Conditionarea?
-
0 0Nu stiu daca este tocmai termenul corect si nu stiu daca o sa reusesc sa va explic destul de clar. Au fost cateva topice in ultimul timp despre femei ale caror parteneri profitau de ele: bani, servicii, chiar santaj sentimental.
S-a spus atunci de cateva ori ca acele femei erau victime sigure datorita atitudinii lor. Se spunea la un moment dat (nu cu exact aceste cuvinte) ca in momentul in care masculul este anuntat ca tipei nu ii place ceva dar nu exista represalii, este normal ca el nu isi schimba nimic din atitudine.
Pe undeva pe la familie a fost un topic in care majoritatea sustinea ca un prim compromis este degetul dupa care urmeaza toata mana.
Eu tot stau si ma gandesc, o fi chiar asa? Adica de acord sunt femei victime sigure, dar ar face ele ORICE barbat sa le trateze intr-un anumit fel, sau pur si simplu daca intalnesc barbatul gresit, intrucat vor accepta un anumit tratament si vor ramane in preajma lui...
Oare daca un barbat te iubeste, nu ajunge sa stie ca te face nefericita cu un anumit tratament, ca sa se schimbe. Trebuie neaparat biciul?
Nu ar trebui daca te iubeste si este intelept sa puna el o limita comportamentului distructiv?
Credeti ca barbatii care isi exploateaza intr-un fel sau altul partenera o iubesc dar se complac intr-un anumit mod de viata confortabil pentru ei sau nu o iubesc dar stau langa ea pentru traiul confortabil? -
Eu cred ca femeile astea sunt de vina pentru ca se complac in situatiile astea,adica mai precis au ele niste atasamente,niste frici(ba de singuratate,ba de trai prost daca se desparte de el,din obisnuita vorba ralucai,etc.)care le fac sa accepte tot felul de compromisuri majore;si frica aia e mai mare decat faptul de a indura o palma,etc.;barbatii aia poate isi iubesc patenerele dar poate mai mult nu pot,nu-i duce capul cum se spune;altii poate nu le iubesc.
-
Toata lumea are frici,eu de exemplu am frica de a trai in saracie si singuratate;cu al meu ma inteleg bine,altceva vreau sa zic legat de fricile mele;cineva imi spunea ca subconstientul ia de buna ce-i spui in mod constant,adica zi de zi;el nu face diferenta intre realitate si fals;de exemplu daca eu imi imaginez ca-s o tipa super bogata care are piscina si mercedes si e inconjurata de cei dragi,subconstientul o ia de buna,mai ales daca-mi imaginez asta zi de zi si face(subconstientul)in asa fel ca pana la urma sa ajung ceea ce-i dau lui sa rumege;el singur imi ofera solutii pentru a ajunge asa folosindu-se de orice informatie interna sau externa pe care o are depozitata.
Imaginandu-mi fetelor astea 2 lucruri scap de 2 frici(de saracie si de singuratate) pentru ca sunt si bogata si cu cei dragi.Putem obtine orice cu ajutorul subconstientului,eu pe pielea mea constat ca ma trezesc cautand concursuri sau ca brusc mi-a venit ideea sa joc la loto sau ca brusc fac gura sa-mi dea salar mare,eu care neam de neamul meu n-am luptat pentru material;ma mir eu de mine de cand imi imaginez tot ce v-am zis.
E un subiect interesant ce l-i propus draga mya.
Te pup. -
Va multumesc de raspunsuri...
Eu insa as vrea sa imi spuneti daca voi credeti ca barbatii aceia le iubesc pe femeile de langa ei? Adica poti sa iubesti si in acelasi timp sa exploatezi pe cineva? Poti sa iubesti si sa o faci sa sufere in mod constient? (nu ma refer la acele cazuri, putine, in care oamenii nu sunt normali la minte).
De asemenea chiar trebuie sa fii mereu cu batul intr-o mana si bombonica il alta? Daca nu pedepsesti prompt fiecare abatere, o ia razna domnul si devine din ce in ce mai obraznic? Nu este suficient bunul lui simt? Autocontrolul lui? Noi femeile suferim cand persoana iubita sufera. Ei nu sufera? -
femeia ajunge in postura de victima datorita educatiei specifice pe care o primeste: "fetele trebuie sa fie dragute, harnice si afectuoase, trebuie sa aiba grija mai intai de altii si abia apoi de ele insele - altfel, nu le va iubi nimeni".
e absurd sa cautam vinovati, intr-o asemenea situatie.
femeia, cand se dedica unui barbat/copiilor/parintilor, o face cu vointa si efort, pentru ca i s-a spus inca din copilarie ca datoria ei este sa fie RESPONSABILA. deseori, femeile sufera realmente pana se obisnuiesc cu acest rol. dar si-l asuma, pentru sunt conditionate pe ideea ca numai asa vor fi iubite.
acuma, la randul lor, barbatii primesc o educatie diferita. de exemplu, nu mai demult de acum 2 zile un prieten se plangea ca sotia lui incearca sa-l convinga sa faca pipi sezand pe veceu, si nu din picioare (probabil biata de ea este dezgustata de faptul ca e nevoita sa spele urina de pe veceu si pereti). el era insa extrem de socat de cererea ei: "cum adica, ma, adica ea ar vrea sa ma pish ca femeile?!?!?" aceasta teama de a face gesturi feminine ii impiedica pe multi sa isi asume anumite treburi gospodaresti, cum ar fi spalatul vaselor, stersul prafului sau spalatul rufelor. asta pentru ca in copilarie au fost invatati cum sa devina niste "baietei perfecti" - din pacate, pentru multi dintre ei asta inseamna: "un barbat adevarat este IRESPONSABIL".
in ASTA consta, de fapt, conditionarea.
restul (relatii dificile, familii destramate) sunt doar efectele ei. -
mya parerea mea e ca greseala noastra e urmatoarea: incercam sa transam comportamentul indezirabil sa zicem de iubire si invers....ele merg impreuna...cand iubesti ramai tot tu cu firea ta cu temperamentul tau si mai ales cu istoria vietii tale...cand un om fie el barbat sau femeie face in asa fel incat partenerul sa sufere e o pb mai intai la el, nu isi gestioneaza cum trebuie propriul "eu" si e de asemenea o problema la celalat care accepta care de asemenea are o problema cu eul propriu...dincolo de asta pot amandoi sa iubeasca...greseala e ca noi invatam la modul mitologic ca atunci cand iubesti nu faci sa sufere cealata persoana (ce e suferinta fiecaruia????)...nici vorba...e clar ca venim si iubim intr-o relatie cu noi insine dar si cu istoria personala, iar asta nu are cum sa nu isi spuna cuvantul...dar invatate sa privim asa lucrurile in momentul in care suferim verdictul e dat: nu ma iubeste! e fals...nu pricepe nici el nici ea ce se intampla in primul rand cu ei insisi...cred ca ai prins ce vreau sa subliniez altfel trebuie sa scriu o pagina
-
Problema de fond, Mya, ramane imaturitatea membrilor cuplului, puternice reminescente de mentalitate de copil, care imbraca doua forme extreme:
1) fac ce imi place, cum imi place si cand imi place, fara auto-restricitii, fara auto-disciplina si fara a evalua realist consecintele, urmarile, daca ele apar sunt mereu vina altcuiva si oricum se pot rezolva in extremis prin alterari de suprafata ale comportamentului meu, pina trece ceasul rau ....si gasesc un mod de a evita consecintele nedorite/neplacute.
2) voi obtine ce imi doresc, cum imi doresc si cand imi doresc, cerandu-le altora or manipuland-i emotional sa-si modifice valorile, prioritatile, comportamentele, sa-si impuna restrictii, auto-disciplina si sa suporte consecintele neplacute pentru ei. Daca ma iubesc, vor confirma constant valoarea mea personala prin ceea ce ei sunt dispusi sa-mi ofere, prin auto-sacrificiu si abnegatie, facand ceea ce le cer or ii manipulez eu sa faca.
Bineinteles, mentalitatea numarul 1) tinde sa fie tipica barbatului imatur si cealalta tipica femeii imature, din cauza descrisa de Donna, in genere baietii sunt crescuti sa posede un sense of entitlement, iar fetitele o lipsa de identitate, o nevoie de confirmare si validare prin relatii personale si sociale... Bineinteles, realitatea contrazice frecvent si dur aceste credinte, dar barbatii si femeile imature atribuie mereu esecul unor factori situationali, ghinionului etc etc si unii nu renunta niciodata la aceasta mentalitate, fiindca pur si simplu nu stiu cu ce sa o inlocuiasca, n-au intilnit/avut de-a face niciodata cu persoane mature.
-
Classy, Aqua si Donna (later edit, scuze Donna ti-am vazut postarea cand am revenit pe pagina precedenta) ca de obicei ma ajutati sa ma lamuresc. Exemplu concret (nu din viata mea, imaginat).
El face ceva nasol. Ea ii spune clar si raspicat ca nu ii place deloc chestia asta si ca socoteste comportamentul respectiv absolut inacceptabil. Ii explica de ce si cum.
Voua vi se pare normal ca el sa repete aceiasi greseala a doua oara si a treia oara daca nu sunt represalii. Prin represalii inteleg: imi fac valiza si plec la mama, nu mai vorbesc cu tine o saptamana, nu mai sar in pat cu tine o saptamana sau orice variatiune pe tema data care induce frica/inconfort/durere? -
consider ca nu tot timpul femeile sunt cele vinovate de propria suferintza..intr-un oarecare mod da,dar sunt persoane care oricat de mult ar vrea sa se detaseze si sa plece nu au puterea sa faca asa ceva ori nu sunt obisnuite sa traiasca fara "el".
Se poate ca "domnul" chiar sa isi iubeasca partenera,dar este imatur si incapabil de a pricepe ce e bine si ce e rau,e incapabil de a perecpe suferintza iubitei chiar si cand aceasta ii spune direct ca nu e bine ce face,cum ai zis tu,myanonimus.
Asa am patit eu,i-am prezentat problema,i-am zis ce e bine si ce nu e bine,dar nici o schimbare.Ba chiar i-am spus ca asa o sa ma piarda si o sa ma departeze de el,dar credea ca sunt baliverne.De ce?Pentru ca niciodata nu l-am amenintzat cu despartirea sau daca l-am amenintzat cu ceva de genul nu m-am tinut de cuvant si baetu a crezut ca daca nu s-a intamplat nicimic nici prima data,nici a doua si tot asa,de ce s-ar intampla a zecea oara?
Concluzia?Fara represalii barbatul nu invatza si nu e capabil sa inteleaga ce e bine si ce nu.Si abia cand vede ca nu se mai ajunge asa usor la struguri atunci incepe sa se lumineze si sa se caiasca ca nu a stiut sa bage la cap mai devreme.
De ce se ajunge aici?Pentru ca suntem prea sentimentale,prea bune si permitem prea multe.Si cand punem piciorul in prag,bineinteles ca tot noi suntem cele vinovate si nebune,care vor sa strice relatia.Dar ce mai este de stricat cand suferintza a fost deja provocata si magia s-a dus? -
Mya, pentru EL personal ceea ce face nu reprezinta o "greseala" ci o alegere rezultata din preferintele personale care lui ii aduce beneficiu si nici o consecinta neplacuta. Consecintele neplacute sunt doar pt tine, din punctul tau de vedere. In economics, chestia asta se numeste "externality".
Tot economics theory (care by the way, e cel mai bun predictor al comportamentului marital, nu doar economic) zice ca exista o solutie efccienta pentru problema acestor externalities (el face alegeri din care obtine un beneficiu iar costurile aferente iti revin doar tie, asa ca le va face in continuare atata vreme cat pe el personal nu-l afecteaza): comunica-i exact care e "taxa" pe care o va plati de fiecare data cand se angajeaza in comportamentul respectiv. Taxa aia e ceva care tie iti aduce beneficii (scuteala efort) si zero costuri. Si tine-te de cuvant.
Or te paraseste (no deal!), or va face din ce in ce mai putin si mai rar chestia aia care te deranjeaza or va continua sa o faca la acelasi nivel, dar tu vei fi compensata pentru aia prin beneficiile taxei.
Cand decizi care-i taxa trebuie sa fii pregatita sa traiesti cu consecintele, oricare ar fi ele. -
Mai, mai ma chiar intristez in dimineata asta.
Citind cu atentie ce ati scris, relatia cu barbatii in cuplu se aseamana mai mult cu:
* cresterea cateilor
* educarea copiilor pana in 7 ani (ca dupa 7 ani am avut destula incredere in inteligenta fiica-mii ca sa-i explic, nu sa o pedepsesc).
* relatiile economice de piata.
si mai putin cu:
* relatiile cu prietenii mei de suflet.
Ideea asta chiar ma deprima. -
"El face ceva nasol. Ea ii spune clar si raspicat ca nu ii place deloc chestia asta si ca socoteste comportamentul respectiv absolut inacceptabil. Ii explica de ce si cum."
atata vreme cat nu ii spui ce si cum SA FACA pentru ca sa-l apreciezi mai mult, DA, mi se pare normal ca el continua sa faca lucrurile in modul pe care el in considera firesc.