intre ciocan si nicovala
-
0 0Buna fetelor
Va citesc de multa vreme si admir faptul ca ati avut intotdeauna un umar, o batista, un sfat de incurajare sau trezire la realitate pentru fetele aflate la ananghie.
Problemele mele sunt mai vechi si au inceput de multa vreme, dar nu am indraznit pana acum sa vorbesc despre ele cu nimeni si am dus totul pe picioare.
Totul a inceput in ziua cand am aflat ca sunt insarcinata. Trebuia sa plec cu mama la tara pentru cateva zile, sotul meu ramanea acasa ca avea treburi la serviciu, m-am dus la mama acasa, ea nu se simtea prea bine, a spus sa nu mai mergem si sa o lasam pentru saptamana viitoare, eu ca sa nu ma intorc acasa prea devreme ce zic, sa ma duc la doctor sa imi fac analizele de sarcina, pentru ca eu si sotul meu incercam de cateva luni sa avem un bebe. Am primit rezultatele, eram in sfarsit insarcinata, am mers acasa fericita sa ii dau sotului vestea si l-am gasit in .... in patul nostru cu alta femeie. Nu mai intru in detalii pentru ca imi face rau sa imi amintesc.
Bineinteles ca nu i-am mai spus de sarcina, l-am dat pe usa afara si am reusit sa fiu atat de puternica incat sa nu vars o lacrima si sa merg mai departe cu gandul ca asa a fost sa fie si ca sunt o femeie puternica ce va putea fara probleme sa isi creasca singura copilul, comoara atat de dorita si asteptata.
Cand sarcina era deja vizibila m-am intalnit intamplator cu el pe strada. A facut un calcul simplu si si-a dat seama ca este copilul lui, de atunci nu am mai scapat de el, era toata ziua (in masura timpului liber, bineinteles) la mine acasa, cu cate o atentie, sa bea o cafea cu mine, mai imi lasa bani pt. analize, bine el insista sa ne impacam dar eu i-am spus ca in sufletul meu el nu mai inseamna nimic din momentul cand l-am vazut cu alta la noi in casa, dar ca daca tot a aflat il las sa faca o apropiere de copil, ca asa este corect, am zis eu.
Bineinteles ca el a continuat sa spere ca il voi ierta, au fost nopti cand a adormit cu mine in brate si altele asemenea, dar eu m-am tinut tare pentru ca nu reuseam sa ma hotarasc in capul meu daca este bine sau nu sa ne impacam de-a binelea.
Acum o luna si ceva am suferit o hemoragie puternica, ne-am speriat de moarte amandoi, am ajuns la spital la urgente, s-a constatat ca am colul intredeschis si a trebuit sa stau aproape o luna in spital, timp in care mi-a fost mult alaturi.
Problema este ca intre mine si doctorul care m-a ingrijit s-a infiripat ceva.
De multe ori cand era de serviciu noaptea venea si statea cu mine, ne uitam impreuna la televizor, am stat foarte mult de vorba, i-am spus ce am patit si ca pe sot nu il mai iert niciodata, iar el si-a facut sperante.
De cate ori era nevoie de o apropiere mai mare (cand ma ajuta sa ma ridic din pat de ex.) ieseau scantei iar privirea lui ma furnica prin fiecare por si stiu ca si el simte la fel. La un moment dat am prins curaj si i-am spus ceva de genul "de ce te apropii asa de mult de mine, credeam ca de cand lucrezi in domeniu esti imun la femei insarcinate" iar el mi-a raspuns ca asa credea si el pana sa ma cunoasca pe mine.
Ei, acum, eu nu stiu ce sa fac.
Daca nu era situatia cu sotul care se tine scai de noi, incercam o relatie cu doctorul ca nu aveam nimic de pierdut.
Dar asa? Ma gandesc ca poate este cel mai bine ca bebele sa creasca alaturi de tatal lui natural, care ne iubeste, chiar daca ne-a gresit foarte mult. Dar in sufletul meu nu mai e iubirea aceea curata si pura cum ar trebui sa fie.
E asa de greu. Trebuie sa iau cea mai buna decizie pentru bebe si nu stiu care ar fi ea. Poate ma ajutati voi sa vad situatia mai limpede.
Imi cer scuze daca am scris prea mult si povestea mea a devenit greu de urmarit.
Tot respectul pentru voi fetelor. -
Tu esti sigura ca vrei sa ramai in continuare cu sotul tau? ca in mare parte vad ca l-ai primit iar in viata ta. Nu spui nimic de divort. Dar din cate intelg nu-l mai iubesti.
Eu daca l-as gasi pe sotul meu in pat cu una nu stiu daca as avea puterea sa il iert, sa mai am incredere in el.
Daca vrei o alta relatie termina mai intai cu sotul tau, dar acum nici tu nu stii ce vrei, daca el doarme cu capul in brate la tine. -
Cam dificila situatia in care te afli. Daca spui ca sotul tau isi dorea un copil si tu esti insarcinata el are tot dreptul sa vina mai mereu sa se intereseze de copilul lui. Plus ca un copil are nevoie de ambii parinti. Gandeste-te ca acest doctoras sta cu tine 4-5 luni si poate isi da seama ca nu vrea un copil al altuia, sau daca te impaci cu sotul o sa se repeta faza cu inselatul dupa ce o sa nasti ca atunci crede ca o sa va tina copilul impreuna. Nasoala situatie...
-
Da, asta e cel mai grav, ca nici eu nu stiu ce vreau.
De divort nu am spus nimic pentru ca de fapt nu suntem luati cu acte, ne tinem de sot si sotie de multi ani pentru ca locuiam impreuna si ne facusem planuri de viitor, dar nu suntem cununati. Ii spun asa siu acum din obisnuinta (si pana la urma ii port copilul).
Deadrose, tocmai asta e problema, ma gandesc, daca incep si reusesc sa am o relatie frumoasa cu doctorul, iar peste cativa ani sa zicem ma inseala si el. Atunci ajung la concluzia ca mai bine ramaneam langa sot si crestea copilul cu tatal lui.
Nici eu nu mai stiu. -
Esti intr-o postura destul de nesuferita, insa poti foarte bine sa ii lasi spatiu destul tatalui sa fie prezent in viata bb-lui si tu sa-ti traiesti viata ta, nu sa intri in cercul vicios al compromisului.
Nu e parinte cine te face, ci cine te creste.
E o mare greseala sa faci un compromis care sa te coste linistea si fericirea ta.
Chiar daca nu va fi domn doctor alesul, nu trebuie sa pornesti pe un drum pe care ai mai fost, dar care te-a condus intr-o infundatura.
Zic si eu.... -
Mai lasa ceva timp sa treaca. Relatia cu medicul, de orice natura ar fi ea, e inca in faza incipienta.
Iar sotul....stii tu...e cu dus si intors. Adica orice om merita o a doua sansa, dar si cine a calcat pe bec o data, probabil ca o va face iar.
Esti femeie, intuitia te va ghida pe masura ce vor evolua lucrurile.
Orice decizie vei lua, insa, lasa relatia sotului cu bebe sa decurga firesc. -
Keyser, nu este ca si cum s-a incurcat cu mine .... oof, nu stiu cum sa-ti explic, este ceva care este, se simte, se intampla acolo, nu avem ce sa facem, practic el isi petrece mai mult de jumatate din viata in spital (mare parte din restul jumatatii, acasa dormind); discutii despre noi sunt, dar sunb forma de insinuari, de aluzii, de ocolisuri, este clar ca ne dorim amandoi, dar nici unul nu are curaj sa sparga gheata, el tocmai pentru ca probabil stie si el ca ar fi neprofesionist sa o faca.
-
Summer_night
NU te sacrifica tu in ideea ca un copil va creste mai bine alaturi de barbatul cu care a fost conceput. NU
un copil va avea sanse mult mai mari sa devina un adult echilibrat daca va creste alaturi de 2 oameni care se iubesc.
tu, impacandu-te cu cel cu care l-ai conceput, DOAR pentru ca este tatal biologic, ce ii oferi? frustrari, instrainare, prea putina iubire si aceea umbrita de amintirea suferintei. se merita? intreb si eu. -
Nu ar fi DOAR pentru ca este tatal natural ci si pentru ca intre noi au fost multi ani minunati, ci si pentru ca se caieste, ci si pentru ca atunci cand ma saruta pe burta o face cu ochii plini de lacrimi si asta ma termina .... dar in mare ai dreptate, suferinta nu se va evapora niciodata, mai ales ca a fost latenta (am refuzat sa ma gandesc si sa sufar ca sa nu ii fac rau copilului) si ma gandesc adesea, Doamne dar si cand oi rabufni!!
-
daca relatia cu medicul este abia in stadiul initial, s-ar putea sa nu fie vb de o continuare. iar problema tatalui este una presanta. tu acum ai alta prioritate: sa iti cresti copilul si sa aiba un mediu echilibrat. sunt sigura ca medicul stie toate astea. intrebarea este daca se poate pune problema ca voi doi sa formati un cuplu si el sa-si asume rolul de tata pentru acest copil. altfel, daca te-ai intoarce la tatal biologic ai face un compromis. probabil veti avea stabilitate, dar nu si un echilibru, un confort psihic, cel putin nu tu, din moment ce tu nu il mai iubesti pe sot.
-
summer, nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau/scriu. tu stii mai bine. daca indragosteala nou - venita inseamna mai mult decat ,,atatia" ani de casnicie sau stat impreuna (chiar nu are importanta)
sau daca indragosteala este o forma de protest fata de iubire sau fata de apararea ta contra sotului tau, prietenului tau..
nu te ajut cu nimic, desi as vrea
am o perioada confuza, dar imi revin
-
fiind insarcinata e normal sa doresti protectie, ocrotire, iar el tocmai asta iti arata. plus ca nu s-a dat in laturi de la a te sprijini cand ti-a fost greu. cu asta si cu tot comportamentul incearca sa isi rascumpere greseala. doar ca una este sentimentul cald de atasament si alta e iubirea si ma gandesc ca daca totusi ai dilema in privinta iubirii ce va leaga ceva o fi.
daca medicul ar fi disponibil pt tine l-ai alege pe el sau pe sot?