Nu sunt intreaga la cap cumva?
-
0 0Scuze ca deschid topic nou, aveam niste nelamuriri...
Plec in curand in vacanta si am un oarecare stres legat de "convietuirea" cu cineva timp de 2-3 saptamani.
In sensul in care prezenta cuiva langa mine, poate sa fie el zanu' zorilor, la un moment dat ma oboseste peste masura...
Am o mare nevoie de singuratate, in general vorbind, imi place sa am timpul si spatiul meu, in care partenerul este un fel de invitat. Si toti partenerii de pana acum au facut cu nervii
-
In general fiecare om are nevoie de propriul spatiu , de o anumita libertate , dar asta nu trebuie sa te impiedice sa convietuiesti cu cineva , se pot impune reguli clare de la inceputul relatiei , trebuie sa discuti sincer cu persoana de langa tine si sa ii explici nevoile tale , sa ii explici ca ai momente in care vrei sa fi singura pur si simplu , sau in care nu suporti sa iti spuna nimeni ce si cum sa faci ... etc ... daca refuzi din start ideea de a locui cu cineva o perioada mai indelungata , exista posibilitatea ca peste ani sa regreti deciziile pe care le iei acum .
-
Continui: nu stiu unde e defectiunea, asa am fost mereu, I mean de cand am dat de baieti.
Nu resping dragostea, pur si simplu imi place doar ce e frumos, sa ne vedem cand ne simtim ok, sa ne sfatuim etc. etc. Ma sperie cumplit amorul "cotidian".
Pana acum, la varsta de 29 de ani, nu am locuit impreuna cu niciun baiat. Nu am simtit nevoia.
Asta incepe sa devina o problema, nimeni nu pare sa accepte o asemenea abordare intr-o relatie. Ca sa nu mai spun ca nu stiu ce sa raspund cand ma intreaba mama "si tu ce-o sa faci cand te casatoresti?"
Se regaseste vreuna din voi in ce am scris eu? Daca da, poate imi spune cum a depasit starea asta, pt ca al un moment dat trebuie sa am invat sa traiesc si eu ca oamenii, nu in padure...
Recunosc ca nu stiu cum sa fac. Orice forma de convietuire care depaseste 3 zile sa zicem ma irita teribil. -
Nu stiu, poate e vorba de imaturitate, dar nu-mi place sa impart toaleta, sa ma vada cineva nearanjata si tot asa.
Tot timpul am crezut ca amorul se mentine cu chestii frumusele, poate ar trebui sa grow up?
Tata vine cateodata sa doarma la mine, zice "lasa tata sa te inveti si tu cu un suflet de om in casa".
-
delaware asa eram si eu
citesc ce scrii si parca e scrisul meu, esti cumva in gemeni?
dar stii ce..tu n-ai nicio vina, inca nu ai gasit omul compatibil, nici eu nu puteam sa stau cu nimeni mai mult de 3 zile, ma sufocam, incepea sa ma enerveze, vroiam sa stau singura, dar am gasit omul potrivit exact ca mine
-
Pe bune, fara shto, mi-ar fi de mare folos daca cineva care s-ar regasi in descrierea asta mi-ar spune cum a reusit sa se "amelioreze".
Imi dau f bine seama ca asa nu va merge la infinit. Desi eu ma simt tare bine de una songura...
Probabil ca in timp imi voi face eu mie mai mult rau. Acum nu e chiar o drama, dar nu vreau sa ma gandesc la viitor...
Eu sunt in rest simpatica si amabila, dar vine momentul, pe care nu-l pot controla, cand trag obloanele si orice fiinta umana de langa mine trebuie sa se care.
Citesc, fac ordine, ma uit la televizor, desenez, imi mai iau de lucru acasa de la birou, dorm linistita, raspund greu la tel
si uite asa. Ciudat, nu? -
In momentul in care vei tine la cineva indeajuns de mult , adica atunci cand vei constata ca vrei sa faci parte din viata lui si ca vrei ca el sa faca parte din viata ta , vei depasi aceasta stare , vei ajunge sa iubesti diminetile in care te trezesti in bratele iubitului . Cotidianul acesta de care vb tu are si partile lui bune , tu nu iti doresti sa te astepte cineva acasa , seara cand te intorci de la munca ? [sau il astepti tu pe el , chiar nu are importanta )Exista de asemenea si multe chesti mai putin frumoase , dar de un lucru sunt absolut convinsa ... dragostea nu tine cont de un machiaj si nu poti numi iubire adevarata relatia aceea care nu a trecut si prin momente mai putin placute .
-
asa eram si eu si inca mai sunt un pic....mai am momente cand imi duc fata la mama, imi trimit sotul la prieteni, numai sa stau singura sa nu fac nimic si sa nu aud pe nimeni, nu stiu ce sa-ti spun....astept sa vad ce zic alte fete, ma intereseaza si pe mine cateva sugestii din experiente traite ...nu d'alea psihologige
dela
uite mie si acum imi place de Corina Chiriac...Mirabela Dauer..si stii de ce? pt ca sunt singure si am impresia ca le merge atat de bine incat le invidiez -
Da, misto chestia cu pisica

Pai eu sunt constienta de acest mare defect (defect prin prisma altora), altfel de ce mi-as pune intrebari?
As vrea sa ma schimb pentru ceilalti, dar constat ca eu nu simt nevoia asta, in interiorul meu. Si atunci, ce e corect sa fac? Nu pot lasa o predispozitie a mea sa-mi nenoroceasca viitorul, nu? -
O prietena buna, medic psihiatru, mi-a recomandat sa merg in vacanta cu iubitul, sa nu mai merg cu prietenele sau cu diverse gasti, adica sa fortez un pic lucrurile cumva, altfel nu-i de bine.
Am ascultat-o, dar acum am second thoughts. Poate nu e asa meseriasa
Si atunci va mai intreb si pe voi, e ok sa "fortezi" o schimbare a propriei persoane? Fortatul asta nu e o cale sigura spre un esec de zile mari? -
Nu e vorba doar de un baiat anume, povestea s-a repetat de n ori. Am si pierdut oameni deosebiti, zic eu, din cauza asta. Am distrus incetisor o relatie foarte placuta. intr-o zi mi-a spus "mai fata, mi-ai mancat zilele, daca nu vrei sa locuim impreuna sau sa ne luam, eu singur nu pot trai".
Si mi-a parut cumplit de rau. Mi-e teama sa nu fac la fel din nou.
Asa ca urati-mi succes, poate reusesc in eforturile mele de a deveni mai maleabila. Daca nu, imi stric si vacanta pe care mi-o doresc atat, si mai pun pe fuga un nefericit...
Grija mea este in primul rand legata de varsta, cat timp imi mai permit asa ceva?
Da' parca isi baga dracu' coada cateodata, stau 3 zile impreuna si m-apuca asa o isterie si o nemultumire...
Grea munca asta cu sinele! -
Annamar, nu prea. Miza nu mi se pare la fel de mare. Adica nu simt ca "imi fura cineva libertatea". Si nu-mi zice nimeni ce sa fac. Dupa o excursie cu fetele, ma intorc acasa si pot sa fac abstractie de ele. Nu se supara nimeni ca nu vreau sa petrecem timp impreuna. Nu ma acuza nimeni de neimplicare, nu stiu daca ma exprim bine, dar cred ca intelegi.