Sexul asezat
-
0 0ok, sunt noua pe forum, e posibil ca acest subiect sa mai fi fost abordat. Am 26 de ani, prietenul meu 28. Suntem impreuna de 5 ani iar de 4 ani locuim impreuna. Viata noastra sexuala a inceput cu artificii si weekend-uri in care nu reuseam sa ne dezlipim unul de altul. Ne potrivim foarte bine si de fiecare data am reusit ca partidele de sex sa fie fierbinti si neconventionale. Nici unul din noi nu avem inhibitii, din contra, incercam lucruri noi si ne amuzam de performantele acrobatice. Problema este ca se intampla rar, chiar foarte rar. In ultimul an o data pe luna poate de 2 ori maxim. E ca si cum ne este lene. Daca eu doresc sa incep o seara "romantica" reactioneaza imediat la stimuli si invers. Problema e ca in ultima vreme nici eu si nici el nu simtim nevoia de sex. E adevarat muncim mult, venim seara foarte tarziu si el de multe ori adoarme instant. E adevarat, suntem stressati si plini de griji si cred ca amandoi avem o mare problema cu libidoul. Ma preocupa nu pentru ca simt nevoia de mai mult sex ci pentru ca stiu ca lipsa sexului intr-un cuplu duce la erodarea lui. Il iubesc mult si stiu ca este reciproc asa ca am incercat cateva artificii ca sa ma stimuleze si pe mine si pe el... A functionat de fiecare data si cred ca problema efectiv este ca ne-a disparut interesul pentru sex in general. Mi se pare extrem de devreme si ma asteptam la astfel de situatii nu stiu, in 10-20 de ani? Sunt singura in situatia asta? Solutii? HELP?
-
incercati sa va mai luati cate un weekend liber, in care sa va relaxati, sa fiti mai odihniti...inteleg ca trebuie sa munciti,mai ales in Romania, dar dupa 5 ani sa ''nu simti nevoia '' suna cam ciudat...In plus atita stress si oboseala , nu face bine in general, nu doar pe plan sexual.Daca puteti,sa faceti ceva ''mici escapade'' ar fi ceva...sper sa ai bafta.
-
Draga mea nu esti singura care trece prin asta. Si eu cu sotul meu ne confruntam cu aceeasi problema. Suntem impreuna de 9 ani, insa locuim impreuna doar de 3ani. Ne iubim mult insa pentru sex nu mai avem energie, trece si o luna si nu ne atingem unul de celalalt. Cauzele sunt aceleasi, muncim extrem de mult, suntem stresati....
Nu cred ca este in regula, insa atata timp cat suntem pe aceeasi lungime de unda, nu stiu daca are rost sa ne facem atatea griji, desi nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc la faptul ca daca de acum ne gasim atat de putin timp pentru noi, nu stiu ce se va intampla peste cativa ani, cand vor aparea si copii. -
Multumesc pentru comentarii si opinii. Acum cateva saptamani citeam amuzata un articol scris cred, de Dinescu. Trata cazul unei tinere doamne manager care incerca sa ramana insarcinata si vazand ca testul a iesit negativ (din nou) si-a dat seama ca in luna respectiva nu ar fi avut cum sa ramana insarcinata, ea si sotul ei "uitand" sa faca sex. La 10 minute dupa ce am citit acest articol m-a lovit realitatea: exact in aceasi situatie sunt si eu, doar ca eu nu incerc sa am un copil. Tristetea este ca ritmul in care traim noi amandoi si cred alte sute de mii de oameni ne face captivii propriilor nevoi, obligatii. Ma plang ca nu iesim in weekend sau ca nu simt ca traiesc insa alegerea este a mea atunci cand imi iau rapoarte de verificat sambata, cand prefer sa citesc o carte de management in loc sa ma duc sa-mi cumpar o rochie sau o pereche de pantofi duminica.
M-am intrebat daca motivatia acestui stil de viata este "societatea de consum" in care traim si nevoile in crestere care sunt o presiune sociala constanta. Am realizat ca nu. Nu muncesc pentru mai multi bani (pentru ca nici banii pe care ii fac acum nu am timp sa-i cheltui), nu muncesc pentru o pozitie sociala (pentru ca nu-mi doresc mai mult decat am deja) ci strict pentru ca imi place. Pentru ca, cu cat invat si rezolv mai multe probleme imi dau seama ca stiu foarte putin si-mi demonstrez mie cat de performanta sunt.
Desi ma plang de ritmul ametitor caruia ii fac fata, cu foarte multe obligatii si asteptari atasate de fapt imi place. Si asa filozofand, ajung la pozitia femeii in societate si ma gandesc ca nu intamplator valorile feminine sunt indreptate catre echilibru si armonie, ca nu intamplator barbatul a fost cel care "vana" si femeia crestea copiii. Ma gandesc ca nu intamplator aceasta familie arhaica a functionat. Imi dau seama ca munca si stilul meu de viata aduce 2 feluri de riscuri: abrutizarea (pierderii feminitatii care pana la urma inseamna echilibru) si riscul asumarii unor raspunderi, obligatii dar fara egalitate si in drepturi (cine o sa aiba grija de copii?). Eu nu mai cred in wonder woman si ma intreb, cum e mai bine?
E adevarat, a scris cineva mai sus sa ma gandesc ca l-as putea pierde. Asta a fost prima mea temere cand am realizat starea de fapt... ca aceasta lipsa de "actiune" generala din viata noastra va duce in final la plictiseala si ne va face probabil pe amandoi mai receptivi la stimuli externi cuplului. Da, pot sa fiu mai cocheta, atenta. Am incercat, ma tine o saptamana. In final e vorba de o schimbare de stil de viata majora si ajung la intrebarea capitala: imi sacrific cuplul? sau cariera? Pentru ca este evident ca nu poti sa faci, azi, in ritmul ametitor de acum performanta in amandoua. -
Ai vorbit cu el lucrurile astea? Dupa cum vorbesti, imi parerti foarte apropiati, am senzatia ca vorbiti foarte deschis, ca nu aveti probleme de comunicare. In situatia asta, probabil ai discutat si cu el treaba asta. (Daca nu ai facut-o, ar fii cazul sa o faci!) Care este atitudinea lui? Nu cred ca e nepasator, pareti un cuplu solid... Nu mai astepta sa pice solutii din cer! Ia atitudine! Vorba fetelor, ia-ti cateva zile libere, mergeti undeva intr-o excursie numai voi 2, ia bilete la teatru...fa lucruri inedite! Trebuie sa va simtit amandoi stimulati ca sa nu se piarda vraja... Si daca tu esti cea care a realizat prima problema, atunci fii tu cea care ia si atitudine. Daca lasam timpul sa treaca, trece in defavoarea noastra... Fa ceva! De maine, sau chiar de azi! NU mai amana!
-
Gonzales, ferice de tine, esti una dintre putinele femei care constientizeaza ca face zilnic o alegere cu consecintze....si ca mitul super-femeia care poate avea totul, fara sa piarda nimic, e vax albina.
Esti fata desteapta, mult mai precoce ca mine
, n-am nimic sa te invatz sau dascalesc, ci maxima incredere ca o sa sacrifici ce-i mai putin valoros pt tine. -
nu avem probleme de comunicare si am abordat subiectul. Din pacate percepe acest subiect, oricat de delicat as pune problema ca un repros. Cumva, el considera ca e datoria lui de barbat pe care nu si-o indeplineste cum trebuie. Am incercat sa nu insist si sa nu-l stresez mai tare ci sa-l ajut. Din pacate nici pe mine nu ma tine mult (maxim pana la urmatoarea criza de la birou). De asta spun..intr-adevar sunt solutii si le vad..dar cred ca vorbim de o schimbare de stil de viata si de a alege o prioritate. -
Classy aici e de fapt o problema destul de grea. Job-ul teoretic e in plan secundar. Realitatea este ca ajunsa intr-un punct (pozitie, responsabilitati, beneficii) nu prea pot sa ma mai intorc inapoi. Mai exact, nu cred ca as fi fericita cu un job sigur si relaxat 8 ore pe zi, nu mi se potriveste. Din contra as simti ca pierd vremea si pot mai mult. Iar frustrarile astea le-as varsa in capul lui. Sa renunt cu totul la job? Iarasi nu mai pot: as fi un fel de anexa a lui care fie o sa devin superficiala (rochite, mancare si praful de pe sifonier) fie o sa devin plictisita si frustrata. Concluzia e ca e greu de ales. Imi imaginez si sper ca atunci cand va apare un copil sa fiu mai dispusa si mai motivata la compromisuri). Dar pana atunci mai avem 3-4 ani si riscul ca lucrurile sa alunece si mai rau. Are cineva o solutie verificata? Am tratat problema ca pe una de business. Mi-am trasat prioritati, obiective, un planning. Nu a functionat.
-
gonzales eu cred ca prioritatile si obiectivele voastre ar trebui sa coincida si-atunci ar fi mai usor de realizat.
dupa un tipar generalizat cam asta-i calea de urmat: scoli, cariere, familii. Insa la ce bun sa ai dpdv material mai totul daca nu te poti bucura si daca la un moment dat risti chiar sa nu mai ai cu cine imparti.
Sunt de acord cu faptul ca wonder woman e doar un mit
insa prin comparatie cu altele poti fi perceputa ca wonder woman. Vorbesc in general acum, sunt femei care-si organizeaza mai bine timpul si treburile decat altele, concluzia finala insa e aceeasi: toata lumea a facut o treaba buna, mai repede sau mai incet ...ce mai conteaza?
Am avut acum cativa ani pt cateva luni o situatie in care si eu si sotul meu lucram cate 12-15 ore pe zi si asta apropae 7 zile din 7. Cine a avut cel mai mult de suferit? Fetita noastra. Eram epuizati amandoi, nu mai aveam chef de joaca, de fapt nu aveam timp si chef de nimic cand ajungeam acasa. Concluzia mea: nimic material nu merita sa-i neglijezi pe cei dragi. Nu spun ca o faci, dar 10 ore de munca se pot reduce la 8 cu acelasi ritm intensiv, ca sa simti adrenalina
, insa trebuie sa invatati, amandoi, ca mai importanti, in balanta, sunteti voi doi. Nu e cazul sa renuntati la cariere, nu trebuie masuri extreme pt a solutiona o problema, insa trebuie gasita o modalitate de a reduce orele de munca si ca atare si epuizarea fizica de care, se pare, v-ati "imboolnavit" amandoi. In week-end-uri ocupati-va numai de voi, de casa, de plimbari...de cuplu.
Munca poate sa astepte! -
G, citind ce ai scris tu, m-am vazut pe mine acum cativa ani

Acum revin la pasajul care raspunde cat de cat intrebarii mele:
"E adevarat, a scris cineva mai sus sa ma gandesc ca l-as putea pierde. Asta a fost prima mea temere cand am realizat starea de fapt... ca aceasta lipsa de "actiune" generala din viata noastra va duce in final la plictiseala si ne va face probabil pe amandoi mai receptivi la stimuli externi cuplului. Da, pot sa fiu mai cocheta, atenta. Am incercat, ma tine o saptamana. In final e vorba de o schimbare de stil de viata majora”
sa-ti imaginezi
G, n-am pus problema in acest fel, la intamplare.
Poate sa para curios dar eu am invatat cat de gresit este sa ma gandesc la partenerul meu ca la cineva/ceva care imi apartine, care indiferent ce fac si cata atentie ii acord are „obligatia” sa fie acolo, langa mine, ca doar ma iubeste, nu? Momentul constientizarii acestei greseli (si a altora) a adus cu sine si sentimentul ca e foarte important (pentru mine, pentru noi) sa-l recuceresc iar si iar. Senzatia aceasta m-a ajutat sa evit cufundarea in indiferenta calma a cuplurilor obisnuite.
Un alt lucru pe care l-am observat a fost efectul devastator (la mine) al traiului in comun (mai ales dormitul impreuna) care conduce, in timp, la diminuarea atractiei erotice: legea e generala, nu fac exceptie nici cei mai patimasi oameni-eventual atractia sexuala dispare ceva mai tarziu. Stiu ca ce spun eu acum poate parea putin aiurea si da! este adevarat, si eu am trecut prin etapa in care imi doream sa-l stiu al meu cel putin 24h din 24, sa stiu ca il pot atinge oricand atunci cand ne regaseam seara in intimitatea casei, ca pot sa-l alint, sa-l rasfat tot timpul, sa-i retin atentia ca sa se ocupe numai de mine, sa ma asigure clipa de clipa ca ma iubeste.
Dar, in timp, am invatat sa pretuiesc libertatea, independenta, am invatat sa renunt la bucuriile marunte ale traiului in comun, in schimbul obtinerii unor bucurii mai mari. La asta s-a adaugat si convingerea ca datoria morala a femeii este sa daruiasca armonie, frumusete, senzualitatea, in viata de zi cu zi a barbatului, a noastra.
Asta este doar parerea mea, nu generalizez, n-o prezint ca pe solutie universal valabila. Pe mine, insa, m-a ajutat mult atunci cand am constientizat ca in fiecare moment facem alegeri si ca de multe ori in alegerile pe care le facem uitam sa mai fim femei. -
Pentru ca am observat si am inteles din ce ai postat aici ca esti o femeie desteapta, fara prejudecati, careia ii pasa mult de relatie si care intelege importanta comunicarii sincere si deschise in cuplu pt orice problema o sa pun accent, in sugestiile mele, pe partea de sprijin la nivel fizic, pt reechilibrarea organismului si pe atitudinea psihica necesara pt a reinvia dorinta si a stimula pofta de a face dragoste intre voi.. sfaturile fetelor de pina acum au fost exceptionale si cred ca fiecare din ele ti-au expus problema cit se poate de sincer, iar eu o sa imi expun parerea ca barbat.. asa cum cred eu..
Ceea ce o sa postez aici, am scris si la alt subiect, pe sanatate.. imi cer scuze daca o sa copiez majoritatea ideilor de acolo, insa este o problema aproape similare si cred ca poti lua in considerare asa cum vei dori ceea ce voi scrie eu aici..
Spunea aici, specialista in sexologie si care presteaza zilnic sau chiar mai des cu sotul ei.. ca pt a stimula dorinta erotica in cuplu, ea foloseste pt sotul ei, dar e valabila si pt amindoi .. un praf sau niste granule puse in cafea, apa, ceai din cardammon.. o planta de origine araba, am inteles.. care se gaseste la anumite magazine cu astfel de plante.. poate prin hipermarketuri.. asta nu stiu exact..insa poti cauta si pe Internet mai multe informatii..
Oricum, pt stimularea dorintelor sexuale.. de mare ajutor este o cura cu vitamine, cu polen si miere, ulei de catina, spirulina simpla sau combinata cu extras din oua de prepelita.. mai multa ciocolata sau fel de fel de combinatii pe baza de cafea ..si trebuie sa fii relaxata si sa te gindesti la lucruri placute.. eventual sa te gindesti la diverse chestii excitante, jocuri erotice sau fantezii pe care ai vrea sa le faci cu sotul tau.. sa il inciti in cursul zilei cu un telefon sau cu un mesaj cu subinteles.. orice iti trece prin cap ca sa creezi acea tensiune erotica atit de placuta si de stimulativa si mental si fizic.. .oricum, revenirea la un tonus erotic mai inalt necesita foarte multa rabdare, daruire, intelegere, sprijin al partenerului, si un mod echilibrat de viata.. si in care jobul sa poata fi lasat deoparte, atit cit se poate.. si sa il faci pe partenerul tau sa te doreasca mult mai mult cu tact, cu mingiieri si poate cu preludiu mai lung, sa va bucurati chiar si de seri in care doar sa va relaxati impreuna, sa va alintati si sa va mingiiati, fara a pune presiune pe niciunul in a face dragoste ci doar a va bucura de fiecare atingere, zimbet, sarut, de ceea ce simtiti si nu de a face din ajungerea la orgasm un scop al fiecarei seri etrecute imbratisati..
Daca doresti mai multe raspunsuri sau experiente similare cu a ta, ar fi bine sa cauti in arhiva, o sa-ti ia ceva mai mult timp sa cauti dar vei gasi zeci de raspunsuri si subiecte dezbatute pe multe pagini,in ultimii 4 ani.. si sigur vei fi multumita..cel putin ca informatii si experiente descrise aici..
Sint sigur ca veti reusi sa va gasiti din nou placerea si dorinta, pt ca o femeie asa inteligenta si deschisa ca tine, avind si un partener care o intelege si o sustine, va sti sa gaseasca solutiile potrivite pt redescoperirea placerii si pasiunii in doi.. si va pune fiecare element din viata fiecaruia la locul potrivit si cu importanta care trebuie, pt ca relatia pe termen lung sa devina mai puternica si mai frumoasa..
-
tiovarnitel, si eu am crezut la fel

Revenind la subiect - intr-o anumita masura ma regasesc si eu in povestea ta. Nu e nimic dramatic daca in rest totul merge bine (comunicare, respect, dragoste, tandrete, responsabilitate etc.). Daca relatia scartaie si prin alta parte = problem.
Solutia e la tine, trebuie sa fii mai activa, sa ai mai multa initiativa, TU. Barbatii sunt mai lenesi, mai ales in situatiile astea. Nicidecum nu te mai iubeste sau ii zboara gandul in alta parte. TU trebuie sa intretii ce simti ca nu mai e ca la inceput.
E sfatul meu, sper sa te ajute. -
bai, io sunt barbat, cu ceva ani in plus de partenerul fetei asteia si va zic parerea mea- tre' sa reinvie, daca poate flacara- barbat care sa n-aiba erectzii/nevoi secsoase, oricat ar fi de obosit, io nu stiu- nu punem acia pe cei ce poarta doliu- le-o murit...moarta!
omul, daca n-are belele de sanatate, se rezolva cumva- singur sau cu altcineva- garantat!