m-am indragostit si imi e TEAMAAA
-
0 0Da, mi-am dat seama cu groaza ca iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni niciodata. Si doare al naibii de tare...
Imi e teama ca as putea ramane cu sufletul prins de dragostea asta, imi e teama ca oricand e posibil sa nu mai vad niciodata pe omul pe care il iubesc, imi e teama atunci cand privirea lui aluneca in alta parte afara de mine. Imi dau seama ca am luat-o razna dar nu ma mai pot controla, nu ma mai recunosc.
Eu, care nu am pus niciodata pret pe nimeni, care dintr-o singura privire puteam sa gasesc 1000 de defecte si sa am puterea de a nu ma implica, acum nu mai pot.
Imi dau seama ca ma port prosteste, ca fac greseli enorme, ca ma duc ca bleaga oriunde daca ma cheama, nu mai am initiativa, nu mai am vointa, nu mai am nimic. Nu mai sunt eu insumi. Mi-am promis de mii de ori sa nu ma mai las manipulata de el dar NU POT! Cand il vad deja ajung undeva... prin aer...
Nu m-a interesat niciodata dar ACUM VREAU SA STIU ce metode sunt pt a "vraji" inima unui om? Cum poti sa il faci pe celalalt sa isi doreasca sa ramana langa tine? CUM?
Ma intereseaza in special parerea adamilor
Evelor, nu va suparati ca am spus asta. Stiu ca ideile voastre sunt pretioase, dar barbatii se cunosc pe ie insisi atat de bine...
-
amme, scuze ca m-am bagat, dar daca tipul nu este insurat, agata-l. Eu asa am facut cu sotul meu. L-am agatat la cursul de calculatoare. Cand s-au terminat cursurile, l-am intrebat unde pleaca, iar el mi-a raspuns: Unde pleci tu. Asa ca am ramas impreuna, definitiv, adica suntem casatoriti.
Incearcarea moarte n-are. pup. -
nu e insurat.
Are o prietena prin Italia.
Din intamplare am auzit aseara la radio emisiunea lui C. Andrei si era vorba de "turismul sexual" Lui i se potriveste f bine descrierea doctorului.
Il cunosc de 2 luni. Pare ca e atras de mine. In prima saptamana chiar era el cel super indragostit. Dupa aaceea a plecat pt 3 saptamani iar cand s-a intors parca ceva se racise.
Imi dau seama ca ma doreste f mult atunci cand ma vede, in schimb, in timpul in care e plecat nu da nici macar un telefon. Asta ma sperie. Cu asta nu sunt invatata.
Imi e teama ca as putea fi pt el doar o necesitate fiziologica. In mod normal as fi renuntat la relatia asta; acum NU POT. Daca acum ar intra pe usa si ar spune "hai" ma duc dupa el ca innecata.
Imi vine sa mor cand ma vad asa proasta. -
Pai stiu ca am de-a face cu genul "marinar"; imi dau seama ca am 2 posibilitati: ori renunt, ori ma resemnez.
Nu am puterea interioara sa renunt. Simt ca pe omul asta l-as astepta o viata sa se intoarca la mine. Nu am simtit asta niciodata pt nimeni. Sunt ingrozita pt ca stiu ca lucrul asta m-ar bloca pt f mult timp. Iar eu nu mai am timp, am 34 de ani, sunt batrana.
Acum pot sa rationez cat de cat; cand il vad nici macar nu mai pot gandi.
Mai rau e ca nici nu mai stiu sa ma port , nu stiu cum ar trebui sa ma port, nu mai stiu nimic. Nu mai am autocontrol. -
Amme, ma uimesti, sincer!1 La 34 de ani sa te comporti asa de inocenta si naiva.. si fara speranta, ca o adolescenta de 18-20 de ani!! Pe bune ca eu atita ti-am dat cind am citit postarile tale, ma ierti!!
Ar fi bine sa cauti un dram de curaj, logica si incredere in forurile tale interioare si sa tii cont ca poti fi fericita asa cum doresti, cu cine dorersti.. si tu iti poti alege partenerul, nu el sa te aleaga pe tine.. dintr-o mie de femei, vorba celor de la VANK!!
Ai incredere in inteligenta ta, iar pt sufletul tau gaseste ceva frumos, cald si placut care sa iti aduca bucurie si sa te faca sa renunti la un vis imposibil si care te face mereu nefericita! NU MERITI ASA CEVA, TE ROG SA AI GRIJA DE TINE!! Multa bafta si incredere iti doresc! -
Amme,
imi pare rau ca sunt asa directa dar acest barbat nu te vrea 100%.
Daca ar fi vrut mai mult decat o aventura, te-ar fi cautat MACAR O DATA in timpul in care a fost plecat.
Dar el te stie aici, disponibila.
Din pacate pentru tine, tu esti pierduta.
Si nu te vei putea rupe prea usor ...
Stiu senzatia...si cred ca majoritatea femeilor a trecut prin asa ceva.
Eu mi-am trait nebunia constienta fiind ca nu voi primi mai mult si tot a durut. Am depasit momentul greu...abia cand, in sufletul meu obosit de atata asteptare si chin, s-a produs acel declic. De aceea ziceam ca nu e usor sa te rupi.
Mai apoi, am permis altui barbat sa se apropie de mine si acest barbat mi l-a scos din minte si din suflet definitiv.
Ce poti sa faci tu, totusi?
Sa ii dai de inteles ca iti traiesti viata cand nu e el langa tine. Incearca - desi stiu ca e greu
- sa ii induci ideea ca dureaza numai cat e aici, cu tine si ca - in rest - tu poti avea pe altcineva.
Poate se trezeste...macar din orgoliu ca e posibil sa piarda teren in fata altui barbat.