Casatorie
-
0 0Hello! Ma aflu intr-o situatie putin mai ciudata, cel putin pt mine... Pana acum am avut cateva relatii dintre care cateva chiar si destul de aprinse... vreau sa zic imi erau calcaiele aprinse rau... dar totusi nu ma vedeam cu nici unul dintre respectivii pe viitor... adica la faza cu cerea in casatorie as fi amanat raspunsul ani de zile... acum insa se intampla altceva... am cunoscut pe cineva care pare sa fie persoana care ma completeaza foarte mult si cu care ma vad in viitor si cu copii, insa nu exista chiar acea pasiune... il iubesc, dar cu mai putina pasiune (exista totusi placerea fizica)... Ma intreb daca e bine sa-mi doresc o casnicie in aceste conditii... Este mai putin vorba de bani aici, caci am avut pana acum ocazii de a-mi lua un sot cu venituri peste 1000 $ si care m-ar fi placut mult… Acum e acel sentiment ca si peste 30-40 de ani relatia nostra ar fi buna, ca ne-am intelege si completa reciproc, ca ai nostrii copii se vor uita la noi mirati cat de copii putem inca fii, desi cand e vorba de lucruri serioase stim foarte bine sa ne organizam, dar in acelasi timp suntm firi care avem acelasi mod de refulare…
Voi ce parere aveti, mai bine zis voi ce ati face? Ati astepta sa mai aveti relatii ultra pasionale sau v-ati casatorii cu persoana care sunteti aproape siguri ca veti avea o casnicie normala, pe gustul vostru, insa fara acea super mare iubire? -
Wow...unde l-ai gasit>?
Cat de mult mi-as dori eu o relatie normala, lipsita de stres in care sa ma simt iubita si sa nu ma gandesc ca maine ma voi trezi plangand fiindca al meu iubit s-a decis peste noapte ca ii este mult mai bine fara mine. DAR>>>>>>>>> exista si un dar....Totul tine de tine. Crezi ca poti trai asa , fara marea pasiune la care visezi? Oare nu te vei simti sufocata de o relatie mult prea calma?!
De cele mai multe ori suntem si putin masochiste: adik fara sare si piper, o relatie parca nu are viata.
Acum nu stiu ce sa zic...depinde.In viata ta mai este cineva? Tu il iubesti sau pur si simplu te simti bine alaturi de el?
Gandeste-te ce te avantajeaza mai mult.
Daca exista cat de cat acolo un feeling...ai rabdare. Poate ca pasiunea se va naste cand te astepti mai putin.
Mai scrie si alte detalii.
Te pup si bafta! -
ce repede am si primi primul raspuns... Si, Gia, chiar ai ai vazut care e problema si ca tine de mine...
Ca sa dau cateva detalii: la inceput pasiunea era mai mare... insa apoi a scazut... dar sentimentul, ca ar fi o casnicie buna, ramane. Afectivitate din partea mea pt altcineva nu exista... Dar oare va ramane asa...?
E greu... as fi vrut sa pot fi sigura... Vezi tu spui bine ca exista relatii cu mult stress, mai ales cand esti implicat si pasional, iar celalalt este persoana mai putin potrivita... Si cred ca intr-adevar in noi femeile, si nu doar in noi, exista si un dram de misoginism... -
ce repede am si primi primul raspuns... Si, Gia, chiar ai ai vazut care e problema si ca tine de mine...
Ca sa dau cateva detalii: la inceput pasiunea era mai mare... insa apoi a scazut... dar sentimentul, ca ar fi o casnicie buna, ramane. Afectivitate din partea mea pt altcineva nu exista... Dar oare va ramane asa...?
E greu... as fi vrut sa pot fi sigura... Vezi tu spui bine ca exista relatii cu mult stress, mai ales cand esti implicat si pasional, iar celalalt este persoana mai putin potrivita... Si cred ca intr-adevar in noi femeile, si nu doar in noi, exista si un dram de masochism... -
E foarte posibil ca dragostea lui sa te faca sa te simti bine toata viata, dar e la fel de posibil ca peste 2 - 3 ani sa te saturi de el Si poate atunci vei avea si un copil...Ce ai face?
Gandeste-te foarte bine inainte de a lua vreo hoatarare. Casatoriile se pot destrama usor, e adevarat dar timpul irosit astfel nu crezi ca-l poti petrece si altfel? Adica fiind fericita?
Poate ca intr-adevar acest tip este cel mai potrivit pentru tine. Ai nevoie de pasiune intotdeauna sau te multumesti doar cu ce ai? Adica cu linistea pe care ti-o ofera. -
si eu am trecut prin ce spui tu si am ales sa ma casatoresc cu persoana care m-a completat si cu care m-am vazut impreuna si peste ani impreuna cu copii si nepoti. cand faci un pas atat de important cum este casatoria pot sa iti spun ca pasiunea nu este totul ptr ca ea in timp scade, este important ce ramane dupa - dragostea, intelegerea, comunicarea, increderea - sunt lucruri mult mai importante dupa parerea mea.
-
Savina, ceea ce spui tu mi-am dat seama ca este destul de adevarat... cu timpul pasiunea scade, si ceea ce ramane si conteaza este completarea, intelegerea... De ce nu ne povestesti mai multe despre casnicia ta?
Gia, daca am petrece 2-3 ani si as avea un copil am lupta amandoi pentru el...
Poate intr-un fel mi-e teama sa ma leg definitv de cineva, sau poate e acel masochism din mine... ceea ce imi da mie de furca este ca ca nu cumva pasiunea mea sa scada si sa inceapoa sa ma deranjeze acest lucru, ori sa-mi zboare ochii (mai mult de ata nu s-ar intampla)... -
eu sunt cu sotul meu de 4 ani si este adevarat ca pasiunea a mai scazut dar ne iubim inca f mult si ne intelegem foarte bine, comunicam f mult si cred ca asta este cel mai important.cand simtim ca intervine rutina si plictiseala ne dam intalnire in oras si mergem la un film, intr-un bar sau cafenea sau ne pregatim seri surpriza unul altuia. nu avem inca copii dar ne dorim in viitorul apropiat si eu simt ca el este tatal potrivit ptr copii mei, asta conteaza f mult. doresc din suflet la toate evele sa fie la fel de fericite.
-
"Dragostea e oarba!"-e mai mult decat o vorba batraneasca.Din pacate este un fapt f.real...
Oare de cate ori nu am auzit de prietene care erau cu iubitii lor din liceu si se iubeau...si erau unul pentru altul soarele de pe cer...si nimeni si nimic nu mai conta? Si-au facut o nunta mare la care a participat toata suflarea neamurilor lor, ca de, s-au luat din dragoste, nu?
Apoi surpriza:auzi ca cei doi s-au despartit.Ca incet, incet valul dragostei s-a ridicat, au inceput sa se vada cu alti ochi, au inceput sa se maturizeze si sa constate ca pe langa dragoste mai este nevoie de mult mai mult intr-o casnicie.
Vorbesc de intelegere,asemanari de educatie,gandire, respect....mult respect.
Vorbesc in cunostinta de cauza.M-am casatorit la 22 de ani dupa o prietenie de 7 ani.Mi-am iubit atat de mult sotul incat in ziua in care ne-am prezentat la tribunal pt.prima infatisare (el depusese dosarul)am trecut peste faptul ca stiam ca m-a inselat in ultimii 4 ani de casnicie (din6),ca se purta urat cu mine si copilul nostru, ca devenise din Fat-Frumosul meu un stain care tipa la mine ca s-a casatorit din greseala, fiind prea tanar sa-si dea seama de ceea ce face...Am trecut peste faptul ca eram la tribunal in ziua in care implineam 30 de ani si in care ar fi trebuit sa sarbatorim acasa cu prietenii si familia...Am trecut peste toate si am gasit puterea sa il iau de mana si sa-l rog sa nu plece.Cu ce m-am ales? Cu o noua umilire!
Am suferit enorm dar am avut puterea sa trec peste asta (copilul meu avea nevoie de mine).Apoi am ajuns sa il urasc cu aceeasi putere cu care l-am iubit atatia ani.Si mi-am pus intrebarea "la ce-i buna dragostea?"
Apoi l-am intalnit pe actualul meu sot.Un barbat cu totul deosebit, care ma iubeste asa cum nu am crezut ca poate cineva sa o faca.Am vazut in el jumatatea mea, dar de data asta am vazut CU OCHII LIMPEZI.Eram prieteni cand ne-am casatorit (la insistentele lui), ne intelegeam f.bine, tinea la mine si la copilul meu.La un an dupa casatorie familia noastra s-a marit cu inca un copilas, suntem cu totii fericiti si multumiti.
Surpriza mea cea mare a fost sa constat ca pe zi ce trece, pentru tot ceea ce face pentru mine si copii mei, il iubesc pe sotul meu din ce in ce mai mult.Este o dragoste matura, care imi da siguranta zilei de maine, stabilitate si multa liniste sufleteasca.
Concluzia cred ca o tragi singura.
Bafta! -
nu imi voi pune in pericol casnicia ptr un moment de pasiune sunt destul de matura si mi-a trebuit mult sa inteleg ca pasiunea e trecatoare si nu te alegi cu nimic sau cel mult cu o ora doua de amor si atat, pe cand o adevarata casnicie o intemeiezi greu ptr ca tb sa gasesti persoana potrivita si tb sa faci tot posibilul sa o pastrezi. asa cum spunea cineva: "casnicia este un lucru foarte complicat".
-
Dupa cum au spus si celelalte eve, pasiunea dispare dar important e sa ramana scanteia ce arde intre voi, eu am 13 ani de casnicie si dragostea dintre noi nu s-a diminuat si n-a existat musai pasiune intre noi, cred ca mai degraba atractie si completare si mult respect si cred ca mai e si chestia de a tine la notiunea de familie si unitate. Oricum pana la urma tot tu vei hotara tragand concluzii poate de sfaturile noastre, iti urez noroc si sa iei o decizie corecta!
-
savina, draga mea, nu pe tine te-am intrebat, ci pe allemcbeal...
ideea mea a fost: n-ar fi bine ca macar la inceput sa fie ceva pasiune???
sunt total de acord ca peste ani (si poate nici macar) nu mai e ca la inceput...dar macar sa existe un "inceput"...cel putin atat...numai completare si intelegere??? -
alle, draga, fiecare din noi cred ca raspundem in concordanta cu experienta proprie...adica, eu am cunoscut pasiunea aceea extraordinara, si as vrea sa am asa ceva cat mai mult timp, altele au cunoscut-o si s-a terminat prost, sau nu au cunoscut-o deloc, dar nici nu le e rau, si atunci se intreaba care este rostul acestei pasiuni supraestimate...
asa ca, numai tu stii ce este in sufletul tau si cu ce te poti acomoda si multumi pentru o viata...
eu una nu sunt de acord sa te casatoresti in situatia asta, dar stiu ca multe eve, trecute prin altele decat mine, pot fi de acord sa mergi mai departe pe drumul asta....fiecare cu ale lui... -
am citit raspunsurile voastre pe indelete si sincer mi-au placut foarte mult... Si intr-un fel m-au ajutat...
Mi-am dat seama, in primul rand ca am inceput sa ma maturizez... V-am spus ca am mai avut relatii in care eram destul de indragostita, dar totusi nu reuseam sa vad o casnicie trainica si fericta cu persoana in cauza de atunci... Si acum am inceput sa vad ceea ce conteaza cu adevarat...
Relatia mea de acum a fost mai intai una amicala si apoi treptat ne-am dat seama cat de mult ne potrivim... Ne respectam foarte mult, ne completam si in acelasi timp putem fii siguri unul de celalalt... Poate ca tocmai lipsa misterului a mai scazut putin din acea stare de "indragostit"... dar zilele acestea am observat ca nu echiar asa de rau pe cat credeam... adica totusi pasiune exista...
Draga, kappa, la intrebarea iti raspund ca oricui i se poate intampla sa faca o pasiune pt un coleg de munca, dar nu voi pune in pericol casnicia pt niste momente care apoi vor devenii penibile si mai ales ca sunt convinsa ca sotul meu imi va oferii si pe planul pasional tot de ceea ce am nevoie...
Va pup dulce!