puterea de a merge mai departe
-
0 0Fetelor, am si eu o intrebare: cand puneti punct unei relatii ( in cazul meu, de 6 ani) de unde va luati puterea de a merge mai departe?
Nu stiu daca mai are rost sa imi pun intrebari de genul: de ce? cu ce am gresit? Dar nu gasesc motivatia de a mai face ceva. Mi-am piredut si ambitia, mai exact de cand el nu mai e langa mine, mi-am pierdut echilibrul. -
Gabici, o sa gasesti resurse sa mergi mai departe, este greu dar nu imposibil...si cum bine spui nici nu-si mai au rostul intrebarile de genul de ce? sau cum?...uneori se intampla si gata, viata merge inainte, trebuie doar sa lupti sa uiti trecutul apoi va fi bine. Am luat-o si eu de la capat dupa 8 ani de casnicie si aproape ca nu imi mai amintesc trecutul, doar cat de greu mi-a fost in acele momente, acum este ok.
Fi puternica si incearca sa fi fericita. -
e cumplit, te inteleg, treci prin momente in care nu iti mai doresti sa te trezesti dimineata; dupa ce relatia mea s-a incheiat, (dupa 4 ani)sufeream ingrozitor, nu intelegeam de ce mi se intampla mie si de ce trebuie sa trec prin asta, umblam pe strazi, dupa servici pana la 12 noaptea cu colegii, numai sa nu ma duc acasa, daca stateam singura 1 ora plangeam intruna, el ma cauta, ne intalneam dar nu a mai vrut sa stam impreuna , si asta nu ca isi gasise pe vreuna, dar urmarea numai varietatea, voia sa isi aduca alte si alte femei acasa si de asta a renuntat la mine...si acum mai imi spune ca tine la mine; sa stii ca numai timpul, iesitul cat mai mult in oras si eventualii prieteni te mai salveaza
te pup -
Daca dragostea din cuplu este atat de importanta pentru tine, acum, ca esti intr-o perioada de criza, spuneti ca daca o poveste se termina inseamna ca nu este cea destinata si merita sa mergi mai departe ca sa gasesti implinirea mai tarziu. Este important sa crezi cu tarie in sansa ta de fericire!
-
Acum o luna de zile eram darmata. A plecat definitiv din tara, dupa ce venise sa avem o viata a noastra aici sau acolo. Dupa ce l-am asteptat aici doi ani...doi ani irositi cu minciuni frumoase.
As vrea sa va dau un sfat din experienta mea...nu va subapreciati, nu faceti totul pentru un barbat, nu-l considerati centrul universului. Daca e sa va iubeasca cu adevarat va face el totul pentru voi. Asta a fost marea mea greseala. Am dat prea mult...sentimental, material.
Resurse gasesti in tine. Gandeste-te ce v-a adus in aceasta situatie, banuiesc ca nu de bine se despart oamenii. Momentele frumoase pastreaza-le undeva dar blocheaza-le, nu te gandi la ele.
Imi amintesc cum zile intregi, plecam la serviciu, el nu facea nimic, astepta doar sa plec, ma conducea, ma saruta si-mi zambea si apoi fugea la iubitele cu care se conversa pe mess sau pe mail.
Acum realizez ca imi e mai bine asa. Nu spun ca e bine singura...nu e...dar intre ce-am avut si ce am e mai bine asa.
Implica-te profesional, implica-te in activitati de grup. Sa nu radeti! Stau serios si ma gandesc sa ma inscriu intr-un partid, exista aici organizatii ale femeilor. Fa ceva care sa te sustraga si sigur vei trece peste aceste momente. -
Moniqua, foarte bune sfaturile tale.O sa incerc sa le aplic. E mai greu de pus in plicare, ce-i drept. Eu inca ma agat de o relatie care de cateva luni nu mai e nici cum. Mi-e greu sa renunt pt ca el mereu vrea sa ne impacam cand simte ca fug. Si m-a facut sa ma subapreciez- sunt constienta de asta. Sa nu-i lasam! Ne pot face asa de mult rau! Recunosc insa ca si foarte mult bine...
-
Eu sunt noua pe aici si constat cu tristete ca problema mea, de care credeam ca sufar numai eu si care ma copleseste intru totul, e destul de raspandita printre evele din ziua de azi. Si eu m-am despartit dupa 3 ani in care au mai existat cateva tentative de despartire definitiva, chipurile. Dar nu rezistam mult timp fara el, si stand si foarte aproape , ne impacam, atractia fizica dintre noi fiind foarte mare. De multe ori ma gandesc ca numai asta ne lega. Numai ca de data asta chiar este definitiva, el gasindu-si pe alta pe care a si cerut-o de nevasta. Nu va pot descrie prin ce trec. Nici eu nu mi-am inchipuit vreodata ca o sa ajung sa traiesc asa ceva.E cumplit.Ce face situatia si mai grea e ca imi cere sa ne mai vedem, ca ii e foarte dor de mine, ca pe logodnica lui nu stie daca o iubeste si ca s-a aruncat cu capul inainte din alte motive..ma rog..asa ca eu ma gandeam ca toate evele ranite care se regasesc in postura asta si sant din Bucuresti de ex cum sunt eu, sa ne intalnim, sa ne cunoastem si sa ne acordam sprijin moral cel putin una alteia. Sa facem un fel de club, nu stiu pentru a ne regasi echilibrul si linistea. Eu una mi-am asasinat prietenele cu povestea asta si nu stiu cat ma inteleg ele de fapt. Este foarte adevarat ca si sfaturile din spatele tastelor sunt extraordinare dar multe dintre noi simtim nevoia poate si de prezenta fizica a altor colege de suferinta si nu numai. haideti sa nu mai stam singure in casa sa plangem si sa suferim ca niste martire. Ce credeti, e oportuna propunerea mea?