file de jurnal -deriva,teama,singuratate
-
0 0Povestea merge mai departe …
Anemona, cea mai buna prietena a mea, avea dreptate cand spunea ca am ramas “prinsa” intr-un trecut mult prea indepartat “locked in the past”.
Mi-a fost dor si imi este inca sa mai simt fiorii aceia, ai primei iubiri, ce strabat toti porii, ce alearga mai abitir ca bataile inimii. Si daca, totusi, e reversul, suferinta identificata cu iubirea? Suna, nu suna, vine, nu vine, o continua asteptare, dorinta, suspans – care m-au macinat in toti acesti ani? Sunt o femeie care a iubit prea mult.
Undeva, in adancul sufletului, am simtit mereu ca povestea noastra va avea o continuare, cu pretul acestor ani care trec .. al naibii de repede.
S-a terminat prea brusc pentru mine atunci; il iubeam prea mult … cu toate nemultumirile ce insoteau acea relatie. Ma uit insa in urma si nu regret nimic, poate doar trecerea anilor. Mi-a imbatranit sufletul.
De atunci, am mai iubit o data, am iubit intr-o relatie fara viitor. S-a incheiat si aceea. Se va incheia curand si cea pe are o am in prezent. De-as putea aduna calitatile celor 3 barbati din viata mea, intr-unul singur, oare as fi fericita? Daca l-as cauta mereu pe Fat-Frumos, oare l-as gasi? NU, cu siguranta nu. Ar trebui in primul rand sa invat sa ma accept pe mine cu defecte si calitati, abia apoi ii voi putea accepta pe ceilalti .. si poate iubi. Asa cum nu pot pretinde de la mine perfectiunea, ce drept am s-o cer altora?
Inca sper ca sufletul me pereche se afla undeva in lumea asta, nedescoperit .. si ma cauta. Si daca sunt sperante desarte? Daca tot acest zbucium si aceasta cautare continua reprezinta de fapt, lectia trecerii mele prin aceasta lume?
Sunt prea sensibila, prea pretentioasa, am simtit mere prezenta unui “al 3-lea ochi” care vede, citeste, imprima alte valente alte situatiilor prin care trec, decat in mod obisnuit. Si ce-i mai rau, nu pot exprima verbal ceea ce simt, stiu doar ca simt inmiit mai mult decat normalitatea. Mi-as fi dorit sa fiu altfel, mi-as fi dorit sa ma fi nascut intr-un alt timp, intr-o alta lume, sa nu mai pot simti durerea oamenilor, ura, singuratatea, violenta, neputinta, rautatea, furia, saracia, scarile de valori definite mult prea josnic ori limitarea de orice gen ar fi ea.
Ma strapunge o mahnire adanca cand imi analizez viata din prisma relatiilor sentimentale. Esec total, asta simt. Nu am avut norocul unei relatii stabile, multumitoare, macar cu putin peste jumatate din ce mi-as fi dorit sa fie. Dar oare ce sau cum ar trebui sa fie? Am vrut sa privesc partea plina a paharului, dar el a fost mai mult gol.
Ma simt bine cand scriu. Descarc ganduri macinate de timp.
ma uit la data: 26 august 2007. In urma cu 11 ani, se incheia cea mai frumoasa vacanta de vara pe care am avut-o vreodata. Pentru ca m-am distrat, pentru ca am iubit cu toata fiinta mea, pentru ca acea suferinta mi se pare “frumoasa” acum, cand e vid inauntrul meu. Zbuciumul acela, anii aceia, cat n-as da sa-i retraiesc! Cat n-as da!
Intr-o seara de decembrie a anului 1994 ma indragosteam nebuneste, furtunos, de EL. Prima mea iubire. Cea care nu se uita nicicand. Iata-ma acum, dupa aproape 13 ani de la acel prim fior, asteptad Craciunul … momentul cand il voi revedea dupa aproape 6 ani. SASE ANI … TREISPREZECE ANI, cate sunt cuprinse in aceste cuvinte, Dumnezeule! Lacrimi, fericire, durere, implinire, ura, planuri de casatorie naruite ale altei iubiri (incheiate iremediabil), munca, multa munca, joburi schimbate, petreceri, Sarbatori, mii de km parcursi de mine in cautarea bucuriei ce o poate oferi viata ori in cautarea unei relatii care sa ma implineasca, 6 ani in care nu ne-am vazut ci doar am vorbit telefonic, o data la 2 ani. Miliarde de km pe care gandurile mele i-au facut, alergand care incotro. Undeva, cumva, cate unul se indrepta si catre el, la fel de firav ca prima atingere de mana atunci cand am dansat intaia oara.
Mi-e putin teama de momentul revederii. Mi-e teama, dar in acelasi timp trebuie sa aflu adevarul din sufletul meu. Un adevar ascuns, ingropat, lovit in ultimii ani. Sentimente ucise cu greu, cu multa durere. L-am iertat -
L-am iertat pentru ca el e cel care a ales atunci, dar nu am uitat.
Mi-e teama ca inca il iubesc … ratiunea spune cu indarjire: NU! Si stiu ca trebuie s-o ascult.
Imi amintesc ultima zi in care l-am vazut: trist, abatut, trebuia sa plece din tara. Am petrecut o dupa amiaza impreuna, apoi ne-am despartit. Fara un banal “la revedere”, macar. Doar ne-am privit lung, in timp ce fiecare pasea in partea opusa celuilalt, marind distanta mai mult, si mai mult. Fara cuvinte, am plecat fiecare pe drumul sau, in valtoarea vietii si a timpului, lasand in urma 7 ani in care NOI am fost regele si regina jocului.
Hmmm, eram copii, eu il iubeam cu disperare, el .. prea putin. Dar cine sunt eu sa masor intensitatea sentimentelor altcuiva? Pot fi doar subiectiva, prin prisma perceptiilor momentului.
Dar, cum spuneam la inceput … povestea merge mai departe, mai devreme sau mai tarziu revenim pe tabla de joc, fiecare cu rolul sau … simpli pioni sau regi. -
ar trebui sa te apuci sa scri o poveste ... cu totii la un moment dat ne despartim de prima a doua ... a n-a iubire plangem atunci dar apoi ne revenim.. ori se pare ca tu inca privesti in urma cu 13 ani la prima ta iubire ... uiti un lucru ca in 13 ani atat tu cat si el v-ati schimbat ... si probabil daca va veti intalni o sa va dati seama ca nu sunteti decat niste necunoscuti intrebandu-va fiecare ce vedeati la celalalt...
-
Scrii foarte frumos insa trebuie sa te maturizezi putin, no offence.
EL, cel de atunci... se poate intoarce atat de schimbat incat sa te doara sufletul si mai tare.
Oamenii se schimba si intr-un an, daramite in 13. Ai grija sa nu devii si mai dezamagita dupa aceasta intalnire. Un 'scut' de protectie pentru tine ar fi sa nu (te) astepti (la) nimic. -
Trebuie sa va revedeti?
Vrei tu sa il revezi?
Vreti amandoi?
Ce speri ca se va intampla la (dupa) aceasta intalnire? ...
Ai citit cartea "Washington Square" de Henry James?
Daca da, stii la ce ma refer.
Daca nu, sa stii ca deznodamantul este cel la care ma refeream mai sus si despre care a mai postat cineva: EL, acel el iubit o viata intreaga, a produs o mare dezamagire la intalnirea dupa niste ani lungi. -
El este cel care m-a cautat si a insistat sa ne vedem. Se va intoarce in tara in decembrie.
Vrea sa ne casatorim, stiu, suna ciudat. Mai ales ca subiectul a fost abordat telefonic, din initiativa lui. M-a rugat doar sa acord o saptamana acestei revederi.
TREBUIE sa-l vad, TREBUIE sa stiu daca il voi privi ca pe un strain sau se vor trezi sentimente vechi.
Ce sper ca se va intampla, Poem? Sper ca va fi bine pentru noi. Nu am citit Washington Square, dar o voi face. Si daca nu va fi, sper sa nu raman cu un gust si mai amar decat cel de acum.
Alte relatii nu cred sa fi avut, cu exceptia unor aventuri, oricum era liber sa faca ce vroia.
Familia insista sa si-o intemeieze cu mine, asa sustine; i-am spus: “au trecut prea multi ani, ne-am schimbat amandoi” Imi pare ca am ramas amandoi prinsi in acel moment din trecut. Efervescenta lui imi spune ca pentru el, timpul a stat in loc.
E ciudat, in urma cu cateva luni, viata mea se derula departe de acest subiect. Si dintr-o data, a dat buzna. Sau i-am permis sa dea buzna. Rana despartirii de atunci nu s-a cicatrizat inca, momentul a fost f dureros pentru mine. De aceea ma si macin acum atat de mult. Vom vedea… mai sunt 4 luni pana la raspunsul corect.
Sper sa si raspund corect. -
Da, dupa atatia ani, vrea sa se insoare cu mine. Stiu, ciudat. Multe intrebari mi-am pus dar am zis ca numai daca il voi vedea si vom vorbi, as putea "elucida" misterul. Ma bazez pe intuitie / feeling coroborate cu ratiunea, in masura posibilului.
Nu ne-am vazut in acesti ani, am vorbit doar la telefon dupa ce a plecat de 2-3 ori, apoi m-a cautat peste alti 2 ani dar am refuzat sa-i vorbesc.(eram intr-o alta relatie, insa m-a tulburat si atunci, imi amintesc) Ne-am mai auzit intr-un an de Craciun, in altul de ziua mea (tot el a sunat de fiecare data). De cateva luni ma cauta in continuu si insista sa ne vedem. -
Pai si daca el simte la fel ca tine asa cum sustine dece nu te-a cautat mai devreme? De ce a trebuit sa astepte 13 ani pentru asta? Nu ti se pare putin ciudat?
Oricum eu iti doresc sincer ca lucurile sa se rezolve in favoarea ta si sa poti sa iti vezi linistita de viata ta. Multa bafta!
L.E Acum am vazut ceea ce ai scris. Sper sa gasesti raspunsurile pe care le cauti sau cel putin sa poti merge mai departe si sa incerci sa lasi amintirea lui deoparte,asta in cazul in care nu va fi cum te-ai asteptat.
-
Mie mi se pare al naibii de suspect.
Hai sa fac un mic scenariu:
Tipul pleaca. Sufera in acel moment (sau nu, nu am de unde stii, ce spui tu e pur subiectiv).
Rataceste pe alte meleaguri, munceste de ii sar capacele si cunoaste o suta de feluri de femei.
Reuseste sa isi faca o situatie dupa care isi da seama ca ii mai trebuie o femeie care sa intregeasca tabloul. O femeie 'cuminte'. Una pe care sa o cunoasca bine, despre care sa stie ca il iubeste (ah, cata putere da acest sentiment ca esti iubit in timp ce tu esti mai lucid!) si .. cin'sa fie, cin' sa fie? Da, tu.
Se intereseaza pe la cunostintele comune si afla ca nu ti-ai facut rostul, ca esti nefericita, etc.
Si marseaza. Cam asta e.
Stiu, suna meschin ce scriu. Al dreqului de dur. Dar, crede-ma, sunt si barbati care gandesc asa.
Nu te sfatuiesc sa faci nicicum. Tu vei sti in momentul in care il vei vedea.
Singurul sfat pe care ti-l dau este sa fii atenta, foarte atenta. Si sa incerci sa nu te lasi invadata de emotii tocmai ca sa poti judeca corect toata situatia asta. -
Pe de alta parte: "According to Kalish, the country's foremost expert in rekindled romance, lost-and-found romances are surprisingly successful, as long as both partners are not otherwise attached at the time they reconnect. In Kalish's initial sample of 1,000 lost-and-found lovers, ages 18 to 95, nearly three-quarters remained together after a decade of study. When these past lovers married each other, their divorce rate after four years tallied in at no more than 1.5 percent."
si
"These relationships may be so indelible, so off-the-charts intense, because they're forged in the hormonal fire of the teenage brain. True, teen romances often fizzle, and high-school sweethearts often don't stay together after the prom. "But when the lovers get older," says Kalish, "they can mine the depths of that early bond."
Those reunited with a first or early love after years are "simultaneously bombarded with the giddy, explosive, highly sexual but ephemeral chemicals of new love coupled with the profoundly satisfying, deeply relaxing chemicals of long-term love," says Kalish. "They are able to tap all that again only with the lost lover, with whom the bond was formed."
That makes sense to University of California at San Francisco School of Medicine psychiatrist Thomas Lewis, author of A General Theory of Love. "The adolescent brain is exposed to heightened levels of testosterone and progesterone, the steroid sex hormones involved in sexual intensity," he says. "There's also an increase in oxytocin, the same hormone that aids mother-and-child bonding following birth." Chemistry thus sets the stage for once-in-a-lifetime sexual intensity paired with a unique opportunity for attachment—creating a model of love that persists for life."
In fine, astea-s extrase din Pshycology Today...dar ce stiu fraierii astia?