Iar despre mame dificile
-
0 0Iar probleme cu mama. Nu ne-am inteles niciodata. Iar ma intreaba obsesiv ce citesc, ce fac pe computer, ce ii ascund. As vrea sa inteleg de ce nu imi vine sa-i raspund, de ce-i opun rezistenta. Spune ca nu reuseste sa comunice cu mine. Eu i-am raspuns ca vrea sa comunice fortat. Hiperprotectoare. Obsesiva. Sau indiferenta si ostila. Nu "functioneaza" decat in aceste doua moduri extreme. Chiar ma pune sa aleg. Daca ii reprosez grija exagerata, imi raspunde ca de-acum inainte nici nu o sa-i mai pese de mine. In seara asta a iesit din camera trantind usa si bodoganind catre tata "las' ca-i vine ei mintea la cap! "
Ma deranjeaza ca prin aceste interpelari, critici si acuze, reuseste sa-mi clatine echilibrul si stima de sine. Imi creaza senzatia ca nu pot si nu voi reusi fara ea. Parca ar rosti o sentinta, un blestem de care nu voi putea scapa, o singura cale de viitor posibila pentru mine. In astfel de momente, tot universul exterior familiei si casei noastre mi se pare o mare de primejdii, gata sa ma inhate la cea mai mica dovada de insolenta (cititi curaj) de a-l explora fara mama, fara sa-i dau ei de stire despre orice actiune sau intentie a mea, fie ea si oricat de marunta.Daca esuez, e vina mea, ca doar "mi-a spus ea, dar daca n-am vrut s-o ascult...". Sora-mea de aproape 19 ani si acum spune, de cate ori iese pe usa: "ma duc cu gunoiul" sau "ma duc sa-mi cumpar o guma orbit" sau "ma duc sa cumpar paine" sau "ma duc sa-i dau un caiet lu' Roxana, colega mea de clasa". -
vei reusi bine merci ...stai linistita
mama ta are obsesia controlului dar numai asupra subiectelor care o intereseaza
si ceea ce nu i-a reusit ei in viata vrea sa te faca pe tine sa reusesti
nu mai pune la suflet..ca pana la urma si varsta si problemele astea trec
asta e sarcina prntilor sa necajeasca copiii pentru propriile lor necazuri
-
Intotdeauna mi-am judecat parintii si nu cred ca a fost bine. Metodelor lor poate sunt deficitare. Daca ai lasa-o macar putin sa patrunda in viata ta, poate s-ar potoli. Ii este frica sa fie exclusa din universul tau. Pentru un parinte asta e destul de dureros. Vad asta la mama mea, pe care sora mea o exclude mereu din optiunile ei. Eu ii povestesc de toate iar ea parca fuge. La problema ta nu stiu daca exista vreun raspuns. Ai incercat sa vorbesti cu mama ta despre asta, calm, fara reprosuri?
-
am fost... mai mereu geloasa pe prietenele mele care aveau o relatie "de prietenie" cu mamele lor.

eu??? nu am putut.
cunosc stilul:ba raceala, ba reprosuri, ba sfaturi aruncate-n vant, ba momente de prietenie, ba intrebari indiscrete, ba...... si nimic nu era bine. 
relatie nestabila intre mine si mama mea.
in schimb pe mine m-a afectat scurt timp. apoi mi-am insuflat singura puterea... am invatat sa ma descurc. si acum o aud"eu...eu...eu....." cand vb la telefon.
ma uit in urma si ma tot intreb:" daca faceam asa sau asa....era mai bine?"
relatia noastra este destul de rece. a avut cateva socuri, cateva dureri pe care as fi vrut sa le schimb.
pe ei nu, pe ei nu-i pot schimba.... stiu doar ca ei sunt asa cum sunt, cu bune si rele, si imi pare rau ca eu- cea desteapta- nu am stiut cum sa ma comport sa ne fie mai bine....
m-am retras in lumea mea, ei au ramas afara.... acum cand au mai mult loc in inima mea, am un coqtail de sentimente fata de ei: regrete, durere, iubire...
si eu ma credeam cea desteapta. daca era asa, atunci stiam cum sa ma comport fata de ei si cat sa-i ascult.
nu pot schimba mare lucru. nu ne-am spus niciodata:"te iubesc!" .
urat, nu? dureros... daca fata de parinti nu iti deschizi inima, si gura, atunci...fata de cine
as vrea sa nu faci si tu ca mine. sa nu astepti atata timp, sa nu-i indepartezi si tu. lasa-le loc, lasa-i loc, asa cum e ea, si nu lasa timpul sa treaca
-
eu fac parte din cealalta categorie.mama e cea mai buna prietena a mea,nu neaparat confidenta.cand mi se intampla ceva bun sau rau,cand am o bucurie sau o durere pe ea o sun prima.si ma linisteste de fiecare data.se bucura sincer de fiecare reusita a mea.intre noi e o diferenta de 21 ani,dar va jur ca o vad la fel de frumoasa si cu aceeasi admiratie ca atunci cand eram copil si ea era tanara.
imi place sa o tin de mana cand mergem sa ne plimbam prin parc,imitand pe copii mici,o pup langa ureche zgomotos stiind ca nu-i place si apoi ii spun ca o iubesc mult ca sa ma ierte de pozna.ma pupa cu buzele ei facute cu rujul acela rosu(el e verde,dar se face rosu pe buze!!!)de nu mi se mai duce zile bune de pe piele. si nu sunt o mamoasa,va asigur!mai mamos e fratele meu. o iubim la fel de mult si eu si fratele meu si la noi in familie "te 'ubesc" e un fel de buna dimineata sau somn usor.si numai pe mama o avem,tatal nu mai e de cand eram noi mici copii...
am simtit nevoia sa spun asta ... -
delice, las paharul jos....
si tatal meu e mai prietenos, dar si acolo am pierdut. noroc ca ne vedeam o data pe luna, la doua luni, ca asa ne imbratisam si noi, cand veneam si cand plecam la faculta. 4 ani...
da, si eu am cautat atentia si iubirea in alta parte.
acum, vorbim la telefon, dar avem dureri adanci, nu stiu cand vom putea trece peste.
de accea postez: sa nu treaca si altii.
depinde si de noi, nu numai de ei. daca credem ca stim atatea si putem atatea, atunci sa nu stricam si noi putinul care e...
scuze delice, dar e un adevar valabil pt multi dintre noi. -
me_eva...pacat ca pe vremea aia nu stiam atatea, nu puteam sa vad situatia cum o vad acum..atunci doar o condamnam si credeam ca doar ea e datoare sa se apripie de mine..cum fa si alte mame.
Si la noi s-au produs rani adanci care nu stiu cand se vor vindeca.
Vorbim aproape zilnic acum pe mess dar inca imi e teama sa imi deschid sufletul in fata ei, ma feresc sa ii cer sfatul in problemele mele,discutiile noastre sunt ca intre niste cunostinte vechi, amice dar nu prietene
Acum stiu cat am gresit si unde dar deja e putin cam prea tarziu. -
delice
imi pare rau... dar hai sa ne folosim durerea sa invatam pe altii.
si cu ai nostri... mami, tati, sa pastram ce avem. eu m-as izbi de un zid, daca m-as deschide in fata lor. poate gresesc ca cred asa, dar nu-i vad sa simta nevoia sa se manifeste.
mama mea plangea mai des la durerea altora:filme, nush ce emisiuni. durerea mea...era cumva meritata.
da, poate are dreptate, altfel nu eram omul care sunt acum. ma consider puternica.
in fine, la somn ca nu e ora pt asta.
deci. faceti ceea ce trebuie pt a nu lasa loc regretelor! -
Sor-mea avea o vorba la adresa mamei : cu lingura iti da miere, dar cu coada iti da peste maini.
Pentru altii era cea mai buna confidenta-prietena-mama, avea colegi de servici sau vecini tineri care o considerau mama lor, cu noi insa intervenea teama de esec, sa nu gresim si vina sa fie a ei, asa ca ne interzicea orice. Si fara "te iubesc", ca doar se subintelegea ca un parinte isi iubeste copii, nu e nevoie s-o si spuna.
A invatat sa spuna "te iubesc" de la copilul meu, care un statea pe olita daca nu ne pupaceam si nu ne declaram sentimentele si, ajuns la ei in vacanta, a avut nevoie de acelasi tratament
-
Me_eva, parca ai descris relatia mea cu maica-mea
Si eu la fel m-am retras undeva intr-o alta lume paralela, construita de mine pentru mine. Acum parca au trecut toate, dar au lasat niste goluri pe care nu stiu cum si daca le voi umple vreo data. As vrea sa nu ma mai simt superioara si sa nu mai simt ca o tolerez de dragul tatei. Dar nu pot. Daca vine tata si ma intreaba ce fac, vorbesc cu el, am o deschidere fata de el. Daca vine mama sa ma intrebe acelasi lucru, ma apuca nervii si dracii, am impresia ca se baga cu forta in sufletul si-n viata mea.
As vrea ca, macar in viata voastra, lucrurile sa nu stea asa. -
imi amintesc de relatia pe care o aveam cu mama pe cand inca mai stateam acasa...cum incerca sa fim apropiate, cum imi dadea exemplul altor relatii aproapiate dintre mama si fiica, cum ma ruga cateodata "hai spune-mi si mie". Iar eu o respingeam cu o gluma, razand cu toate ca imi doream si eu o apropiere dar nu stiam cum sa o obtin. De ce o respingeam? Nu stiu exact, din frica, din teama de a nu fi judecata, criticata. Mama este o fire f critica si imi era frica. Nici eu nu i-am zis mamei mele te iubesc si nu-mi amintesc ca ea sa-mi fi zis mie, insa o simteam din gesturi si fapte. Imi pare rau ca nu i-am putut spune niciodata pana acum. Insa de cand am plecat de acasa si este o distanta intre noi relatia s-a imbunatatit zic eu. Vorbim destul de des la telefon, ne povestim ce-am mai facut, cand am probleme pe ea o sun, exista parca o mai mare apropiere. Si totusi a facut foarte multe pentru mine si as vrea sa-i spun cat de mult apreciez si cat de mult tin la ea, dar iarasi nu stiu cum. Pentru ca prea mult timp intre noi nu au existat declaratii si nu ne-am exprimat sentimentele astfel incat acum ar fi ciudat sa incepem sa o facem.Greu...