sa stam impreuna pentru ca avem un copil
-
0 0Daca ma intrebati pe mine, casnicia mea e departe de a fi ce-mi doresc, in ciuda eforturilor mele a ajuns total lipsita de sare si piper. Nu-mi spuneti ca mai trebuia condimentata, ca ce n-am incercat!!!Dar am obosit sa lupt singura. Daca il intrebati pe el, va raspunde usor mirat: care-i problema?Asa sfarsesc toate casniciile , in banalitate. Ca atare, nu face nimic special, sa ma simt Femeie, nu mama, sau sursa de venit, sau persoana care stie daca are camasa curata. Altceva imi doresc de la o casnicie, ma uit la cupluri in varsta mergand de mana pe strada si-i invidiez.Practic, nu cred ca mai simt mare lucru ptr el, dar mi-e teama ca fiul nostru ma va intreba:mama, de ce te-ai despartit de tata?iar eu, ce sa-i raspund: ma simteam sufocata, insignifianta si umilita langa el?!Am vazut femei abrutizate cu copii nefericiti ca nu-i stateau parintii impreuna, nu o sa spuna ca mi s-a urat cu binele?
-
Draga mea, am sa-ti spun un singur lucru, fa ce CREZI TU ca trebuie ca sa fi fericita. Daca tu nu mai dai nici o sansa de rezolvare, atunci treci peste, si incearca sa iti refaci viata. Daca crezi ca exista si cea mai mica sansa de rezolvare, lupta pentru ea. Copilul va creste si va intelege exact ceea ce ii vei explica TU. Decat sa creasca intr-un camin frustrat, si lipsit de caldura, mai bine sa il educi in asa fel incat sa inteleaga. Nu te grabi, dar nici nu te complace.Asta e sfatul meu
-
eu una sunt divortata dar nu am avut copii
dar ma uit la ai mei... situatia cam ca a ta... eu si fratele meu suntem mari... am plecat de acasa... ea a ramas si se uita la viatza ei din urma si cred ca-i vine sa planga.... tata, este un tata extraordinar... dar barbat care spre deosebire de mama a stiut sa-si ofere micile placeri ale vietzii
nu stiu ce as fi gandit daca eram copil si mama ar fi renuntat la casnicia ei... dar acum mare as fi inteles-o
mai mult de atat nu stiu sa-tzi zic... pt ca nu am trait ce ai traiesti tu... -
reina, eu am avut o copilarie nu foarte fericita cu niste parinti care se certau mereu. asa am crescut noi printre tipete, scandaluri si nefericirea parintilor la care se adauga a noastra, a copiilor care nu intelegeam ce se intampla de mama si tata nu se pupa si-si vorbesc frumos. Si acum daca o intreb pe mama de ce au stat atata timp impreuna imi zice mirata: "cum de ce?! pentru voi!"
cand am crescut noi mai mari nemaiputand suporta vazandu-i pe amandoi nefericiti si istoviti de atatea certuri zilnice l-am rugat pe tata sa se mute in casa parintilor lui si l-am asigurat ca asta nu inseamna despartirea de noi ci o viata mai linistita pentru toti.
ma uit acum in urma dupa 10 ani si nu-mi vine a crede ca eu am propus ca parintii mei sa se desparta dar iti spun sincer ca de atunci am avut liniste si de atunci ma inteleg cel mai bine cu tata. din momentul in care s-au despartit si-au concentrat amandoi atentia asupra noastra.
iti spun sincer ca baiatul tau va fi mai fericit cu o mama fericita. si.... cine stie ...am vazut multe cupluri care au ramas buni prieteni dupa divort pentru ca aveau ceva in comun: copiii. -
Ce i-as reprosa?Cred ca as intoami o lista ce s-ar lungi pana la pamant daca ar fi sa scriu toate nimicurile care deci sunt fleacuri, se aduna si te rod. Cred ca in principal, i-as reprosa indiferenta fata de mine (ce mama ma-sii, sunt nevasta-sa, nu sora) un compliment la un an, o remarca, o mangaiere, ceva, daca nu din proprie initiativa, atunci macar ca raspuns la cererea mea, ca m-am saturat de sperat si m-am gandit ca nu stie omul ce doleante am. Norocul copilului este ca are 2 parinti inteligenti care nu cearta niciodata in fata lui. De fapt care cearta, eu ma enervez, ca el zici ca e sfinxul.
-
Parintii mei au divortat cand eu eram mica.Niciodata nu am judecat-o pe mama ba dimpotriva, i-am admirat puterea de a face acest pas, mai ales atunci cand divortul era considerat ca o ciuma.In alta ordine de idei, nici pe tata nu l-am acuzat.Asta a fost decizia lor.Un alt caz:mama prietenei mele a ramas cu sotul pentru ea.Tatal era mereu cu cate una, mama suferea saraca dar inghitea gandidu-se "ce va zice lumea, ce va zice fata?"Prietena mea ajunsa acum la maturitate are ceva semne de vinovatie fata de nefericirea mamei si o tot indeamna sa divorteze. In concluzie, nu te gandi la ce va zice copilul ci la ceea ce simti.Daca ai putere financiara si psihica taie mata in doua.Copilul(indiferent de varsta) oricum va simti ce se petrece intre voi 2.Ai grija de tine!
-
Poate ar fi cazul sa-ti gasesti o ocupatie (un hobby, ceva) care sa te solicite foarte mult. Nu cred ca, in cazul tau, despartirea este o solutie inteleapta.
Toti avem defecte si un (eventual) viitor sot va avea si el, de buna seama, hachitele lui, basca alte complicatii legate de faptul ca nu este tatal copilului tau.
Daca te straduiesti putin, cred ca poti sa-ti faci tu insati viata frumoasa, fara a mai astepta sa-ti ofere altcineva "sarea si piperul". -
Fericirea ta este foarte importanta pentru ca daca tu esti fericita si copilul o sa fie,parintii mei au divortat atunci cand eu aveam 13 ani,si chiar daca am suferit atunci i-am inteles pe amandoi,nu mai erau fericiti,si atunci cam sa ma faca pe mine fericita,nu poti sa oferi fericire daca nu simti ca esti fericit,isa dupa un divort conteaza foarte mult ca ambii parinti sa aiba grija de copil,daca el simte in continuare ca este iubit si de mama si de tata,o sa fie fericit.
-
Fetele care sunt de ceva timp pe forum stiu ca actualul meu sot a divortat cam din acealeasi motive. Si el are un copil, dar totusi a decis sa plece din acea familie pentru ca simtea ca isi distruge viata sie, fostei sotii si copilului. Toata lumea ii spunea ca va regreta mai tarziu, ca divortul poate fi evitat (chiar si eu am insistat sa se gandeasca bine - din ratiuni egoiste desigur). Dar timpul a trecut si fetita incepe sa inteleaga ca "tati nu o mai iubeste pe mami, dar tot o iubeste mult pe ea".
Daca ai intalni tu pe cineva care ar fi "perfect" pentru tine, ai divorta? -
ai mei au divortat cand eu aveam 12 ani si desi stateam la bunici(mai putin duminica..ca atunci faceam scoala si sambata) totusi m-a afectat foarte mult.In schimb pe sora mea ,care a fost crescuta de ei, a afectat-o atat despartirea cat si modul cum se comporta(batai,scandaluri etc.).Eu zic ca indiferent cum te decizi,sa faci in asa fel incat copilul sa nu sufere,tu oricum vei suferi..atat sufocata in aceasta casnicie cat si singura cu copilul,sau "oferindu-i" un nou tatic.Eu am avut tata de al doilea si stiu cum e.Nu-l va considera niciodata copilul lui indiferent de ce va zice..si apoi de ziua lui de nastere, de Craciun sau alte sarbatori va vrea sa aiba alaturi pe ambii parinti si atunci ce vei face?Stiu ca fericirea lui depinde si de fericirea ta dar totusi nu crezi ca si fericirea ta depinde de a lui?Vei putea fi fericita daca el va fi nefericit?
-
reina30, mi-au trebuit 3 ani sa inteleg ca o femeie nu sta cu sotul ei pentru copii.
hai sa fim sincere si sa recunoastem. stam din cauza ca suntem dependente emotional, din obisnuinta, din comoditate (materiala, in primul rand).
copiii cresc, si oricum ne vor judeca: daca am ramas cu tatal lor, de ce am ramas, ca i-am facut nefericiti si pe ei (vezi cazurile de mai sus). daca ne-am despartit, de ce ne-am despartit si n-au putut avea si ei o familie normala.
poate sunt cam dura, dar dupa ani de zile de intors problema pe toate partile, am ajuns la concluzia ca viitorul meu depinde doar de mine.
am avut si eu dilema ta, timp de 3-4 ani. tocmai am hotarat sa ne despartim, de vreo 2 saptamani.
da, matusico, chiar daca nu poti sa crezi, exista si alte motive de despartire, nu doar faptul ca umbla la alte femei, se imbata, sau ne bate.
mi-am cautat si eu mii de alte ocupatii, practic ajunsesem sa-mi creez lumea mea, din fuga dupa "hobby-uri", am luat-o pe drumul carierei, sa constat la un moment dat ca sunt singura in tot ceea ce fac.
am un job destul de bun, am copiii care-mi ocupa tot timpul ramas si totusi... lipseste ceva. nu ma mai simt FEMEIE.
nu sunt in cautare de vreo relatie, in momentul de fata nici n-as avea timp, dar singuratatea in doi este foarte grea. am ales singuratea de una singura. -
sa nu ma intelegi gresit! nu spun ca despartirea este solutia in cazul tau. fiecare stie prin ce trece, cat mai poate, sau daca mai poate suporta, si mai ales daca s-ar mai putea face ceva. daca mai exista iubire, si daca mai merita sa se dea o sansa relatiei.
eu am ales calea asta cand am fost sigura ca nu mai am alta alternativa.
si, poate cel mai important lucru: sa nu-ti pese de gura lumii. nu intereseaza pe nimeni motivele tale de a te separa sau de a ramane impreuna, tu traiesti cu un om nu altii. fiecare om are judecata lui proprie, nu trebuie sa dea socoteala celor din jur pentru faptele lui, atata timp cat nu ii afecteaza cu nimic. -
off topic : pescarush ma bucur ca mai aflu vesti despre tine...e bine ca ai luat o hotarire in ceea ce priveste viata ta...(oricare ar fi ea -hotarirea- e clar ca e cea mai buna pt. tine si copii tai).
ok, on...doar pt. copil??? toata lumea sufera, va suferii...copilul cel mai mult (el simte cel mai acut problemele si nu le intelege, suferinta va fi doar a lui)pt ca el nu intelege ce se intimpla... doar cind va creste va intelege -da sau nu...cine stie????-(nu am citit tot, recunosc....) Hobby? in cazuri din astea este ca si strutul...cauti hobby-uri ca sa nu mai vezi, sa te faci ca nu vezi problemele... -
Nu neaparat ca sa nu mai vezi problemele, ci ca sa nu mai cauti problemele acolo unde nu sunt (sau nu sunt atat de grave cat sa li se dea o amploare mai mare decat merita).
Sigur, fiecare avem propria structura psihica. Sa zicem ca unii avem mai multa nevoie de afectiune decat altii.
DAR, tot atat de adevarat este si aspectul ca nu reusim sa pretuim ce avem, decat dupa ce pierdem ceea ce avem.
Cu ceva (mai mult) timp in urma am vazut la TV un interviu cu Monica Tatoiu, pe care, chiar daca n-o admir foarte mult, o consider totusi o femeie desteapta. In acel interviu spunea, intre altele, ca a trebuit sa treaca prin 3 casnicii, ca sa-i dea dreptate mamei sale si sa ajunga la concluzia ca primul sot a fost, pana la urma, cel mai potrivit pentru ea.
In astfel de chestiuni delicate, e destul de greu sa te pui in pielea persoanei in cauza. Cu toate astea, inclin si eu spre parerea lui (cred) ElNino: oarescare lipsa de maturitate (cineva care a fost bun 10 ani, dintr-o data nu mai e bun
?!).