Merita?
-
0 0Evelor, am nevoie de sfatul unor domnitze.
Sufar ca un bou din cauza unei dame si am nevoie un branci in directia corecta.
Pe scurt, povestea suna cam asa. On and off am ( aveam ) o relatie de 6 ani. Cu certuri normale, despartiri anormale, dar cu dragoste multa din partea amandorura. Eu ii reprosam ca prea era egocentrista, ea ca nu ii dau suficienta atentie. Clasic. Am rezistat atat de mult pentru ca amandoi credeam ca suntem jumatatea celuilalt, si oricum, toate certurile noastre erau pe nimicuri - zic eu - deci oarecum sanatoase. Despartiri au fost dese, relativ scurte si intense, din motive destul de cretine.
Ma rog, ultima data ne-am despartit un an jumate pentru ca ma presa cu maritisul si mie nu-mi ardea de nici o culoare.
Dupa aceasta perioada in care amandoi am realizat ca suntem cei mai potriviti pentru celalalt, a urmat impacarea, de data asta cu ganduri clare de mariaj. Am rupt-o cu 3 sapt inainte de de point of no return. Motivul? Nu mi-a raspuns la telefon -
Nu ca nu avea semnal sau nu putea, ci pentru ca nu vroia, asa cum mi-a declarat.
Pentru ca se suparase pe mine pentru o chestie, zic eu, minora. Atat de minora incat nici nu reusea sa mi-o zica, recunostea si ea ca suna aiurea. Stateam cate 3 zile sa o caut prin intermediari, se ascundea ca-n clasa a 5-a..ma rog, penibil.
Am inteles o data, ca nu avea incredere dupa tot ce se intamplase.
Am inteles-o a doua oara, ca zisesem eu ceva aiurea, mi-am cerut scuze..etc.
A treia oara am facut scandal.
A patra oara deja a fost prea mult.
Am considerat ca nu e normal ca partenerul de viata sa se poarte asa. Am crezut ca orice problema poate fi depasita prin dialog, dar cu tacerea nu am cum sa ma lupt. M-am despartit de ea cu inima-npacata dar cu sufletul gol. Am asteptam macar o scuze, sa vina ea spre mine cu ceva cat de mic, m-ar fi inmuiat.
Dragoste intre noi exista. Fara indoiala. Dar e suficient? Nu trebuie si putina intelegere, respect?
Momentan sunt epuizat fizic. Au trecut 2 luni si sunt tot intors pe dos. Exista o potrivire intre noi pe care nu pot sa o ignor, vad zeci de femei zilnic si niciuna nu-mi inspira nimic.
Ea e genul de femeie puternica( doh) care nu-si accepta greselile. De fiecare data eu am fost cel care-a facut pasul spre impacare..
Solutia logica, prietenii, ratiunea, toti imi spun ca nu mai are rost. Am dat mult si instinctele imi spun ca daca fac si de aceasta data pasul se alege praful de mine. As deveni in timp ceva ce si ea ar dispretuii.
Dar...am intalnit ceva ce nu intalnesti in fiecare zi. Stiu ca si ea simte la fel, desi orgoliul ei e pare mai puternic decat dragostea pentru mine. -
Avem 27, amandoi.
Da, si mie mi se par niste copilarii..
Ea are o problema de supraevaluare. Daca nu se impune imediat intr-un grup nu se integreaza. In cercul meu de prieteni, unde ne vine randul fiecaruia sa fie luat la misto si nu e nici unul mai breaz decat altul, nu si-a gasit locul. Cand era relaxarea mai mare i se betisor sa o duc la plimbare ( ploua..)
Cu ai mei face gafe. Pe mine ma trateaza uneori de sus cand nu-i fac vreo placere muiereasca.
E drept, nici eu nu sunt un barbat perfe ct. Sunt mai miserupist, mai putoare, nu-i cumpar flori/bomboane si alte cele, desi o alint si-i zic de dulce nu pot sa zic ca ma dau peste cap sa-i fac placerile. Dar, pentru dumnezeu, e atat de obositor sa o ADOR in fiecare zi asa cum ar vrea ea! -
Am sperat mereu intr-un echilibru, eu sa-mi dau mai mult interesul, ea sa ma sustina mai mult. E nevoie de efort si sacrificiu din partea amandorura. Ce faci cand celalalt nu accepta compromisul?
Imi face bine sa scriu. Nu am cu cine sa vorbesc. Prietenii mei o rejecteaza pentru ca nu le place cum ma trateaza ( pe buna dreptate)
Cu prietenii ei ma stiu bine, ma sustin pentru ca stiu ca ne iubim, dar ea nu vorbeste cu ei. Aroganta, poate? Sau i-e frica sa-i spuna cineva ca a gresit?
Mi-e teama ca am incercat de prea multe ori. -
Ea e foarte ranita acum. Este chiar suficient de lasha incat sa dea vina pe mine. La cat de neinduplecata e, nu stiu ce sanse mai am.
Imi lipseste enorm..dar nu pot sa ma duc cu palaria in mana. Nu pot sa-mi admit greseala cand ea e de vina. As vrea sa vorbesc cu ea, sa gasim solutie, dar refuza dialogul.
Cred ca imi trebuie un somn de 3 zile, nu m-am mai simtit asa niciodata. -
Ea s-a simtit pacalita prima data, cand ne-am despartit pentru 1.5 ani. Atunci ea era foarte pornita pe maritis, si devenise o situatie tensionata. Nu a inteles, sau nu a vrut sa inteleaga ca nu eram pregatit, asa ca ajunsesem ca atunci cand nu ne certam dintr-o prostie sa facem planuri de nunta, unde smulgea de la mine promisiuni pe care eu le faceam dacat ca sa-i inchid gura.
Nu am inteles niciodata cum cu inteligenta ei nu si-a dat seama ca totul era fortzat, era clar ca dadeam din colt in coltz.
Cand ne-am impacat eram mult mai decis. Urmasem deja procedurile, cu parintii in vizita, cu rezervari, demersuri, anunturi, liste..etc.
Cel mai probabil se simte inselata a doua oara, ceea ce ego-ul ei nu poate accepta, dar nu e deloc cazul. -
Nu stiu daca te pot imbranci in directia dorita de tine in momentul asta, dar am sa revin de indata ce am vreo revelatie practica
.
Intre timp, voiam sa-ti spun ca se vede ca o iubesti cu adevarat si vrei sa lupti pentru relatie. Ideea ar fi sa generezi si in ea dorinta sa fie constructiva, nu sa dea cu piciorul ca acum...Ea pare demotivata, neincrezatoare...si sincer mi se pare improbabil ca o femeie sa abandoneze doar pentru ca nu primeste flori si bomboane
-
Aha, intzeleg.
Mai Mucinel, de-aici de la mine, treaba se vede asa: sunteti amandoi la fel de imaturi si nepregatiti pentru casatorie - la naiba! sunteti nepregatiti pentru o relatie adulta in general. Si tu si ea aveti mentalitate si comportament de copil, nu intru in detalii, le-ai dat tu deja, insa nici unul nu ati sarit emotional de varsta de 12 ani.
Deci, NU, nu merita sa fortezi o discutie. Mersul la ALTAR nu va ALTERA fundamental realitatea imaturitatii voastre, ci o va complica inmiit.