Noua pe eva.ro, am nevoie de un sfat!

  •  
    • 83 mesaje
    19 Feb 2003, 21:56
    0 0
    Ce bine e sa ai nu doua, nu trei, ci mii de fete, femei (!) cu care sa poti vorbi. Intotdeauna am fost de principiul ca mai multe capete gasesc idei si sfaturi mai bune. Mi-a placut tare mult sa va citesc si de aceea m-am hotarat sa va scriu sa va salut si, evident, sa va cer un sfat. Sunt intr-o relatie de 7 ani, dar... ea nu mai merge. Prietenul meu s-a blazat (rutinat, plictisit...) si nu stiu ce sa fac. Am incercat mai multe modalitati de abordare a problemei si degeaba. Nu stiu ce se intampla. Oare s-a plictisit de mine? Daca da, ce as putea sa fac?
    Pupici!
  •  
    • 200 mesaje
    20 Feb 2003, 09:46
    0 0
    De data asta e randul meu sa-ti spun ca am trecut si eu prin asta. Am avut o relatie care a durat 8 ani, 8 ani frumosi, pe care i-as retrai oricand. Din pacate la noi aceasta relatie a inceput prea devreme, eram practic copii, si am intrat in final intr-o rutina teribila. Nu am mai putut face nimic pana la urma, poate ca nici nu ne doream de fapt. Am ramas best friends si participam din suflet la bucuriile si supararile celuilat.
    Asta nu inseamna ca trebuie sa fie asa si la voi. Daca ai incercat intr-adevar toate abordarile (surprize, calatorii, noutati in pat) si nimic nu a ajutat, nu-ti ramane decat sa te indepartezi un timp si sa-i dai astfel ocazia sa realizeze ce insemni pt el, cat ii e de dor si de greu fara tine. ATENTIE, nu propun o despartire, nici macar temporara. Indeparteaza-te sub un pretext sau altul.
    Metoda asta a dat roade la mine. La un moment dat. Bafta.
  •  
    • 83 mesaje
    20 Feb 2003, 13:03
    0 0
    Cred ca este o idee buna. Am incercat si eu sa ii propun o despartire temporara, doua-trei saptamani, dar nu a fost de acord. A zis ca este o prostie si ca nu avem nevoie de asa ceva. Dar ideea de a ma face indisponibila este buna. Schimbarea lui a intervenit in momentul in care eu am fost total disponibila, pe toate planurile. In momentul cand eu am renuntat la mine (adica in ultimii doi ani din cei cinci) a inceput aceasta "imi apartii, deci nu trebuie sa ma mai fortez in nici un fel". E ciudat pentru ca am oameni in jurul meu, de multi ani impreuna, care nu au trecut prin asa ceva. Oare de ce se intampla asta?
  •  
    • 44 mesaje
    20 Feb 2003, 17:52
    0 0
    ar fii bine ca partenerii nostrii sa stie ca ii iubim,sa stie ca le apartinem,dar in acelasi timp sa nu le creem ideea de ... apartenenta totala. daca femeile isi pastreaza o farama de viata numai a lor,intilniri cu prietenele..fac sport la o sala..adica au si programul lor propriu,au grija de ele si dupa cativa ani de relatie la fel ca inainte,partenerul se plictiseste mai greu.
    Am trecut si eu prin asta si acum cred ca fiecare trebuie sa i acorde celuilalt o anumita libertate si incredere bineinteles,cred ca fiecare trebuie sa aiba putin din viata dinainte,adica sa nu se sufoce reciproc,pt ca sa nu se ajunga aici.
    in orice caz va spun sigur ca majoritatea barbatilor se plictisesc dupa o anumita perioada,fie ca recunosc sau nu. e valabil si pentru femei. Ca sa faci fata rutinei,trebuie sa lupti pentru asta ,i partenerul tau la fel.
    Da ar trebui sa nu fii disponibila cu totul o perioada,sa fii vesela,sa schimbi ceva in look-ul tau,si vei vedea ca rezultatele vor fii uimitoare/
  •  
    • 83 mesaje
    21 Feb 2003, 19:37
    0 0
    Joky, ai dreptate. Problemele au aparut cand am devenit disponibila. Inainte, aveam programul meu asa cum ai zis tu. Ieseam cu fetele sau cu alta gasca in oras. Dar acum, de vreo doi ani, de cand el mi-a promis o casa impreuna, si m-a facut sa visez in astia doi ani cu ochii deschisi, am devenit nu in totalitate casnica, dar foarte aproape. Nu mai seman deloc cu femeia independenta care eram. Independenta emotional pentru ca financiar sunt si acum. Dar cred ca am devenit vulnerabila, deschizandu-mi complet sufletul si el a simtit asta. Plus ca am devenit, dintr-o data, extrem de geloasa. Inainte nu eram. Nu imi pasa si nici nu ma gandeam ce face si de ce sta de vorba cu X atat de mult. Si au fost cinci ani asa. Dar e foarte greu sa redevin cea dinainte pentru ca acum il iubesc. Mi-a intrat rau la suflet. Si cred ca mi-a intrat rau la suflet pentru ca i-am acordat atata atentie. Aproape ca l-am pus pe primul plan in viata mea. Ceea ce nu cred ca e OK pentru relatia noastra. De fapt, se si vede. El este acum cum eram eu inainte. Acum el este cel care imi arata o oarecare nepasare si nu mai e deloc impresionabil.
    Dar voi incerca cu toate puterile sa las putina distanta intre noi, sa fiu mai inaccesibila, ca inainte, pentru ca ne va face bine. Si imi va face si mie bine.
    Oricum iti multumesc pentru sfat. Si va multumesc amandurora.
    Pupici!
  •  
    • 13 mesaje
    21 Feb 2003, 22:17
    0 0
    Sa nu te astepti ca totul sa fie ca la inceput. Barbatii vad altfel lucrurile nu ca noi, noi suntem mai sentimentale si dupa parerea lor cerem prea mult. Incearca tu sa faci ceva nou pentru tine, pentru el pentru voi. Nu te pierde in detalii incearca sa fii mai egoista si sa te gandesti in primul rand la tine. Daca ai scris aici, e deja primul pas. Parerea mea, simte-te tu bine in pielea ta!!!!! Mai vorbim.
  •  
    • 53 mesaje
    22 Feb 2003, 21:58
    0 0
    Pai analizeaza-te putin - nu cumva dupa atatia ani ti-ai asumat rolul consacrat de gospodina si nu mai iesi din el? Nu cumva incepi sa semeni cu mama? (a ta sau a lui) Nu cumva il bati la cap cu pusul lucrurilor la locul lor, mancatul intr-un anutit fel, intr-un cuvant tot ce femeile considera civilizat iar ei considera insuportabil? Exista anumite ipostaze moartea pasiunii. Daca la inceput gaseste ca e sexi cum stergi praful, la un moment dat s-ar putea sa nu ii mai inspire nimic. Eu cred ca schepsisul este sa stii cand sa renunti la modelul de gospodina perfecta impus de traditie (care poate te acreste si pe tine) si sa devii mai relaxata, mai apropiata de cum erai la inceputul relatiei.