melancoolie...
-
0 0am ascultat azi o melodie,pe care n-am mai ascultat-o de foarte mult timp si nu stiu de ce i-a mai venit randul in playlist.este o melodie de la un foarte bun prieten virtual,daca il pot numi asa,pt ca nu am apucat sa ne cunoastem in viata reala.l-am cunoscut pe net.era in Franta de ceva timp."inseamna ca are bani daca are ditamai vacanta in Franta",m-am gandit eu superficial.dar mi-a zis ulterior ca era la tratament,ca el era bolnav,ca nu mergea la plimbari si in locuri scumpe in Paris,ci ca statea in spital.vorbeam des cu el,il incurajam,el era optimist.imi zicea ca atunci cand vine in tara,voi fi invitata de onoare la petrecerea lui de revenire.dupa cateva luni in care nu l-am mai zarit pe mess,in sfarsit se logase cineva.si i-am zis "in sfarsit ai aparut!".era de fapt mama lui,care m-a anuntat ca el murise de cateva luni.si eu nici macar nu am avut habar.era distrusa.a fost asa de aiurea discutia cu ea pe net.mi-a multumit,mi-a zis ca l-am ajutat mult pe baiatul ei,si ca ar vrea sa vorbeasca cu mine,sa-mi spuna despre el.nu am avut curaj sa o sun,nici acum nu am.
...era de varsta mea.era tanar.
stiu ca poate acest topic o sa va intristeze,dar nu am cui sa ma descarc in momentul de fata.
am ajuns la concluzia ca viata este atat de scurta,ATAT de scurta,incat nu mai e timp de facut planuri,nu e timp de amanat.trebuie sa le zicem celor pe care ii iubim ca tinem la ei,trebuie sa ne bucuram de tot ce avem,fie si putin,pt ca nu se stie cand o sa se duca totul...
Doamne,nu prea imi revin din starea asta melancoolica...
nu stiu ce sa va cer sa-mi raspundeti,vreau doar sa va spun sa va bucurati de viata,sa trageti de ea...la un moment dat se rupe firul... -
asa este...eu nu imi mai fac planuri pe termen lung...am vazut cum se poate schimba totul de la un minut la altul...asa ca, privesc fiecare zi ca pe o noua provocare si incerc sa ma concentrez doar asupra ei...
si, daca, imi permiti o parere, ar trebui sa stai de vorba cu mama lui...cunosc situatiile astea...stiu ca iti vine greu sa o abordezi...stiu cum e...DAR gandeste-te in primul rand la ea...care a suferit o pierdere mai mare ca tine...si daca ea a zis ca i-ar placea sa vorbiti...cred ca i-ai face un mare bine! -
a trecut mult timp de cand am vorbit cu ea pe net...
ma gandeam sa ii vizitez mormantul intr-o zi.chiar vreau asta.sa ii las acolo un bilet..scrisoare?
prin topicul asta fac si o analogie la viata mea,care e oarecum ingradita de planurile parintilor mei pt mine.adica,de ce sa fac ceva mai tarziu?de ce sa simt ceva mai tarziu si nu acum,pt ca acum vreau?
el nu a mai avut timp de nimic...cred ca v-am zapacit... -
si pe mine.asta e firea omului..
si pe langa asta,ma simt si obosita,mai am un pic si termin anul scolar dar parca nu mai pot sa ma trezesc in fiecare zi la 5:30,sa stau in statii,m-am saturat de rutina asta,ma simt stresata,acum am si starea asta nasoala,si nici nu plec nicaieri de 1 mai.ca sa vezi...
imi place de voi cand imi raspundeti pt ca mereu imi ridicati moralul. -
odihneste-te daca ai ocazia.desi,asa zic si eu mereu,ca daca am timp liber dorm ca sa-mi reincarc bateriile,si cand,in sfarsit IL am,ma gandesc ca daca dorm,pierd timpul.si timpul trebuie folosit,nu pierdut-apropo de topic.si tot obosita raman.in limitele varstei,bineinteles,sa nu credeti ca trag la jug.
o sa vorbesc si cu mama despre povestea de mai sus,sa vad ce zice ea,si poate chiar ma sprijina.