Am o mare dilema...!!!
-
0 0Buna fetelor,
sunt noua pe forum dar va citesc de mult timp. Am si eu o foarte mare problema si nu stiu cum sa o rezolv. Ma invart intr-un cerc vicios si nu stiu cum sa ies din el, sau mai bine zis daca vreau sa ies sau sa raman!
Povestea mea a inceput cu 8 ani in urma,cand am crezut ca l-am intalnit pe EL !!! Totul a fost OK, chiar f. OK, m-am simtit pentru prima data femeie! Si vreau sa va spun ca sunt casatorita de 17 ani, am un copil de 16. EL este casatorit de 25 si are o fiica la casa ei. Relatia noastra a durat aprox. 1 an, fiind plina de pasiune. Am renuntat la aceasta relatie, pentru ca am ajuns la concluzia ca nu duce nici unde, ca nici unul dintre noi nu vom renunta la tot ce avem, nu suntem in stare sa trecem chiar peste orice ptr. a fi impreuna. Anii au trecut si eu am crezut ca mi l-am scos din minte si suflet. Ne-am mai intalnit intamplator in cei 7 ani cat am fost despartiti si de fiecare data cand il vedeam ma bucuram ca nu mai simteam nimic pentru el, cel putin asa credeam!!! Numai ca anul trecut, la nunta fiicei lui am dansat un dans impreuna... si a fost suficient ca in mai putin de 1 minut sa-mi dau seama ca plutim, ca nu existam decat noi printre toti acei oameni, am simtit ca am revenit la locul meu, ca m-am intors acasa!!!Este foatre stranie senzatia asta si nu am mai simtit-o niciodata! In anii cat am fost despartiti,mi-am gasit echilibrul in munca,in familie, am fost rationala toti acesti ani, pana s-a intamplat din nou sa simt ca tremur!Ei fetelor, si de 11 luni suntem impreuna, am reluat relatia cu mai mult calm , fara atata nebunie, poate si varsta este alta, si noi suntem altii, dar cred ca indragosteala de acum 7 ani s-a transformat intr-o iubire adevarata!Chiar simtim asta si discutam despre asta! Si iarasi istoria se repeta, iar ma intreb de ce a trebuit sa simt din nou si sa nu fiu in stare sa renunt din start, de ce trebuie sa ma chinuiesc din nou si totusi nu pot sau nu vreau sa renunt, nu mai stiu nici eu. Am o varsta la care toata lumea se asteapta sa fiu rationala, sunt, dar voi putea sa fiu rationala inca 20 de ani de acum in colo, sa zicem..??? -
De ce sa nu fi fericita? Daca el vrea sa fiti impreuna, de ce sa nu fiti? Daca te gandesti la ce vor spune restul....vor vorbii trei zile si apoi va venii altceva in top si pe tine te vor uita! Se pare ca desi ai incercat sa-l uiti , dragostea adevarata a invins Si daca dupa atatia ani voi doi simtiti atata iubire unul fata de celalalt atunci e FOARTE CLAR! TREBUIE SA FITI IMPREUNA! Sa fici fericiti, restu nu conteaza. Cand va fi sa privesti inapoi sa poti spune "Eu am stiut sa-mi traiesc viata, sa fie fericita, sa fac pe cineva fericit!"
-
In primul rand tin sa iti spun si sa recunosc ca mi-au dat lacrimile cd am citi..este ceva extraordinar de frumos ce vi se intampla,AI CURAJ si lupta sa fii fericita pentru ca va iubiti,nu te gandii decat la viata frumoasa pe care o aveti..pentru ca sorta a vrut sa va aduka din nou impreuna.Daca s-a intamplat sa fiti impreuna este pentru ca asa a trebuit sa fie si pentru ca iubiea dintre voi este foarte mare.Ma bucur mult pentru voi si va doresc multa fericire..!Am simtit pe pielea mea ce inseamna sa iubesti si akum dupa 8 ani un baiat care nici nu te baga in seama..asa ca imi dau seama ca daca e iubire adevarata si reciproca cum sa nu tina...?!Inca o data multa bafta si fericire....pupppp
-
nu ai de ce sa renunti...nu-i asa ca 7 ani care au trecut ti s-au parut o clipa cind l-ai simtit lipit de tine iar?...iubirea adevarata nici nu moare nici nu trece...ramine doar adormita poate intr-un coltisor al sufletului tau..asteapta ceva...ce poate nu va veni niciodata...fii fericita...ceea ce astepta iubirea ta s-a intimplat...traieste,nu pierde ce ai primit............
-
Sotzii respectivi vor fi putzin socatzi sa constate ca viatza lor de familie a fost o minciuna si-o iluzie...Nasol! Partea buna este ca le va trece instant respectul pentru respectvii consortzi, deci si dragostea. E foarte posibil, dupa ce ies din starea de soc si depresie, sa intilneasca si ei noi parteneri si sa se bucure de a doua jumatate a vietzii lor cu acestia!

So, Sunlight, parerea mea este sa abandonatzi fiecare consortul si consoarta ca pe niste papuci vechi (ca-i vor lua altzii de noi!) si sa va casatoritzi. Avetzi multe in comun, sunt sigura, dar cel mai important lucru care va face extrem de potrivitzi unul pentru celalalt este urmatorul: practicatzi si acceptatzi minciuna fara probleme, de cate ori este necesar pentru ca sa va simtzitzi bine. Este minunat sa stii ca partenerul itzi impartaseste valorile si potzi sa fi tu insutzi, fara teama ca vei fi judecat si pedepsit. Felicitari, Sunlight, putzine sunt cuplurile care impartasesc valori comune. De-aia se si duc de rapa casniciile! In noua ta viatza, chestia cu discrepantza va fi eliminata, iar dominanta va fi armonia. -
Subiectul este super. Dar nu este atit de simplu precum pare la prima vedere. Este foarte usor a spune "felicitari bla- bla".In realitate problema este de stul de complexa. Nu uitati ca persoanele sunt in mariaj intre 17-25 ani, deci consortii cu care si-au trait viata pina in acest moment au devenit cei mai apropiati oameni din lume (dupa copii, sigur). Oare poate fi aruncata o particica din viata ca o pereche de papuci vechi dupa cum propune cineva mai inainte? Toti si toate pot fi impacate in viata asta, si societate si copii pri intermediul unor compromisuri, dar va va face mai fericita aceasta schimbare? Se merita oare ce va propuneti?
Se vede ca aveti indoieli si este normal.
Posibil ca n-ar fi chiar bine sa scoateti la suprafata aceasta relatie.
Si spun de ce: nu cred ca cineva din noi cit de progresiva si cu viziuni moderne ar fi si-ar dori sa fie parasit la "frumoasa" virsta de >40 ani cu mesajul:
sory draga dar nu ma aranjezi nici ca femeie, nici ca sotie ( mesajul poate fi si mai voalat) fiind gresala vietii mele, iar acum plec la cea aleasa...
credeti-ma nici una nu va vrea...
Si apoi, ceia ce simtiti acum este super palpitant, dar oare nu va fi distrus din nou de rutina? Este un risc enorm, nu creddeti?
Cred ca in situatia data ar fi mai bine sa lasati ca totul sa decurga asa cum este in continuare ( este greu ,imi dau seama. Posibil "regula de aur" a femeilor este cea mai buna (ca intotdeauna
: cu cit mai putin va sti sotul, cu atit mai bine va dormi...
Traitiva fetelor viata, dar in asa fel incit la fine sa nu regretati!
cu respect pentru toate evele -> cello -
Draga "lacrima" ai inteles exact dilema mea,este groaznic sa te trezesti din senin cu o dragoste la care nu-i poti rezista, si va asigur ca nu-mi e usor sa ma complac in situatia asta, dar nu pot renunta, cu toate ca am incercat, nu suntem pregatiti sa renuntam din nou!Dar nu pot nici renunta la ceea ce am acasa,sotul meu este O.K. avem probleme firesti ca in orice casnicie, dar cam atat, sotia lui la fel, este O.K. Nu avem probleme majore nici unul dintre noi,cum sunt in unele casnicii, si atunci normal ca este f. greu sa luam decizia de a fi impreuna trecand eu mai ales, peste fiul meu,care este adolescent acum.La nunta fiicei lui am ajuns ptr. ca suntem cunostinte oarecum apropiate, familiile noastre se cunosc de aprox. 15 ani, dar nu a fost dragoste la prima vedere. La inceput ne-am cunoscut si nu ne-a trecut prin cap nici unuia ca odata vom fi impreuna!
-
multumesc, tuturor evelor pentru sfaturi, dar cred ca cel putin pentru o perioada, cello are dreptate, ar trebui sa nu fortez lucrurile si sa continui asa cu toate ca este groaznic de greu sa le impaci pe toate.Mai ales ca tot timpul cand suntem impreuna riscam, de fapt furam aceste momente,ne simtim ca si cum am fura ceva, al altuia(de fapt asta si facem). Nu stiu cat o sa rezist in situatia asta, foarte tensionata de altfel, dar asta e...!
-
multumesc, tuturor evelor pentru sfaturi, dar cred ca cel putin pentru o perioada, cello are dreptate, ar trebui sa nu fortez lucrurile si sa continui asa cu toate ca este groaznic de greu sa le impaci pe toate.Mai ales ca tot timpul cand suntem impreuna riscam, de fapt furam aceste momente,ne simtim ca si cum am fura ceva, al altuia(de fapt asta si facem). Nu stiu cat o sa rezist in situatia asta, foarte tensionata de altfel, dar asta e...!
-
Am invatat sa nu condamn si sa nu critic pe nimeni. Nu poti stii ce este in mintea si in sufletul celui pe care il judeci. S-apoi, nu se stie cand, ca o ironie, viata te aduce exact in situatia celui pe care, odata, l-ai criticat.
Sunlight, in final, tu esti cea care stie cel mai bine ce are de facut. Eu sunt cu sufletul alaturi de tine, indiferent ce decizie iei. -
Fooooooarte adevarat, Lacrima, e aberant ca noi, cei pe care deciziile, alegerile, faptele Lu' Sunlight nu ne afecteaza deloc, s-o judecam si s-o condamnam. Ea se bucura de beneficiile deciziilor, alegerilor si faptelor ei, tot ea plateste si va plati pretzul lor. Bine, mai sunt si altzii afectatzi doar de costuri in toata treaba, dar aceia nu suntem NOI. So, why bother? Unde am ajunge daca ne-am stresa pentru toate pagubele colaterale din lumea asta?
-
Imi pare rau, dar eu nu pot sa nu judec la rece toata tarasenia asta. Oricate nuantze i-ai da si cat ai romantza povestea asta presarate cu lacrimi si petale de flori de mai tot la asta se redude : suntetzi doi oameni mincinosi care inseala altzi doi oameni. Daca va iubitzi, foarte bine, renuntzatzi la minciuna. Este greu ? Pentru ca persoanele de acasa sunt minunate si nu exista probleme majore ? E scuza cea mai antica pentru infidelitate

Am fost amanta, am fost si femeie inselata. Vorbind din perspectiva amantei, pot spune ca am facut o greseala, ca eram tanara si toanta, ca el parea fat frumos, ca am preferat sa-i cred minciunile despre nevasta-sa decat sa-mi ascult propria ratziune. Rolul de amanta este probabil cel mai denigrant pentru o femeie. Desi il iubeam am renuntzat la el .. si nu din cauza ca "nu mai suportam situatzia", ca stiam ca se duce acasa la ea si sufeream ... toate astea sunt adevarate, dar eu am renuntzat pentru ca nu ma mai suportam PE MINE. Nu ma recunosteam ... dupa o luna cand mi s-au potolit hormonii deja nu il mai suportam nici pe el, pentru ca imi dadeam seama ce fel de om e si ce fel de om devin eu. Asa ca am renuntzat, am crescut, am evoluat si acum STIU ca never EVER nu o sa ma mai incurc cu un barbat casatorit.
Din perspectiva femeii inselate nu vreau sa vorbesc, pentru ca as arunca lucruri dure
dar ... e viatza voastra -
Si hai sa vorbesc si din perspectiva femeii care inseala, ca tot am inceput. L-am inselat pe primul meu iubit, aveam 19 ani, eram de un an jumatate impreuna si l-am inselat. O data. Si a fost destul. Cat sa ma simt cea mai mizerabila femeie, sa plang lacrimi de sange, sa ma ascund o luna de zile pentru ca sa izbucnesc in final intr-o marturisire disperata si sa-i cer in genunchi iertare. Nu m-a iertat. Pana in ziua de azi ma mai intreb "oare ce-ar fi fost"
Desi probabil nu ar fi fost nimic ... probabil ne-am fi despartzit. Oricum este o alta greseala pe care am comis-o si am invatzat din ea, si, la fel ca mai sus, pot sa afirm ca NICIODATA nu voi mai insela.
Insa ce cred eu despre persoane care desi sunt intr-o relatzie inseala CONSTANT si au o alta relatzie in paralel ? Sunt persoane slabe, lase, care cauta la partenerul de infidelitate o iluzie : sa se simta, prin prisma pertenerului, persoane mai bune decat STIU ca sunt in realitate. cauta pe cineva sa le vada calitatzile pe care stiu ca nu le au. Dragoste ? Daca ar fi dragoste ar renuntza la cel de acasa ... insa cel de acasa reprezinta realitatea iar celalalt o oglinda magica in care propria reflectzie pare superba ... si chiar daca au nevoie de oglinda reala de acasa, taaaaaare bine e cand se uita in cea falsa