iubirea de sine
-
0 0de multe ori vorbim ca trebuie sa ne iubim pe noi insine mai mult decit ii iubim pe altii. ca noi ne sintem cei mai importanti, noua insine.
voi cum faceti acest lucru??
stiu ca nu existe retete general valabile, dar cred ca merita un schimb de idei
-
Cred ca nu e nimic de comentat. Din pacate, cam TOTDEAUNA de iubim mai mult pe noi insine decat pe altii. Ca buni crestini, ar trebui s-o lasam mai usurel cu egoismul si sa facem bine sa "ne iubim aproapele ca pe noi insine".
Am gasit pe net comentarii foarte interesante in legatura cu realismul acesti teze crestine careia (am constatat ca) i se pot da interpretari uneori surprinzatoare. -
"toate bolile de cap vin din lipsa/insuficienta iubirii de sine" si asa este."
De acord, Monic, numai ca si in cazul asta suntem obligati sa operam cu notiuni foarte relative. Ca sa poti admite/combate o teorie, trebuie ca, mai intai, sa ti se defineasca exact termenii folositi in argumentatie. Eu am spus ca omul are, in general, tendinta de a se iubi pe sine mai mult decat pe ceilalti. Autorul citat de tine sustine, dimpotriva, ca omul pacatuieste de prea putina iubire de sine.
Uite, sa luam un exemplu: un fumator. Teza 1: fumatorul este "consumator de nicotina" pentru ca se iubeste prea mult pe sine ca sa-si poata refuza aceasta placere nevinovata.
Teza 2: fumatorul este o persoana care nu se iubeste deloc pe sine, de vreme ce alege sa se sinucida cate putin cu fiecare tzigara "consumata".
Iata, deci, ca avem de-a face cu un fapt concret (acela de a fi fumator), care poate fi interpretat si intr-un sens si in celalalt, atata vreme cat nu stim exact ce inseamna "a te iubi/a nu te iubi" pe tine insuti. Cred ca trebuie sa definim cat mai clar notiunile, daca vrem sa nu ne trezim in plin "dialog al surzilor". -
Foarte bine faci!

"ma refeream la acele momente cind ramii singur in fata vietii, cind nu mai ai pe nimeni, si tot izvorul dragostei treb sa il gasesti in tine insuti/insati. si nu te ai decit pe tine..."
Drept sa spun, eu cred ca, in esenta, singuri in fata vietii suntem totdeauna. Oricat de apropiate ne-ar fi alte fiinte, ele nu ne vor putea substitui niciodata. Deciziile esentiale ne apartin, hazardul (pe care unii il mai numesc si "soarta") isi pune amprenta asupra fiecaruia, adica, pe scurt, fiecare avem o cruce de purtat si acea cruce este cat se poate de individuala. -
Atunci cind esti singur cred ca trebuie sa ajungi la realizarea ca defapt nu esti singur, Dumnezeu e cu tine, e Cineva, care inca te iubeste. Asta te poate face sa "te iubesti pe tine insuti" pt ca ai valoarea pe care ti-o da El si nu oamenii (valoarea femeii singure). Iar cuvintul din Biblie "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" trebuie sa fie un motivant pentru a te iubii si a iubii oamenii avind constienta ca totii sintem fiinte create de Dumnezeu si totii suntem egali si iubiti de El. Nimic si nimeni nu ma putut ajuta in viata sa trec mai usor prin greutatati si singuratate ca aceste realizari.