singur.
Singurul meu sfat este urmatorul - afla daca il iubesti sau nu cu adevarat. Este el omul langa care vrei sa iti petreci viata?
Daca da, atunci renunta sa-l transoformi in ceea ce vor parintii tai sa fie, chiar daca asta e bine pentru el. Lasa-l sa se decida singur ce vrea sa faca cu viata lui, ca nu e copil mic sa il indrumi tu. Faptul ca l-ai acceptat fara studii pana la crizele parintilor, impreuna cu schimbarea totala de atitudine au confuzat bietul om. Ma si gandesc cat de frustrat se simte langa tine cand stie ca incerci sa ii bagi pe gat o facultate. Pentru binele lui, nu zic, dar nu esti mama lui, iar el nu mai are 5 ani sa stii TU ce e bine pentru el. Pana la varsta asta, daca a trait bine mersi, cred ca s-a prins si singur.
Eu va doresc sa va fie bine si sa va intelegeti. Dar se pare ca deja tu ai alunecat pe panta care va duce catre sfarsitul relatiei voastre.. Imi pare rau. -
draga mea ...si iubita altcuiva...am ceva anisori...si cunosc oameni din toate mediile sociale...vei ajunge singura sa-ti dai seama , ca acele studii pe care tu la varsta ta ,le consideri neesentiale ,la un moment dat, le vei considera importante si-ti vei da seama de lipsurile iubitului tau...dar ...daca il iubesti...nu mai conteaza..." cica "...covinge-l sa-si faca si el o scoala ...la fel ca tine...dar daca de atat timp nu a facut...e clar...parintii tai oricum iti vor numai binele...decizia iti apartine in totalitate...ma intreb de ce ne-ai scris pt ca oricum vei face cum crezi tu de cuviinta...mda
-
draga initiatoare a topicului ( scuze, dar ti-am uitat nick-ul
), parerea mea este ca, daca tu poti sa iti asumi consecintele deciziilor TALE ( si nu vad de ce nu ai putea), e mai mult decat ok....oricum, important e ca, daca la un moment dat vei vrea sa pui punct relatiei, acest lucru TREBUIE sa se intample pt.ca asa ai simtit TU, nu ca te-au influentat altii...si da, parintii trebuie ascultati, dar decizia finala iti apartine ( ar trebui de fapt), in totalitate;
si eu mai cred in ceva si cand zic asta, vorbesc la modul general : indiferent ce decizie luam in viata, regrete tot vor fi
;