Dependentza
-
0 0In ultimul timp, stau si ma intreb, daca dragostea implica obligatoriu si dependentza fatza de persoana iubita.
Voi ce credeti?
Sau cand iubirea se transforma in obsesie? Este un anumit prag? -
O prietena mi-a zis odata ca atunci cand suferim e atasament,dependenta,cica dragostea nu ne face sa suferim,e inaltatoare.
In orice caz eu am patit-o pe pielea mea,adica am ajuns la concluzia ca atasamentul te face sa suferi rau de tot,mai bine prietenie asa mai la distanta(eu cu prietenele am patit-
si trebuie sa ajuti pe oricine dar sa nu astepti sa te ajute la randul lui cand ai tu nevoie ca daca te astepti si nu te ajuta suferi cumplit;daca esti un suflet elevat ajuti pe oricine cand poti si nu astepti revansa.
Si oricat de bine ne-am intelege cu o persoana suferim fie din cauza defectelor noastre fie din cauza defectelor lui si atunci mai bine sa nu ne implicam asa tare intr-o relatie de orice tip ar fi ea. -
ideea e ca nu poti tine o relatie la distanta daca simti ceva pt persoana respectiva. simti nevoia fireasca sa ii fi cat mai aproape pana ajungi la dependenta de prezenta lui/ei. dependenta e direct proportionala cu timpul petrecut impreuna.
si da se ajunge la dependenta. nu ati vazut ca oricat de mult rau ne-ar face un barbat tot ii simtim lipsa cand ne despartim de el. spune o vorba "rau cu rau dar mai rau fara rau".
cat despre obsesie, asta nu are legatura cu dependenta. obsesia frizeaza patologicul.
dependenta este fireasca si pastreaza limitele normalului, pe cand obsesia e patologica. sunt doua chestii diferite.
iar obsesia apare mai degraba la inceput, ea nu e proportionala cu timpul petrecut impreuna. -
Iubirea adevarata se intampla in timp, atunci cand, deja cunoscand bine persoana de langa tine ii poti accepta chiar si defectele majore. Tot in timp intervine si dependenta care sudeaza acest sentiment si care nu este atat o dependenta de persoana in sine ci mai degraba de sentimentul pe care il trezeste in tine prezenta ei. E o pornire egoista si instinctuala de a pastra cu orice pret in preajma ta ceea ce iti aduce satisfactie si implinire.
Parerea mea .... -
Eu am constatat la mine ca incep sa ma simt dependenta cand nu am altceva de facut si cand baiatul nu-mi ofera siguranta. Astea doua, in combinatie, pentru mine sunt ca o pilula ce ma face dependenta. Nu trebuie sa stau cu un baiat indiferent, care imi lasa senzatia ca-i e tot una daca e sau nu cu mine. Asta e primul pas spre o relatie fericita. Si apoi, sa nu fie el in centrul atentiei mele...adica daca nu sunt cu el, sa nu am ce face, sa ma plictisesc. Timpul meu liber sa fie ocupat doar de el si daca nu e ocupat de el, sa am senzatia ca nu am ce face.. Independenta e antidotul deci!
-
Adina, intrebarea ta mi-a adus aminte c-am incercat sa scot de la "doctorul iubirii", marele pisicolog al Evei, specialist de anvergura nationala si internationala, un definitie a "iubirii sanatoase". Guess what? M-a aburit, ca nici el n-avea habar, ceea ce inseamna ca omenirea e cam in ceata la capitolul IUBIRE.

Sa-ncerc totusi sa-ti spun parerea mea. Tu intrebi: dragostea implica obligatoriu si dependentza fatza de persoana iubita?
Dar la ce te referi cand zici dependenta? Sper ca tu, ca si mine, numesti dependenta (addiction, in engleza) comportamentul compulsiv al cuiva care uzeaza/abuzeaza o substanta/persoana/situatie toxica pentru el. Omul dependent e omul care e constient ca un anume comportament/actiune ii face rau, ii aduce prejudicii, dar nu se poate opri singur din acest comportament. Exemple: toxicomanii, alcoolicii, jucatorii de jocuri de noroc etc etc
Ok, sa revenim la dependenta fata de persoana iubita. Pai eu nu cred ca iubirea implica dependenta in sensul aratat mai sus. Daca iubesti pe cineva si-ti faci rau tie prin relatia respectiva, dar nu te poti opri sa procedezi la fel in contiunare - inseamna ca esti nesanatos la cap in general, ai o problema mare. Parerea mea.
p.s.: acest "tu" e generic, nu se refera la tine, Adina.
-
classy, nu cred ca asta inseamna ca nu suntem normali la cap. Mai degraba ca suntem slabi, lasi, prosti...dar nu nebuni. Uite, eu spre exemplu, am iubit foarte puternic un baiat pe la vo` 14-15 ani asa. Si facea baiatul ala din mine ce voia... Ma invartea cum voia. Era cu vo` 2 ani mai mare ca mine, deci nu se pune problema faptului ca ma ducea de nas cum voia el, fiinda era mare si eu nu stiam fiindca eram mica... Diferenta de varsta nu era prea mare intre noi, iar eu niciodata nu am fost o fata credula. Darpe ala pur si simplu il iubeam atat de puternic incat nu ma puteam controla. Chiar daca realizam ca daca il mai caut, ma umilesc...nu ma puteam abtine! Cu telefonul in mana, ma gandeam "doamne, sunt ridicolaaa, ma umilesc in ultimul hal! Pe el il doare in tocuri de mine!" si totusi il sunam!
Eram slaba, lasa, nu voiam sa renuntz la el, nu voiam sa accept ca totusi nu va fi nimic cu el...nu voiam, pur si simplu in capul meu nu incapea o alta varianta, decat sa-l fac sa ma placa si sa fiu cu el. Aici nu vad nici o doza de nebunie, ci de fixism si la urma urmelor, dragoste!
...parerea mea -
Boracha, tare esti tu simpatica. Pai daca nici macar adolescentii nu mai au voie sa-si futa timpul in starea de nebunie si obsesie pe care o da prima indragosteala (starry-eyed love-stricken zic americanii la duma asta) atunci cine, ma? Cine!?!!!!!!
Normal, asta nu-i semn de nebunie ci de lipsa totala de realism. Si daca sufera numai ego-ul si altceva mai grav nu-i, mi se pare normal sa te dedulcesti la indragosteala fixista. -
Pai e simplu, bre.
Luam ca exemplu o femeie care are anumite frustrari. Cand apare in viata ei un barbat care-i ofera afectiune, siguranta, atentie etc etc - ma rog, adica exact lucrurile de care ea are mare nevoie sa i se dea -, ea intra intr-o stare de calm, se simte bine, cu golurile umplute.
Uite-asa ea devine dependenta de el. De fapt, nu de el, ci de lucrurile pe care le obtine de la el.
Iar daca el dispare din viata ei... "lucrurile" pleaca odata cu el, dispare sursa de satisfactie.
Urmeaza, ca in orice caz de dependenta, sevrajul
-
postat de: classy la data: 2006-09-10 18:44
how sweet! Cati ani ai? 19? Pai pina la 29 estimez ca problema cu genunchii va disparea. Daca nu, pina la 39 precis.
DE CE??? De ce e ceva de dorit ca "problema" asta sa dispara? Faptul ca nu mai poti sa simti cu aceeasi intensitate, ca nu mai poti sa faci nebunii care te fac totusi fericit ...sunt acestea "calitati" care vin odata cu varsta? sunt semn de intelepciune?
(vorbesc acum in general, nu neaparat cazul prezentat de Boracha...)
De ce avem atatea reguli? De ce ne baricadam in spatele unui zid prin care nu mai poate patrunde nimic rau dar nici nimic bun?
Dependenta e in general un lucru rau...nu stiu...cred ca asa e..dar cine sunt eu sa vorbesc despre asta cand, pana mea fumez o tigara chiar in momentul asta.
Pana la urma "Life is not the amount of breaths you take, it's the moments that take your breath away." .... si jur ca tigara asta chiar imi taie respiratia