Ne iubim, dar ne despartim?
-
0 0Fetelor, am si eu o mare probleme. Nu stiu ce o sa se inteleaga din mesaj pentru ca sunt cu nervii la pamant si nu ma pot concentra.
El spune ca incerc sa il controlez prea mult.Eu am fost geloasa de cand ma stiu. Si el e gelos, dar nu face pe politaiul cum fac eu cu telefonul lui. In ultimele zile a zis ca si-l inchide seara de acum inainte, pentru ca el e singurul fraier din firma care si-l tinea inchis si numai pe el in deranjau toti. Mie mi s-a parut cam ciudat ca il inchide. Dar in rest nu imi da semene de banuit. Nu lipseste de acasa, nu ma neglijeaza.
Ne iubim mult, stiu ca e reciproc, dar suntem amandoi foarte incapatanati. Pe mine ma enerveaza cand imi face in contra si nu ma lasa sa vad ce are prin tel... el crede ca asa o sa ma pototesc, intr-un final.
Aseara ne-am certat urat din cauza asta. Zicea ca poate e mai bine sa plece ca daca continuam asa o sa ajungem sa ne uram mai mult. Si eu cred ca daca se continua asa o sa ajungem la despartirea definitiva, pe care nu o doresc sub nici o forma.
Pana la urma am ajuns sa ne tinem amandoi strans in brate ,cu disperare , debusolati, si am adormit.
Dar pe fond noi avem mai multe probleme: parintii mei nu au fost de la inceput de acord cu relatia,si acum mai comenteaza, eu sunt ocupata cu facultatea, ajung seara acasa, el are un serviciu stresant.... Suntem impreuna de 3 ani de zile, de 2 locuim impreuna, fara sa stie parintii mei, eu am 22 ani, el 26.Sarbatorile sunt intotdeauna o probleme pt ca nu le putem petrece impreuna din cauza tatalui meu.
In general relatia a fost frumoasa, m-a mintit de cateva ori pe lucruri marunte tot legat de telefon, si cu cine vorbeste, am trecut atunci peste, dar nu am incredere. Dar cred ca as fi asa cu oricine, pentru ca am fost o rasfatata in copilarie si am ramas cu haioasa idee ca toti trebuie sa faca cum vreau eu.
Si el recunoaste ca are o parte din vina, si eu imi recunosc vina, dar nu stiu cum sa iesim din situatia asta. Vreau o rezolv cumva. Pe noi intotdeauna ne-au ajutat micile excursii facute in doi, dar imi dau sema ca asta doar ar camufla problema, pentru ca e a rabufnit de mai multe ori, dar acum parca mai urat. De fapt toate problemele nerezolvate vor rabufni la diferite intervale pana sunt rezolvate. Dar eu nu stiu cum sa fac asta. Nu am nici cu cine sa vorbesc, nu am cui sa ma destainui sa cer un sfat. De aceea apelez la voi evelor, pentru ca m-ati mai ajutat de multe ori cand am avut probleme. -
ginxy, vezi controlatul telefonului, este un lucru urat! eu sunt casatorita, dar nu i-am controlat niciodata telefonului sotului si nici el pe al meu!
intr-o relatie, trebuie sa fie incredere reciproca de ambele parti!
un barbat, cand se simte controlat, cand nu are libertatea sa, cand se simte banuit, nu sta mult langa persoana respectiva!
ce-ti recomand, e sa-ti tii in frau gelozia, sa ii arati ca ai incredere, numai asa poate rezista o relatie: cu controlale, cu scene de gelozii, intr-o zi se sfarseste
asta e parerea mea -
asa eram si eu. ii umblam in tel, il controlam pana intr-o zi cand am avut o discutie serioasa si mi-am dat seama ca o sa il pierd daca continui asa.
o sa il sufoci si nimanui nu ii place sa se simta sufocat, incorsetat, legat.
daca nu ti-a dat niciodata motive sa te gandesti la altceva, de ce o faci? ai incredere in el, cum probabil si el are incredere in tine.
daca vor sa ne insele, o fac ei cu toate controalele noastre de rigoare.
incearca sa ai un pic mai multa incredere. disperarea asta ca te-ar putea insela nu duce la nimic bun! capul sus!
-
Da, stiu ca terebuie sa imi tin in frau gelozia, dar mi-e foarte greu. Nu am spus ca la gelozie se mai adauga si faptul ca in ultimul timp mi-am scapat nervii de sub control si am inceput sa ii vorbesc urat, chiar sa il lovesc putin. Mi-e rusine sa spun astea dar vreau sa intelegeti mai bine probleme, poate ma puteti ajuta. In principiu, la probleme reactionez ca un copil mic care da din maini si din picioare. Mai am si momente de maturitate, dar nu dese. El si de asta s-a legat mult cand am vorbit de despartire. Imi spunea ca la inceput nu eram asa...Stiu ca are dreptate, ma controlam ma bine...
-
Ginxy, stii cand vei reusi sa te controlezi pe tine insatzi?
Numai atunci cand vei intzelege pe deplin, cu adevarat, ca orice forma de control asupra altcuiva este o ILUZIE.
Practic, controlul prin investigatzie e o iluzie, controlul prin tiranie e o iluzie, controlul prin manipulare e o iluzie, controlul prin nevoile altuia e o iluzie. Toate aceste iluzii se sparg ca un balon de sapun, cand victima "controlului" este lasata fara monitorizare fie si o secunda sau cand victima controlului descopera cea mai mica posibilitate de evadare.
p.s.: viatza ta va deveni de 1000 de ori mai placuta atunci cand vei accepta aceasta realitate: oamenii fac ceea ce doresc sa faca si ceea ce considera ca este bine pentru ei insisi, oricand, cu oricine, in toate imprejurarile. -
Cat despre faptul ca nu mi-a dat de banuit: in primul an de relatie vorbea cu diverse fete, foste prietene, sau doritoare. Eu atunci am suferit foarte mult. El facea asta pentru ca nu a privit de la inceput relatia noastra ca pe una serioasa. Venea dupa o despartire...in sfarsit, nu era foarte serioasa relatia. dar cu timpul ne-am apropiat si ne-am construit planuri de viitor impreuna. De atunci eu am ramas cu mania asta pentru telefon si controale.
va multumesc mult fetelor ca imi raspundeti. -
Aveti dreptate toate. Dar eu nu stiu cum sa procedez. El zicea ca poate ne-ar ajuta sa ne departam o vreme, sa ne intalnim ca la inceput...
Dar eu cum aud de asa ceva , instantaneu ma gandesc ca poate ascunde ceva, ca poate are pe alta cu care sa se intalneasca, care il si suna si vrea sa se departeze pana vede ce iese cu cealalta.
Stiu, ar trebui sa imi scot din cap ideile aste, ca ma distrug singura. -
Samara, ai pus punctul pe i. Si eu in adancul sufletului de singuratate ma tem. Iar el stie asta, si imi spune ca eu de fapt nu plang dupa el ci de frica ca o sa raman singura.
Partial are dreptate, dar nici nu m-as consola daca ar veni altul, si gata! nu mai sunt singura. Nu vreau sa pierd relatia asta, pentru ca am investit mult in ea, pentru ca il iubesc...
Singuratatea ma ingrozeste pentru ca nu am avut frati, de la 14 ani locuiesc in alt oras decat parintii mei, a trebuit sa ma decurc singura, iar prieteni adevarati sunt putini, carora nu le pot spune problema ca mi-e jena si stiu ca nu au trecut prin astfel de situatii. -
incearca sa te detasezi de chestia asta. si acum imi e frica sa raman singura, dar mi-am impus sa vad altfel lucrurile. esti pe punctul de a strica o relatie cu viitor, cum spui tu, din cauza unor himere.
am aceeasi varsta cu tine, nu am frati, tatal meu m-a parasit cand eram mica. crede-ma ca stiu ce spui.
tot timpul incerc sa ma fac placuta de ceilalti, ptr a-mi face noi prieteni, ptr a nu fi singura.
il sufocam pe el, dar nu ajungeam nicaieri. uite la ce a dus la tine.
gandeste-te bine! -
GINXY
in primul rand vreau sa le felicit pe toate evele care te sprijina, sunt de aceasi parere cu tot ce au spus. Desi f. tinere, gandesc matur ceea ce este imbucurator.
GINXY
sa nu-ti mai fie teama niciodata de singuratate (sau de altceva) pt.ca stii cum se spune "de ce ti-e frica nu scapi". Ai perfecta dreptate cand spui ca "prieteni adevarati sunt putini " dar uite aici pe eva deja ai multe prietene. Incearca sa te apropii mai mult de ele, vorbiti pe mess sau cum doresc ele. O sa treci mai usor prin toate.
te pup si sa fii iubita!!!
PS. SA NU MAI SPUI NICIODATA CA ESTI SINGURA. -
Sunt uimita (si usor amuzata) sa constat ca fete tinere (si foarte feministe, presupun) sunt mai conservatoare decat mine (care am dublul varstei lor). Observ ca, desi in teorie toate pledam pentru "egalitatea sanselor", "pentru afirmarea femeii in societate" s.a.m.d., multe dintre tinere sunt, in esenta, niste traditionaliste, care se tem ingrozitor de singuratate (implicit de asumarea integrala a raspunderii propriei existente) si care, odata iesite de sub protectia familiei de provenienta, cauta cu insistenta un alt protector, de care s-ar agata cu toate fortele,"investind" energie si poate si multe altele cu o inversunare, dupa parerea mea, cel putin exagerata. Ciudat...
-
Pai, Matusico, cine are chef sa lupte cu proprii "demoni" ? Cum zic si budhistii, cea mai grea lupta e lupta cu tine insutzi...
Asa ca toata lumea se repede la lupta cu ceilaltzi, sa devina aia ce nu suntem noi in stare sa fim, sa ne ofere aia ce nu suntem noi in stare sa ne oferim, sa faca aia ceea ce noi nu suntem capabili sa facem etc etc Si da-i, si lupta, si da-i si lupta...Treaba asta ne tzine ocupatzi toata viatza
-
matusica
cum am spus am crescut fara tata si de aici nu prea am simtit cum e sa ai o familie. imi doream enorm o familie mare, mi-o doresc defapt. sa am lume in jurul meu, sa iubesc, sa ma simt iubita.
stiu ca am o problema dar asta e! pun suflet in tot si in toate si de multe ori ma frig, dar continui sa iubesc pe toti si sa ma implic in toate problemele tuturor! hai ca am dat in altceva
-
Raspunsul de mai sus era pentru Classy.
Da, sunt convinsa ca ai cele mai bune intentii. Esti tanara si episoadele prin care treci fac parte din ucenicia maturizarii. Oricum, ar fi spre binele tau sa incerci sa-ti gasesti echilibrul interior, indiferent de cat de "anturata" esti (sau nu esti). Nu e nici o nenorocire in a fi singura. Cu cat iti vei cultiva increderea in tine, cu atat "pericolul" de a fi singura va fi mai mic. Paradoxal, nu?