Unde a disparut iubitul meu?

  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:02
    0 0
    Cand l-am cunoscut era fun, era cool, era smecher, avea plete si ii placea muzica rock. Acum dupa 16 ani e ca o baba fricoasa, mereu prudent, mereu suspicios, uracios. Si nu stie sa se imbrace, si nu ii place sa socializeze. Imi vine sa fug si sa uit ca l-am cunoscut dar am trait o viata impreuna. Voi ce parere aveti?
  •  
    • 2825 mesaje
    7 Iun 2006, 19:04
    0 0
    Dar tu?
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:08
    0 0
    Si eu m-am schimbat dar in bine. Cand l-am cunoscut eram timida si un pic complexata. Acum sunt o femeie implinita care isi cunoaste bine calitatile si valoarea. Ma simt bine in pielea mea . Chiar daca anii au trecut nu ma simt batrana si vreau mai mult decat oricand sa traiesc fiecare clipa.
  •  
    • 24 mesaje
    7 Iun 2006, 19:11
    0 0
    draga printesa, nu pot decat sa-ti trimit textul unui mesaj primit de mine de curand...
    "Saraca lume a barbatilor ....

    Am fost barbat indraznet, macho, liber si aveam parul lung.
    Sotia mea m-a cunoscut, nu invers; Mi s-a prezentat si oriunde mergeam, ea era deja acolo......sunt deja 12 ani de atunci.
    Pe vremea aia eram un motociclist inrait, purtam numai tricouri negre, blugi crestati, cizme de motociclist si aveam....parul lung.

    Bineinteles ca aveam si un outfit pentru ocazii speciale. Atunci purtam un tricou negru, blugi crestati si papuci de sport, adidasi, albi.

    Munca pe acasa era ceva rar, pentru ca eu eram mereu cat mai departe, pe drumuri.
    Dar imi iubeam viata asa cum era ea.
    Asa, deci, m-a cunoscut ea. "Tu esti barbatul viselor mele. Esti atat de ....macho, indraznet si ...liber".

    Cu libertatea a fost in curand gata, pentru am decis sa ne casatorim.
    De ce nu?!? Eram un barbat indraznet, aproape liber si aveam....parul lung.
    Bineinteles toate astea numai pana la nunta. Cu putin timp inainte imi zice: "Ai putea si tu macar la frizer sa mergi, ca totusi vin si parintii mei la nunta."
    Treceau orele - NU, ..... dupa cateva zile si lacrimi fara numar de la ea....... am lasat de la mine si mi-am tras o frizura la moda cu par scurt, ca......in cele din urma o iubeam, si ce mai.... eram barbat indraznet, aproape liber, nu mai aveam parul lung dar eram ataaaaaaat de dulce.
    "Scumpul meu, eu te iubesc asa cum esti !!!" - a exalat ea.

    Viata era in regula desi la cap imi era putin mai racoare.
    Au urmat saptamani de convieturire pasnica si duioasa pana cand intr-o zi nevasta mea statea in fata mea cu o plasa mare in brate. A cumparat o camasa, o helanca (la cuvantul asta deja am pielea gainii) si o pereche de pantaloni, noi noute si imi zice: "Probeaza si tu astea, te rog !"
    Au trecut zile, au trecut luni si nenumarate servetele imbibate cu lacrimi de la ea ............ ca in cele din urma sa las de la mine si sa port camasa, helanca (hrrrrr) si pantaloni de stofa. Au urmat pantofi negri, sacou, cravate si pardesiu. Dar eram barbat indraznet, super misto si cu parul scurt.

    Apoi a urmat cea mai mare lupta, Lupta pentru motocicleta. Bineinteles ca nu a durat mult, pentru ca in costum negru si cu permanenta frecare si topaiala pe motocicleta nu poti lupta mult. In afara de asta pantofii negri de lac erau de asemenea o "forta" fragila. Dar ce mai conta, eram barbat chipes, aproape liber, conduceam un combi si aveam parul scurt.

    Cu anii au mai urmat multe alte batalii, pe care eu le-am pierdut in oceanul ei de lacrimi. Eu spalam, eu calcam, eu faceam cuparaturile, am invatat slagare pe derost, beam vin rosu dulce si faceam plimbarea de duminica. "Dar si ce?!?"- ma gandeam eu ;.............. eram un pampalau, asuprit, ma simteam naspa si aveam parul scurt......

    Intr-o buna zi, scumpa mea nevasta statea in fata usii cu valizele impachetate si mi-a zis: "Te parasesc !"
    Uimit si socat o intreb pentru ce motiv. "Nu te mai iubesc, te-ai schimbat atat de mult. Nu mai esti omul pe care l-am cunoscut eu odata." - mi-a zis ea, trantindu-mi usa in nas.
    ..........................................
    ...........................................
    De curand am intalnit-o iarasi. "Noul" ei (masculul) este un motociclist paros, cu blugi crestati si tatuaje care...... se uita la mine plin de compasiune.
    Cred ca o sa-i trimit cadou o sapca !
  •  
    • 2825 mesaje
    7 Iun 2006, 19:14
    0 0
    La fix!
  •  
    • 332 mesaje
    7 Iun 2006, 19:17
    0 0
    pinnika, imi furasi cuvantu' din gura! rusinica! da' eu ma chinuiam sa compun povestea ca doar o stiam, nu o am gata facuta
  •  
    • 2903 mesaje
    7 Iun 2006, 19:17
    0 0
    ii cam secatuim pe bietii barbati uneori...

    sorry da' nu m-am putut abtine..
  •  
    • 4359 mesaje
    7 Iun 2006, 19:18
    0 0
    e o concluzie evidenta. Life is killing us
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:22
    0 0
    Am mai citit-o dar situatia nu se compara. EU am stat acasa, eu am crescut copii, eu am facut curatenie, mancare, spalat, calcat. EL - se ocupa de cariera. EU - cand au mai crescut copiii si aveam mai mult timp liber m-am angajat ca sa mai aduc un ban acasa. Cariera lui nu aducea. EU am facut cariera, eu am facut bani, eu am construit casa, eu cresc in continuare copiii, fac lectii cu ei, ma joc cu ei, fac toata treaba in casa. Si totusi EL este obosit si n-are chef de nimic. Pot sa-i inteleg frustrarea si imi pare rau ca nu am cum sa-l ajut.

    Dar... ce ma deranjeaza e ca atunci cand vrem sa facem ceva e prea prudent. De exemplu: vreau sa plecam sa vizitam Italia. Nu avem acum prea multi bani asa ca i-am propus sa luam corturile si sa stam in campinguri. Mergem si vizitam cat putem ( cat ne tin banii) Eu si copiii suntem incantati de idee. Lui nu-i place. "Si daca nu gasim campinguri?" "Dar ai facut un traseu?"
  •  
    • 2903 mesaje
    7 Iun 2006, 19:22
    0 0
    aparusi invisible...ce se face "elady" nepastorit de tine?
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:24
    0 0
    Nu e drept! Tot eu sunt vinovata?
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:25
    0 0
    Iar mie imi placea parul lui lung. Nu i l-as fi tuns niciodata.
  •  
    • 4359 mesaje
    7 Iun 2006, 19:27
    0 0
    serenity, am browser cu taburi
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:32
    0 0
    De fapt intrabrea mea cred ca era - Credeti ca pot sa-l mai resuscitez? Si daca da - aveti idee ce metode s-ar putea aplica?
  •  
    • 2825 mesaje
    7 Iun 2006, 19:33
    0 0
    Printesico, cred ca lui i-a venit mintea la cap si tie ti-a disparut!In leg cu intrebarea ta, daca vrei, poti!
  •  
    • 2903 mesaje
    7 Iun 2006, 19:38
    0 0
    mai nush da omul tau nu a devenit asa peste noapte...nu te invinovatesc deloc..ar fi culmea..

    insa de ce nu i-ai atras atentia cand ai vazut ca se schimba...tu ti-ai vazut de ale tale...si intr-un fel ai procedat o.k...ca nu te-ai pus pe planul 2...insa un ochi trebuia sa mai arunci si spre el din cand in cand...

    acum nu-ti mai place si vrei sa-l dai deoparte...nu cred ca e o.k.
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:43
    0 0
    Crezi Doremy? Crezi ca daca traiesti imbufnat si crezi ca nimic nu e posibil , daca nu ai prieteni si nu mai crezi in nimeni si in nimic inseamna ca ti-a venit mintea la cap?
    Anul trecut am fost foarte bolnava. Am suferit un accident vascular cerebral din cauza suprasolicitarii. Am supravietuit si concluzia mea dupa accident a fost ca fiecare zi trebuie traita. Nu stii niciodata cand va fi ultima zi. Nu merita sa amani lucrurile pentru ca : nu am bani, nu am timp, nu am chef. S-ar putea sa nu mai apuci sa le faci. Concluzia lui - trebuie sa faci cat mai putine lucruri, sa te menajezi cat mai mult.

    Eu cred ca daca Dumnezeu mi-a dat zile trebuie sa le traiesc.
  •  
    • 2903 mesaje
    7 Iun 2006, 19:48
    0 0
    pai in acest caz gandeste-te si ia o decizie...

    poate fi una dintre cele mai importante decizii din viata ta...insa nu le lua de una singura ci impreuna cu barbatul care pana una alta ti-a fost si iti este de atatia ani sot.

    noi suntem niste straine si puterile noastre sunt limitate...nu ezita sa ceri ajutorul unui psiholog...
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:48
    0 0
    Normal ca nu s-a transformat peste noapte Serenity. Si iti dai seama ca i-am atras atentia ca se izoleaza de restul lumii. Mereu da vina pe cei din jur ca nu l-au ajutat destul. Dar nu e adevarat. Prietenii l-au ajutat mereu, el era cel care ii trata urat. Si tot el a fost cel care a refuzat sa mai vorbeasca cu ei iar acum ii acuza ca nu il cauta. Ideea este ca transformarea producandu-se incet n-am fost constienta chiar de la inceput de amploarea ei.
    Si nu m-am pus pe primul plan. Eu am doi copii. Pe ei i-am pus pe primul plan. Si recunosc ca nu am mai reusit sa ma ocup de el la fel de bine dupa ce am avut copiii. Uneori ma acuza de asta. Dar nici el nu m-a ajutat sa cresc copiii si sa am grija de casa. Poate asa as fi avut mai mult timp pentru el.
  •  
    • 229 mesaje
    7 Iun 2006, 19:52
    0 0
    Cand am spus ca imi vine sa imi iau campii si sa plec a fost oarecum o figura de stil. Nu ma gandesc sa divortez. Adevarul este ca m-am gandit si la asta acum vreo 3-4 ani dar ... m-am decis ca am pornit impreuna , continuam impreuna.

    Dar... vreau sa il fac sa nu mai fie asa fricos, sa aiba mai mult curaj, mai multa incredere.