topic pentru mariuca
-
0 0Sper sa nu se supere mariuca ,dar am deschis topicul acesta pt ca am vrut sa vad ce s-a mai intimplat cu fire si deja se dezbatea alt subiect pe topicul lui.
este trist sa vezi unde poate duce neincrederea si gelozia,sper sa ne scrii mariuca,sa ne spui ce se mai intimpla cu tine... -
Am incercat sa aflu adevatul despre faptul ca sunt urmarita...despre key loggere si despre sri..iar din partea lui au venit doar negatii...zice ca nici nu a auzit de keyloggere...
Acum seara spune ca de acum inainte nu vom mai fi, poate, decat amici...
Eu stau la parintii lui in casa, iar el ii spune acuma seara mamei lui ca noi nu mai suntem impreuna, iar mama lui isi scoate coltii..."voi nu veti fii bine niciodata" si mai spune ca ei ii place sa fie urmarita non-stop....ce sa fac? nu am pe nimeni aici...si sunt anul I de faculatate...
-
In vacanta chiar plec la ai mei, i-am spus si nu ii convine...Oricum, voi pleca si i-am spus ca daca in 2 luni nu se va schimba nimic, nu are rost sa ne mai amagim asa...nu ne e bine impreuna, dar nici despartiti....asa ca trebuie sa facem cumva sa fie bine, dar poate ca nu stim inca solutia...iar eu m-am saturat sa astept sa inteleaga si el ce presupune o relatie. Si el are momente in care spune ca e mai bine sa ne despartim, chair mi-a zis ca de acum inainte nu vom fii decat amici, dar sa stau la el pana termin scoala ( si dormim in acelasi pat), apoi am discutat cu el si a inteles ca asa ceva nu se poate, i-a parut rau ca a spus in gura mare ca nu mai suntem impreuna, dar cu greu si-a cerut iertare...adica numai dupa ce i-am spus eu cum ma simt si ce ar trebui sa faca...
Poate sunt eu prea dificila si nu il inteleg pe el...voi ce credeti? -
Va urmaresc de zile intregi, incercand sa gasesc o rezolvare la problema mea. Acum sufar si mai mult si apelez la voi, la exeperienta si sfaturile voastre. Am un prieten de 4 ani, 3 ani am avut relatie la distanta si ne-am inteles binisor: au fost momente frumoase, dar si certuri, si clipe pline de suferinta si multe lacrimi varsate. Am locuit un an impreuna cu el, parintii lui si nepotelul lui de 2 anisori. Acum m-am intors de la el, la parintii mei acasa ...pt ca am trait acolo momente urate...pline de durere, desi trebuia sa fie un an fericit, plin de sperante si realizari. Parintii lui m-au facut sa sufar mult, dar si el pt ca nu a stiut niciodata sa imi ia aparare in fata lor, nu a stiut niciodata sa stea la o discutie cu mine, sa-mi acorde importanta, sa aibe grija de mine... Aseara am incercat sa vorbim la telefon, dar am facut o prostie: dupa ce i-am spus sa ma lase sa vorbesc si el sa taca, a ridicat vocea si mi-a spus ca nu am dreptul sa ii spun sa taca, iar eu am inchis telefonul. Dupa cateva minute l-am sunat din nou, dar el avea telefonul inchis. Am sunat timp de o ora pe fix (acolo avem 2 telefoane fixe, RDS si romtelecom) si nu a vrut sa raspunda la niciunul. Am inceput sa plang ca o haioasa si sa imi dau seama cate sacrificii am facut pt un om care nu stie sa ma aprecieze...De dimineata l-am sunat din nou, desi imi propusesem sa nu il mai sun. Am vb o jumatate de ora si nu am lamurit mai nimic...mi-a spus ca vom "vorbi" pe messenger cand ajunge acasa, atunci fiind la serviciu. Am asteptat sa vina acasa, dar in timpul asta i-am trimis 2 mailuri. Cand a ajuns, a facut dus, a avut alte preocupari, numai discutia cu mine nu a fost importanta. Eu ii tot scriam pe mess si apoi a aparut si el, dar discutia noastra a fost ca intotdeauna...el prea putine cuvinte, iar eu asteptand o discutie mai vasta...apoi mi-a inchis, pt ca a ajuns sora lui acasa si a preferat sa stea cu ea la masa, decat sa vorbim. Poate sunt prea exagerata, poate cer prea mult de la el,dar m-am saturat sa mi se reproseze ca imi place sa vb mult, ca il tin la discutii fara niciun folos...dar eu incerc sa aflu de la el ce vrea de la mine, de la relatie...si el imi raspunde la mai toate intrebarile cu "vom vedea", "asa e", "ok"....
Va rog....ajutati-ma, ca nu mai stiu ce sa fac si concluzia mea e aceeasi: il iubesc prea mult si vreau sa salvez relatia asta. Stiu ca sunt tanara (20 ani) si viata merge inainte, as putea avea o multime de realtii...dar in momentul asta doar pe el il vreau, vreau sa se schimbe, sa se maturizeze(el are 26 ani)....sa fie om, dar nu mai stiu cum sa procedez! -
Primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa te calmezi. Tu n-ai o sora cu care sa stai la masa, un dus urgent de facut, un e-mail catre o prietena sau un telefon la care sa flecaresti o jumatate de ora? Joaca cu armele lui si vei castiga.
Cu cat tu vei fi mai insistenta cu atat el va fi mai nepasator. Lumea nu incepe si nu se termina cu el. Punct. Invata sa traiesti fara el si vei stii cum sa traiesti cu el. Suna ca un paradox dar e un adevar incontestabil.
Strigatul tau de durere m-a tulburat. Traieste draga mea! Nu muri cu fiecare clipa in care el nu e langa tine. Nu merita. Nimeni nu merita. -
draga mariuca, tare copil esti!
Nu stiu povestea ta, parca am citit la un momemt dat ceva de niste urmariri, ma rog, recunosc ca mi s-a parut o poveste sf, ma rog....incredibila!
Bine ai facut ca te-ai mutat de la el. Vrei sa afli ce vrea el de la tine...Pai mie mi se pare ca vrea sa-l lasi in pace. De ce te agati asa de el? De ce-l bombardezi cu telefoane, mail-uri, sms-uri cind vezi ca el respinge orice comunicare?
Esti tinara, e vara, vacanta...vezi-ti de viata ta ca asta nu este iubire! -
Tocmai de aceea am si venit acasa, mama mea m-a inteles si a incercat sa ma ajute mereu, si nu a fost de acord cu relatia asta, dar, vazand cat de mult il iubesc, m-a lasat sa merg la el...
Am incercat mereu sa am alte preocupari, dar gandul tot la el ma duce...tot ce fac imi aminteste de el. 4 ani nu sunt chiar o nimica toata! Am incercat sa par indifernta si pt el nu a insemnat nimic...Dar ceea ce il doare cel mai tare este ca am gasit si alte persoane care merita admiratia si respectul meu si considera ca il tradez! Am incercat o multime de solutii, dar pt el nu a insemnat nimic. Acum, ca e singur, se simte abandonat si i se pare prea grav ce am facut, dar i-am zis clar ca nu mai pot rezista acolo,continuam relatia, vedem ce putem repara...si gasim solutii! Dar el ce face? ma evita sau mi se pare mie? -
Nu are nici o importanta ce face sau ce simte el. Incearca sa nu te mai gandesti la asta. Important este ce faci si ce simti tu, ok? Patru ani inseamna mult, mai ales la varsta ta. Dar mai ai inca cel putin 40 pe care sunt sigura ca nu vei vrea sa-i petreci langa un om care te desconsidera. Construieste-ti si pastreaza-ti independenta, e unul dintre cele mai eficace sisteme de aparare. Asculta ce-ti spune mama ta, instinctul n-o inseala.
-
Nu stiu daca vrea sa fie lasat in pace...ca imi da apeluri...ii rapsund la el, imi spune sa il sun si eu il sun mai des decat o face el, ca asa l-am invatat. El vrea sa vb cu mine...dar discutiile noastre se rezuma la a-mi povesti ce au facut prietenii lui, ce i s-a mai intamplat,iar cand eu incerca sa vorbim despre noi...el parca se blocheaza! Stiu ca ma iubeste, dar are un mod total diferit de al meu de a percepe iubirea! Din multe discutii si unele itrebari "la plesneala" mi-am dat seama ca gandim f diferit, dar am sperat ca vom ajunge sa ne intelegem unul pe celalat, sa ne schimbam, sa ne corectam greselile...
Mama mea nu l-a placut de la inceput, ca era prea mandru de el, desi e un inginer cu studii in domeniul silvic si nu profeseaza in domeniul asta, ci la vanzari...Am trecut peste multe pt a fii cu el, ba chiar si parintii mei au inceput sa il placa si sa il accepte asa cum e, dar eu nu mai stiu ce sa ma fac....mi-e asa greu sa ma stiu singura, nu as mai putea iesi din casa, nu mai vreau sa vad pe nimeni...nu mai vreau pe nimeni! -
mereu m-am gandit ca imi va parea rau, dar m-am legat prea tare de relatia asta si mi-e greu sa ma desprind, iar pt el, daca eu ies in oras, cu putinii priteni care mi-au ramas, inseamna ca mi-e mi-e bine si nu ma gandesc la el sau ca il insel...nu ii convine sa ies in oras, asta am inteles in ultimii 3 ani, ca in primul nu mi-a acordat prea mare importanta! Desi spune ca vrea sa ies, sa ma distrez, sa ma simt bine, apoi imi reproseaza!
-
OK, si vrei sa traiesti o viata intreaga langa un astfel de om? Pune in balanta pro si contra si apoi ia o decizie. Daca nu poti singura roaga pe cineva sa te ajute.
Cu multi ani in urma am fost si eu in situatia ta. Credeam ca lumea se termina o data cu el. O prietena mi-a deschis ochii. Dar am vrut sa vad, am ascultat, am strans din dinti si am mers pe drumul pe care mi l-am ales. Eu sunt fericita. Despre el nu mai stiu nimic. Si nici nu ma intereseaza.
-
Si eu in locul vostru la fel as fi spus, dar cand esti implicat intr-o astfel de problema...e mai greu! Acum vb cu el si numai in batjocura imi scrie! Nici nu e neoie sa punin balanta rau si bine, urat si frumos, ca din start castiga raul...sunt mult mai multe la rubrica rau...si stiu ca ar trebui sa nu ma mai gandesc la el,stiu ce trebuie sa fac, dar e asa de greu!!! Ma gabdesc cat va suferi si mi-emila de el...ca spune ca nu mai vrea nicio femeie langa el...eu sunt unica! Dar de ce se poarta asa cu mine? el de ce nu poate face aceleasi sacrificii pt mine?