va pleca din tara, de langa mine...
-
0 0Buna fetelor

Sunt noua pe aici, dar am petrecut cateva seri bune citind mesajele voastre. Totusi, nu am gasit nimic despre relatiile la distanta, desi sunt convinsa ca exista subiecte suficiente pe tema asta (doar ca eu nu le-am gasit).
Sa va povestesc situatia mea - iubitul meu trebuie sa plece din tara pentru 2 ani. Iar relatia noastra este aproape perfecta (desi orice cuplu are micile lui probleme). Nu m-a intrebat nimic cand a decis sa plece, ci doar m-a anuntat ca 2 ani va fi departe (chiar pe alt continent). Mai mult, nici macar nu m-a intrebat daca vreau sa il astept, ci s-a gandit ca este de la sine inteles ca eu sa raman si sa il astept oricat.
Evident, ne iubim mult si il voi astepta oricat, dar simt ca mi-a ranit orgoliul cand a luat o decizie care urma sa ne schimbe viata amandurora. Fara sa ma intrebe nimic. Asta in conditiile in care relatia noastra este foarte serioasa si obisnuim sa decidem totul impreuna.
Si mai stiu vorba aceea cum ca "ochii care nu se vad se uita". Si ma tem nespus ca e posibil ca in acei 2 ani (in care banii nu ne vor permite sa calatorim ca sa ne vedem mai des de 1 data pe an) se poate sa se schimbe totul. El si-ar putea gasi pe altcineva, iar eu la fel. Nu vreau sa fiu prapastioasa, dar mi-e atat de greu sa il vad cum pleaca de langa mine si n-am puterea sa fac nimic sa schimb asta.
Nici nu vreau sa ii refuz sansa, mai ales ca isi doreste mult sa plece. Dar cel mai tare ma doare ca, evident, el nu vede de ce ma simt eu atat de ranita. Crede ca totul va merge ff bine, ca nimic nu se va schimba. Eu am 23 de ani si, fata de acum 2 ani, m-am maturizat mult. Si cred ca si peste alti 2 ani voi si mai matura. Si voi avea alte prioritati etc. Cum sa sper eu ca totul va fi la fel..?
Va rog, ajutati-ma cu o parere. Credeti ca e posibil sa fie totul la fel cand va reveni?
Mentionez ca m-a chemat sa plec cu el, dar nu imi permit asa ceva, plus ca pregatirea mea profesionala ma obliga sa imi practic meseria doar in tara mea. N-as vrea sa ajung sa chelneresc prin alte tari, dupa o facultate facuta bine (nu ca orice particulara unde se vand diplome ca bomboanele) si ani de munca in domeniu...
E vorba de visul meu VERSUS visul lui. Care dintre noi e pregatit sa renunte la al lui pentru a fi siguri ca relatia asta va functiona? Ei bine, el nu. Ramane sa ma decid eu daca sunt pregatita pentru sacrificiu..
Va multumesc mult si va pup pe toate! -
bun venit pe forum! te-as sfatui sa nu te sperii de ideea "relatiei la distanta".. nu este neaparat o experienta negativa.. din cele descrise de tine, relatia voastra este o relatie frumoasa si serioasa.. inteleg felul in care te simti pt ca nu s-a consultat cu tine cand a decis ca va pleca pt 2 ani, dar dupa cum ai relatat reactiile lui, denota ca este foarte sigur si increzator pre relatia dintre voi. Eu cred ca nu ti-a spus mai devreme pt ca era sigur 100% ca vei fi de acord cu ideea si ca il vei sprijini. De aceea el nu realizeaza motivul supararii tale. Nu ca ar ignora ceea ce simti tu, ci pt ca e mult prea absorbit de ideea plecarii. Plus ca ar trebui luate in considerare toate emotiile prin care trece el acum, caci cu siguranta acest pas reprezinta ceva maret pt el, visul lui asa cum ai descris tu. Eu zic sa-l sprijini in a-si realiza visul si sa fii mereu alaturi de el. Te asigur ca "ochii care nu se vad se uita" nu e valabil pt toata lumea.. E foarte clar ca el te iubeste, devreme ce e atat de sigur pe relatia voastra si dreveme ce ti-a propus sa pleci cu el. Alegerea iti apartine. 2 ani nu e o perioada extrem de lunga, vei vedea cat de repede vor trece, iar daca veti reusi sa va vedeti in acesti 2 ani, chiar si o singura data pe an va fi foarte bine.
Nu cred ca esti nevoita sa renunti la visul tau, la cariera ta, devreme ce e vorba doar despre 2 ani. Ar fi altceva daca ar decide sa se mute cu totul pe alt continent, ceea ce nu ar fi exclus. Depinde de motivele si circumstantele plecarii. Eu sunt de parere ca nu trebuie sa-ti faci griji. Pastrati legatura, iubiti-va in continuare(la distanta) si acesti 2 ani nu vor fi decat o cimentare a relatiei voastre. Nu merita sa-ti faci griji, decat atunci cand sunt motive serioase la orizont. Fii optimista!!! -
draga mea,
faptul ca el te-a rugat sa mergi cu el schimba tot ce-ai spus...
gandeste-te ca la 23 de ani cariera ta e inca foarte verde. zici ca ai facut facultatea, deci cati ani ai fi putut munci deja in domeniul tau full-time? unul? cat de sigura esti ca aici iti sta talentul, ca e meseria care te implineste? nu cumva te cramponezi mai mult de anii pe care i-ai investit in pregatire? ca daca valoarea carierei tale sta in "nu vreau sa arunc deoparte anii de scoala", asta nu-i de-ajuns.
si-apoi, anii de scoala ar fi trebuit sa-ti aduca nu numai o colectie de cunostinte, ci si o serie de abilitati care pot fi aplicate foarte bine in alte domenii. nu-ti contest decizia, dar stiu cum acasa oamenii sunt deseori inchistati de cariere. eu sunt in state - aici reprofilarea e o chestie la ordinea zilei. cariera se modeleaza dupa om, personalitatea sa si punctul la care se afla in viata. nu invers, omul sa fie modelat de alegerea (prea timpurie) a unei cariere.
daca ai fi zis: "nu ma pot desprinde de familie, de prieteni" era alta treaba. te rog, nu te crampona de o forma, gandeste-te la continut. care ai vrea sa fie continutul vietii tale? tu, el si posibilitatea de a va dezvolta armonios? sau titlul de doctor/avocat/etc si un gol in suflet?
da, e greu s-o iei de la capat in alta parte. dar aici e alta viata, mai implinita. pt. mine si nu numai. iar sa fii chelner nu e nici o rusine. cel putin jumatate din oamenii de-aici au avut la un moment dat in viata o slujba de chelner, vanzator in supermarket, bucatar la McDonalds. Munca e munca. Nu poti sa faci asta toata viata, dar cat o faci, te inscrii la cursuri, iti faci niste planuri, faci un pas inainte.
gandeste-te bine, discuta cu el. nu da cu piciorul din necunostinta de cauza. si daca ai intrebari, scrie-mi mesaj privat. -
carlita, in anumite perioade ale anului (de obicei, in afara perioadelor de vacanta si sarbatori) se fac reduceri consistente la pretul biletelor de avion.
cat despre o eventuala plecare cu el, pentru 2 ani: mai gandeste-te. experienta de viata pe care ai acumula-o ar fi incomensurabil mai mare decat daca ai sta cuminte acasa.
in aceasta ordine de idei: despre ce tara e vorba si ce profesie ai?
later edit: inceteaza sa mai gandesti in termeni "visul meu versus visul lui". zici ca nu stati prea bine cu banii. cum sa intemeiezi o familie, in conditiile astea? partenerul tau si-a asumat responsabilitatile financiare. e timpul sa te gandesti si tu la acest subiect. impreuna, va va fi mult mai usor sa munciti si sa castigati banii necesari pentru a demara o casnicie. -
simplific: ori te duci cu el , ori scoate-ti din cap ideea ca ai o relatie .... nu exista asa ceva !!!!
tu pe marte si el pe luna , si dupa 1 saptamana si poate inetrveni ceva , dar dupa 2 ani ???
du-te si vezi lumea , lucreaza , fa ceva pt tine , atata timp cat trage-ti la acelasi jug , totul e bine -
natalia are dreptate.
lipsa ta de implicare in efortul lui de a castiga bani pentru a face posibila o casatorie in conditii bune ar putea fi interpretata, la o adica, ca lipsa de interes pentru casatoria cu el sau pur si simplu ca lene (in sensul ca astepti sa ti se ofere pe tava o viata mai buna).
muncind acolo singur, isi poate face tot felul de ganduri in ceea ce te priveste - si nu stii la ce concluzie poate ajunge... -
Buna fetelor! Va multumesc mult pentru raspunsuri, m-au ajutat sa vad si alte perspective, ceea ce este intotdeauna sanatos pentru o decizie buna.
- @3_07 - iti multumesc pentru gandurile bune. Ai dreptate, nicio munca nu este rusinoasa, poate am vorbit pe un ton peiorativ si imi cer scuze daca a fost asa. Doar ca, vezi tu, ceea ce spui e valabil in State, unde va pleca si iubitul meu. In Romania, insa, dintr-un salariu de chelner sau alte posturi necalificate nu poti trai. Eu am avut nocorcul sa imi incep munca chiar in domeniu (jurnalism) si, cu o imensa sansa, pe un post de conducere. Si acum ii sunt recunoscatoare sefei mele care m-a promovat dupa doar 2 luni pe o pozitie foarte buna, lucru care mi-a lansat cariera intr-un mod foarte frumos. Eu munceam ca sa ma intretin, nu doar pentru rotunjirea veniturilor..
- @donna_imobile - ai mare dreptate cu experienta de viata. Dar eu de cand eram mica stiam ce vreau sa devin si iata ca la 23 de ani am devenit ce am vrut. Si sunt pe cel mai bun drum posibil, cu enorm de multa munca si multe sacrificii. Pentru ca am avut o ambitie nebuneasca si un vis maret, iar acum mi l-am indeplinit si sunt pe cale sa avansez. E ceea ce mi-am dorit intotdeauna. Si in presa, din pacate, e valabila zicala ca, oricat de bine ai cunoaste o limba straina, nu poti practica cu adevarat si la nivel profesionist decat in tara ta. La asta ma refeream.
- @natalia58 - ce bine le zici
Ai si tu dreptate, ce e drept.. Si tare ma tem ca nu ma insel 
- @donna_imobile - Revin cu o clarificare - iubitul meu a plecat in SUA sa isi continue studiile. Nu a plecat sa munceasca pentru viitoarea noastra casnicie. El nu a lucrat niciodata, in timp ce eu muncesc din anul I, facand si facultatea super serios si inca 2 cursuri de limbi straine in tot acest timp. Eu am avut mai multa ambitie ca el, probabil, si m-am zbatut foarte tare pentru orice am realizat. El a avut norocul ca nu a fost nevoit, pentru ca familia lui il sustine financiar. Familia mea imi ofera numai vorbe bune si sustinere morala (si ii iubesc pentru asta), pentru ca altceva nu pot. Si nu, nu e vorba de lene. Eu am muncit fiecare leu pe care l-am cheltuit de cand am parasit casa parinteasca si nu astept pe tava nimic, de la nimeni. In niciun caz de la el! Tot ce am acumulat (cunostinte academice, bani si experienta) a fost pentru a aduce in relatia noastra, deci, daca ar fi sa punem putin in balanta, as putea spune ca eu am facut marile eforturi pentru ca totul sa mearga.
Oricum, va multumesc mult pentru raspunsurile atat de rapide si pentru sfaturile voastre. Sunt confuza si speriata ca imi pierd iubitul, dar ma bucur nespus ca am intrat in clubul vostru si ca m-ati primit cu bratele deschise! Va pup si va urez o seara racoroasa! C. -
Carlita, stii ceva, primul meu prieten, exact ca tine gandea. Si dupa o relatie de patru ani, s-a terminat pentru ca eu am plecat din tara initial pentru un an.
Ma sperii sa vad ca nu e singurul om care gandeste asa.
Eu am plecat tot la studii (evident in facultate fiind intretinuta de familie, lucru pe care mi l-a aruncat in fata de cateva ori) dar nu asa departe. El la fel a vazut lucrurile si s-a terminat...
Nu pot decat sa spun ca argumentele tale nu imi arata decat o identica poveste cu a mea.
Mie mi se pare un pic ciudat sa compari faptul ca tu ai muncit, in facultate, el nu. Ca tu esti mai ambitioasa, el nu. cu atat mai ciudat este sa spui ca tu ai investit in relatia vostra mai mult decat el.... nu vad locul acestei afirmatii
Plus ca tu o clipa nu te gandesti ca el pleaca pentru ca asta este important pentru el acum. Si faptul ca ti-a spus sau nu inainte nu cred sa aiba o atat de mare importanta.
Uneori intr-o relatie, iti doresti foarte tare anumite lucruri , si poate cel de langa tine ar trebui sa inteleaga. Pentru el a fost important sa plece pentru doi ani. Ori se pare ca tu nu poti concepe acest lucru.
Imi pare rau pentru voi
sincer.
later edit: plus ca ultimul tau post a fost numai despre cum ai ajuns tu unde ai vrut, tu, tu, tu, el nu ti-a spus TIE...el unde e?
Plus ca nici tu nu esti dispusa sa renunti la visul tau.
-
Froggy, imi pare rau ca asa s-a terminat relatia voastra. Vreau sa fie ceva clar - eu l-am sustinut si il sustin 100%, dar n-are cum sa nu-mi fie greu. Nu i-am scos ochii niciodata ca a fost intretinut de familie si nici ca n-a muncit. Norocul lui ca n-a fost nevoit! Tot ce am spus a fost raspunsul pentru Eva care spunea ca el pleaca sa munceasca pentru noi iar eu nu apreciez.
Voiam sa spun ca, dimpotriva, daca a muncit cineva am fost eu, nu el. Dar nu ma deranjeaza asta, pentru ca am facut-o pentru ca asa am vrut eu. Si am fost cea mai fericita!
Spune-mi, in cazul tau care dintre voi a decis sa rupa relatia? Si, mai mult, cum ai procedat cand ai decis sa pleci? Cat de serios era ceea ce se infiripase intre voi?
Oricum, merci pentru pareri si sper din suflet sa nu se termine si relatia noastra cum zici ca s-a terminat a ta. O zi frumoasa
-
carlita,
daca sefa ta te-a promovat, pariu ca n-a facut-o din bunatate si instinct matern fata de tine? crezi ca promotia asta e o sansa ta unica in viata? te-a promovat pt ca esti buna la ceea ce faci. la fel o sa promoveze si un sef din alta tara, pe merit. eu in locul tau as avea cu atat mai multa incredere ca o sa ma descurc excelent si-n alta parte. jurnalismul, sincer, nu e profesie care sa te limiteze la propria ta tara. ma asteptam la drept - acolo da, e mai complicat. dar atata vreme cat ai calificari si profesionalism, jurnalist poti fi oriunde. vrei sa spui ca nu stii nici un roman corespondand in alta tara pentru BBC? de Andrei Codrescu ai auzit?
daca as fi in situatia ta, as considera posibilitatea plecarii o sansa unica, pe care n-ar trebui s-o ratez. poti sa te inscrii la un curs de jurnalism, sa faci o specializare, sa faci un internship la un ziar mare. vrei sa spui ca nu te atrage cu nimic posibilitatea de a lucra pentru un an, doi, sau macar cateva luni la New York Times? haide ma... te vad ca te cramponezi de ambitia ta si de mandria de a fi obtinut o pozitie sociala pe cont propriu... ceea ce este un lucru admirabil, sincere felicitari pentru ce ai realizat pe cont propriu. ti-ai indeplinit visul, asta nu e putin deloc. dar vezi tu, visul asta il ai de cand erai mica, tu intre timp ai mai crescut, te-ai mai dezvoltat ca persoana - vrei sa ramai la nivelul unui vis adolescentin? sau sa progresezi si sa-ti dezvolti idealurile si sa incorporezi sansele noi si posibilitatile de deschidere pe care ti le aduce viata? tu ai fost vreodata in strainatate? ai trait macar jumatate de an in alta tara? poti sa-ti inchipui ce perspective nebanuite ti se deschid, ca om?
am citit odata despre un tip care facea carti de benzi desenate. spunea ca de mic copil asta a fost visul lui, s-a antrenat intens, s-a ocupat numai si numai de desen si a ajuns unul din cei mai buni din domeniu, a primit oferte de munca de la revistele lui preferate... si totusi, ajuns la 30 de ani, ravnea la o ocupatie mai matura, care sa-l implineasca pe mai multe planuri. din pacate nu stia decat sa deseneze benzi animate.
da-ti voie sa cresti, carlita. nu-ti fie frica de necunoscut. ai toate calitatile ca sa reusesti. -
daca as fi in situatia ta...
nu as sta pe ganduri.as pleca cu el si la capatul lumii,as renunta si la cariera si la tot doar pentru a nu fi departe unul de celalalt.
orice job as avea,oricat de bun,de bine platit ar fi,nu ar compesa lipsa lui.
nu concep sa ma trezesc dimineata si el sa nu fie langa mine si mai ales sa stiu ca vor fi sute de astfel de dimineti.
...asa sunt eu,iubirea pentru mine e pe primul loc(asa a fost mereu).
sa-ti fie bine si sper sa iei cea mai buna decizie pentru tine si de ce nu,pentru voi doi! -
Esti o draguta ca ma incurajezi asa
Iti multumesc mult de tot. Da, ai dreptate, as visa sa lucrez in presa americana, dar inca nu sunt sigura ca voi putea. In plus, am de terminat un master aici, asa ca mi-e greu sa-l intrerup si sa plec, pur si simplu.
Nu vreau sa mai zic ce drama ar fi pentru mama, de care sunt extrem de apropiata, si care cu plecarea mea la studii in Bucuresti a fost foarte greu sa se obisnuiasca
Ma rog, o sa ma gandesc foarte bine la ce vreau si o sa iau o decizie. Dar iti multumesc mult pentru gandurile bune
Da am avut norocul sa vizitez multe tari. Am avut sansa sa calatoresc mult, cu multe schimburi studentesti si burse, ba chiar am fost plecata si cu o bursa Erasmus in Bruxelles pentru 5 luni. A fost fascinant pentru mine si nu pot decat sa imi inchipui ca asa va fi si pentru el! Ma bucur mult cand ma gandesc ce experiente va trai
Dar problema mea e ca nu ma intreaba nimeni ce-mi doresc (adica nimeni = el). El mi-a spus clar si raspicat ce isi doreste si ce va face, iar eu n-am decat sa ma obisnuiesc cu gandul. Cand l-am intrebat cum ramane cu noi mi-a zis ca, daca vreau, pot sa merg cu el. Dar asta petnru mine inseamna sa renunt la scoala (cel putin daca as pleca acum, odata cu el), la familie, la prieteni, la tot ce ma leaga si ce inseamna viata mea. Il inteleg si il sustin 100% si ii doresc sa fie fericit, dar as vrea sa fie fericit cu mine. La asta m-am referit cand am zis ca unul din noi trebuie sa faca un sacrificiu.
Dar va fi bine, intr-un fel sau altul, chiar daca acum ma tem. Iti multumesc pentru tot
C. -
carlita, e prea devreme sa "renunti" si sa faci "sacrificii". sunteti amandoi foarte tineri, acum va claditi viata, acum incercati diverse experiente si puteti fi inca dinamici. peste 10 ani o sa aveti obligatii fata de familie (copii mici si parinti batrani), servicii restrictive... nu are sens sa va limitati unul altuia dezvoltarea acum. nu ai dreptul sa ii ceri sa nu plece pentru tine. te inteleg ca esti trista, dar nu fii furioasa pe el! cum zice sufletel, daca e sa fiti impreuna, dragostea va ramane. incearca sa vezi partea plina a paharului, sa te gandesti cum te-ar avantaja pe tine situatia si cum ai putea beneficia de ea. iti faci singura singe rau spunandu-ti: "dar de ce trebuie eu sa renunt la ce-am castigat? de ce sa intrerup eu masterul? de ce sa sufar eu aici singura?" in loc sa-ti spui: "ce misto ar fi sa intrerup masterul un semestru si sa-mi gasesc un internship acolo la el... ia sa incep sa caut dupa job-uri pe internet
"
mda, doi ani e mult, doi ani e greu, dar daca exista intelegere si comunicare si nu lasi reprosurile sa ti se strecoare in inima, o sa fie bine. am un prieten care a facut facultatea in state si-apoi s-a intors in tara la iubita lui si s-au casatorit. patru ani l-a asteptat fata aceea, si pt ca sunt amandoi persoane echilibrate si loiale, n-a fost nici o problema pt ei. -
si asta al meu pleaca, dar doar pt un an... si oricum, inca nu e sigur... si daca as putea m-as duce cu el, nu as mai sta pe ganduri(cu toate ca as pleca avand indoieli, dar as pleca...) 
tu deja ai studii, pleaca, fa-ti un viitor mai bun... noi singuri ne alegem destinul, viitorul... el dupa ce va gusta din ce e in afara, mai ales in SUA, in niciun caz nu va vrea sa se mai intoarca...
Si daca tot suntem la capitolul "Relatii la distanta", ziceti-mi si mie cum pot mentine o relatie la distanta... si nu vreau sa aud "daca va iubiti treceti peste orice", pt ca e al naibii de greu...
-
- @Froggy, cum citesc un mesaj privat?
Fetelor, n-o sa va vina sa credeti ce s-a intamplat. Iubitul meu s-a asezat la calculator cat eram eu in cada si era deschisa pagina Eva. Evident, a vazut numele meu si a citit toata discutia. Initial s-a suparat ca am deschis acest subiect, dar am stat mai mult de vorba si a inteles. Desi deschisesem discutia plecarii lui de mai multe ori, se pare ca n-a inteles niciodata ce simt.
“Nu ca acum”, mi-a zis. Mi-a cazut fata. Si mi-am dat seama ce fraiera sunt sa imi fac atatea probleme.. Mi-a zis ca ma iubeste cel mai mult si ca i-a fost frica sa discute deschis cu mine. Ca a preferat sa se inchida in sine si sa ignore, poate, sentimentele mele si frica mea. Ca nu a crezut niciun moment ca relatia noastra se poate termina, pentru ca el ma iubeste si nu m-ar parasi niciodata.
M-am decis sa nu imi mai fac griji atat de multe si, culmea, ochii mi-au fost deschisi aici, pe eva. Ce ciudata e viata uneori. Ramane sa decid ce vreau sa fac in continuare, sperand sa iau decizia corecta. Va multumesc inca o data ca m-ati ajutat si mi-ati deschis ochii. Uneori, cand esti singur si nu spui nimanui ce simti, ajungi sa iti creezi scenarii in minte si ai nevoie de un “shake” uneori. J
- @bluebaby – iubitul tau unde pleaca? Cum te simti stiind asta? Ma ajuta mult sa stiu cum treceti si voi prin aceleasi situatii.
Va pup pe toate! -
iubi meu pleaca in Spania maine, pentru 2 saptamani, apoi se intoarce, da bacul(nu a putut sa il dea cand s-a dat...) si el zice ca ar vrea sa pleca inapoi...
cum sa ma simt... abandonata, singura, speriata... cu ganduri negre... mi-e frica...(de ce anume nu stiu) si simt ca am nevoie de el mai mult ca oricand...