Unul din miile de esecuri...
-
0 0Am nevoie de unele raspunsuri si am gasit cel mai indicat acest forum.
Din pacate nu pot fi mai mult decat o alta biata anonima, victima altruismului. Niciodata nu am considerat o relatie amoroasa un scop sau un lucru cu care sa-ti omori timpul. M-am implicat, desi in cele mai multe cazuri m-am fortat sa ma implic. Am acceptat unele relatii doar de dragul de a avea pe cineva si am ajuns sa iubesc acel ceva doar de dragul de a iubi si de a ajunge candva in fata altarului. Sunt multe lucruri pana acolo, niciodata nu am trecut de pragul acesta. M-am complacut in relatii si am ajuns sa iubesc aceste relatii cum le numim noi fetele "relatii serioase". Acum ele toate dor, desi nu au fost multe insa dor, dor ca si cum inca as mai iubi o farma din acele persoane. Si toate incepeau la fel de entuziast si se terminau cu "nu se mai poate" sau "incompatibilitate", desi nu din toate punctele de vedere.
Relatia de acum este cea mai mare dilema a mea, si este motivul pentru care cer un sfat. Sunt o persoana dificila si in acelasi timp trec cu vederea multe lucruri. Acest lucur insa nu am reusit sa-l pun in practica in viata de cuplu, partenerul meu de viata fiind necesar sa ma placa asa cum sunt. Spun tot ce nu-mi convine direct si stiu ca este un punct slab insa...dau impresia ca sunt cea mai cea...desi eu ma autocritic.
Acest tip ciudat m-a facut sa ma schimb radical. Am pierdut o parte din prieteni si mi-am pierdut si libertatea pentru a sta cu el zi de zi cum isi doreste el...insa nu cu el deoarece are o familie foarte dificila care cere respect insa eu nu sunt respectata nici 10% de ei. El imi impune respect pt a-i lui si ma obliga la umilinte pe care in alte relatii nu le-am acceptat. Este gelos, posesiv si razbunator,manios si nu il inteleg. Relatia cu el m-a facut sa nu mai fiu cea de inainte. Desi aparent il iubesc, as vrea s-o termin. E genul de relatie boala lunga - moarte sigura. Ciudatul sta in faptul ca de cand sunt cu el mi-e teama ca nu voi mai gasi pe nimeni si ca eu as fi vinovata, mi-e frica si asta pentru ca mi-a schimbat stilul de viata. Pana la urma asa este dragostea? Ca sa ajungi sa ai o familie sunt necesare atatea sacrificii? Mentionez ca sunt anul 4 la facultate, dar ma simt ca si cum as avea pe putin 30 de ani, cel putin dpdv sentimental. Momentan sunt atrasa de 2 taisuri - cu el toata viata sau?...sa tai macaroana? -
Mai fata, cand iubesti cu adevarat, eu stiu ca intineresti! Asta nu-i dragoste adevarata!
Citind ce ai scris, la inceput, ma gandeam ca ai vreo 40 de ani si s-au terminat toti barbatii si te forteaza maica-ta sa te mariti.
Dar vad ca esti tanara, cat ai? 22 sau 23 de ani,ai toata viata inainte, cauta un barbat langa care sa infloresti! -
Cred ca esti o persoana pesimista! Cu totii avem esecuri, ideea e sa invatam ceva din fiecare! Incearca sa vezi si alte laturi ale esecurilor!
Am citit cu atentie ce ai scris si seamana cu povestea de acum cateva luni. La fel sunt si eu si acelasi punct slab il am si eu....Am avut mai multe probleme, pe majoritatea din ele am reusit sa le depasim. Locuim cu parintii lui si, asa cum spui si tu: cer respect, dar ei nu dau nici macar 10%, cred ca totul li se cuvine si nu vor sa dea in schimb nimic...
El ma iubeste, simt asta...stiu f bine...dar are si el partile lui slabe ...SI cred ca greutatile pe care le-am depasit, ne-au unit si mai mult!
Daca la tine nu e doar o criza de moment, atunci gandeste-te f bine la tot ce iti poate oferi viata si la cat de frumoasa ti-o poti face! Un barbat care te iubeste nu iti ingradeste libertatea si te face sa te simti iubita si protejata in orice clipa. Discuta cu el f clar problemele ce le aveti si daca nu se mai poate nicicum sa te simti tu bine, sa fii fericita, sa te bucuri de viata, atunci poate separarea e cea mai buna. Iti spun ca de cele mai multe ori lipsa comunicarii duce la cele mai grave probleme in cuplu! -
Eu nu-ti recomand nici sa stai nici sa pleci si iti explic si de ce...In primul rand pentru ca sfaturile sunt daunatoare si mergand dupa ele poti ajunge acolo unde nu-ti doresti. Apoi pentru ca mi se pare ca nu realitatea prezenta este cea care te impovareaza ci istoria.
Vorbesti mult despre tine, te consideri o persoana dificila, ai avut relatii care s-au sfarsit cand sau cum nu-ti doreai. Ceea ce se intampla in relatia prezenta este doar ceva care sa te faca sa te gandesti la tine, la cum esti tu, la ce vrei in viata, la ce-ti doresti. Imi dau seama ca in aceasta relatie, ai intalnit multe lucruri (in special neplacute) noi. Ele te vor ajuta sa te cunosti daca reusesti sa profiti de ele.
Sigur ca poate nu e omul cu care sa imbatranesti daca de la inceput te simti terminata dar relatia ca atare te-a ajutat sa scoti la iveala probleme din adanc.
Cu ceea ce simti acum, cu capacitatea exceptionala pe care o ai de a exprima aceste lucruri in cuvinte, cauta un psihanalist si munceste pentru a afla ce este inauntrul tau.
Cu barbatul acesta te vei lamuri probabil curand dar nu rata sansa de a analiza momentele grele, suferinta, inferioritatea...sunt foarte importante.
Este bine ca esti tanara si ai viata in fata pentru a ti-o face asa cum vei descoperi ca-ti place. -
mda problema este ca am discutat de mii si mii de ori acelasi lucur si am ajuns sa simt ca nu mai merge pentru ca el nu ajunge la nici un consens si tine cu ei si cu el...adica imi tine parte insa... ma sfatuieste subtil sa trec de la mine. simt ca nu mai pot sa trec si ca practic nu-l iubesc daca nu pot trece peste firea lui.desi se bat cap in cap unele lucruri el ma iubeste si eu il iubesc ...dar poate nu e dragoste adevarata sau mi-e teama ca tortura asta nu se va termina niciodata
-
Simt ca problema este istoricul. Simt ca sunt inca tanara si nu am descoperit totul,dar in acelasi timp simt ca daca nu incerc sa am o relatie normala nu voi avea niciodata. Practic simt ca nu sunt in stre sa intretin o relatie. Sunt dificila cateodata dau prea mult alteori nimic.
Va multumesc mult pentru raspunsuri, desi nu sunt decisa inca ce si cum ma ajuta enorm sa stiu ca sunt oameni mai duri ca mine si care au unele raspunsuri, eu deja am prea mai multe, cred ca mintea imi joaca feste. O noua relatie ar schimba viata mea radical si mi-e teama. -
"Simt ca nu sunt in stare sa intretin o relatie." Asta este problema ta, ai reusit sa o spui atat de bine. O relatie "buna" vei avea dupa ce vei rezolva ceea ce este inauntrul tau. Adica vei gasi pe cineva care sa-ti placa, vei reusi sa lupti impreuna cu el, sa fii cu el, sa fii a lui cu tot corpul si tot sufletul...sa i te daruiesti. Pana atunci insa ai nevoie de ajutor. Cauta pe cineva care sa ti-l dea. Cineva real, profesionist, pe care sa-l vezi, nu doar sa-i scrii pe net, care sa te ajute sa descoperi ce ai de descoperit.
-
Aici sta si problema -nu stiu sa intretin nici o relatie ? sau el nu merita si nu site sa ma faca sa fac acest lucru? stiu ca trebuie sa trec prin mai multe etape...mi-am pus de multe ori intrebarea - oare nu sunt eu de vina? cateodata ziceam da alteori imi dadeam seama ca oamenii se cred in jungla si ca eu nu pot fi chiar asa de naiva si de fraiera incat sa fac mereu cum vor ei si eu...eu unde raman, daca nu ma afirm acum cand am s-o fac? Poate ai dreptate si intr-adevar ma descopar asa? Dar riscul de a ma obijnui sa fiu batjocorata?Problema mea de fapt este ca nu pot sta singura...fac ce fac si am nevoie de un partener.Un partener care sa tina cu adevarul nu neaparat cu mine. Intrebam toate astea ca sa pot invata care sunt riscurile iubirii, insa nu pot crede ca riscul iubirii este sa ajung sa ma complac intr-o situatie in care sigur voi fi dominata, el oricum este dominat de ceilalti si poate pe viitor se va plictisi de mine si voi ajunge o victima reala, acum doar ma chinuie gandurile. In plus eu stiu sigur ca nu voi fi in stare niciodata sa stau la el. Macar daca am lupta impreuna. Sper sa nu va plictisesc cu problemele mele, insa am zis ca merita sa aflu si parerea altora.
-
Ceea ce vreau sa-ti trasmit, desi poate sunt prea dura cateodata, nu este sa te lasi batjocorita sau sa te complaci in situatii care nu-ti convin, ci sa nu actionezi impulsiv prin despartiri si noi relatii (apropos de faptul ca ai spus ca nu poti sta fara un partener).
Cand spun ca e bine sa profiti de ceea ce ti se intampla, nu inseamna ca e bine sau ca te simti bine ci ca din punct de vedere psihologic ai de castigat in a te cunoaste. De aceea mi-am si permis sa-ti recomand o psihoterapie de lunga durata si nu ceva superficial pentru a reusi sa ajungi acolo unde se afla de fapt problema.
De multe ori nu ne dam seama de multe din lucrurile care sunt in noi si doar ceva care ne produce multa suferinta ni le aduce in fata ochilor.
Tu ti-ai dat seama ca nu poti sta singura, ca nu poti pastra o relatie si sunt sigura ca iti vei da seama si de unde vin toate astea si...mai ales vei gasi o solutie pentru ele. -
Noa, dragutza uite si tu cum tu singurica il descrii pe omul asta : "Este gelos, posesiv si razbunator,manios si nu il inteleg. Relatia cu el m-a facut sa nu mai fiu cea de inainte". Interesant e ca in descrierea asta nu apare nimic pozitiv.
La fel cu doremy, cand am citit postul tau eu credeam ca ai vreo 40 de ani...
La varsta ta, eu cred ca nu mi-as face atatea probleme; zici ca simti mereu nevoia unui partener - draga mea, la varsta ta e timpul sa experimentezi si sa traiesti din plin. Daca nu gasesti un alt partener imediat, ce te impiedica sa 'experimentezi' si viata fara partener. Poate ca o sa suferi, poate ca o sa-ti fie dor de viata tihnita din cuplu, dar viata are si alte oportunitati. De ce sa nu le incerci?
Eu am avut perioade foarte lungi in care nu am avut un partener, si pot sa zic ca mi-e dor sa vin acasa si sa stau cu picioarele pe peretzi, sa fac baie cu spuma cu muzica care-mi place la maxim si cu masca de fructe pe fatza. Sa ies cu fetele in cluburi si in oras de 7 ori pe saptamana, sau sa am flirturi cu cine vreau si de cate ori am kef.
Zau asa, asta e problema si intrebarea mai multor eve pe aici : chiar asa - viata noastra se reduce la un barbat?! -
sunflower tu-ti raspunzi singura la dilema...inclusiv prin felul in care ti-ai numit topicul.
daca toate-s asa sumbre cum le-ai descris eu nu cred ca-s multe intrebari ramase fara raspuns.
un sfat la faza cu mutatul la parintii lui. Eu am fugit mereu de statul la gramada, ORICAT de bine va intelegeti unii cu altii exista diferentele de varsta/gandire/tabieturi ale fiecarui cuplu si categoric mai devreme sau mai tarziu apar discutii. Categoric cineva va fi nemultumit intr-un final. Asa ca evit-o pe-asta cu mutatul.
In rest, nu-ti mai fie teama de ce-o sa fie daca n-o sa fie el (maniosul, gelosul si cum i-ai mai zis, toate 'must have'-uri absolute, my god! :O ), sunt si baieti normali out there care te fac sa zambesti, sa simti fluturi in stomac, SA RAZI in hohote! Serios! Ia deschide tu ochii si uita-te spre orizont ...ai vazut? e o lume intreaga acolo. -
Nu avem posibilitati sa stam singuri sa zic asa, probabil ca in acest caz lucrurile s-ar schimba. El departe de problema asta este un on normal care ma iubeste si spera sa facem ceva in viitor. Deprinderile lui se pot schimba insa nu si ... problema discutata. Va multumesc mult evelor pentru sfaturi. Am sa las relatia sa decurga si in acelasi timp am sa fiu pregatita sa fiu cu mine insumi daca se va termina.
In legatura cu 40 de ani
- in realitate nu par chiar de 40 de ani insa pesimismul meu sigur are.
Trebuie sa descopar ce vreau cu adevarat si daca el va fi alaturi de mine inseamna ca merita. -
ma gandeam sa iti dau si eu niste argumente ,dar vad ca degeaba si-au obosit fetele astea dgetelele....
o relatie serioasa o ai doar daca ai ceva bun din ea,egal de varsta,si un om care te supune la umilinta si nici nu iti ofera altceva decat un orgasm,doua ,nu te iubeste cu adevarat!
ai grija de tine,ca sa nu ai griji! -
aaaa!si pana la 24 de ani ...mii de esecuri?
esti la facultate,nu?uau,e asta o reusita?
victima a altruismului?nu exista asa ceva ,pt ca nu esti constransa sa faci asta!
care e esecul de fapt?ca nu ai puterea suficienta?caut-o!
opreste-te putin,nu-ti mai plange de mila,strange din dinti si fii rea cu tine,ce puii mei vrei?sa fii tratata ca o carpa si manipulata cum vrea domnu?
suna prea dramatic povestea ta,desi nu ar trebui ,nu te tine nimic langa el,nici macar un inel,nimic!!!!!!!!!
le compatimesc pe alea care au copii si se chinuie stand langa niste dobitoci de gen,doar pt ca daca ar divorta ar ramane cu copilul si ar primi o pensie de nimic,si ar mai locui cu el in continuare pt ca nu pot sa faca altfel partajul la un apart cu doua camere.............