Innebunesc? Sper!!!!
-
0 0Salut fetelor! Cu toate ca nu postez foarte des, va citesc mesajele aproape zilnic, simt ca parca v-as cunoaste, de aceea m-am gandit sa-mi spun si eu "oful".
Eu nu am o problema propriu-zisa. Nu mi-a fost ranita nici vanitatea, nici inima, am o viata linistita, sunt fericita alaturi de iubitul meu si chiar si acum dupa 4 ani ne iubim mai mult ca la inceput.
Stiu... probabil va intrebati care e problema... Problema e ca de ceva timp ma bantuie tot feluri de ganduri care... nu-si au locul. Ma gandesc tot timpul la cum o sa fie cand vom imbatrani, cand el o sa moara, cand voi ramane singura... pentru ce o sa mai traiesc? O sa fiu prea batrana sa o iau de la capat, dar probabil prea tanara ca sa mor. Si chiar daca as incerca sa o iau de la capat... probabil nu voi gasi pe cineva la fel. Ce o sa se intample atunci cu mine? Daca o sa am copii... ei vor avea familiile lor, viata lor, nu vreau sa fiu o povara pentru nimeni. Nu stiu daca are prea mult sens ce spun dar datorita acestor ganduri care nu se mai opresc, efectiv nu ma mai pot bucura de nimic. Asta gandesc, asta visez. De fiecare data cand el face un gest frumos, sau incearca sa ma faca sa zambesc eu incep sa plang pentru ca nu ma pot gandi decat la asta. Ma apuca plansul si pe strada.
Oare sunt nebuna? Sper! Sincer sper sa imi spuna cineva ca am o problema psihica, ca totul se poate rezolva cu terapie si cu pastile. Si chiar daca am dreptate, chiar daca va fi asa cum ma gandesc eu... vreau macar sa pot sa ma bucur de viata pana atunci, fara sa ma mai gandesc la asta, sa pot fi fericita din toate punctele de vedere. Oare exista vreo sansa pentru mine?
Va pup si va multumesc anticipat pentru raspunsuri. -
As vrea eu sa fie sindrom premenstrual. Dar ma tine de cateva luni. Si nu ma intelegeti gresit. Nu sunt genul de persoana caruia ii place sa isi caute probleme. Pur si simplu nu ma pot abtine sa nu ma gandesc si devine din ce in ce mai rau. Inainte imi mai distrageam atentia cu munca, cu problemele de zi cu zi... acum nimic nu ma mai ajuta. Chiar nu stiu ce as putea sa fac. As vrea sa pot sa dau "delete" dar nu e chiar asa usor...
-
Normal ca exista o sansa pentru tine!
O sa scapi de gandurile astea atunci cand nu vei mai privi moartea cu frica.
Iti este frica pentru ca nu stii daca moartea este un sfarsit, o trecere sau un nou inceput.Nimeni nu stie... toti ne temem, dar toti cautam fericirea ,tu o ai si preferi s ate gandesti ca se va termina.Mai bine te gandesti la tine peste multi ani alaturi de batranelul tau...macar ai unul!!! -
Eu nu privesc cu frica moartea in sine... cel putin nu pe a mea. Ci viata... viata de dupa moartea lui. Stiu ca sunt cat se poate de aberanta, stiu ca n-ar trebui sa ma gandesc la asta si mi-am argumetat si eu de n ori lucrurile astea. Dar efectiv nimic nu functioneaza. Si dupa cum am spus... e din ce in ce mai rau.
-
De fiecare data cand am motive sa rad cu pofta si sa ma bucur... in loc sa pot face asta nu fac decat sa ma gandesc la momentele cand fericirea nu va mai exista, si la cat de rau o sa ma simt atunci. Nu stiu daca are sens ce spun. Si dupa cum am spus, chiar sper la modul cel mai sincer ca am o boala psihica.
-
e ceva normal ceea ce simti, scoate-ti din cap ideea ca ai fi ciudata.e o teama normala d a nu pierde ceva c iti place mult.
esti ok!
gandeste-te ca sunt multe persoane care simt ca tine, nu te mai culpabiliza.
esti ca in povestea aia cu drobul de sare..."ce ma fac daca cade drobul in capul copilasului meu si moare" - gandea mama din poveste.
ce-o fi, o fi!
toti murim intr-o zi, important e sa murim fericiti, cu gandul ca nu am trait degeaba si ne-am bucurat de viata la maxim!
zambeste si...din clipa asta e important sa gandesti DOAR pozitiv!
cum vine un gand negru, cum il alungi cu un gand pozitiv, optimist! promite ca faci asta!
daca te tii, in 2 zile vei iubi viata!
-
Cred ca singura nu vei trece peste gandurile astea negre...Fara sa te simti jignita, ar trebui sa apelezi la un ajutor specializat pentru ca tu singurica si spus ca aceste ganduri sunt din ce in ce mai dese si nu te mai poti bucura de nimic...deci nu e o joaca!
Daca mai stai mult in situatia asta ...sa nu ajungi mai rau, Doamne, fereste! -
Draga morticia..
Nu cred ca ai probleme psihice, cred doar ca esti dependenta emotional de prietenul tau.Tot universul tau se invarte in jurul lui....Cred ca ai nevoie de un ajutor specializat. Multi avem prejudecati atunci cand ne gandim ca ar trebui sa apelam la un psiholog...Daca e un profesionist adevarat poate sa te ajute sa descoperi ce anume te face sa fii asa si cum sa remediezi situatia...Incearca sa-ti invingi temerile si bucura-te de viata ! -
morticia... ce nickname, monsher... foarte potrivit...
baby, teama de viitor si proiectiile negative te impiedica sa traiesti. renunta la ele, ca nu te ajuta deloc.
stiu ca e usor de zis, dar greu de facut. eu una cred ca esti depresiva si ca un psihiatru ar putea sa te ajute, prescriindu-ti niste antidepresive. cu cat amani, cu atat depresia se adanceste si este mai greu de tratat. -
Am o intrebare.Te-a marcat vre-o persoana in varsta ce a fost fericita si apoi a ramas singura si fara niciun sprijin?TEMERILE ASTEA PORNESC DE UNDEVA.Ai un exemplu care a ramas undeva in subconstient.Incearca sa vorbesti totusi cu un specialist,cu cineva care poate intr-adevar sa iti dea niste sfaturi de milioane si care sa te elibereze.Si fara antidepresive..psiholog...el te va indruma sa mergi la un psihiatru (daca va fi reala nevoie).De ce sa o iei direct cu medicamente de nervi.Nu vei mai scapa de ele in stilul asta.Psiholog,iubita!NU psihiatru!
-
Mda... Fetele au dreptate! Treci printr-un pui de depresie.
Dar de ce oare nu pui problema altfel? Daca in timp ce mergi pe strada si tu iti rumegi depresia si esti neatenta da o masina peste tine si te spulbera? Atunci care moare primul???
Am avut cateva luni cumplite pline de depresie si de temeri legate de viitor. Si m-am trezit!!!
Stii ce m-a readus cu picioarele pe pamant? Moartea unei fiinte dragi. Si am invatat ca pot sa stau si-n fund si-n cap ca lucrurile isi contiua ritmul normal, si oricat timp as pierde cu ganditul si visatul, nu fac decat sa-mi risipesc orele in zadar si sa pierd momente pretioase!
E alegerea ta!!! -
Chiar NU e normal sa gandesti asa si cum ti-au sugerat si fetele cel mai bine ar fi sa ceri ajutorul unui psiholog care sa descopere impreuna cu tine de unde ti se trage aceasta panica si ce poti face in privinta ei. Nu mai sta sa vezi ce se mai intampla si daca trece de la sine, pune mana in momentul asta si fa-ti o programare la un psiholog bun. Nu e chiar nici o jena sa mergi la psiholog si eu am fost si era asa fain ca la un moment dat mergeam de placere.
Eu cand ma apuca panicile, teama de viitor sau pur si simplu imi pare ca am o zi proasta, citesc asta :
Salutation to the Dawn
by Kalidasa, Indian Dramatist
Look to this day!
For it is life, the very life of life,
In its brief course
Lie all the verities and realities of your existence:
The bliss of growth
The glory of action
The splendor of beauty,
For yesterday is but a dream
And tomorrow only a vision,
But today well lived makes every yesterday
a dream of happiness
And every tomorrow a vision of hope.
Look well, therefore, to this day!
Such is the salutation of the dawn. -
morticia si eu cred ca te incearca o mama de depresie si ca ar trebui sa apelezi la ajutorul unui specialist. Am trecut prin asta cu o persoana draga si a fost cumplit, mai ales ca intrase si la menopauza.Manifestarile imi sun f cunoscute: frica ta exagerata de moarte, ideea ca poti ramane singura si spuneai, parca , ca te apuca plansul din nimic.Cauzele ar putea fi multiple si cu radacini mult mai adanci si e posibil sa nu faci fata singura acestei situatii, ar fi bine sa apelezi la cineva care sa te ajute. Mult noroc si ai grija de tine, bucura-te de viata si nu te mai gandi latoate tampeniile!!!