Rasturnare de....toate!
-
0 0Iti formezi niste principii de viata, te bazezi pe-o cariera, traiesti in raceala ta, unii sunt langa tine ca sa te sprijine, si esti tu, sigura pe tine, nimic nu pare sa-ti zdruncine viata.
Si totusi:
Iti moare cineva drag, o prietena, iti dai seama ca viata e doar viata; o femeie superba de la care ai invatat multe, dar nu si despre iubire, e o lectie ce a zis ca trebuie sa o inveti singura. O femeie frumoasa, distrusa de cancer, dar inca frumoasa.
Sotul ei e distrus, socul isi lasa amprente pe fata lui... a iubit-o si inca o iubeste. Cu 10 ani mai mare ca ea, nu intelege de ce ea a plecat prima.
Da asta ma zdruncina tare de tot. Am simtit iubirea aia la o inmormantare, a fost prima data cand mi-a tremurat vocea.
Si ma tem cam pentru prima oara ca nu am ales bine. O cariera care nu da loc unei familii.
Si acum ma intreb: e doar o stare, e doar un soc, un popas? Ce sa fie? Si de ce nu sunt in stare sa-mi vad de drum, fara sa ma mustre constiinta? Nu ma refer la durerea pe care o laa ea, ci la iubirea care au trait-o acestia doi pana in ultima ei clipa.
Si ma face sa ma intreb daca nu cumva ar trebui sa-mi realeg ... drumul? -
nu, cariera nu e de ajuns. nu poate suplini familia. dragostea.
despartirea e grea, dar cei ce pleaca raman, cumva, vii in sufletul nostru... "pana cand ne vom revedea"
orice experienta, buna sau rea, are probabil rostul ei...
mai mult de atat nu stiu ce as putea spune. e trist... dar se intampla. oricui, mai devreme sau mai tarziu. -
sa-i fie tarana usoara
trist
sa-ti realegi drumul ? poate,da,poate nu! depinde pe cine ai langa tine,cum te intelege si cat te iubeste si daca te iubeste atat de mult cat ai vazut tu acolo in ziua aceea trista
depinde si de tine! ce-ti place...........poate ai simtit tristetea dion cauza inmormantarii,insa........n-as lua o decizie pana nu trece socul
-
Pai astept, nu actionez niciodata sub impulsul momentului in luarea unor decizi ce priveste viitorul.
De iubit si de persoane: nu am acceptat iubirea, nu am cautat sa fiu iubita, si am respins atunci cand am crezut ca se trece de limita aceea, care mi-ar topi inima.
Cel care este langa mine e de fapt departe. Nu simt dorul lui si nici nu ma simt ca intr-o relatie. El simte mai mult, si stie si partea mea. Nu-mi bat joc de nimeni, dar lucrez destul de mult, umblu destul de mult ca sa tin pe cineva sa ma astepte, sa-i cer sa fie "acasa"pentru mine. -
Tot aia, Ancuta!
Nu vad posibilitatea sa impletesc o familie cu cariera!
O familie cere prezenta fizica.
Nu spun ca o vreau maine, dar trebuie sa ma gandesc pe viitor ca nu pot sa viu intr-o luna de zile ici colo, in 5 tari, si totusi sa am si o familie.
Nu ma grabesc cu concluziile dar nici nu m-as lasa pe tanjeala! -
furnik am aceasi varsta cu tine si acelasi stil de viata, munca 12-14 ore, deplasari etc. Am avut un accident de masina din care am scapat ca prin minune din acel am inceput si eu sa imi pun intrebari daca viata pe care o duc merita. Am ajuns la concluzia ca nu merita absolut deloc, mi-am neglijat familia (parinti, fratii si nepotii)crezand ca scopul meu in viata este sa muncesc si sa fac bani. Am gresit acum incerc sa imi repar greseala printr-o solutie extrema deja am dat preaviz la locul de munca actual si sper ca in 2 luni sa reusesc sa ma rup. Dupa nu stiu ce va fi, nu stiu daca am facut bine dar simt ca asta trebuie sa fac. Imi asum toate riscurile si incerc sa fac loc in viata mea si lucrurilor care sunt intr-adevar sunt importante. Deci gandeste-te bine si fa ceea ce simti.