monotonie cu iz de nefericire
-
0 0eu..
sunt casatorita!
nu sunt chiar fericita.. ci doar ok.. adik asa.. o inertie.. o iubire constanta de multi ani si cam atat..
dupa ce am tot amanat momentul, cand ne-am hotarat, iata ca nu reusim sa avem copii.. si nu stim exact motivul
si oricum,nu reusim sa fim o familie in adevaratul sens al cuvantului.. pentru ca.. in buna parte avem fiecare propria viata, propriile preocupari..
nu stiu ce vreau, ce caut, ce astept sa aud de la voi, dar sinmteam nevoia sa spun exact ce simt.. -
am iubit la nebunie candva un barbat care m-a facut sa sufar ingrozitor de tare.. demult.. a trecut!
acesta, acesta care mi-a devenit sot a fost o dragoste calda, buna, dulce, dar lipsita de pasiune..
si la fel ca iubirea, la fel este si viata noastra...
formam un cuplu "modern" : fiecare cu banii lui, fiecare cu propriile preocupari si munca asidua pentru bani si cariera
o zi cotidiana: plecam dimineata fiecare pe drumul propriu, si o zi intreaga nu avem timp sa vorbim nici la telefon.. ( decat daca e ceva super urgent), apoi mancam fiecare in oras si doar rareori acasa impreuna, vine seara si ne intalnim acasa obositi si abia schimbam cateva vorbe ( fiecare si-a spus deja povestea colegilor, prietenilor pana in acel moment).. ne culcam si adormit direct fara mari tandreturi, fara amor, fara nimik...
in weekend avem chipurile program comun, mancam impreuna, iesim impreuna, mai vorbim..
si asa viata merge mai departe -
si stau aici pe forum si vreau sa stiu: asa e viata asta moderna?! asa a ajuns sa functioneze cuplul in zilele noastre? sau doar eu sunt exceptia..
altceva am trait si vazut la mine in casa... altceva imi doream pentru viata mea..
insa, dupa multe lupte obositoare cu sotul meu in care vroiam sa incerc sa il fac sa inteleaga ca eu altceva imi doresc.. am renuntat si pare ca ma complac in existenta pe care tocmai v-am relatat-o.
el considera ca e ok..
eu insa sunt nefericita asa..
cam asta e ideea!
astept parerile voastre -
adevarul e ca un copil schimba multe...
la noi (eu si sotul) nu intervenise monotonia si lipsa de comunicare de care spui tu, GNR, dar simteam ca lipsea ceva, parca prea se invartea roata pe acelasi drum circular...
a venit copilul si totul s-a schimbat... acum el e principala noastra preocupare, plus ca umple casa... cand e baiatul plecat e casa goala, pustie... prea multa liniste, prea multa ordine...
iar noi...parca de cand il avem suntem mai apropiati ca inainte...nu era nevoie de asta, dar categoric nu strica
deci eu zic ca e o solutie anti-monotonie, sa aveti un copil...
in ultima instanta, daca nu puteti avea unul biologic al vostru, sunt atatea suflete parasite care au nevoie de afectiune... puteti infia unul (desi formalitatile de infiere in Romania sunt aberant de complicate
) -
cred ca sunteti ca doua felii de paine: pune-le pe verticala, una langa alta, si o sa vezi ca o sa cada...sau nu or sa stea perfect alaturate.
pune unt intre ele si o sa vezi ca, lipite, nu or sa mai cada...
in cazul de fata, copilul ava avea valoarea de liant intre voi
in rest, ce zici tu de cum era in familia ta in copilarie, erau alte vremuri...
nu exista tot acest stress si nici nesiguranta zilei de maine, statul iti asigura un loc de munca la terminarea studiilor - deci nu mai erau dureri de cap ca "cine ma angajeaza", apoi nu aveau voie sa te dea afara... plus ca nu erau atatea tentatii, care conduc la dorinta de a castiga cat mai mult...
pe vremuri, si daca aveai bani, nu puteai lasa sa se stie asta, ca o incurcai... iti luai o Dacie, dupa luni de asteptare, iti luai un apartament sau iti repartiza intreprinderea unul, de la ICRAL cu o chirie modica... restul, pe mancare...
timpurile s-au schimbat... sta e, trebuie sa ne adaptam. -
culmea, ca si eu ma plangeam sotului de rutina noastra, a casniciei! insa la noi rutina-i alta: plecam impreuna dimineata, ma lasa pe mine la munci, mancam impreuna cand vine seara, stam putin la teveu in pat si adormim imbratisati. musai! cumparaturi si curatenia impreuna, in week-end! la fel si sesiunile de shopping! cand vrea unul ceva de cumparat, programam din timp (altfel nu se poate!) si mergem impreuna! mai are seri cu baietii, eu cu preocuparile mele. insa da! si noua ne lipseste bebelul si ni-l dorim din toata inima! mai ales ca ii vad la munca mai tot timpul..

ah! si nu am DELOC, dar deloc tipul de casnicie moderna! si nici nu mi l-am dorit vreodata! viata mea, asa monotona, este aproape perfecta (in lipsa copilului
) -
ciudata casnicie....nu mi-as dori sa trec prin asa ceva...cred ca mai intai trebuie sa verifici daca il iubesti cu adevarat...daca nu sa iti cauti singura drumul in viata....o poti lua oricand de la capat...daca il iubesti ar trebui sa aprinzi flacara pasiunii, ea exista dar daca nu a fost aprinsa niciodata probabil e inghetata pe undeva....e foarte important sa te linistesti si sa afli exact ce iti doresti de la viata, de la tine, de la casnicia ta...
-
GNR, voi doi nu formati un cuplu, sinteti doi oameni care impart acelasi pat

ma indoiesc ca un copil va va invata sa treceti de la "eu si tu" la "noi", va fi doar "eu, tu si el/ea".
ati putea incepe prin a vorbi despre ceea ce te framanta pe tine, si anume ca esti nefericita in situatia actuala-maritata, dar singura. dar vorbit, nu schimbat 3 cuvinte si lasat balta dupa 5 minute... fa un efort in directia asta, e cumplit sa fii cu cineva si sa nu poti comunica cu partenerul, e frustrant si trist. de ce vieti atat de separate? incercati macar din cand in cand sa luati masa de pranz impreuna, sau altceva...nu stiu, dar incercati sa va apropiati, nu aveti decat de castigat
-
15 ani inseamna foarte mult. Ati crescut impreuna (poate uneori unul pe celalalt).
Scrie pe o foaie tot ce te nemultumeste, ce te apasa, ce iti lipseste si iti doresti, ce simti pt el. El este omul langa care te vezi avand un copil impreuna ? Daca da, incearca intr-un week-end sa vorbiti, sa-i arati respectiva foaie, sa-i spui ce simti (bun si rau). Afla ce isi doreste si el .
Daca se poate rezolva ceva, poate fi imbunatatit, sau nu.
Vezi de aici pe urma.