Personalitate fara contur
-
0 0Aveam cam 7 ani.Veneam de la scoala incet,lovind usor pietricelele ce-mi stateau in drum.
Atat imi amintesc din acea zi de primavara sau vara.Atat...si casa goala.Nu mai erau perdele,covoare,nu mai era mama....
Mai tarziu tata mi-a spus:"ma-ta a plecat".Plecase cu sora mea.
Imi amintesc bataile pe care le primea mama sistematic de la tata,fata ei de atunci plina de vanatai,dar eu nu-ntelegeam un lucru
e ce?de ce nu m-a luat si pe mine?
A urmat cea mai cruda perioada a existentei mele:zile chinuite,singuratate,teama,foame.
Tata era un betiv notoriu.Lipsea de acasa zile intregi.Ma trezeam dimineata lihnita de foame,cu ochii impaienjeniti de oboseala,ciupita de pleosnite,imi taram pasii spre scoala,poposind uneori la alimentara din colt sa mai fur cate-o eugenie.Erau pachetele de hartie cu 2 eugenii.Eu luam doar una,sa nu se vada.
Erau si zile mai bune,cand tata lua salariul si reusea sa nu bea tot si sa mai ajunga si pe acasa.Atunci aveam burta ca un somalez.
Mi-era dor de mama,de cate ori il intrebam pe tata unde e,imi raspundea;"in luna".Ma uitam cu jind noaptea la ea,doar,doar o vedeam pe mama.Si chiar o vedeam...
Asa au trecut cativa ani buni.
Atunci am invatat lectia cea mai importanta a vietii mele,acea de supravietuire,de mandrie,niciodata nu ma plangeam nimanui,nu ceream nimanui nimic.
Aveam 12 ani si eram la bunici la tara.
Iesisem la sosea la o plimbare,cand langa mine a oprit o masina.O femeie cu ochii in lacrimi a coborat si m-a luat de mana.Era mama...o straina...care tocmai ma "rapea".
Nu m-am impotrivit,am plecat asa cum eram cu hainele de pe mine.Nu i-am cerut niciodata nicio explicatie despre perioada in care m-a lasat cu tata.O fi avut ea motivele ei.
A urmat alta etapa,de data asta putin mai zbuciumata.
"Nenea"care era cu mama imi provoca deseori crize de gelozie si eram revoltata tot mai des.
"Nenea" era un om bun incerca sa-si asume rolul tatalui,sa aiba grija de mine.Dar eu eram vesnic revoltata.
Am devenit o adolescenta rebela,cu idei de libertate totala.Asa fusesem obisnuita cu tata.
Am terminat cu chiu cu vai liceul,nu vroiam sa mai invat,nu doream constrangeri,vroiam sa "fac ce vreau".
Dumnezeu ma harazise si cu un talent deosebit,pe la 18 ani la un examen,o mare mezzosoprana mi-a spus:"poti deveni o stea,sau poti sa ramai o mare anonima"
Si asta am ramas:o mare anonima...
Am 38 de ani,o viata linistita,doi copii frumosi,un sot bun,multe satisfactii,dar si senzatia unei neimpliniri,ceva nu s-a intamplat in viata mea.
V-am scris toate acestea asa pur si simplu,fara exagerari,chiar mi-am cenzurat anumite aspecte mai dramatice.
Am inceput sa va indragesc pe multe dintre voi si am simtit nevoia sa-mi asez si eu aici o particica din sufletul meu.
Nu stiu daca vreau un raspuns,pentru ca defapt nu am nicio intrebare.
Va pup -
"Am 38 de ani,o viata linistita,doi copii frumosi,un sot bun,multe satisfactii". Aici ar trebui sa te opresti, sa nu continui fraza. Pt ca ai atat de mult!!! Cate dintre noi nu au ce ai tu! Si le-ai realizat singura, pe puterile tale, cu mintea, personalitatea, energia, echilibrul tau! Bucura-te!
Uita trecutul, iarta-l, si, cand mai ai senzatia de neimplinire, alung-o! Imbratiseaza-ti familia, prietenii, managie peretii casei voastre si zambeste, pt ca tu ai O COMOARA
-
Foarte sensibil subiectul tau! Si interesant! E dragut sa vad ca se mai discuta si probleme de suflet, nu numai sex pe forumul asta!
Si eu vroiam sa deschid un subiect in care sa le intreb pe eve ce le face fericite, ce la face sa se simta implinite.
Eu nu am ajuns la starea asta, dar ma uit in jurul meu si, aparent, toata lumea e fericita, mai putin eu. Cred ca toate avem impresia asta, dar daca reusim sa trecem de aparente, de "prima impresie" cred ca am fi foarte uimite sa comstatam ca fiecare din noi (indiferent de ceea ce arata la exterior si de siguranta afisata) se simte vulnerabila, are nevoie de dragoste si protectie, de un suflet cu care sa-si impartaseasca ideile si sentimentele.
Stiu un caz concret, o fata super, acea combinatie unica de frumusete si inteligenta care a ales o cariera in loc de viata de familie. Are 28 de ani, e director general la o firma, salar mai mult decat bun, toata lumea o iubeste si sare sa o ajute ... si totusi ar vrea sa o iubeasca un EL, nu toata lumea.
In aparenta, zici ca tb sa fie cea mai fericita fiinta din lume: parintii o iubesc mai mult decat orice pe lume, realizari profesionale cu care nu oricine sa poate mandri, burse in strainatate, un servici care multi l-ar ravni ... si totusi, dupa ce am reusit sa ma apropii de ea, sa-mi impartaseasca putin din sufletul ei, am ramas socata cata tristete se poate ascunde in spatele acestei fiinte vesele, sigura pe sine si foarte hotarata.
Poate ca in viata e de ajuns sa nu fim "o mare anomina" pt cei apropiati noua, sa fie constienti cat ii iubim si sa ne cunoasca asa cum suntem cu adevarat! -
Nu stiu de ce dar am observat ca oamenii care au un talent deosebit, niciodata nu pot fi impacati cu ei insisi, vesnic cauta ceva...de multe ori nici ei nu stiu ce...un fel de perfectiune, dar intr-un mod mai acerba, mai inversunat decat noi, ceilalti.
Eu cred ca daca faci tot ce iti sta tie in putere pentru al valorifica , acela e maxiumul la care poti ajunge si te poti considera fericita si multumita. -
Tracy, mi-au dat lacrimile....
cele mai marcante suferinte care te urmaresc toata viata sunt cele din copilarie, tocmai din acest motiv m-a impresionat atiit de mult povestea ....
imi pare rau ca ai trecut prin momentele acelea, esti o personalitate nu fara contur, asa cum ai spus, ci un om puternic, mandru, care a putut sa treaca peste o copilarie grea, mai ales din punct de vedere sufleteste, care nu s-a plans, nu a reprosat nimic nimaniu, si si-a construit o viata linistita, o familie frumoasa si cu asta am spus totul...
pina la urma asta conteaza cel mai mult-indiferent cit esti de realizat material sau din punct de verede al carierei, daca nu ai o viata de familie armonioasa, nu poti fi fericit.
iti doresc tot binele din lume!
-
E foarte emotionant ce ai scris aici, si e minunat faptul ca ai reusit sa treci peste greutati si sa ajungi un om mandru de familia pe care o are.
Cred ca ti-e greu si ca te gandesti uneori cum ar fi fost daca ai fi sacrificat totul pt vocatia, talentul tau... Poate ai fi ajuns o stea sau poate ai fi fost mereu foarte aproape de acest statut, dar te intreb si eu: nu ai fi suferit fara familia pe care o ai acum? Oare ce-i ce au suferit in copilarie drame familiale si au crescut chinuiti de ai lor parinti nu isi doresc o familie doar a lor, o familie linistita si plina de iubire?
Tu ai asta acum. Oare nu esti tu cea care a castigat pariul cu viata?
Te pup. Cred ca esti o femeie minunata -
Tracy, copiii tai iti mostenesc talentul? Daca da, indruma-i pe ei. Si eu am un talent deosebit la desen si...fac cu totul altceva. Ai mei nu
m-au incurajat, dar nu mai conteaza acum. Am o vecina care canta f. frumos...inginera, de'. Dar fata ei o mosteneste si acum este la conservator. De Craciun merg la ele si canta impreuna atat de frumos... -
tracy creste inima in mine: de cand ti-am citit postarile cu barbatul mai tanar mi-am dat seama ca esti un om exceptional si am declarat-o de atatea ori incat ma mir cat de intelegatoare au fost celelalte eve, merci fetelor
mie imi plac multe evi si evi de pe forum (sa vezi ce se infoaie BigSis cand o vedea ca l-am facut ev

), dar cateva sunt cu adevarat minunate
nu fi suparata ca nu ai reusit sa fii soprana, sufletul tau e ca o harpa vibreaza minunat
te admir mult si ar fi cel mai frumos cadou pe anul asta o intalnire cu tine daca poti ajunge in Craiova