jigniri.......
-
0 0In fiecare cuplu exista neantelegeri, certuri, discutii, etc...
Cum priviti voi cuvintele grele spuse la nervi (pe care le spuneti si care vi se spun)? Cum reusiti sa treceti peste ele?
De exemplu, intr-o cearta mi s-a spus ca nici un barbat n-ar sta cu mine din cauza fitzelor si hachitelor mele(am fitze-dupa cum zice el-pentru ca el ar vrea ca eu sa nu ma supar niciodata, sa il las in pace sa faca ce vrea el si cand vrea el si cum vrea el), spre deosebire de el care este un barbat extraordinar. "O gramada de fete m-ar accepta asa cum sunt si ar vrea sa fie cu mine "(zice el).
Eu stiu ca se zic multe la nervi, dar ce ma pune pe mine pe ganduri este faptul ca a gandit-o.
A gandit ca sunt atat de insuportabila, incat nu ar sta nimeni cu mine.
Suntem de 9 luni impreuna (si tot de atatea stam impreuna).
Eu ma simt jignita si nu stiu cum sa trec peste asta...poate ca pun prea mult la suflet, nu stiu ce sa zic... -
am mai avut eu un specimen de genu`.. ca de ce ii comentez mereu, ca altele ar sta cu el si nu ar zice nimic..
si at ne-am despartit.. dupa incerca sa se impace cu mine ca nu-i placea ca prietena lui nu avea atitudine.
sunt cam suciti majoritatea
parerea mea (nu sfat): nu-ti pierde tu caracterul doar de dragul de a-l avea langa tine.. ar insemna sa stai in umbra lui, inteleg ca il iubesti (din pacate si eu iubesc) dar cateodata tre sa t iubesti si t tine -
Apropos de jigniri....eram intr-o policlinica,erau 2 usi,una deschisa cealalta nu.In usa deschisa sta un tip,parca astepta ceva.si nelasand nici pe altii sa treaca...In momentul in care a vazut-o pe Ea venind a pornit ca din pusca,i-a trantit usa in nas,mergea cu o viteza ....o clipa m-am indoit ca sunt impreuna.apoi ea a inceput sa alerge dupa el...vorbindu-i frumos ca si cum nimic anormal nu s-a intamplat.Sint sigura ca n-a deranjat-o.Unele fete chiar nu stiu,nu vor sa se aprecieze??Cat mai aveti de gand sa-i lasati sa va trateze asa?.Azi un gest,maine o vorba...uneori va meritati soarta pentru ca le tolerati prea multe.
-
Mda...sunt mai multe de spus
Mama lui l-a crescut singura si este genul de mama care-si cocoloseste exagerat puiul. Ea sta in alta tara. El a venit aici la studii. Chiar si de acolo simte nevoia sa il controleze. A fost un adevarat scandal cand ne-am mutat impreuna.
Si cand am fost la ea in vacanta s-a purtat foarte urat cu mine.
Ma rog, acum se pare ca s-au linistit apele.
Ce am observat eu este ca el inca nu poate trai pe picioarele lui.
Are 24 de ani (eu am 25) si inca gandeste ca parintii sunt obligati sa-l ajute pentru ca inca n-a termninat facultatea. Eu am crescut altfel. Eu m-am angajat in anul 3 de facultate si am ajutat-o pe mama cat am putut. Mi se pare ca nu-si poate lua responsabilitati. Eu trebuie sa ma gandesc la chirie, la intretinere, la cum sa chivernisim banii, etc. Si cu toate astea am senzatia ca este depasit de situatie.
Totul se invarte in jurul lui: e stresat din cauza serviciului ca are prea multe de facut(castiga 1/2 din cat castig eu), e stresat din cauza examenelor si din cauza acestor stresuri simte nevoia sa se relaxeze. Cum?
Se joaca ore intregi pe calculator, se uita la meciuri, la tv si daca incerc sa-i atrag atentia se supara ca nu-l las sa faca ce vrea el.
De alte lucruri ce sa mai vorbim...o data pe saptamana e suficient. De obicei trec cam 2 saptamani.
Daca incerc sa-i zic ca as vrea sa facem dragoste mai des, zice ca e obosit si ca nu poate sa faca cand vreau eu.Pe el il apuca pe la 12 noaptea, atunci cand eu dorm...
Sincer, nu mai stiu ce sa cred... -
Orice lucru inceput rau....se termina si mai rau.N-ai nici un motiv sa-l suporti...si daca te gandesti mai bine poate iti dai seama ca nici nu-l iubesti chiar atat cat crezi.Despride-te!!Cu cat trece timpul e mai greu.Merti mai mult!!!Sa-ti spui asta zilnic de zeci de ori...si ai sa vezi cata dreptate ai
-
Daca ai nervi, tarie, intelepciune si curajul de lupta cu el inca vreo citiva ani, cu speranta de a-l aduce pe un drum unde sinteti doar voi doi si de a-l maturiza impreuna cu tine (el gindeste acum cam de vreo 21-22 de ani, tu de vreo 27-2
atunci poate ca merita sa lupti pt relatia ta.. altfel, o sa fie el mereu pe primul plan, o sa fii o mama de imprumut pt el si niciodata nu va reusi sa fie ceea ce astepti tu de la el, decit daca relatia trece prin probleme si suferinte extreme (si poti vedea pe eva zeci de cazuri ca e asa cum spun eu). Deci, din cite vad totul sta in mintea si in sufletul tau si in puterea ta de a decide sa il cresti pe iubitul tau.. si sa-l detasezi de mama lui, intr-un fel in care sa accepte noua postura de om responsabil fata de el si de tine.. altfel.. va fi doar o lupta fara sfirsit si o dragoste risipita.. cu ani care nu se mai intorc.. -
Ma intreb uneori
e ce iubirea ne determina sa na injosim atat?De ce trebuie sa-i suporti toate lucrurile astea...doar pt.k il iubesti?...crezi k merita iubirea ta?...eu nu cred...nu tine cont d c vrei u ...se gandeste doar la el.Tu d c nu-i spui k si pe tine te-ar trata altii mai frumos,cum iti spune el.Asa ceva nu as permite sa-mi zik iubitul,l-as trimite imediat si fara regrete la alea care il trateaza mai frumos,chiar dak as suferii mult fara el,dar d c suferi alaturi d el??????? -
Milady, eu am spus-o ca pe o idee de lupta cu el, in toate sensurile.. si sigur ca era vorba de ceea ce primeste de la el conteaza cel mai mult, insa am vrut sa inteleaga cam ce o asteapta de acum inainte.. si sa traga ea concluzia daca se merita sau nu..
Eu am ajuns la concluzia ca o relatie gen el tinar-ea mai matura cu cel putin 2-3 ani merge doar dupa 27-28 de ani, cind amindoi sint maturi si au trecut prin viata putin, au niste prioritati si dorinte mai clare.. si au iesit de sub tutela parintilor.. mai exista si exceptii, dar asta am observat ca e cazul in general.. si din ceea ce citesc, un barbat care este atit de dependent de mama sa nu va putea sa-si asume responsabilitatea prea curind pt o familie.. si cea care va suferi foarte mult va fi ea, pt ca el, are solutia alternativa la mama lui.. ca iubire si relatii intime inteleg ca nu prea il doare lipsa lor.. si gaseste scuze.. asa ca.. nu prea vad eu treburile in roz intre ei.. dar oricum, lupta mai merita continuata, cu discutii deschise, realiste si cu stabilirea prioritatilor.. si dorintelor fiecaruia.. altfel.. va fi doar o lupta surda, consumatoare de timp, nervi si obositoare si cu final.. dramatic.. -
Eu povestea asta cu lipsa de maturitate nu prea o mai cred. Asa am patit si eu cu sotul meu. Aveam 25 ani amandoi cand nea-m casatorit si, vezi doamne el era imatur - de aia nu nea-m inteles prea bine. Acum are 40 ani si este la fel de imatur - intr-o forma diferita bineinteles - dar tot baiatul cocolosit si care intra in panica cand trebuie sa faca ceva singur este. Si dupa atatia ani eu nu cred ca se va mai schimba. Daca crezi ca poti fi o viata intreaga persoana adulta si responsabila din casa stai cu el, fa-ti o familie. Daca nu - cauta pe cineva cu care a imparti povara zilnica.
-
Am incercat si sa-i explic frumos cam ce imi doresc eu si cam cum vad eu viata, relatia noastra.
Atata timp cat il laud e ok, cand incerc sa-i spun ca nu mi-a placut ceva ce a facut (dar nu cu tipete si nervi, ci diplomat!)zice ca mereu sunt nemultumita si ca el nu mai stie ce sa faca.
Eu am tot incercat sa-l inteleg, ca e stresat, obosit...dar suntem tineri!
La varsta noastra mi se pare cam ciudat sa intervina stresul si oboseala in relatiile intime dintre noi,nu? -
Obosesti, cum sa nu. Numai ca eu mi-am dat seama prea tarziu. Aveam deja 2 copii. Eu ma gandeam ca e copilaros, ca mama lui l-a alintat prea tare, ca o sa-i treaca - doar si eu eram alintata cand m-am maritat. Numai ca eu m-am trezit - el nici azi nu prea s-a trezit. Intelege ca nu e bine ce face, si ca nu e normal dar pur si simplu asta ii este firea. Nu era vorba de alint ci de incapacitate de a lua viata in piept. Eu am avut noroc cu familia mea ca m-a sprijinit cand imi era mai greu si m-a facut sa trec peste momentele cand nu mai puteam. Dar chiar si dupa atatia ani cateodata ma mai razvratesc. Mai mult in sinea mea decat in fata lui.
-
Rasfatat sau nu,e clar ca nu e pt tine.Sau vrei sa ai rol de mamicutza toata viata?
Cand m-am maritat cu sotul meu,aveam 34,el 25.Si-a luat repede rolul de tata pt fiica mea iar de baietelul nostru...ce sa mai zic...
Depinde de fiecare cum a fost crescut.Mama lui l-a invatat sa-mi aduca si cafeaua la pat.Insa nu e nevoie.