Eu si el, despartiti de un "detaliu"
-
0 0El nu concepe ideea casatoriei.
Eu consider ca voi atinge fericirea si implinirea atunci cand voi fi maritata.
In rest totul perfect intre noi.
As vrea sa-l parasesc si sa astept, poate exista undeva pe lume un barbat care sa fie mandru sa ma numeasca "sotia mea". Toata lumea imi spune ca sunt nebuna, ca daca ne este bine asa de ce ma cramponez de un detaliu.
Este un detaliu? Sunt nebuna? -
Cred ca ii este frica ... ca nu esti tu "the one".
Barbatii sunt mai "simpli" in gandire si cred ca daca nu se casatoresc, isi pot face "bocelutza" in orice moment si pleaca. Din momentul in care s-au casatorit ptr ei, "chipurile", totul s-a sfarsit: pot sa insele, dar mai greu se despart de sotie
Stiu ca este o moda "traitul la liber", dar este lipsa de asumarea responsabilitatii (si nu ma refer la responsabilitatile cotidiene si e vorba de "la bine si la rau") -
Daca aveti peste 28 de ani si inca nu te-a cerut dupa 1-2 ani de relatie, nu mai astepta. Cunosc cazuri sunt impreuna de 6 ani si tot nu s-au caastorit.
Sau alt caz: s-au despartit dupa 5-6 ani si apoi el si-a gasit in cateva luni alta si s-au casatorit.
Daca pt tine casatoria e importanta si el nu vrea, nu are sens sa mai stai langa el. -
"El nu concepe ideea casatoriei" - da' de ce? ceva experiente neplacute in trecutul lui sau al familiei? de ce e asa categoric?
"Eu consider ca voi atinge fericirea si implinirea atunci cand voi fi maritata" - pe ce te bazezi? acum nu esti fericita, implinita?
"In rest totul perfect intre noi" - I don't think so..
"As vrea sa-l parasesc si sa astept, poate exista undeva pe lume un barbat care sa fie mandru sa ma numeasca "sotia mea"" - nu pricep, e totul ala perfect sau nu?
"Toata lumea imi spune ca sunt nebuna, ca daca ne este bine asa de ce ma cramponez de un detaliu" - asa e, un detaliu, asta presupunind ca restul ala de care vorbesti e perfect.
Nu inteleg, esti prea linistita si iti cauti probleme sau cum?
LE: Te iubeste? Il iubesti? -
El are peste 30 de ani.
Ma gandesc uneori ca poate il parasesc si il gasesc pe cel care sa ma ceara de nevasta, dar poate nu il voi putea iubi la fel de mult ca pe acesta si atunci imi va parea rau ca nu am stiut sa aleg.
Isi doreste copii cu mine, deci nu cred ca e in cautare de ceva mai bun. Pur si simplu casatoria i se pare un deranj inutil. Sau asta da de inteles. -
Ce nu inteleg eu: de ce trebuie sa iti amini fericirea? Adica, "o sa fiu fericita dupa ce o sa fiu sotie si mama, acum nu, n-am timp, eu ma concentrez pe a fi sotie si mama si dupa aia o sa fiu si fericita". C'mon! Fericirea e chiar linga tine! Eu daca as fi in locul tau, m-as bucura de fiecare clipa petrecuta linga barbatul meu, as savura fiecare minut in care suntem impreuna. Eu cred ca cu aceasta atitudine a ta nu-ti faci decit rau. Poate esti dezamagita ca socoteala din tirg nu se potriveste cu cea de acasa, in sensul ca in mintea ta a fost 'sa-mi gasesc un barbat care sa ma iubeasca, cu care sa ma inteleg, sa stam asa o vreme sa ne cunoastem si apoi sa ma ia de nevasta si sa imi faca si un copil', iar ultima parte nu s-a indeplinit.
Apoi, poate e doar o stare trecatoare, data si de participarea la acele citeva nunti pe care le mentionai, stiu si eu?
In scurt, ce vroiam sa zic era: carpe diem, carpe horas!
-
Tocmai ce-am deschis eu un topic acum cateva zile pe tema asta. Hmmm ...
Tu nu ai alte ambitii in viata asta, in afara de a ta marita? Sau esti deja realizata pe celelalte planuri - ai cariera pe care ti-ai dorit-o, ai un apartamentul al tau (sau ma rog al vostru)?
Ai zis ca nu-ti pasa daca are sau nu exemple negative in famile - eu prin asta inteleg divort. Eu am si stiu cum e. Culmea e ca, sunt printe foarte putinele persoane ale caror parinti au ramas in relatii civilizate dupa divort si totusi am o anumita reticenta. Nu ca n-as vrea sa ma marit niciodata, dar poate ca sunt mai constienta decat alte persoane ca indiferent cat de mult se iubesc doi oameni, divortul li se poate intampla si lor.
Si ca mariajul nu e garantia fidelitatii sau a durabilitatii unui cuplu. S-au vazut atatea cazuri numai aici pe eva...
O prietena care e psiholog mi-a zis ca s-a facut un studiu care a dovedit ca femeile nu vor neaparat sa fie SOTII, ci vor sa fie MIRESE si pe asta o inteleg perfect. Ca si eu mi-am imaginat cum as vrea sa arate nunta mea, dar doar ca sa am eu momentul meu de "printesa" si tot ce implica asta. Nu pt ca mor de nerabdarea de a fi sotia cuiva.
Esti sigura ca nu cumva asta vrei si tu? O nunta de vis, cum ti-ai imaginat de mica? Sau, esti sigura ca asta e singura problema dintre voi?
In schimb te inteleg perfect ca vrei sa ai un copil si ca nu vrei sa mai astepti pana cine stie cand. Eu l-as face imediat daca as avea cu ce sa-l cresc, cu sau fara sot, numai sa am copilul meu. Asta cred intr-adevar ca poate fi o realizare in viata, ceva ce lasi in urma. -
Am 28 de ani si suntem impreuna de 3 ani.
Stiu ca sunt aiurea cu obsesia mea pentru maritis si .... nu, nu neaparat ca imi doresc sa fiu "mireasa" (da, este magnific acel moment cand se jura dragoste eterna in biserica), dar imi doresc sa fiu si "sotie", desi ma comport ca una. Simt ca "prestez" servicii de sotie "la negru", fara "carte de munca", ca sa zic asa. Adica ma simt SUPER PROST cand suntem intr-un grup si cutarica zice "sotia mea", iar el doar "x-uleasca" ("prietena" suna deja patetic la peste 35 de ani si cred ca constientizeaza si el asta).
Da, am tot ce imi doresc. Un job, un acoperis deasupra capului (nu super manager si nu vile, dar strictul necesar), si daca este sa lupt pentru ceva in viata si sa imi doresc ceva enorm, uite ca eu pur si simplu nu imi doresc averi si cariera stralucitoare, ci o familie A MEA ....... Asta sunt eu.