cred ca am o problema....
-
0 0Buna fetelor, nu sunt noua aici, doar utilizatorul este nou, asta pentru a evita chestii pe care le stiti toate si trimiteri in urma cu x pagini, si nici nu este un topic la misto, cum spuneti voi.
In fine, acum ca lucrurile sunt clare....sa incep.
Cred ca am o problema....Sunt exagerat de sensibila? Nici eu nu stiu...
Locuiesc in strainatate, sunt casatorita aici...viata mea este frumoasa, am un sot care ma iubeste...am tot ce nu am indraznit sa visez cu timp in urma...
Am devenit obsedata de faptul ca se poate intampla ceva rau familie mele, in tara...mi-e frica de fiecare data cand suna telefonul si e mama sau tata...Citesc ziarul din judetul meu pe net cu tot felul de accidente si morti stupide si iar mi-e frica, ca se poate intapla asta cuiva din familie....Am inceput sa am si vise ciudate, si ma trezesc plangand....
In tara nu eram asa, aveam senzatia (desi nu locuiam cu familia), ca am totul sub control, ca daca sunt eu acolo nu se intampla nimic....
Nu stiu....si pe de alta parte, daca vad orice chestie pe strada, vreun om mai amarat sau vreun catel abandonat ma apuca plansul. Nu mai vorbesc de programe gen "surprize-surprize" (asta am rezolvat-o, nu ma mai uit la astfel de programe)...Chiar imi spunea sotul ca daca cineva vrea sa ma omoare ma pune sa lucrez intr-un azil sau orfelinat.....
Cu sotul vorbesc tot timpul despre asta, ii spun tot ce simt...el zice ca sunt un om prea bun...dar nu mai pot cu toate sentimentele astea ciudate si frici...si de toate...parca as fi vinovata de tot raul din lume,,
Nu mai stiu...Oi fi eu exagerat de sensibila, sau innebunesc de-a dreptul? voi ce ziceti? -
Offtopic: Nu am inteles de ce ti-ai facut un nou user, da' nu e treaba mea...
Ontopic: stii povestea cu drobul de sare? Sau vorba aia cu "te fereste pan' te nimereste"? Nimic nu e etern pe lumea asta, asa ca nici cei din jurul nostru nu fac exceptie de la regula asta. Intr-o zi, cu adevarat, telefonul va suna sa aduca o veste proasta, dar, pana atunci, trebuie sa te bucuri de cei dragi si de fiecare zi petrecuta alaturi de ei, fara ganduri negre inutile.
Poate ca starea de anxietate ti se trage si de la alienare, de la departarea de locurile care iti asigurau o anumita siguranta si un anumit comfort psihic, prin simpla apropierea fizica a celor de langa tine. Distanta, locurile si oamenii straini, lipsa lucrurilor familiare, a oamenilor apropiati sufletului tau pot creea asemenea atacuri de panica. E un mod de ati exprima nesiguranta, teama , dorul, dezradacinarea... -
nici eu nu inteleg de ce ti-ai facut user nou, dar in fine...
mie mi se pare ca daca ai putea, ai da totul ca sa ii ajuti pe cei din jurul tau, chiar daca sunt rude, prieteni sau necunoscuti de pe strada. ceea ce e un pic absurd... lumea e impartita in doua: o parte e neagra, urata... aici locuiesc toti cei care care traiesc in mizerie... si o parte alba, curata, frumoasa. aici locuiesc oamenii care au un acopersi asupra capului, oamenii care au un trai decent. Asa va fi intotdeauna, nu conteaza cat bine vor face unii, ca sa ii salveze pe altii din partea aceea neagra. Nu te mai consuma pt orice, bucura-te de momentele impreuna cu sotul tau, iar cat despre cei de acasa, gandeste-te ca sigur se va intampla candva ceva rau, dar pana atunci mai ai de trait... -
Si eu simt pe undeva ce zici/scrii tu,dar eu cred ca,cauza e faptul ca sunt departe(si eu) de cei dragi mie,e distanta care amplifica anumite lucruri....si eu am uneori impresia ca daca suna telefonul e poate ceva rau de "acasa",etc,dar incerc sa nu mai gandesc asa si uneori reusesc...sau mai e la mine si gandul ca,daca e sa se intample ceva rau,eu nu voi fi acolo,e asa o usoara senzatie de vinovatie amestecata cu una de neputinta ce simt,dar in general incerc sa alung asemenea ganduri....in fine,eu zic ca e distanta(departarea de cei dragi,carora le simti lipsa) care te face sa simti asa;(scuze ca am repetat atat de des vb."a simti"
; -
Multumesc pentru raspunsuri....
De ce mi-am schimbat nick-ul? Pentru ca nu-mi plac chestiile de genul "dar in ziua x anul y spuneai ca...","eu cred ca e la misto", "am verificat eu si si-a facut userul acum". Mie mi se par prostii de-a dreptul....exista in unele persoane o curiozitate cel putin stupida de a rascoli prin tot forumul si a vedea ce a spus cu timp in urma si de a face niste legaturi absurde....
Ma sperie ceea ce se intampla cu mine...si sper din tot sufletul sa trec peste. Si nu vreau ca peste ceva timp cand voi deschide un alt topic pe o tema oarecare, sa se gaseasca careva sa-mi sara in cap si sa-mi aduca aminte cat de deprimata eram cu timp in urma. Sper ca m-am facut inteleasa. Revenind la subiect, aveti dreptate in tot ce spuneti...sunt constienta, dar nu pot evita....este distanta, este lipsa de ocupatie....Acum nu lucrez dar fac o gramada de cursuri ca sa-mi tin mintea ocupata...si totusi gasesc si timp pentru a ma deprima singura...
Stiu ca nu toata lumea e la fel si mai stiu ca nici nu o pot schimba eu....si nici nu pot evita "inevitabilul"...
Dar asa sunt...ii iubesc pe oamenii apropiati mie...imi ador parintii si fratele...si ma simt asa de neputincioasa...
Eu cred ca toti oamenii sunt asa ca mine si poate de asta si sufar uneori...Imi amintesc de prietena mea care ma stie cum sunt si in final cand ramane fara cuvinte imi spune "fata, tu esti proasta",, parca o si aud....poate are dreptate....
Spunea cineva ca a trecut printr-o situatie asemanatoare....cum ai depasit-o? -
Pari o femeie inteligenta, deci stii ca gandurile pe care le proiectezi se vor materializa...mai devreme sau mai tarziu.
Nu esti Dumnezeu...nu ai control asupra vietii si a mortii...
Incerc sa-ti sugerez sa-ti faci ordine in gandurile care iti bantuie viata, sa incerci sa elimini aceste ganduri nefaste, sa-ti gasesti un hobby care sa-ti aduca bucurie in suflet si sa-ti traiesti viata din plin.
Cat despre schimbarea id-ului...acorzi prea mare importanta unor lucruri care ar trebui sa aiba un aport minor in viata ta.
Succes, draga Eva! -
Pot afirma ca sunt intr-o situatie similara tie: sunt departe de casa, urmeaza sa ma casatoresc si am ajuns sa lucrez acolo unde imi doream cu ceva timp in urma. Si eu am aceleasi sentimente ca tine, simt ca totul e ok cu mine, ma simt in siguranta, iar celor de acasa li se poate intampla ceva rau. In cazul meu, cred ca stiu si cam de ce: pentru ca eu mi-am urmarit un vis care s-a implinit atat cat mi-am dorit si chiar ma simt implinita, iar Romania... e asa cum e. Poate ca in perioada asta, un aport il are si caldura excesiva din tara, si in consecinta problemele de sanatate ale parintilor mei. stiu ca ei suporta f greu caldura excesiva... Si-apoi, parca ar fi un sentiment de vinovatie... aici e chiar o vreme frumoasa, ploua des, iar temperatura maxima e de 30 de grade, si nu 43.
Nu sunt un sfatuitor bun si nu stiu ce ti-as putea spune... se spune ca uneori cauti un sfat doar ca sa-ti intaresti convingerile...
Incearca sa gandesti pozitiv pentru ca ajuta mult; nu sunt superstitioasa si nici nu am intentia sa te sperii, dar zilele trecute cumnatul meu a avut un accident de munca si acum e in coma de gradul 3. pur si simplu un accident si acum e in stare grava si... se intampla. Dar eu nu pot face nimic sa pot intoarce timpul, sa pot impiedica ce s-a intamplat, pot doar sa-mi ajut cu o vorba buna sora, familia, cu sustinere si poate suport financiar. E cumplit, de nedorit... si se poate intampla oricui... Putem doar sa speram de mai bine si sa ne bucuram de viata noastra, contribuind la micile bucurii ale celor din jurul nostru (de acasa). -
chestia cu plinsul cind vezi persoane/animale neajutorate o inteleg...cred ca vine virsta in jur de 30 cind incepi sa intelegi ideea de mortalitate, si ai vrea sa poti lua 'cu mina' nenorocirea din viata cuiva, poate te simti cumva implinita si ti-ai dori sa poti face mai mult pentru altii...e de inteles, zau!
parintii/fratele nu pot veni la tine intr-o vacanta scurta? sau tu la ei?
eu sint plecata de 20 de ani, primii doi ani am stat fara mama si aveam o virsta frageda, a fost greu, viata a mers inainte, nu simt ca belong undeva anume ci incerc sa ma bucur de placerile zilnice cit de mici ar fi ele. In caz de depresie sau indispozitie imi ofer 48 de ore de 'bolit' si apoi ma imbrac, ma machiez si ies la cumparaturi, evident ca imi trec toate cele si revin cu forte noi! -
Multumesc fetelor, e ciudat dar cuvintele unor staini te pot ajuta uneori...
Nu am nici 30 de ani (27 peste o sàptamana), nici nu am fost gravida, cum spunea o eva pe aici....
In noiembrie voi face un an de cand sunt aici...deci nu ar fi asa mult timp, insa niciodata nu a trecut atata timp fara sa ii vad pe ai mei....Acum mi-e mai greu sa merg in vizita, pentru imi tramitez nationalitatea de aici si nu stiu cand ma vor chema, trebuie sa fiu disponibila oricand.
Ma gandesc ca, poate mai tarziu lucrand....imi voi ocupa mai mult mintea.
Cu oamenii saraci si animalele asa am fost toata viata....acum e nebunia asta a mea...starea asta permanenta de panica.....
In fine, azi se pare ca sunt mai bine...am vorbit cu mama si sunt linistita....
Multumesc inca o data....desi de multe ori nu pare, ajuta....