Solitudinofobia ...
-
0 0Ma-ntreb uneori daca nu cumva solitudinofobia (dati-mi voie sa numesc asa teama de singuratate) afecteaza, mai devreme sau mai tarziu, pe oricare dintre noi … Unii sufera doar temporar de "afectziunea" asta.. altzii, irecuperabilii, traiesc permanent cu frica de a nu imbatrani si muri singuri, cauta incontinuu remedii, aruncandu-se in valtoarea noilor relatzii si sperand de fiecare data ca l-a gasit pe “the one” .
Am trecut prin asta. Am suferit o introspectzie, m-am supus unei autoanalize crancene (si nici macar nu ma pasioneaza Freud
). Mi-am dat seama ca nu sunt un caz pierdut – fac parte din categoria “bolnavilor” cu forma usoara, temporara – si ca nu e o tragedie sa ramai singur. E mai grav sa suferi de fiecare data de “dezamagiri in amor” si sa continui cursa nebuna in cautarea fericirii. In zadar te entuziasmezi de fiecare data si traiesti iluzia unei “relatzii” ideale. Asta e poate doar pentru a-ti lua doza de “afectziune” necesara supravietzuirii. E trist sa fii asa, e imbucurator ca poti sa iti revii si sa constientizezi ce iti doresti de fapt cu adevarat.
Cineva drag mie imi spunea candva ca "abia dupa ce invetzi sa fii fericit singur, poti fi fericit impreuna cu cineva" . Cred in asta. Si vad. E bine sa fii singur, sa ai timp de tine, sa nu fii stresat cu telefoane, sa poti lenevi singur la soare sau sa te culci devreme pentru ca asa ai chef ! Esti ca-ntr-o oaza de liniste, caldura, multzumire, impacare cu tine insutzi.
Stiu si ca nu-i greu sa primesti pe cineva in spatiul tau feeric. Nu-i greu, insa a-ti lasa “violat” acest spatziu de o persoana, doar din cauza solitudionfobiei tale, inseamna a-ti lovi eul fara mila sau a mai fi si sadic pe deasupra
Cred in acel cineva care-mi va invada spatziul, sufletul, trupul, fara indoieli, fara teama de esec, fara sentimentul ca te complaci sau ca e totul fad. Cred, pe de alta parte, si in nenorocul de a intalni acea persoana – si-atunci, poti sa fii linistit chiar si asa, cu solitudinea ta. Am incetat a cauta companion. M-am tratat.
P.S.: sunt fericita. -
miruna sunt oameni carora le e frica de singuratate....spre ex o prietena de-a mea....nu poate sta/locui singura....nu merge la cumparaturi singura, rar cand sta doar ea cu ea....nu poate, e un chin pt ea....daca colega ei de apartament pleaca, isi cheama o alta prietena pe la ea pe perioada aia... nu-si cauta neaparat iubit, dar atunci tre' sa fie inconjurata de prietene.....iar daca are iubit si sta cu el, iar el pleaca in delegatie, la fel isi cheama pe cineva sa stea cu ea....aaaa are peste 30 de ani si totdeauna a fost asa....
-
cateodata cred ca nu avem nevoie neaparat de barbati pentru a fi fericite. Dar imi schimb imediat parerea , atunci cand ma simt putin neglijata.
Imi pare ca suntem niste fiinte tare egoiste si nerecunoscatoare. In momentul cand cineva ne umple cu afectiune, fiind deja cu sufletul umplut parca ne putem duce oriunde..sau cel putin eu asa simt..
De multe ori singuratatea este mai comoda si mai productiva.