Daca as putea intoarce timpul
-
0 0Am impresia ca tot cotidianul asta gri si imputit in care ne ducem existenta ne antreneaza pentru nesimtire. Sau, poate, avem nevoie de multa nesimtire (nu ma refer la lipsa de bun simt) pentru a supravietui. Uitam tot mai des care ne sunt valorile, alergam constant catre “mai bine”, “mai mult”…calcam orice si pe oricine in picioare pentru a ne atinge scopurile, jucam murdar (cu cat mai murdar, cu atat ne simtim mai tari), dar de Craciun si de Paste tinem post (miercurea si vinerea), god knows why, mergem la biserica si sarutam icoane si-l rugam pe Dumnezeu sa “aiba grija de dusmanii nostri”. Speram sa-i pedepseasca Dumnezeu! Sa li se intample un lucru cat mai cumplit, pentru ca sa putem spune “ei, vezi draga? Dumnezeu nu da cu parul”. Nu am inteles niciodata chestia asta cum ca Dumnezeu sta cu parul la colt si asteapta sa o luam pe alaturi ca sa ne pocneasca in moalele capului si sa ne aduca pe drumul cel bun…Nu vreau sa contest religia, departe de mine…poate ca numai eu am crescut cu chestii de genu’ “daca minti, o sa-ti taie popa limba” sau “daca faci rau, o sa te bata Dumnezeu”. Sau poate nu. Am momente in care ma intreb unde este Dumnezeu atunci cand se intampla atatea nedreptati pe lumea asta? De ce in loc sa devenim mai buni, devenim mai rai pe zi ce trece?
Cred ca va intrebati ce m-a lovit…ieri m-am intalnit cu fostii mei colegi de liceu sa organizam intalnirea de 10 ani…am ramas cu un gust amar. Toti suntem atat de schimbati. Culmea, nu fizic. La sfarsitul clasei a 12 a am facut clasicele poze pentru panoul promotiei. Numai ca la noi nu au fost clasice. Au fost niste instantanee luate in ipostaze care ne caracterizau. Acum am vrut sa facem poze in aceleasi ipostaze, imbracati la fel ca in pozele acelea. Sa le copiem cumva si sa le punem “in oglinda”. Sa vedem diferenta. S-a realizat un fel de slide show. La sfarsitul vizionarii toti aveam lacrimi in ochi si sufletul amar. Totul era la fel, doar ochii mai tristi, zambetul mai amar, sperantele mai putine. Niciunul nu a reusit sa-si indeplineasca visurile (tot la sfarsitul clasei a 12 a am scris pe o hartie cum va fi viata noastra peste 10 ani, am pus-o intr-un plic inchis si plicul intr-o cutie). Am deschis cutia aseara…mult prea trist. Acum trebuie sa facem o asemenea hartie pentru peste 10 ani. Am realizat ca nu mai stiam ce sa scriem. Ca nu mai avem curajul sa visam. As vrea-o inapoi pe Mika aia de acum 10 ani, indragostita, zapacita, cu sufletul atat de curat, care se oprea sa mangaie cainii de pe strada si sa le dea covrigi, care salva cateii de raie sau ii aduna de pe strada loviti de masina si-i facea bine. Cine sunt eu acum? O femeie “realizata” (?), cu casa, masina si toale misto care a uitat demult sa mai priveasca cerul, in schimb stie cum arata asfaltul…trist
-
sincer mi-au dat lacrimile cand am citit ce ai postat. Nu stiu de ce m-au atins asa cuvintele tale.....chiar nu stiu.
din pacate in viata primim tot felul de suturi si ne schimbam pe parcurs
eu imi amintesc cum aveam incredere in toata lumea si mi se pareau toti oamenii buni,iar acum nu mai am incredere decat in foarte putin si nici in ei nu am incredere deplina
-
Da, Mika, si eu m-am intrebat de multe ori unde e Dumnezeu...De ce lasa anumite jigodii sa fie bine-merci si cheama la el copilasi de 2-3 ani sau adolescenti. M-am intrebat unde e Dumnezeu ori de cate ori am trecut prin momente grele si simteam ca nu mai poooooooooot!!
Si mie imi e dor de anii care au trecut, dar nu de toti anii...La mine copilaria si adolescenta si o parte din tinerete (pana pe la vreo 23 de ani) au fost perioade f grele, in care am avut parte de un monstru de tata vitreg si am crescut / trait intr-un mediu unde violenta fizica si verbala catre mama si sora mea erau ceva comun...
Stiu ce zici, am intrat de-adevaratela in viata, suntem femei, avem griji, avem rate, avem job-uri, o pozitie sociala, si totusi...unde sunt o parte din visele noastre, unde e o parte din noi insine????
Dar hai sa nu ne intristam, ca suntem inca f tinere (eu anul asta fac 32) si avem atatea lucruri de facut! Ar fi bine sa reusim cumva sa facem sa ne detasam de trecut si sa nu il lasam sa mai doara...
Off topic: da-mi, pls, accept la mess
. Eu te-am adugat in lista mea, dar in dreptul tau scrie: "Add request pending" -
Am ramas cumva cu imaginea de acum 10 ani in fata ochilor. La slidul meu scria:
"Peste 10 ani:
1. voi fi medic veterinar,
2. voi avea un adapost pentru animalele fara stapan
3. voi avea 2 copii (o fetita si un baietel)"
Cine sunt acum?
1. Nu stiu ce profesie am. Am terminat Litere si peste 2 luni termin ASE-ul. Momentan ma ocup de implementarea si dezvoltarea sistemelor IT in compania noastra, dat fiind ca in urma incidentelor petrecute am fost trecuta in linia a 2 a pentru o perioada
2. Uit sa-i pun apa cainelui meu dimineata
3. Inca mai sper sa am 1 copil -
Draga Mika, cand o sa l cauti pe Dumnezeu in sufletul tau , il vei gasii cu adevarat. Daca in lumea ce ne inconjoara alegi sa vezi Intuneric si nu Lumina, asta vei vedea. Depinde de noi insine cum si ce vrem sa vedem din tot ce ne inconjoara. Roaga te sa ti gasesti rostul in viata si-l vei gasi. stai in tacere , opreste ti mintea de ganduri , si te vei regasii tu pe tine.Si ce e mai important , incearca in fiecare clipa din prezent sa te bucuri de ceva..
Pace si Lumina -
Mika, esti f tanara si cu siguranta ca o sa faci un bebe. Eu am o amica ce la 37 de ani va naste al doilea copil.
Nici eu nu am inca bebe, dar o sa vina si el la un moment dat.
Mai sunt si oamneni buni pe lumea asta; si eu mi-am luat destule tepe de la oameni, dar inca nu mi-am pierdut increderea in oameni. E adevarat, traim intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna in care adevaratele valori s-au schimbat radical fata de cum le stiam noi cand eram liceene.
In plus, in viata asta nu exista garantii. De exemplu, eu am un sot f f bun, dar pot sa stiu ce va fi peste 10 ani?? Nu, nu pot! Pot doar sa sper ca viata nu imi va mai servi "inca una"...Trebuie sa privim cu incredere in viitor; e singurul lucru pe care putem sa il facem relativ la ziua de maine. -
Da sa avem sperante ca vom obtine ce ne dorim,sa ne urmarim scopul propus pana il atingem si sa pretuim tot ceea ce avem,nu suntem invinsi decat cand lasam garda jos,numai atunci;de ce sa nu fim fericiti,sa fim multumiti dimineata cand ne trezim si fericiti?
Dumnezeu nu cred ca vrea sa fim nefericiti,trebuie doar sa ne dam seama ce ne face fericiti si sa tot cautam pana gasim;asa zice si in biblie:"cauta si vei gasi,bate si ti se a deschide" -
tragedia mare nu e ca nu ne-am implinit visul de acum 10 ani, ci ca am devenit foarte "materiali". Totul se rezuma la ce masina avem, cat castigam, la ce multinationala lucram si pe ce post, cu cine suntem maritate, pe unde ne-am facut vacantele. Unde s-au pierdut oamenii aia de acum 10 ani care promiteau? Am devenit atat de ipocriti! Atat de mici! Si eu sunt ca si ei; ma duc in oras sa-mi iau rochie de la Irina Schroetter, ca sa arat ce tare sunt...si-l mai iau si pe misu cu mine diseara ca-i de bon ton sa apari la brat cu un avocat de succes. Din tot circul asta, cel mai adevarat moment a fost dupa ce am previzionat slide showul cu pozele si gandurile noastre de acum 10 ani. In rest...o lume de carton, facuta din aparente
-
Vezi ce parte iti lipseste din fericire si cauta pana vei gasi;eu cu cat trece timpul ma simt tot mai multumita si fericita,si timpul e adevarat mi le-a rezolvat de la sine,mai am bineanteles si eu tot felul de frici si spaime dar tot caut pana le anihilez;vorba lui tipa aia de pe topicul nostru
oar moartea e fara solutie;tare mi-a intrat fraza astain cap si ma face sa nu renunt cand simt ca vreau sa pun garda jos,ma face sa ma duc mai departe. -
te inteleg perfect si eu mi-as dori sa fiu tipa care eram in liceu, sincer eram mult mai fericita, visele mele cand am terminat liceul nici macar nu coincid sunt cu totul altele eu una nu mai am curajul sa visez nu de alta dar nu mai vreau sa fiu dezamagita iar de viata acum las totul la voia intamplarii si ce-o fi o fi.
-
Mika: din ce povestesti tu..eu mi am revenit acum un an..cand am cunoscut un tip , copil aproape care n avea bani nici sa si ia o cartela de metrou. isi cauta de munca..acasa mama lui era bolnava, si in momentul in care am ales sa l ajut ..mi am dat un sens..in care banii care i aruncam eu pe toale de firma au capatat un alt curs si m am simtit bine. Deci cand alegi sa iesi din starea asta si vrei cu adevarat cu siguranta vei gasii calea prin care sa dai un sens..