cum faci fata unui deces?...

  •  
    • 1131 mesaje
    26 Ian 2007, 14:50
    0 0
    De curand am pierdut pe cineva drag.
    Nu stiu cum sa trec peste asta. Cum sa fac fata durerii si reprosurilor ca nu i-am stat alaturi si mai mult ca nu mi-am petrecut timpul mai mult alaturi de ea...si mai ales cum sa ma impac cu faptul ca viata e crunta, e nedreapta, ca moartea il ia pe cel bun la suflet, care vrea sa traiasca si nu pe cel care e ca o leguma si il exaspereaza pana la moarte pe celalalt?

    Of...!
  •  
    • 7469 mesaje
    26 Ian 2007, 15:01
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 1131 mesaje
    26 Ian 2007, 15:06
    0 0
    Iti multumesc oricum ca imi esti alaturi.

    Credeam ca cei care au mai trecut prin asa ceva pot sa ma sfatuiasca. Am avut norocul ca de cand aveam varsta de 4 ani sa nu mai imi moara nimeni apropiat.

    Zi si noapte ma gandesc la ea...
  •  
    • 322 mesaje
    26 Ian 2007, 15:19
    0 0
    foarte greu gabi. Am mai scris pe un alt topic, si eu am pierdut o prietena draga anul trecut. Au trecut doar cateva luni si ma gandesc aproape zilnic la ea. Era foarte tanara, plina de viata si din pacate nu mai e. A lasat in urma ei multa durere.
    Eu ma gandesc mereu ca asa a vrut Dumnezeu, ca ea sa plece si noi sa ramanem. Si avem datoria sa ne continuam viata, sa ne-o facem cat mai frumoasa. Ma gandesc ca ei i-ar fi placut sa ne vada pe toti fericiti, si acest gand imi da putere sa merg mai departe.
  •  
    • 497 mesaje
    26 Ian 2007, 15:22
    0 0
    Condoleante!
    Eu mi+am pierdut tatal acum un an si ceva....A fost bolnav si.....
    Cunosc starile prin care treci.Eu multa vreme mi+am reprosat ca n+am avut destula grija de el,ca daca treceam mai des pe la el poate nu se intampla asta
    offff!!!
  •  
    • 495 mesaje
    26 Ian 2007, 15:39
    0 0
    Gabici, eu am trecut la interval foarte scurt de timp prin doua pierderi fff socante.
    Coboram cu liftul sa merg in parc, m-am intalnit cu tatal meu care astepta liftul sa urce acasa, ne-am pupacit, m-am dus in parc dar nici nu am ajuns bine ca ma suna mama: "vino acasa ca a murit taica-tau!"
    La cateva luni, prietena mea cea mai buna a murit asfixiata cu gazele de la soba impreuna cu baietelul de 10 ani cu care facea meditatii.

    Cum sa treci peste asa ceva? Cum sa intelegi DE CE, cand, asa cum spui tu, erau oameni tineri, care iubeau viata, care aveau multe de facut .... iar bunica mea zacea in casa, la 90 de ani, nu mai stia de ea si nici cine suntem noi, si isi ruga moartea, plangand de cativa ani??????????????

    CUM sa mai ai puterea sa te uiti in sus si sa spui: "Doamne, ai dreptate" ???

    Singurul lucru pe care poti sa ti-l spui este ca asa a fost sa fie, ca fiecare isi traieste atatia ani din viata cati ii sunt dati si nici o zi in plus, ca acolo unde au ajuns ei este bine si liniste si stresul vietii de zi cu zi nu ii mai poate afecta, ca ei ne privesc de acolo plini de iubire, ajutandu-ne sa trecem mai usor peste greutatile vietii, ca ... avem " o pila" acolo sus, printre ingerasi!

    Capul sus! Lor le e bine acolo, mai bine decat le era aici! Doar noi suferim! Te imbratisez!!!
  •  
    • 1057 mesaje
    26 Ian 2007, 17:14
    0 0
    MDA...asta a fost singura consolare si pt mine (ca acolo sus ii este mai bine decat in zbuciumul acestei vieti), acum cateva luni, cand simteam exact acelasi lucru, de ce nu am mers mai mult pe la ea, de ce, de ce, de ce, o mie de intrebari si nici un raspuns, si un sentiment cumplit ca nu se poate face nimic, ca atunci cand vine ceasu' vine...si ca timpul este ireversibil. Mai greu de acceptat a fost si felul in care a parasit lumea asta (un accident brutal, din cauza unui om.....NEOM)
  •  
    • 1118 mesaje
    26 Ian 2007, 17:27
    0 0
    plansul ajuta, apoi timpul, incet, iti estompeaza durerea.
  •  
    • 707 mesaje
    26 Ian 2007, 18:27
    0 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 19 mesaje
    26 Ian 2007, 18:43
    0 0
    Gabi imi pare ft. rau prin ce treci codoleantele mele.acum 5 ani si jumate mi-am pierdut sotul in accident auto.avem 2 copii ( baieti ) impreuna, virsta de 10 ani si 11 ani.

    Nu as putea niciodata sa descriu in cuvinte durerea si stresul prin care am trecut si continu sa indur durerea fara limite.
  •  
    • 148 mesaje
    26 Ian 2007, 18:44
    0 0
    Tatal meu anul trecut in vinerea mare. A facut un accident vascular cerebral miercuri... si vineri a murit... Cand m-a sunat sora-mea la servici nu mi-a spus decat ca se simte rau, sa vin sa stau cu fetele ca se duc la spital cu el. Pe drum cand am sunat dintr-un taxi, mama mi-a zis ca e in coma si ca Salvarea nu venise. Am ajuns odata cu salvarea desi ar fi trebuit sa vina mult, mult mai repede... Am avut senzatia ca atunci cand mi-a auzit vocea a vrut sa zambeasca... Cu o seara inainte fusese ziua fetitei mele mai mici si pentru ca urma Pastele zisesem ca sarbatorim atunci... Pana la urma in loc de tort am facut coliva... Vreau doar sa cred ca a stiut cat de mult il iubesc si ca am fost cu el pana in ultima clipa... si-am sperat ca se va face bine...

    si-acum ma uit la pozele din calculator...

    parastasul de 6 luni a cazut in ziua in care ar fi implinit 60 de ani...

    era un om care s-ar fi dus oriunde il trimiteam si la orice ora... dupa lapte, dupa tigari... dupa orice lucru de care aveam nevoie...

    Era tatal meu...si nici acum nu m-am impacat cu gandul ca n-am sa-l mai vad niciodata...
  •  
    • 19 mesaje
    26 Ian 2007, 19:05
    0 0
    Si am uitat sa mentionez in accidentul-auto in care sotul meu a murit el a fost soferul, iar ka pasager in dreapta lui la avut pe cel mai bun prieten al lui, care a scapat cu niste lovituri puternice la cap, ce ia daunat putin mai tirziu dupa moartea sotului meu.
    Baiatul (pasagerul) a ajuns la depresie ft. adinca in numai 2 luni dupa moartea sotului meu , si ce urmeaza sa va spun o sa va ingrozeasca.

    Baiatul cu pricina sa dus in cimitirul unde este sotul meu ingropat in jur de 12 noaptea si sa impuscat in cap pe mormintul sotului meu. ce a urmat a fost groaznic.
  •  
    • 856 mesaje
    26 Ian 2007, 19:16
    0 0
    Dificila intrebare pentru orice persoana care a trecut printr-o astfel de experienta…
    Tatal meu a murit in august 2001…a suferit mult inainte de a muri…si noi am suferit langa el…
    A fost lucid pana in ULTIMA CLIPA…eram toti la spital cand a murit…dar ca printr-un miracol eu am fost singura persoana care a fost langa el in ultimele secunde….am simtit atunci ca parasesc aceast plan al existentei odata cu el…
    Am suferit enorm…si acum mai am momente cand ma trezesc cu ochii plini de lacrimi…
    Cand am nascut pe fetita mea…in 2003…am simtit ca a fost acolo…nu stiu cum sa explic…am simtit caldura lui sufleteasca…am simtit o adiere rece pe frunte…AM STIUT…AM SIMTIT prezenta lui.
    Acum stiu ca spiritul lui este viu…si astept sa-l revad cand va veni timpul meu sa parasesc aceasta lume.
    Cand ma gandesc la el revad secvente din copilaria mea…si zambesc, realizez ca si-a trait viata din plin…chiar daca a murit inainte de a implini 60 de ani.
    Ma uit la fetita mea si simt ca el traieste prin mine si prin ea…ma bucur ca l-am ales sa fie tatal meu.
    Am avut un scurt voiaj prin viata impreuna cu el…dar a fost trait din plin.

    Asa ca, pentru toti cei care au trecut prin experiente similare: Aduceti-va aminte de toata iubirea care v-a legat de cei dragi care nu mai sunt langa voi…ganditi-va ca atunci cand au fost AICI ati impartasit momente minunate…si ca si-au trait viata asa cum au vrut ei…nu va ingropati in regrete…VIATA este menita sa fie traita!
  •  
    • 1913 mesaje
    26 Ian 2007, 19:43
    0 0
    Bine zici , Aqua_..
    Acum 5 ani am pierdut niste persoane dragi. Ultimul (din acel an) mi-a murit cumnatul si atit de mult am suferit pentru el, pentru sora mea ramasa vaduva asa de tinara, dar mai ales pentru nepotul meu, ramas fara tatal pe care-l iubea enorm, incat nu-mi puteam reveni! Dupa o luna, eram operata la acelasi spital ca si cumnatul meu si cu acelasi diagnostic! De atunci am invatat sa traiesc si sa respect vointa Domnului! Condoleante, Gabici si vorba Aquei: bucura-te pentru ceea ce-a fost, roaga-te pentru ea si mergi mai departe! Esti datoare fata de altii sa ramai sanatoasa si sa-ti traiesti viata!
  •  
    • 1913 mesaje
    26 Ian 2007, 19:48
    0 0
    ADRII, e ingrozitor ceea ce ai trait tu! Ma bucur ca ai reusit sa depasesti situatia! Va doresc sanatate si tie si copiilor tai! Sa-ti aduca numai bucurii!
  •  
    • 1721 mesaje
    26 Ian 2007, 20:08
    0 0
    Se spune ca timpul vindeca toate ranile...sau macar le mai estompeaza.
    Acum 6 ani ma intorceam cu sotul meu din Austria, cu masina. Fusesem plecati cu nasii nostri, sa ne cumparam noi masina. Am plecat cu masina lor si ne-am intors fiecare cu masina lui.
    Ei au mers in fata noastra, ne-am oprit la o linie de cale ferata, nasul nostru a coborat, s-a spalat pe fata si ne-a spus "hai, ca nu mai e mult pana acasa". Mai erau 45 de minute de mers.
    Am ajuns acasa si am sunat sa vedem daca au ajuns si ei. Nu ajunsesera, desi mersesera inaintea noastra tot drumul. Am sunat din nou peste 30 minute, nu ajunsesera. Am hotarat sa plecam pe drum inapoi sa-i cautam. Ne-am intalnit pe drum cu ambulanta...erau morti amandoi. Ea a murit dupa ce au scos-o din masina (cam 2 ore dupa accident). Poate daca vedeam cand au disparut de pe sosea, o salvam pe ea si nu ramaneau 2 copii mici fara parinti. El a facut infarct imediat dupa ce s-a urcat in masina la calea ferata.
    Am ramas cu acest "poate" in inima si minte. Eram obositi, era noapte, soseaua nu era luminata...multe scuze. Ea s-a luptat sa iasa din masina si nu a putut. Poate a sperat ca o sa-i vedem si o sa o scoatem... am ramas cu privirile acuzatoare ale familiei "cum de nu ati vazut? erau in fata voastra". Nu stiu... Au murit in ziua in care el implinea 40 de ani...Mi se pare nedrept, revoltator...erau niste oameni minunati. D-zeu sa-i odihneasca in pace!
  •  
    xsa
    • 106 mesaje
    26 Ian 2007, 21:07
    0 0
    Gabici,condoleante.mie mi-a murit mama anul trecut pe 20 ian chiar de ziua sotului meu.eu nici acum ni mi-am revenit si nu cred ca-mi voi reveni total niciodata.poate spune-ti ca sunt nebuna,dar eu vorbesc cu ea tot timpul,ii cer sa ma ajute uneori si chiar simt ca ma ajuta.nu stiu cum poti trece peste aceasta durere.la mine in casa si acum papucii mamei stau la usa,are prosop la bai pe care il spal si il pun la loc,nu as putea sa o exclud din viata mea.sotul meu s-a obisnuit cu ciudateniile mele si nu mai spune nimic,iar baietelul meu de 3 ani si 6 luni ii face cu mana in fiecare seara pentru ca stie ca-l vede buni de sus de la "doamne doamne".nu concep viata fara ea si atunci mi-o fac prezenta cum pot.cred ca este tot timpul langa mine,cel putin asa simt.
  •  
    • 967 mesaje
    27 Ian 2007, 02:07
    0 0
    " h_2004
    plansul ajuta, apoi timpul, incet, iti estompeaza durerea. "

    Plingi, pe urma te ascunzi ca sa nu te vada altii plingind, esti furios fara motiv anume,apoi urmeaza sa discuti cit mai putin despre persoana respectiva pentru ca iti dai seama ca te tulbura, plingi si iti dai seama ca cei din jurul tau sint stinjeniti..,iar mai tirziu ajungi la ideea ca nu traim vesnic si toti vom muri mai devreme sau mai tirziu.
    pe urma....uiti!

    Blogul meu era asfel:
    "Exista un tarim al viitorului si unul al mortii,iar podul dintre ele e iubirea. E singurul supravetuitor,e singurul inteles.
    In curind vom muri toti si noi vom fi iubiti o vreme si apoi uitati. Dar aceea iubire ne va fi de ajuns.
    Pentru dragoste nu e nevoie nici macar de memorie"

    O prietena m-a intrebat daca am scos blog-ul ,pentru ca ea ma sterge de pe lista ei daca mai vede asa ceva scris,ca sintem prea tineri sa ne gindim la moarte si viata este frumoasa.
    Am sters.Poate nici mie nu imi facea bine sa ma gindesc mereu la pierderea unei persoane dragi.
    Cind sufeream din aceasta cauza majoritatea spuneau : trebuie sa mergi inainte,trebuie sa lupti in continuare, viata nu se termina aici.Pe tine cine te va plinge? Nu stiu daca veti intelege ultima intrebare.
  •  
    • 121 mesaje
    27 Ian 2007, 10:43
    0 0
    Censky....am plans la postarea ta...
    Fetelor...sunt alaturi de voi..imi iubesc enorm parintii si citind postarile voastre constientizez cat de mult ii iubesc..si ca as suferi enorm dupa ei!
  •  
    • 121 mesaje
    27 Ian 2007, 10:45
    0 0
    Scuzati...m-au tulburat destul de tare mesajele..si ceea ce am scris nu prea are coerenta!
    Pupicuri! Tb sa fim puternice si sa nu ii cerem niciodata lui Dumnezeu sa ne arate cat putem duce...