personalitate dificila

  •  
    • 34 mesaje
    5 Iul 2007, 11:53
    0 0
    Buna, fetele! Va scriu in speranta ca unele dintre voi v-ati confruntat cu o astfel de problema si ma puteti ajuta cu un sfat.
    Am 27 de ani, iubitul meu 26, urmeaza sa ne casatorim peste cateva luni. Suntem impreuna de aproape 3 ani. Il iubesc ff mult, si el pe mine, problema mea este, acutizata probabil de stresul dinaintea casatoriei, personalitatea lui. El are tot timpul nevoie de toata atentia mea, vrea sa fie admirat in permanenta, niciodata criticat, tot timpul in centrul atentiei, vrea ca eu sa fiu incantanta de tot ce tine de el, de fapt sa ma bucure numai ce vine de la el. Eu sunt o persoana generoasa sentimental, i-am dat atentia pe care o dorea, dar simt ca fac prea mult si primesc prea putin. L-am intrebat de ce ma iubeste si a zis: pentru ca ma iubesti, si ai grija de mine si ma simt bine langa tine, si esti frumoasa. Am incercat sa il fac sa vada si cealalta parte a monedei, ca am si eu nevoie de atentie, dar pur si simplu nu reusesc. Simt ca ma absoarbe, nu mai am energie sa fac nimic pentru mine, o consum pe toata sustindu-l pe el. Daca nu o fac, imi reproseaza ca nu ii dau atentie, ca are nevoie de mine...
    Cum sa il fac sa ma inteleaga?
  •  
    • 198 mesaje
    5 Iul 2007, 11:59
    0 0
    Problema nu e ca el cere, problema ca e ca tu dai. De ce il pui pe el, nevoile lui, mai presus de ale tale?
    Sunt sigura ca iti trezeste sentimente de mila, de vinovatie, nu?
    Dar de ce accepti aceste sentimente si actionezi in consecinta?
    Nu uita, personajul principal in viata ta esti TU si tu trebuie sa hotarasti ce dai, ce accepti, daca te lasi manipulata sau nu.
  •  
    • 9835 mesaje
    5 Iul 2007, 12:10
    0 0
    ade, exista doua variane:

    1. el are o imensa nevoie de validare si afectiune, din cauza ca nu a primit aceste lucruri de la parintii lui, cand era copil. observa cum decurge relatia lui cu parintii si o sa-ti poti da seama daca e asa sau nu.

    2. psihologii spun ca, deseori, tocmai persoanele care cred despre ele ca sunt altruiste si generoase dpdv afectiv sunt cele care dau cel mai putin. senzatia de epuizare (exprimata de obicei prin sintagme de genul "ma stoarce de tot", "imi cere enorm") vine din faptul ca, avand un potential afectiv scazut, fiecare gest afectuos este resimtit de persoana care il acorda ca fiind un efort.
  •  
    • 34 mesaje
    5 Iul 2007, 12:49
    0 0
    Donna, in legatura cu punctul 1, ai intuit f bine, parintii lui nu i-au oferit toata afectiunea de care avea nevoie, tatalui a fost plecat din tara o lunga perioada de timp, iar mama era prea ocupata sa aiba grija de ei. In plus, a fost 'responsabilizat' prematur, mama lui l-a pus in rolul de capul familiei. In schimb a crescut pana la 14 ani la bunici care l-au adorat. Cat despre punctul 2, probabil ca si acolo ai dreptate, dar nu cred ca ma reprezinta. Problema mea este ca el nu da, doar cere. Daca ii fac masaj la spate, imi spune sa ii fac si la frunte. Adica, as vrea sa zica: acum hai sa iti fac si tie. Daca ii cer sa imi faca si mie, imi aplica cateva miscari, in timp ce zice, dar dupa asta imi faci si la frunte, nu? E doar un exemplu. Chiar il iubesc si vreau sa fie fericit, si cred ca nu stiu sa imi manifest dragostea altfel decat o fac: avand grija de el. Iar el imi spune de mai multe ori 'am nevoie de tine' decat imi spune 'te iubesc'.
    Nu stiu cum sa il fac sa inteleaga ca am nevoie de o anumita libertate de exprimare in relatie, nu doar de: am nevoie de asta..
  •  
    • 34 mesaje
    5 Iul 2007, 13:01
    0 0
    Fullmoon, si tie iti dau dreptate. La un anumit nivel cred ca e vorba si de santaj sentimental. Dar atunci cand ma opun si sunt ferma, se supara, se inchide in el, se simte respins. Ok, vina si mila cum sa nu ma las manipulata? hai sa ne imaginam un scenariu
  •  
    • 392 mesaje
    5 Iul 2007, 13:09
    0 0
    Ade, sa-ti spun pe scurt o idee pe care preotul ne-a spus-o noua dupa ce s-a terminat cununia.
    Fiecare din noi sa se gandeasca in viata ce si-ar dori cel mai mult de la celalalt si acel "ceva" atat de mult dorit sa il ofere partenerului.
    E unul din principiile pe care noi chiar le-am aplicat in viata si vad ca in primii 16 ani de casnicie chiar au functionat bine.
    Asa ca sfatul meu este sa discutati si chiar sa aplicati. Daruieste exact ceea ce ti-ai dori sa primesti. Pana la urma este si asta o forma de comunicare.
    Cu siguranta si emotiile evenimentului isi spun cuvantul!
  •  
    • 198 mesaje
    5 Iul 2007, 13:32
    0 0
    Ce trebuie sa subliniez este ca probabil el nu o face constient. A invatat probabil acest model comportamental in prima copilarie iar acum foarte greu se poate dezbara.
    Asta nu inseamna insa ca tu trebuie sa-l salvezi, sa-l ajuti, este un om matur care trebuie sa-si asume comportamentul si sa isi rezolve tarele.

    Insa, desigur paradoxal, in aceeasi situatie te afli si tu. Ai invatat candva ca asta e modul in care te simti importanta, probabil obtii confirmari din acest sacrificiu. La randul tau trebuie sa-ti gasesti autonomia pentru a rezista santajului.

    Eu, in ultima faza a casniciei mele ma simteam ingrozitor de vinovata pentru orice. Sotul meu avea un talent inascut pentru asta - toate discutiile noastre se terminau cu el aproape plangand, suparat, victima - in mod subtil ma transforma in personajul negativ (de pilda isi cerea scuze pentru orice, eram efectiv agresata de asta, isi gasea culpe fictive, imi inventa suparari care nu existau). Nu am gasit o rezolvare, sincera sa fiu, pentru ca am inteles ca nu il pot schimba pe el, ci numai pe mine - si la asta lucrez inca. Adica fac terapie...

    In continuare ma face sa ma simt asa. Chiar daca logica imi spune ca face un joc, nu ma pot abtine. Inca!
  •  
    • 34 mesaje
    5 Iul 2007, 17:27
    0 0
    Da, este ff greu sa iti stapanesti emotiile si sa asculti logica. Si terapia functioneaza? Ai constatat imbunatatiri? El nu a incercat? E deschis la asa ceva, daca recunoste ca are o problema...
    La mine cel mai bine a mers cu simtul umorului, dar este o solutie pe termen scurt, si ma distram doar eu singura de glumele mele, iti dai seama. In orice caz, problema ramanea.
    Titilina, este un sfat minunat, o sa incerc sa il pun in practica. Felicitari pentru cei 16 ani de casnicie si la mai multi si la si mai fericiti!