Nu stiu ce sa fac
-
0 0Azi dimineata am gasit jurnalul ficei mele de 14 ani,sub perna ei.Am citit ultimille pagini...am vrut sa stiu ce-i in sufletelul ei si....acum sunt derutata,confuza,nu reusesc sa ma adun.Am sa scriu aici ultima pagina,asteptand sfaturi,critici...orice....ajutati-ma.
3 dec 2006
"Eu sunt prizoniera intr-o temnita neagra si intunecoasa.Stau si ma gandesc de ce nu pot fi si eu ca un om normal?De ce nu ma pot bucura si eu de viata?Aripile mele...sunt rupte.Aripile care au crescut in spatele meu din propriul suflet,acum sunt frante.In suflet nu a ramas nimic altceva decat o rana adanca.Aripile mi-au fost smulse,deci nu mai pot zbura catre lumina.Fericirea mi-a fost stinsa,deci nu ma mai pot bucura de nimic pe lume.Sunt o prizoniera care sta,distrusa,uitandu-se in gol...
Sunt prizoniera suferintei,cel mai rau sentiment trait vreodata,adica suferinta m-a cuprins din toate colturile si m-a incoltit dupa bunul ei plac.Acum nu imi ramane decat sa stau cu lacrimile pe obraji,prizoniera in temnita si sa astept urmatoarea zi cu lacrimile pe fata,caci fiecare clipa care trece pt.mine sunt mii de cutite care se infig in ce am avut odata....inima si sufletul..." -
Vreau sa mai spun ca eu ma consider prietena ei,am incercat sa o ajut,s-o invat sa fie sincera,nu stiu unde am gresit.
Sunt divortata de tatal ei si aseara am fost sa-l vedem,pentru ca el vine in tara cam 2 luni pa an.Am vazut ca nu se mai dezlipea de el,i-am vazut lacrimi in ochi,dar....asta sa fie cauza?Plang de durere,pentru ca ei,copiii sunt viata mea si vreau sa fie fericiti....nici nu mai stiu ce gandesc...nu ma pot aduna. -
Acum are un prieten,ma rog,se plimba cu el prin fata blocului si cam atat.Ea se indragosteste instantaneu,problema asta o avem de ceva timp,dar ii si trece repede.Cauta in permanenta ceva,isi cauta identitatea,se cauta pe ea...nu stiu cum s-o tin in echilibru,e in a 8-a si nu vreau sa se rataceasca.
-
Scoate-o intr-o seara la un restautant. Doar voi doua. Creaza o ambiata deosebita, de intimitate si incearca sa te apropii de sufletelul ei. Cu gingasie si delicatete, dar ca o prietena, nu ca o mama. Fas-o sa inteleaga ca are in tine un aliat puternic, ca esti persoana pe care se poate baza. Copiii au nevoie de siguranta si dragoste.
Mai incearca o cura de Magne B6. -
Incerc sa-mi dau seama care e fondul...Probabil o nesiguranta de sine, sentimentul de apartenenta destul de precar - suna cam bizar, nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun, cauzat de o familie refacuta-
Acorda-i mai mult din timpul si afectiunea ta. Fa-o sa se simta apreciata si iubita. Asta ii va da siguranta si incredere in sine si in sentimentele tale pentru ea. Lucruri foarte importante pentru orice copil. -
Ea a fost marcata de despartirea mea de tatal ei, ca si mine, dar am reusit sa trecem peste durerea aceea mare.Dar acum are nevoie de el, iar el, tatal, nu e prezent in viata ei decat rar, atunci cand vine in tara si atunci...in fine, el e mai rece (asa a fost mereu) iar fata are nevoie de imbratisarea lui, de umarul lui.
-
"cred ca important e sa nu se simta judecata cand vorbeste cu tine. altfel se va retrage in carapacea ei..."
Foarte potrivit sfat, Tracy. Prietenia este atunci cand il intelegi pe celalalt, iti manifesti cu adevarat incerederea in el si eu sper ca asta e atitudinea ta fata de fata. Daca vine sa-ti povesteasca ceva cu care nu esti de acord, abtine-te sa-i spui ca nu procedeaza bine, sa-i "frangi aripile" entuziasmului cand are vreo initiativa sau vreun plan de viitor. Ideea e sa nu simta ca o indrumi (desi trebuie si asta facut, subtil), fiindca o corectare oricat de bine-intentionata si frumos spusa risca s-o faca sa simta ca EA nu e in regula. Pt ca, exact cum spuneai, e fragila, se cauta, nu se cunoaste pe sine si poate cadea oricand in depresie.
Oricum, faptul ca are un jurnal poate insemna ceva extrem de pozitiv: e o persoana dornica de comunicare, extrovertita si, in plus, isi "exerseaza", fara sa stie poate, talentul la scris. Si eu tind sa cred ca nu e asa trista cum reiese din jurnal: e doar o scriitoare care isi admira prpria elegie.
Bafta! -
Tracy, adolescentii iubesc vorbele mari si posturile dramatice - asa ca imparte la 10 or la 1ooo ce citesti acolo ca sa ajungi la intensitatea reala a gandurilor si sentimeteleor fetitzei.
Parerea mea si a unor specialisti (
) e urmatoarea: copila crede, ca orice adolescenta care-si cauta identitatea si eliberarea de tutela adultilor, ca uraste mediul structurat (reguli, verificari, supraveghere) din familia ei adevarata formata din tine, sotul tau si fratior (aia care-i si asigura stabilitate, masa, casa, dentist, siguranta, dragoste consecventa si responsabila). De aceea, se angajeaza ocazional - mai ales cand intercationeaza cu tatal cel exotic si fun ce traieste intr-o alta tara, intr-un mic evazionism sau escapism - vaaaaaaaaaaaaai, ce minunat de libera si superba ar fi viata alaturi de tata, intr-o lume lipsita de orice fel de constrangeri. La naiba, chiar si adultii practica filozofia asta escapista, ce nu stii barbati si femei care-si doresc sa fuga in lume din realitatea lor curenta neideala? 
Not to worry, Tracy. In adancul sufletului ei, copila stie ca dragostea adevarata, responsabila, siguranta - sunt alaturi de tine, aici. De-aia se si dedulceste FARA TEAMA in fantazii escapiste, exact fiindca stie ca are un safe harbour in casa ta. Chestiile astea sunt profund suparatoare pentru tine, stiu, probabil si pentru sotul tau actual...insa sunt normale si firesti si in natura omului. Nu aveti motive sa va speriati or sa va simtiti vinovati. -
Da...ma voi inarma pana in dinti cu rabdare si tact si ma voi "lupta" cu inamicul(adolescenta).
Va multumesc din suflet, mi-a mai venit inima la loc, ma gandeam si eu Beauty, Classy, ca asa e, dar prima reactie a fost de panica.Cred ca ma voi folosi de jurnalul ei, sa ma pot apropia de ea pe limba ei.
Va multumesc inca o data, m-am linistit, cel putin pentru moment.