Intrebare de baraj
-
0 0Mesaj şters de administrator
-
nu cred tine neaparat de educatie sau de exemple mai tine si de caracterul omului.... eu de ex am un caracter puternic si m-am zbatut sa-mi fie bine, nu am reusit acasa am plecat sa-mi fac un viitor in alta parte si probabil si asta m-a ajutat sa ma maturizez si sa stiu ce vreau de la viata, d-aia universul meu nu se va invarti in jurul unui barbat, am o casnicie fericita(cel putin pana acum) o slujba excelenta si chiar de una din astea 2 s-ar narui as lua-o de la capat ...n-ar ffi nici prima nici ultima data...imi iubesc sotul dar la o adica nu m-as plafona intr-o relatie care n-ar mai merge din x motive....asa sunt eu sau poate am vazut prea multe la viata mea si io-s destepta aia care invata din greselile altora
-
Nu stiu de ce, dar am avut un feeling ca posturile mele te-au inspirat intr-o masura sau alta catre intrebarea ta

Nu stiu de ce femeile se agata ...
Dar daca vrei iti spun de ce ma agat eu
Nu am avut prea multe experiente proprii cu barbatii la viata mea. Cea despre care ba ma laud ba ma plang este a treia mea relatie.
Prima relatie am inceput-o la 19 ani. S-a sfarsit dupa 8 luni, dar pentru ca am inteles bine motivele pentru care trebuia sa se sfarseasca am acceptat, desi am suferit.
La scurt timp s-a legat o alta relatie ... care a tinut 5 ani, din care am iesit eu pentru ca o iubire imensa se transformase intr-o elozie absurda din partea lui, cu foarte multa violenta verbala.
Aproape instantaneu s-a legat aceasta relatie, care de fapt m-a salvat, mi-a deschis ochii, si care tine de doi ani.
Si uite-ma la varsta de 27 de ani, practic pana acum nu am stiut sa ma bucur de viata fara un barbat langa mine, asa cum pui tu frumos problema in intrebarea ta.
De cand am pasit in viata ca femeie am fost invatata sa mi se spuna "te iubesc" in fiecare zi, sa mi se demonstreze, sa stiu ca atunci cand vin acasa obosita de la facultate sau de la munca exista cineva care ma intampina cu bratele deschise.
Nu stiu cum este sa "agati" barbati pentru ca nu am facut-o niciodata, pe acesti trei barbati i-a adus Dumnezeu in viata mea mai intai ca prieteni, fara ca eu sa-i caut ...
Inceputul a fost tot timpul greu pentru mine, nu m-am putut saruta cu un barbat daca nu-l iubeam, nu il puteam iubi daca nu il cunosteam foarte bine ...
Am investit sentimental in omul de langa mine tot, am iubit cu fiecare por, am invatat ca este mult mai greu ca construiesti decat sa darami, ca barbati sunt pe toate strazile, dar iubirea nu, am vazut femei suferind din diverse motive (fie singuratate, fie alaturi de barbatul lor) si eu am multumit lui Dumnezeu ca nu am trecut prin asta niciodata.
Efectiv nu imi pot imagina un nou inceput alaturi de alt barbat ... iar timp pierdut, iar cel putin doi ani pana cand isi dezvaluie adevarata fata si cine stie ce mai descopar.
Am invatat ca fiecare trebuie sa stie ce poate accepta si ce nu de la omul de langa el, acceptarea a "ceva" fiind totusi obligatorie, avand in vedere ca nimeni nu e perfect. Acceptand diverse greseli minore ma gandeam ca si eu le-am facut pe ale mele (cu siguranta, desi poate nu constient sau voit) si ca mi-au fost acceptate din iubire, de multe ori fara a-mi fi reprosate.
(scuze ca am scris atat de mult
)